Anatomia si fiziologia aparatului cardiovascular

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATULUI CARDIOVASCULAR

ANATOMIE

      Sistemul circulator este format din urmatoarele componente

inima si vasele de sange = aparatul cardiovascular

sistemul limfatic, format din vasele limfatice si ganglionii limfatici

Aparatul cardiovascular are rolul de a asigura circulatia sangelui prin deplasarea acestuia in interiorul inimii si apoi in sistemul vascular. Circulatia sangelui este asigurata de : inima, artere, vene si capilare. La inima vin si de la ea pleaca vase care asigura transportul, prin intermediul sangelui, al substantelor hranitoare si al oxigenului (O2) catre tesuturi, al produsilor de degradare rezultati din arderi si al bioxidului de carbon (CO2) dinspre tesuturi, pentru a fi eliminate. Vasele care pleaca de la inima se numesc artere, iar cele care vin la ea poarta numele de vene.

Inima impinge masa sanguina in sistemul arterial. Din artere sangele inainteaza spre capilare, de unde se reintoarce la inima pe calea venelor. Circulatia sangelui se face in doua circuite distincte care pornesc de la inima si anume: marea circulatie si mica circulatie.

Circulatia sangelui din ventriculul stang spre organe si tesuturi si inapoi spre atriul drept formeaza circulatia mare sau sistemica. Sangele din marea circulatie transporta substantele nutritive si oxigenul la tesuturi, iar la nivelul acestora, el se incarca cu substantele ce urmeaza a fi eliminate prin organele de excretie. Mica circulatie sau circulatia pulmonara incepe din ventriculul drept spre plamani si se termina in atriul stang. Sangele din mica circulatie in deplasarea lui prin capilarele pulmonare este incarcat cu oxigen care trece din aerul alveolar in sange. Atat prin marea circulatie, cat si prin mica circulatie sunt vehiculate cantitati egale de sange.

Inima este un organ musculo-cavitar, de forma unui con turtit, cu rol de pompa aspiro-respingatoare. Ea este asezata in etajul superior al mediastinului, intre cei doi plamani si deasupra diafragmului, orientata cu varful inainte, la stanga si cu baza inapoi, la dreapta. Este delimitata in fata de stern, in spate de coloana   vertebrala, lateral de coaste si plamani.

Configuratia interna a inimii prezinta o structura tetracamerala, fiind impartita in 4 cavitati: 2 atrii si 2 ventricule, ce sunt separate intre ele prin septurile interventricular si interatrial. Fiecare atriu comunica numai cu ventriculul de aceeasi parte numai prin orificiul atrio-ventricular. Din punct de vedere anatomic,fiziologic si patologic, se deosebesc o inima (cord) stanga si o inima dreapta.

Inima dreapta este alcatuita din atriul si ventriculul drept, separate prin orificiul atrio-ventricular drept sau tricuspid ce este prevazut cu trei valve, care inchid orificiul in sistola si il deschid in diastola. Atriul drept primeste sange venos din marea circulatie prin orificiile venei cave superioare si ale venei cave inferioare. Ventriculul drept primeste sange din atriul drept in timpul diastolei si il evacueaza in timpul sistolei in artera pulmonara, prin orificiul pulmonar, prevazut cu trei valve de aspect semilunar. Inima dreapta este motorul micii circulatii. Peretii atriilor si ai ventriculilor se contracta ritmic: mai intai cele doua atrii, apoi cei doi ventriculi, sincron, expulzand aceeasi cantitate de sange pe care o primesc.

Atriul drept primeste sangele venos din intreg organismul prin venele cave si il impinge in ventriculul drept, de unde, prin arterele pulmonare, ajunge in atriul stang, de unde trece in ventriculul stang si de aici, prin artera aorta este distribuit in toate tesuturile si organele. 

Inima stanga este alcatuita din atriul si ventriculul stang, separate prin orificiul atrio-ventricular stang sau mitral, prevazut cu doua valve care se inchid in timpul sistolei si se deschid in timpul diastolei. Atriul stang primeste sange arterial, care vine din plamani prin cele patru vene pulmonare. Ventriculul stang primeste in diastola sange care vine din atriul stang, iar in sistola il evacueaza in artera aorta prin orificiul aortic, prevazut cu trei valve de aspect semilunar (valvula sigmoida aortica). Orificiul mitral si cel aortic constituie sediul de electie al cardiopatiilor reumatismale (stenoza mitrala si insuficienta aortica).

 

Inima este alcatuita din trei tunici: endocardul, miocardul si pericardul.

Endocardul sau tunica interna captuseste interiorul inimii, iar pliurile sale formeaza aparatele valvulare.

Miocardul sau muschiul cardiac este tunica mijlocie, fiind alcatuit din miocardul propriu-zis sau miocardul contractil si din tesutul specific sau excitoconductor. Miocardul contractil are o grosime diferita in cei doi ventriculi. Astfel, ventriculul stang, cu rolul de a propulsa sangele in tot organismul, are un perete mult mai gros decat cel drept, care impinge sangele numai spre cei doi plamani. Atriile au un perete mult mai subtire decat al ventriculilor.

Pericardul este tunica externa a inimii, o seroasa care cuprinde, ca si pleura, doua foi: una viscerala (epicard), ce acopera miocardul si alta parietala, care vine in contact cu organele din vecinatate. Intre cele doua foi se afla cavitatea pericardica.

In stare patologica, cele trei tunici pot fi afectate separat (miocardita, endocardita sau pericardita) sau simultan (pancardita).

