Conferintele mondiale in domeniul protectiei mediului si principalele documente adoptate

Conferintele mondiale in domeniul protectiei mediului si principalele documente adoptate

Prima Conferinta mondiala in domeniul protectiei mediului a avut loc intre 5 si 16 iunie 1972 la Stocholm si a avut ca participanti din 114 state, intre care si Romania[1].

Ordinea de zi a Conferintei a cuprins, printre altele: planificarea si gestionarea asezarilor umane in vederea asigurarii calitatii mediului inconjurator; gestionarea resurselor naturale ale mediului; determinarea poluantilor de importanta internationala; dezvoltarea si mediul; aspecte educative, sociale si culturale ale problemelor de mediu, inclusiv informarea opiniei publice asupra acestora; incidentele internationale ale actiunilor in domeniul mediului s.a.

Cel mai important document adoptat in cadrul Conferintei este Declaratia asupra mediului inconjurator[2], care cuprinde 26 de principii privind drepturile si obligatiile statelor in acest domeniu, precum si caile si mijloacele de dezvoltare a cooperarii internationale.

In acelasi timp, Declaratia subliniaza legatura organica dintre protectia mediului si progresul economic si social al popoarelor, in conditiile eliminarii efectelor negative ale subdezvoltarii.

Prin acest document s-au pus bazele dezvoltarii dreptului international al mediului.

Un alt document adoptat in cadrul Conferintei a fost Planul de actiune privind mediul inconjurator care cuprinde 109 recomandari adresate statelor pentru protectia mediului.

Ziua de 5 iunie a fost proclamata „Ziua Mondiala a Mediului inconjurator”.

In contextul sporirii eforturilor nationale si internationale in scopul promovarii si dezvoltarii unui mediu inconjurator sanatos in toate tarile, Adunarea Generala O.N.U. din 22 decembrie 1989 a lansat apelul la o intrunire globala care sa defineasca strategia pentru stoparea efectelor degradarii mediului.

Ziua Mondiala a Mediului din anul 1992 a fost marcata de un eveniment unic in istoria omenirii si anume, cea de a doua Conferinta a Natiunilor Unite pentru Mediu si Dezvoltare de la Rio de Janeiro.

Scopul general al Conferintei a fost acela al elaborarii de strategii si masuri care sa contribuie la combaterea degradarii mediului inconjurator in toate tarile, in contextul dezvoltarii durabile si optime din punct de vedere al mediului.

In intentia organizatorilor, la Conferinta de la Rio trebuia sa se realizeze un nou consens international asupra unor teme de transcendenta mondiala ca: protectia atmosferei, a resurselor terestre, conservarea diversitatii biologice, protectia resurselor de apa dulce, a marilor si zonelor de coasta, gestiunea rationala din punct de vedere ecologic a biotehnologiilor, deseurilor de produse si deseurilor toxice, cresterea calitatii vietii si a sanatatii umane; ameliorarea conditiilor de viata si munca a saracilor, eradicarea saraciei si oprirea degradarii mediului.

Conferinta de la Rio s-a desfasurat in doua etape: o prima etapa a fost intre 3 si 12 iunie 1992 si a avut ca participanti ministrii mediului, ministrii ai unor organisme similare si reprezentanti ai altor institutii, organisme si programe specializate ale O.N.U., reprezentantii unor organisme interguvernamentale si neguvernamentale din 181 de state.

A doua etapa a Conferintei intitulata „Earth Summit” a avut loc in zilele de 12 si 13 iunie, in cele patru sedinte luand cuvantul 58 de presedinti de tari si 50 de sefi de guverne.

Documentele adoptate de Conferinta de la Rio au fost:

- Declaratia de principii numita si Carta Pamantului in care sunt enumerate principiile dupa care omenirea trebuie sa se conduca in relatiile interumane, precum si in relatiile dintre om si natura. Documentul cuprinde drepturile si obligatiile fundamentale ale statelor si cetatenilor in domeniul mediului, enuntate in 27 de principii[3].

Se poate spune ca Declaratia de la Rio o completeaza in mod armonios pe cea de la Stockholm, in conditiile oferite de sfarsitul secolului al XX-lea si inceputul mileniului trei. Datorita acestui fapt, „dezvoltarea durabila” ocupa in cadrul acestui document un rol important. Raportul dintre mediu si dezvoltare, in general, analizat in ambele documente, pare a fi inversat in prezent. Astfel, daca dupa Conferinta de la Stockholm mediul nu putea fi conceput fara dezvoltare, dupa Conferinta de la Rio, dezvoltarea durabila nu are nici o sansa fara existenta unui mediu de calitate.

Pentru realizarea obiectivelor generale pe care le presupune dezvoltarea durabila si asigurarea dreptului la un mediu sanatos, in principiul 27 al declaratiei se recomanda: „statele si popoarele trebuie sa coopereze cu buna-credinta si intr-un spirit de solidaritate pentru aplicarea principiilor consacrate in prezenta Declaratie si la dezvoltarea dreptului international in domeniul dezvoltarii durabile”.

Cea de a treia Conferinta mondiala a O.N.U. asupra mediului a avut loc la Iohanesburg intre 26 august si 4 septembrie 2002, fiind dedicata dezvoltarii durabile.

Intre summitul de la Rio si cel de la lohanesburg reprezentantii tarilor lumii s-au mai intalnit, in cadrul unor conferinte importante sub auspiciile O.N.U, printre care Conferinta de la Monterrey asupra mijloacelor de finantare necesare dezvoltarii si Conferinta Ministeriala de la Doha. Aceste conferinte au conturat o viziune asupra viitorului umanitatii.

Pe ordinea de zi a Conferintei au stat urmatoarele probleme:

- apa si sistemul de salubritate publica;

- energia;

- sanatatea;

- agricultura;

- managementul ecosistemelor.

Cel mai important document adoptat este Declaratia de la lohanesburg, care cuprinde angajamentul statelor semnatare de a promova si consolida principiile de baza ale dezvoltarii durabile - dezvoltarea economica, dezvoltarea sociala si protectia mediului - la nivel local, national, regional si global (punctul 5).

In Declaratie se recunoaste ca eradicarea saraciei, schimbarea pattern-urilor de consum si de productie, protectia si managementul resurselor naturale pentru asigurarea dezvoltarii economice si sociale, constituie obiective deosebit de importante, cerinte esentiale ale dezvoltarii durabile, fapt pentru care statele semnatare se angajeaza in lupta impotriva tuturor factorilor care impiedica aceasta dezvoltare.