Conceptul de protectie a mediului

CONCEPTUL DE PROTECTIE A MEDIULUI

“Geografic, mediul nu cunoaste frontiere”.

Pornind de la afirmatia de mai sus, si interesul pentru protectia mediului ar trebui sa nu cunoasca frontiere, fortele intregii omeniri sa se concentreze spre imbunatatirea acestuia, spre protejarea lui de orice sursa de poluare prezenta sau viitoare. Asa cum este intitulat si cel de-al saselea program comunitar de actiune in domeniul mediului: “Viitorul nostru, alegerea noastra”, toate natiunile ar trebui sa constientizeze rolul major pe care il au in protectia mediului, in crearea unui mediu asa cum si-ar fi dorit sa-l mosteneasca.

Conceptul de “protectie a mediului” asa cum il percepem astazi, cu protejarea elementelor de mediu, cu atentie la aspectele cantitative si calitative ale acestora, cu atentie la factorii care pot influenta starea elementelor de mediu, cu atentie la asigurarea unei dezvoltari durabile a tot ce ne inconjoara etc., este unul nou doar in ceea ce priveste denumirea. Astfel, prin protectia mediului intelegem o multitudine de obligatii “de a face” si mai multe “de a nu face”, toate acestea cu scopul de a proteja atat latura naturala, cat si cea artificiala a mediului.

Dupa cum vom vedea, exista sisteme de protectie a mediului, intr-o permanenta dezvoltare, structurate stiintific in special in a doua jumatate a secolului al XX-lea. Cu toate acestea, consecintele pe care diversele activitati umane le au azi asupra mediului ne arata ca omul are o intelegere gresita asupra relatiei sale cu universul material si biologic, pe care il exploateaza uneori sfidand orice ratiune.

Ne intrebam daca omul va putea crea o relatie armonioasa cu mediul inconjurator doar prin intermediul reglementarilor dreptului pozitiv sau ar fi o alta cale de constientizare a omului referitor la atitudinea reala, voluntara si nu constransa pe care ar trebui sa o aiba fata de elementele de mediu?

Daca privim din perspectiva istorica, atat la nivel national, cat si la nivel international, constatam ca atentia si interesul omului pentru protejarea naturii nu sunt de data recenta, ci au o vechime de milenii.

In literatura de specialitate s-a conturat conceptia potrivit careia protectia mediului presupune aplicarea unei planificari si gestiuni ecologice globale, cuprinzand reglementari, proceduri, institutii existente la nivel national si international. Ni se pare fireasca o asemenea abordare globala, cata vreme sub aspectul elementelor de mediu nu exista frontiere, cu exceptia celor politice care ar trebui diluate in fata problemelor ridicate de poluare, de schimbare climatica, de biodiversitate, de dezvoltare durabila etc. Nici aerul poluat, nici apele murdare, nici fenomenele meteorologice, nici animalele salbatice nu se opresc la granita vreunui stat si nici nu le pasa de ratiunile umane care au determinat amplasarea lor acolo. Mediul este un bun global de care trebuie sa ne bucuram cu totii, dar, in acelasi timp, toti avem obligatia fata de el de a-l proteja, conserva, ameliora.

De la inceput trebuie sa precizam faptul ca, in prezent, protectia mediului este considerata de legiuitorul roman un „obiectiv de interes public major” reflectat in reglementarile juridice in acest sens, reglementari care au la baza principiile si elementele strategice care conduc la dezvoltarea durabila.

Dictionarul de ecologie defineste protectia mediului ca fiind „totalitatea actiunilor intreprinse de om pentru pastrarea echilibrului ecologic, mentinerea si ameliorarea calitatii factorilor naturali, dezvoltarea valorilor materiale si spirituale, asigurarea conditiilor de viata si de munca tot mai bune generatiilor actuale si viitoare”.

Consideram ca este una dintre cele mai bune definitii formulate pentru acest concept, intrucat se refera atat la mediul natural cat si la mediul artificial, iar prin pastrarea echilibrului ecologic subintelegem ca se refera la starea elementelor de mediu, luand apoi in considerare o ameliorare a calitatii factorilor naturali in sensul ca acestia, printr-o depreciere calitativa, sa nu influenteze negativ starea elementelor naturale de mediu, dar si a elementelor mediului artificial.

