CONSIDERATII GENERALE PRIVIND ACTELE DE DISPOZITIE

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND ACTELE DE DISPOZITIE

1.1.NOTIUNE.

Prin acte de dispozitie sunt desemnate acele manifestari de vointa ale partilor din proces, cu privire la drepturile subiective (pretentiile deduse judecatii) sau la mijloacele procesuale prin care se pot recunoaste sau realiza aceste drepturi.

1.2.MOTIVARE.

Intre indatoririle comune ale partilor, se inscrie si aceea ca ele, in conditiile legii, sa  urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului.Hotararea este scopul natural al oricarui proces.In alte cuvinte, procesul se stinge atunci cand hotararea judecatoreasca a fost obtinuta si finalizata.Totusi, uneori, procesul se stinge si pentru ca, expres sau tacit, una dintre parti sau amandoua inteleg sa nu mai staruiasca in obtinerea hotararii sau executarea ei.

Cu totul de inteles aceasta disponibilitate.Procesul civil este un raport juridic sau, poate mai riguros vorbind, un sistem unitar de raporturi procesuale, din care decurg drepturi si obligatii pentru subiectele lui, inclusiv dreptul de a dispune de soarta procesului.

Pe temeiul disponibilitatii -una dintre parti sau amandoua pot dispune de soarta procesului.Astfel, explicatia este dependenta de cateva premise, legale si teoretice:

Disponibilitatea - ca prerogativa legala, nu se poate manifesta altfel decat in limitele legii.De exemplu, legea interzice tranzactia in legatura cu anumite procese sau cereri.

Libertatea de decizie a partilor in procesul civil este dependenta si de sistemul teoretic acreditat cu privire la natura raportului procesual si subiectele acestui raport, si anume: daca raportul procesual este de drept public, limitele dispozitiei partilor asupra procesului sunt considerabil restranse;daca raportul procesual este de drept privat, posibilitatea partilor de a dispune este practic neingradita.Sistemul procesual romanesc actual rezulta a fi o combinatie intre cel francez si cel germanic -intre cel atasat dreptului privat si cel atasat dreptului public, asa incat libertatea de dispozitie a partilor in procesul civil comporta unele ingradiri.Cat priveste subiectele raportului procesual, pot fi avute in vedere trei sisteme :sistemul potrivit caruia in acest raport participa ca subiecte numai partile;sistemul care acrediteaza ideea ca sunt subiecte ale raportului procesual reclamantul si statul, care, prin autoritatile lui judecatoresti, este solicitat sa ocroteasca dreptul celui care l-a sesizat, cerandu-i satisfacerea cererii in justitie;in fine, sistemul potrivit caruia subiectele raportului procesual sunt partile si statul, prin care autoritatea sa jurisdictionala.Acest ultim sistem caracterizeaza dreptul procesual civil romanesc actual.

Cum se poate constata, sub aspectul ambelor premise, actualmente, partile procesului nu dispun de o libertate suverana.Poate fi deci vorba de un gen de curatela judiciara,care, exercitata in conditiile legii sau in limitele rezonabile,nu numai ca nu stanjeneste suparator liberalismul partilor, ci chiar il ocroteste, punandu-l la adapost de eventuale consecinte potrivnice sensului sau.

1.3.REGLEMENTARE.

Actele de dispozitie fac parte din continutul principiului disponibilitatii,Codul de procedura civila reglementand 3 categorii de asemenea acte: desistarea, achiesarea si tranzactia judiciara.

Principiul disponibilitatii este un un principiu fundamental, caracteristic procesului civil, care, mai ales sub aspect teoretic, este strins legat de principiul contradictorialitatii.El consta in posibilitatea de a dispune de obiectul procesului-dreptul material si de mijloacele procesuale de aparare a acestui drept.El decurge din acea caracteristica a drepturilor civile de a se permite titularilor sa-si exercite deplin dispozitia asupra lor.In aceasta rezida deosebirea dintre drepturile civile, recunoscute si garantate de stat cetatenilor sai, fata de alte categorii de drepturi.Titularul dreptului subiectiv,in cazul in care dreptul sau a fost incalcat sau are nevoie de recunoasterea lui pe cale judiciara, poate folosi si deci poate dispune de anumite mijloace procesuale in acest scop.