      Aparatul de conducere al inimii sau tesutul nodal

In grosimea miocardului se afla un tesut muscular embrionar, foatre bogat in celule nervoase, care strabate inima in toata lungimea ei si care are capacitatea de a se contracta ritmic. Acesta este autoexcitabil si bun conducator al impulsurilor formand sistemul de conducere alcatuit din

-- nodul sino-atrial (Keith-Flack) situat in peretele atriului drept intre vena cava superioara si cea inferioara;

-- nodul atrio-ventricular (Aschoff-Tawara) situat tot in peretele atriului drept in portiunea inferioara a septului interatrial;

-- fasciculul atrio-ventricular (His) care pleaca din nodul atrio- ventricular, coboara in portiunea membranoasa a septului interventricular si se imparte in doua ramuri una pentru ventriculul drept si alta pentru ventriculul stang;

-- reteaua lui Purkinje ce rezulta din ramificarea abundenta a celor doua ramuri ventriculare;

-- arterele coronare (ramuri din aorta care vascularizeaza inima) dreapta si stanga, ale caror ramificatii sunt de tip terminal, fiecare ramificatie irigand un anumit teritoriu de miocard;

-- venele coronare asigura circulatia de intoarcere a sangelui din peretii inimii si se varsa in atriul drept prin sinusul coronar;

-- limfaticele care se varsa in ganglionii bronsici;

-- inervatia inimii este asigurata prin nervii cardiaci, ramuri din simpaticul cervical si din nervii vagi, care impreuna alcatuiesc plexurile cardiace;

FIZIOLOGIE

    Revolutia cardiaca fiziologica

Trecerea sangelui din atrii in ventriculi si apoi in arborele vascular impreuna cu fenomenele care determina si insotesc aceasta deplasare de sange, poarta numele de revolutie cardiaca. Revolutia cardiaca dureaza 0,8 secunde si cuprinde contractia atriilor sau sistola atriala, care dureaza 0,1 secunde ; contractia ventriculilor sau sistola ventriculara, care dureaza 0,3 secunde ; relaxarea (repausul) intregii inimi, sau diastola generala, care dureaza 0,4 secunde.

Inima este o pompa aspiratoare-respingatoare, circulatia sangelui fiind posibila datorita contractiilor ei ritmice. Revolutia cardiaca incepe cu umplerea atriilor in timpul diastolei atriale, sangele venos din venele cave patrunzand in atriul drept, iar sangele din venele pulmonare in cel stang. Patrunderea sangelui destinde peretii relaxati ai atriilor, pana la o anumita limita, cand incepe contractia atriala, deci sistola atriala, care evacueaza tot sangele atrial in ventriculi.

Acumularea sangelui in ventriculi duce la cresterea presiunii intraventriculare si inceperea sistolei ventriculare. In timpul sistolei ventriculare, datorita presiunii ridicate din ventriculi, care depaseste presiunea din artera pulmonara si aorta, se inchid valvulele atrio-ventriculare si se deschid valvulele sigmoide. Dupa expulzarea sangelui din ventriculi, peretii acestora se relaxeaza si incepe diastola ventriculara, cand, datorita presiunii scazute din ventriculi, se inchid valvulele sigmoide si se deschid cele atrio-ventriculare. La individul normal au loc 70-80 de revolutii cardiace/min, care reprezinta de fapt bataile inimii.

Contractiile cardiace sunt sub dependenta a doua mecanisme reglatoare: unul intracardiac si altul extracardiac. Mecanismul intracardiac este datorat tesutului specific. Mecanismul extracardiac este datorat sistemului nervos simpatic si parasimpatic.

      Proprietatile fiziologice ale miocardului

automatismul, adica posibilitatea de a-si crea singur stimuli excitatori ;

exitabilitatea, care este o proprietate generala a materiei vii ;

conductibilitatea, proprietatea de a conduce stimulul;

contractilitatea, proprietatea de a raspunde la excitatie prin contractie.

Automatismul si conductibilitatea se datoreaza tesutului specific si explica activitatea ritmica, regulata a inimii. Impreuna formeaza proprietatile fundamentale ale miocardului care stau la baza activitatii inimii.

Tesutul nodal (sistemul de conducere) are proprietatea de a genera impulsuri care, propagandu-se in tot miocardul, determina intrarea lui in contractie. Aceasta proprietate poarta numele de automatism. In inima sunt mai multi centri de automatism care intra in actiune intr-o anumita ordine. In conditii fiziologice normale, inima se contracta sub actiunea influxurilor (unda de excitatie) generate de nodulul Keith-Flack, cu o frecventa de 70-80 contractii/minut.

      Manifestari care insotesc ciclul cardiac

a) Manifestari acustice. Semnele exterioare ale activitatii inimii sunt zgomotele cardiace care pot fi ascultate direct cu stetoscopul sau inregistrate grafic pe fonocardiograma. Zgomotele inimii sunt produse de modificarea vitezei de curgere a sangelui, vibratiile consecutive ale valvelor atrioventriculare si sigmoide.

In mod obisnuit se disting doua zgomote cardiace principale:

- zgomotul I (zgomot sistolic) produs de inchiderea valvelor atrio-ventriculare.

- zgomotul II (zgomot diastolic) produs de inchiderea valvelor sigmoide aortice si pulmonare.

b) Manifestari mecanice. Cele mai evidente manifestari ale activitatii cardiace in timpul unei revolutii cardiace sunt cele mecanice care se exteriorizeaza prin socul apexian ce se palpeaza in spatiul V intercostal stang. Este datorat contactului mai intim pe care varful inimii il stabileste in timpul sistolei cu peretele toracic.

c) Manifestari electrice. In timpul contractiei se produc biocurenti care pot fi inregistrati cu aparate speciale. Inregistrarea modificarilor de potential electric care insotesc activitatea miocardului se numeste electrocardiograma. Graficul obtinut ne da informatii valoroase de felul in care se desfasoara revolutia cardiaca.