Aspectele legate de protectia mediului interfereaza, in mod direct sau indirect, oricat de putin am vrea sa acceptam, cu toate activitatile din societate. De aceea, pe buna dreptate, politica de mediu este parte componenta a politicii economico-sociale a statului. Mai mult, de ani buni, protectia elementelor si factorilor de mediu nu se mai limiteaza la interesele si teritoriul unui singur stat, ci a devenit o problema globala. In acest sens, toate declaratiile, conventiile internationale sunt formulate la modul in care prevederile lor sa fie aplicabile in orice stat, indiferent de regim politic, gradul de dezvoltare economica, ideologie, regim politic, pozitia pe harta lumii etc.

Sisteme de protectie a mediului

In literatura de specialitate[1] au fost enuntate cel putin doua asemenea sisteme de protectie a mediului: sistemul mijloacelor juridice si sistemul mijloacelor organizatorice.

Sistemul mijloacelor juridice de protectie a mediului consta in ansamblul normelor juridice prin intermediul carora se stabileste fie obligatia de a face ceva pentru protectia mediului, fie prohibirea unor actiuni prin care s-ar putea aduce atingere mediului. Majoritatea actelor normative prin care este reglementata protectia mediului cuprind ambele tipuri de reglementari.

Trasaturile specifice ale mijloacelor juridice de protectie a mediului constau in:

1. caracterul preventiv al poluarii mediului;
2. caracterul defensiv, cand este vorba de inlaturarea efectelor poluarii;
3. caracterul reparator, cand se ridica problema repararii prejudiciilor produse prin poluare;
4. caracterul progresist, cand reglementeaza mijloace de imbunatatire a conditiilor de mediu;
5. caracterul represiv, prin aplicarea sanctiunilor prevazute de lege pentru savarsirea faptelor de incalcare a normelor de protectie a mediului[2];
6. caracterul educativ, rezultand atat din cunoasterea normelor juridice privind protectia mediului, cat si din modalitatea de realizare a dreptului, fie prin respectarea de bunavoie, fie prin interventia autoritatilor publice in aplicarea normelor juridice din domeniul mediului.

Sistemul mijloacelor organizatorice de protectie a mediului se structureaza pe plan national, regional, international.

Sistemul organizatoric national al protectiei mediului este conceput astfel incat sa cuprinda toate entitatile antrenate, pe plan national, in raporturi de dreptul mediului: statul si autoritatile centrale si locale, cu atributii directe sau indirecte in activitatea de protectie a mediului[3]; persoanele juridice private, fie ca potentiali poluatori, fie avand ca obiect de activitate protectia mediului, fie potentiale victime ale poluarii; persoanele fizice, fie ca poluatori, fie ca victime ale poluarii, fie ca beneficiari ai imbunatatirilor conditiilor de mediu, fie ca voluntari in activitatea de protectie a mediului[4].

Sistemul organizatoric regional sau subregional se identifica cu sistemul de organizatii si organisme cu competente in protectia mediului la nivelul unui continent sau a unor regiuni ale unui continent, in functie de anumite criterii si de finalitatea avute in vedere. Exemple de asemenea organizatii sau organisme ar fi: Comisia Europeana pentru Protectia Resurselor Naturale si a Naturii (1962); Comisia Dunarii; Comisia Rinului, Comisiile subregionale pentru aplicarea Conventiilor de la Oslo si Helsinki; Comisia pentru protectia mediului marin al Marii Negre.

Agentia Europeana pentru Protectia Mediului. Procesul „Mediu pentru Europa”.

Sistemul organizatoric international cuprinde ansamblul organizatiilor si organismelor cu activitate in protectia mediului, la care poate adera orice stat, din orice parte a lumii, si care au un caracter global prin modul in care privesc si propun solutionarea aspectelor privind protectia mediului. Au obiective si atributii privind protectia mediului Organizatia Natiunilor Unite si organismele specializate ale acesteia in domeniu, cum ar fi: Conferinta Natiunilor Unite asupra mediului si Programul Natiunilor Unite pentru Mediu. Cele mai importante conferinte ale O.N.U. pentru protectia mediului si contributive in acest sens, au fost cele de la Stockholm (1972), Rio de Janeiro (1992), Johannesburg (2002).