In statul nostru socialist, interesele individuale nefiind opuse celor colective, ele gasindu-se in armonie, acest principiu al disponibilitatii trebuie inteles in sensul ca libertatea de miscare si de initiativa a titularului dreptului subiectiv trebuie sa fie in concordanta cu interesul social.Este, de altfel, si prevederea expresa a articolului 3 din decretul nr. 31/1954, potrivit careia drepturile civile sunt ocrotite de lege, dar trebuie folosite conform scopului lor social-economic.Prin urmare, statul socialist intervine in raporturile juridice civile atunci cind dreptul dreptul subiectiv vine in conflict, datorita initiativei titularului sau, cu interesul social.De aici decurg consecinte importante si in aceasta consta deosebirea calitativa intre principiul diponibilitatii, asa cum trebuie inteles si aplicat in statul nostru socialist,si acelasi principiu din dreptul procesual civil burghez.

Atunci cind dreptul de a dispune - fie de dreptul material, fie de mijloacele procedurale respective- este folosit potrivnic legii, intereselor statului, sau pentru a se aduce atingere intereselor legitime ale altor persoane, instanta de judecata trebuie sa impiedice actul de dispozitie sa-si produca aceste efecte.De alta parte, legea acorda procuraturii, ca organ de aparare a legalitatii socialiste, organizatiilor profesionale, unor organe de stat si in anumite cazuri chiar cetatenilor posibilitatea de a lua initiative pentru apararea drepturilor sociale sau individuale vatamate.

In structura sa, principiul diponibilitatii cuprinde o serie de drepturi, pe care le vom analiza succesiv.Astfel:

Dreptul partii interesate de a introduce sau nu actiunea civila.

Am remarcat ca activitatea de judecata, spre deosebire de activitatea administrativa, trebuie declansata prin sesizarea instantei, care nu se investeste din oficiu cu judecata pricinii(nemo judex sine actore).Aceasta sesizare se face, de regula, de partea interesata, de titularul dreptului civil lezat care cere protectia justitiei si care cel mai in masura sa cunoasca insusi faptul incalcarii dreptului, aceasta cu atit mai mult cu cit cea mai mare parte a litigiilor civile poarta asupra drepturilor patrimoniale si izvorasc din actele juridice ce se incheie in circuitul civil.Titularul dreptului este liber sa se adreseze sau nu justitiei -nemo invitus agere cogitur.In dreptul burghez, acest drept de initiativa este absolut si exclusiv.In dreptul nostru roman acest drept de dispozitie este larg recunoscut.Dar el nu poate fi exercitat in exclusivitate de titular.Din conceptia generala socialista a procesului civil,ca forma in care se realizeaza dreptul obiectiv, pentru ca statul socialist este interesat in apararea ordinii de drept, care a fost violata, rezulta concluzia ca initiativa acestui proces trebuie si poate sa apartina si unor organe de stat sau organizatii obstesti interesate in apararea legalitatii socialiste.In acest sistem procedural, daca exista o deosebire intre procesul penal, care de regula este pornit de un organ al statului si procesul civil , care de regula este pornit de insasi partea interesata, totusi precizam , procesul civil poate fi pornit si de unele organe de stat, institutii sau organizatii. Avand in vedere,in primul rand procuratura, care trebuie sa vegheze la rspectarea intocmai a legilor, are dreptul sa intervina in orice proces in curs, dar si sa porneasca singura actiunea un proces, in locul titularului, atunci cand socoteste ca este necesar pentru apara interesele statului sau ale oamenilor muncii.

In al doilea rind, atunci cand au fost pagubite interese ale statului, ale organizatiilor socialiste, organele lor de conducere au nu numai dreptul, dar si obligatia de a porni actiune pentru apararea, pe calea justitiei, a acestor interese si de a cere si masuri asiguratorii.

Disponibilitatea se transforma in obligativitate in aceste cazuri.Mergand pe aceeasi linie a apararii intereselor organizatiilor socialiste,(articolul 17 c.proc.pen.) prevede exercitarea din oficiu a actiunii civile, cand persoana vatamata este o organizatie sau persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate restransa. In aceste cayuri, instanta este obligata sa se pronunte din oficiu asupra repararii pagubei, chiar daca cel fara capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa nu s-a constituit parte civila.Tot astfel, din oficiu, instanta sesizata cu o actiune de divort este obligata ca, o data cu pronuntarea divortului, sa hotarasca caruia dintre parinti vor fi incredintati copiii minori, stabilind totodata contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala.

