ELEMENTE DEFINITORII PRIVIND RAPORTUL JURIDIC, IN GENERAL

Elemente definitorii privind raportul juridic, in general

Rolul dreptului de organizator al vietii sociale, in principalele sale relatii, de disciplinator al conduitei oamenilor, in interactiunea lor cotidiana, este, mai intai in plan abstract si teoretic, evidentiat de trasaturile mecanismului reglementarii juridice, mecanism conturat prin existenta sistemului normelor juridice, parte componenta (subsistem) al sistemului normativ social. Mecanismul reglementarii prin norme juridice a vietii sociale pune in lumina aspecte dintre cele mai variate ale influentei dreptului asupra societatii[1]. Insa, rolul dreptului nu poate fi limitat doar la aceasta influenta teoretica. Dreptul ofera un cadru specific vietii sociale, fiind in aceasta lumina, rezultatul traducerii intr-un limbaj tehnic a formelor si structurilor vietii sociale.

Prin menirea lor, normele juridice au rol modelator asupra conduitei umane. Simplele fapte ale indivizilor fara ca acestea sa fie ocrotite legal, nu au semnificatie din punct de vedere juridic, relatiile dintre oameni devenind relatii juridice numai conditionat de reglementarea lor normativa. Neavand un scop in sine, dreptul are drept finalitate coordonarea si influentarea conduitei umane in sensul interesului general.

Voit sau nu, intre oameni se stabilesc relatii, legaturi, raporturi. In principiu, aceste relatii sunt dictate de interesele reciproce ale indivizilor, ori sunt obiective. Cand o astfel de relatie umana se desfasoara sub incidenta normelor juridice, avem de-a face, in aceasta situatie, cu un raport juridic. Crearea unui raport juridic presupune participarea constienta a oamenilor, adica realizarea reprezentarilor, ideilor, convingerilor, cat si vointa celui ce accepta sa fie parte intr-un astfel de raport. Caracterul juridic al acestei relatii presupune, intotdeauna, posibilitatea interventiei statului, de regula a autoritatii judecatoresti, pentru a supraveghea sau sanctiona modul in care s-au indeplinit cerintele normelor juridice.

Raportul juridic nu se desfasoara decat intre oameni, deci este un raport social, in care oamenii intra pentru a-si realiza anumite trebuinte curente, idealuri, pentru ca natura umana este astfel conceputa ca oamenii sa coopereze si sa coexiste. Raportul juridic presupune o apreciere constienta a firii umane, o masurare a consecintelor ce decurg dintr-un astfel de raport. Dar, raporturile juridice nu exista in general, nu exista decat in cadrul unor societati si in anumite conditii, pentru ca nu toate raporturile sociale, devin automat si raporturi juridice.

Normele juridice prevad doar anumite posibilitati, ipoteze, situatii generice care pentru a deveni realitate trebuie sa se concretizeze in raporturi juridice intre subiecti determinati, individualizati prin care acestia urmaresc realizarea unor interese proprii: indestularea unor trebuinte, coexistenta alaturi de alti indivizi, cooperarea lor etc. Este de esenta raporturilor juridice contactul cu o alta persoana, intrucat absenta acestui element, al interactiunii face sa nu apara raportul juridic, relatia sociala ramanand la stadiul de intentie. Orice raport juridic presupune asadar, o conexiune intre planul general si impersonal al normei juridice si planul concret al realitatii, in care subiectii individualizati au drepturi si obligatii concrete, personalizate. Pentru cei ce se afla sub incidenta normei juridice, gasesc in cuprinsul ei modelul comportamental care trebuie sa-l urmeze, fie ca li se impune o actiune, fie o abstentiune. Norma juridica are o contributie decisiva la intruchiparea raportului juridic intrucat determina capacitatea juridica a persoanelor care participa la acest raport, continutul acestuia, cat si imprejurarile in care raportul juridic se declanseaza[2].

Raporturile juridice sunt o treapta necesara in realizarea functiei sociale a dreptului prin care prevederile generice, ipotetice si impersonale ale normei juridice se materializeaza in raporturi juridice concrete in care subiectii sunt purtatorii sau titularii unor drepturi subiective si obligatii corelative. Dat fiind caracterul normativ al reglementarilor juridice, realizarea raporturilor juridice cu caracter licit se bucura de protectie, iar in caz de nevoie, pot fi aduse la indeplinire prin forta de constrangere a statului.

Cele mai importante precizari aici, ar fi cele legate de faptul ca orice raport juridic este o relatie sociala, iar pentru a deveni raport juridic, aceasta trebuie reglementata de o norma juridica. Acest lucru inseamna ca orice raport juridic este o relatie sociala, dar nu orice relatie sociala este un raport juridic. Sunt relatii politice, religioase, de prietenie etc., care nu sunt reglementate juridic. Ceea ce deosebeste un raport juridic de alte raporturi sociale care nu-si gasesc o reglementare prin norme juridice, este faptul ca, raporturile juridice isi au asigurata realizarea in caz de nevoie, prin forta de constrangere a statului.

Majoritatea disciplinelor de drept trateaza raportul juridic specific unei ramuri de drept; pentru a intelege raporturile juridice proprii fiecareia dintre ramurile sistemului de drept, se impune a trata principiile care genereaza raporturile juridice, premisele, trasaturile comune si continutul acestora precum si cadrul general al formarii, modificarii sau stingerii raporturilor juridice, urmand ca apoi in cadrul disciplinelor juridice de ramura, sa fie tratate particularitatile specifice ale raporturilor juridice civile, penale, administrative de dreptul muncii etc.

Asadar, in ceea ce priveste definitia raportului juridic, in lucrarile de specialitate raportul juridic este definit ca o relatie sociala, ideologica, o relatie individualizata, reglementata de norma de drept, aparata de stat si caracterizata prin existenta drepturilor si obligatiilor juridice. Definitia raportului juridic va trebui sa tina cont, fireste, de existentele oricarei definitii, sa retina genul proxim si diferenta specifica. Genul proxim al raportului juridic il constituie relatia sociala. Raportul juridic, ca relatie sociala face parte dintr-un sistem de legaturi, de contacte sociale, care definesc individul ca fiinta sociala ("zoon politikon" - cum il caracterizeaza Aristotel). Nefiind un simplu "homo faber" (fiinta producatoare) ci un "homo sapiens" (fiinta cugetatoare), omul isi gandeste viitorul si isi defineste existenta ca participant la relatiile sociale, el este fauritor de istorie si poarta din plin raspunderea pentru actele sale.

Ceea ce separa raportul juridic de toate celelalte raporturi sociale il constituie faptul ca aceasta legatura sociala este reglementata de o norma specifica, norma de drept si este susceptibila de a fi aparata pe cale statala, prin constrangere. Fata de aceste imprejurari, raportul juridic reprezinta acea legatura sociala, reglementata de norma juridica, continand un sistem de interactiune reciproca intre participanti determinanti, legatura ce este susceptibila de a fi aparata pe calea coercitiunii statale.