In unele cazuri legea acorda si altor persoane fizice sau unor organizatii dreptul de a introduce actiuni civile.Astfel, codul familiei prevede ca actiunea pentru desfacerea infierii poate fi exercitata de infiat, parintii firesti ai acestuia, institutiile de ocrotire,autoritatea tutelara si orice organ al administratiei de stat.Autoritatea tutelara poate introduce actiunea pentru decaderea unei persoane din drepturile parintesti, iar, potrivit articolului 143 din codul familiei, interdictia poate fi ceruta de autoritatea tutelara, precum si un cerc larg de persoane si organe de stat.

Dreptul de a determina limitele actiunii sau ale apararii.

Reclamantul poate fixa in cererea sa de chemare in judecata limitele si obiectul actiunii.Instanta, in sistemul codului nostru de procedura civila, nu poate depasi limitele actiunii fixate de reclamant, in sensul de a-i acorda mai mult decat a cerut sau altceva decat obiectul indicat in cerere.Potrivit articolului 130 c. proc. civila judecatorii vor hotari numai asupra celor ce formeaza obiectul pricinii supuse judecatii,iar articolul 322 cod procedura civila prevede printre motivele de revizuire a hotaririi si cazurile de plus si extra petita.

Instanta poate schimba insa temeiul juridic al actiunii,nefiind legata de calificarea juridica pe care partile o dau cererilor si apararilor lor, fiind practica constatata de instanta suprema.

In ceea ce priveste instanta de recurs, aceasta nu este limitata,in examinarea legalitatii si temeiniciei hotaririi atacate, de motivele invocate de recurent, fiind obligata sa examineze din oficiu hotarirea sub raportul tuturor motivelor prevazute de lege, putand desfiinta hotarirea pnetru un motiv de nulitate ce nu figureaza in cererea de recurs.Instanta de recurs nu va putea sa extinda insa examenul de legalitate si temeinicie a hotaririi, cu privire la partile din proces care nu au declarat recurs sau in privinta acelei parti din hotarire care nu a fost recurata.

Determinarea limitelor apararii apartine, dupa caz, paratului, care este in drept sa ridice exceptii de fond sau de procedura, sa-si faca aparari in fapt sau in drept,sa largeasca cercul persoanelor care participa la proces prin introducerea in proces a unor terti etc.

In orice caz, in aplicarea principiului rolului judecatorului, instanta, chiar din oficiu, va putea pune in dezbaterea partilor orice problema de fapt sau de drept de natura sa conduca la rezolvarea justa a pricinii.

Dreptul de a renunta la actiune sau la dreptul subiectiv, de a recunoaste pretentiile din actiune si a stinge litigiul printr-o tranzactie.

Si aceste drepturi acordate de lege, dupa caz, reclamantului sau paratului ori ambelor parti,sunt o manifestare a principiului disponibilitatii.Renuntarea la actine sau chiar la dreptul material dedus in judecata, achiesarea -la actiune sau la hotarire si tranzactia sunt forme prin care se poate pune capat procesului civil in oricare din fazele sale.

Legiuitorul, in textele care reglementeaza materia, recunoaste acest drept partilor in litigiile al caror obiect este succeptibil de tranzactie, adica privitor la drepturile de care se poate dispune.Instanta ia act de manifestarea de vointa a partilor si inchide dosarul. Desigur ca rolul activ da dreptul judecatorului nu numai sa lamureasca partile asupra consecintelor procedurale grave la care se expun, dar si dreptul sa refuze a lua act de de declaratia partii. Cu alte cuvinte, se respecta dreptul de dispozitie al partilor, dar asemenea acte cad mereu sub controlul instantei.

Aceasta este obligata sa cerceteze daca nu cumva partile urmaresc eludarea legii sau atingerea unor interese ale statului, ale tertilor persoane, ori daca una din parti nu a fost victima erorii, dolului sau violentei. Numai dupa ce se convinge ca asemenea vicii lipsesc, instanta ia act de declaratia sau tranzactia facuta si procedeaza in consecinta: admite actiunea si stinge procesul etc.In caz contrar, ea va refuza actul partilor si va continua judecata.Este un drept ce rezulta din caracterul imperativ al dispozitiilor din codul de procedura civila, texte ce prevad rolul activ al judecatorului.

In preocuparea de a garanta nemijlocit exercitarea dreptului de dispozitie al partilor, chiar daca initiativa pornirii procesului a fost luata de catre procuror, articolul 45 cod procedura civila, consacrand dreptul procurorului de a introduce orice actiune civila , cu exceptia celor personale, prevede ca in actiunea pornita de catre procuror, va fi citat si titularul dreptului la care se refera actiunea.Acesta pastreaza dreptul de a renunta, daca este cazul, la actiune ori la dreptul subiectiv sau de a incheia o tranzactie.

Dreptul de a ataca pe caile legale hotararea judecatoreasca.

Este inca o forma a principiului disponibilitatii.In practica judiciara, caile de atac sunt exercitate de parti, intrucat este firesc ca partea insasi care a pierdut procesul sa aprecieze,cel mai bine, justetea hotararii si oportunitatea declansarii controlului judiciar la instanta superioara. Legiuitorul s-a indepartat de la sistemul burghez, acest drept apartinand exclusiv partilor. Se porneste de la principiul ca statul are tot interesul ca hotararile judecatoresti care rezolva litigiile intre cetateni sa fie juste, deci indiferent de comportarea partii care a pierdut, procurorul , ca organ al statului, trebuie sa aiba dreptul sa desfinteze orice hotarare gresita.

Partea insa, in virtutea dreptului de dispozitie, poate declara ca renunta la recurs, intrucat da satisfactie hotararii.Pe de alta parte, exista o cale de atac -recursul extraordinar, care vizeaza hptararile ramase definitive, in privinta careia partile nu pot exercita dreptul de dispozitie, dar se pot adresa procurorului general al Romaniei, singurul competent sa o exercite.

Dreptul de a cere executarea hotararii judecatoresti.

In principiu partea care a castigat procesul are interesul si deci trebuie sa aiba posibilitatea de a cere punerea in executare a hotararii date, pentru a-si realiza in mod concret dreptul recunoscut in justitie.In sistemul nostru, ca urmare a unor modificari, in afara de parte, si procurorul poate cere instantei executarea hotararii, tot in calitatea sa de organ care vegheaza la respectarea legalitatii.La dreptul obtinut prin hotarare insa, partea poate renunta la executare, daca acest drept face parte din categoria celor de care poate dispune,facand, de exemplu, o remitere de datorie.

Instanta din oficiu este obligata sa ordone executarea hotararilor privitoare la plata intretinerii,daca aceasta executare se  face prin poprire asupra retributiei debitorului.Potrivit articolului 269 cod procedura civila, in procesele in care s-a acordat statului direct sau organelor puterii ori administratiei de stat sau oricarei alte institutii bugetare de stat o suma de bani cu orice titlu, intanta care a dat hotararea executorie este obligata sa comunice dispozitivul acesteia organului financiar, in vederea executarii.

In concluzie, dreptul nostru considera disponibilitatea ca un principiu fundamental al procesului civil caruia ii da viata prin initiativa partilor litigante care sunt subiecti activi. Caracteristica principiului este colaborarea si imbinarea armonioasa intre actele de initativa ale partilor si cele ale instantei, procuraturii si uneori ale altor organe de stat.

Asadar, disponibilitatea nu este nici exclusiva nici absoluta.Din primul punct de vedere, in afara de titularul de drept, organe de stat au legitimare procesuala pentru apararea intereselor generale armonios imbinate cu cele individuale.Din cel de-al doilea punct de vedere, actele de dispozitie ale partilor sunt supuse verificarii de catre instanta spre a inlatura eventualele incalcari ale dispozitiilor legale imperative sau nesocotirea intereselor statului, tertilor sau chiar ale partilor.

DELIMITARI FATA DE ALTE CATEGORII JURIDICE ASEMANATOARE.

Pentru a contura complet notiunea de acte de dispozitie , in doctrina de specialitate s-a propus si delimitarea acestora de alte categorii juridice asemanatoare :

• achiesarea ca act de dispozitie si contractul judiciar .Prin urmare , achiesarea reprezinta o recunoastere unilaterala a pretentiilor , al doilea reprezinta un acord al partilor.Cererea privind recunoasterea nu poate fi interpretata ca a o oferta de a contracta ,dupa cum nici achiesarea nu prevede o acceptare a unei oferte :
• renuntarea la judecata (desistarea) si contractul judiciar. Se considera printr-o interpretare , ca desistarea nu reprezinta un contract judiciar nici in situatia stipulata de art.246 C.proc.civ.,atunci cand este necesar si acordul celeilalte parti ;
• Contractul judiciar are ca obiect solutionarea unor probleme litigioase;
• In actele de dispozitie ,reclamantul sau paratul nu se identifica in mod necesar cu ofertantul ,respectiv acceptantul.
• Hotararea de expedient si contractul judiciar.Hotararea de expedient reprezinta actul juridictional prin care instanta da relevanta si valoare juridica contractului intervenit intre parti, care altfel ar ramane o simpla conventie.

1.5.ROLUL ACTIV AL JUDECATORULUI.

Disponibilitatea procesuala se infaptuieste sub controlul instantelor judecatoresti.Pentru realizarea unei armonizari intre initiativa partilor si rolul activ al judecatorului , sistemul judiciar trebuie sa fie unul eficient si echitabil.

Rolul judecatorului implica obligatia de a stabili daca actele de dispozitie ale partilor nu s-au facut in vederea realizarii unor scopuri ilicite , daca partile au capacitate de dispozitie si consimtamantul a fost dat in mod legal .Astfel, instantele nu pot da curs actelor de dispozitie prin care se urmaresc scopuri ilicite, aceste acte fiind lovite nulitate absoluta.O alta atributie a instantelor judecatoresti pe langa faptul ca acestea controleaza si constata vointa partilor , este aceea de a completa , impunandu-le o situatie juridica la care , in mod normal,nu ar putea ajunge decat printr-un acord de vointa.

Judecatorul poate solutiona un litigiu decat pe baza cererii partii interesate si numai in limitele sesizarii.Prin urmare, instanta nu poate depasi limitele actiunii fixate de reclamant , in sensul de a-i acorda mai mult decat a cerut sau altceva decat ce a cerut.

Instanta poate insa sa schimbe temeiul juridic al cererii sau exceptiei, nefiind legata de calificarea juridica pe care partile o dau cererilor si apararilor lor.In toate cazurile, instantele hotarasc si se pronunta doar asupra obiectului cererii deduse judecatii.

In dreptul modern principiul disponibilitatii nu are caracter absolut.Conform legislatiei democratice, initiativa partilor trebuie armonizata cu rolul activ al judecatorului, alteori initiativa de a actiona este data de lege sau de autoritati ale statului.

In materie de divort ,prezenta judecatorului e indispensabila pentru desfacerea casatoriei ,de elementul judiciar, cum este prezentat in dispozitiile art.613 C.proc.civ , astfel ca libertatea sotilor de a conveni divortul ramane principalul lor atribut , instanta ramanand sa verifice conditiile cerute de lege.

Prin urmare, magistratul nu adauga si nu micsoreaza din valoarea juridica a conventiunii. El constata existenta elementelor care nu dau o valoare in plus vointei comune a celor doua parti , ci satisfac existente de ordine formala.

1.6. .RENUNTAREA LA ACTIUNE.

In categoria contractelor judiciare cu privire la fondul litigiului ,se incadreaza si actele de dispozitie : desistarea(renuntarea la judecata) dupa dezbaterea fondului , achiesarea sau recunoasterea si tranzactia judiciara care pune capat procesului , cat si litigiului dintre parti( art.271-273 C.proc.civ.)

Astfel, conform art.673 C.proc.civ., instanta va starui ca partile sa imparta bunurile prin buna invoiala ,iar,daca partile ajung la o intelegere cu privire la impartirea bunurilor , instanta va hotara potrivit invoielii lor.

Si in materie de litigii comerciale , in cursul judecatii asupra fondului procesului,instanta va starui pentru solutionarea lui in tot sau in parte prin intelegerea partilor,iar conventia era constatata prin hotarare irevocabila si executorie(art.720 C.proc.civ.)

Putem concluziona ca actele de dispozitie trebuie exercitate de catre parti cu buna-credinta, ci nu abuziv(art.723C.proc.civ.) in baza principiului disponibilitatii.