Familia Clupeidae

Familia Clupeidae

Specii marine dar si de ape salmastre din lagune, estuare si balti. Specii gregare formeaza sezonier concentratii, uneori usor de capturat. Constituie obiectul unui pescuit industrial siartizana important. In Marea neagra sunt frecvent intalnite urmatoarele genuri: Alosa, Clupeonela, Sardina, Sardinella si cel mai important Sprattus

Genul Sprattus

Pesti mici sau mijlocii, avand corpul alungit, puternic comprimat lateral, gura mica, usor superioara. La unele specii exista dinti marunti pe prevomer si la alte palatine sau mezopterigoid. Pleopa adipoasa slab dezvoltata. Opercularul nestriat. Insertia ventralelor putin inaintea dorsalei sau sub partea sa anterioara. Anala situata putin in urma dorsalei, ultimile doua radii nu mai sunt lungi ca la celelalte clupeide. Fara solzi alari la baza caudalei.

Specii de pesti marini pelagici, populeaza in deosebi marile temperate nordice si sudice, lipsind in cele tropicale, artice si antarctice. Cu o arie de raspandire bine definita genul este reprezentat in apele australiene de speciile Sprattus antipodum, Sprattus muelleri si Sprattus bassensis, cele sud americane de Sprattus fuegensis iar in Europa de o singura specie, Sprattus sprattus. Conform FAO 1987, sunt admise pentru zona europeana trei subspecii: sprattus pentru Oceanul Atlantic, balticus pentru Marea Baltica si phalericus pentru Marea Mediterana si Marea Neagra.

Sprot - Sprattus sprattus (Linnaeus,1758)

Sinonime: Clupea sprattus Linnaeus, 1758;

Clupanodon phalerica Risso, 1825;

Sprattus sprattus phalericus Risso, 1826;

Clupea latulus Cuvier, 1829;

Clupea papalina Bonaparte, 1845;

Clupea schoneveldii KrØyer, 1846;

Spratella pumila Valenciennes, 1847;

Meletta vulgaris Valenciennes, 1847;

Clupea sprattus balticus G. Schneider, 1904;

Clupea sulinae Antipa, 1906;

Spratella serdinka Nikolski, 1923;

Sprattus sprattus Svetovidov, 1952;

Denumiri F.A.O: engl. - European sprat, brisling; fr. - Sprat; sp.- Espadin;

Denumiri populare: bulg.- sprot, tritona; dan.- brisling; germ.- Sprotte,Breitling; gr.- papalina; it.- papalina; malt.- sardina hadra; monaco- paraze; norv.- brisling; ol.- sprot, sardijn; pol.- szprot; port.- espadilha; rom.- sprot, sardeluta; rus.- sprot, tiulka; sarb.- papalina; sued.- skarpasill; turc.- caca, sprot; ucr.- kilika cernomorska;

Diagnoza: D 15 - 19; A 17 - 22; P 15 - 17; V 6 - 8; spini branhiali 49-59, vertebre 46 - 50.

Peste de talie mica, corp alungit, comprimat lateral. Ochii marii situati in mijlocul capului, privesc lateral. Opercule netede, fara striuri. Botul ascutit, gura mica, protactila, oblica in sus, usor superioara. Osul maxilar lat si rotunjit. Prevomerul fara dinti, palatinul si limba cu dinti rudementari. Carena ventrala bine evidentiata, alcatuita din solzi ascutiti (19-22), de la cap pana la anus. Dorsala inserata putin inapoia ventralelor, pectoralele ascutite, anala dreapta sau usor convexa, caudala adanc scobita, fara solza alari pe baza ei. Pedunculul caudal scurt, comprimat lateral. Solzii relativ mari, subtiri, usor caduci, acopera tot corpul, lipsesc insa pe cap. Coloratia: spatele albastrui sau albastru-verzui, flancurile si abdomenul argintii.

Distributie: speciile genul Sprattus au areale de distributie bine determinate. Astfel, Sprattus antipodum, Sprattus muelleri si Sprattus bassensis sunt specii australiene, Sprattus fuegensis se intalneste numai in sudul Americii iar specia europeana este numai Sprattus sprattus.

Arealul de distributie a speciei europene, clupeidul cu cea mai larga raspandire, se intinde de la insulele Lofoten pana la stamtoarea Gibraltar si marile riverane.

Este comun atat in Marea Nordului, Marea Manecii, Marea Baltica cat si in Marea Mediterana, Marea Adriatica, Marea Marmara si Marea Neagra (Antipa G, 1905; Fage L, 1920, 1938; Cautis I, 1969)(Fig. 5.7).

In Marea Neagra se intalneste pretutindeni, aglomerari insemnate, dar de scurta durata, apar atat al coastele rusesti (Svetodidov, 1952,1964), bulgaresti (Stoianov,1963) cat si la cele romanesti (Antipa G, 1905; Borcea I, 1936; Carausu S, 1952; Cautis, 1958, Arkhipov A.G, Maximov V,1993, Radu Gh., 1995, Maximov V., 1999, 2004). In sezonul cald al anului sprotul intra prin stamtoarea Kerci in Marea de Azov (Svetovidov 1954, 1964).

Dimensiuni: maximum 17 cm; comune de la 6 la 11 cm

Biologie si ecologie: specie pelagica, de card, ce habiteaza atat apele putin adanci, cat si cele in largul marii, in zonele cu salinitate scazuta. Prefera apele reci. Executa migratii neregulate, determinate de oscilatiile de temperatura, apropiindu-se de coasta primavara si la inceputul verii si se departeaza cand temperatura apei creste. Reproducerea are loc aproape in tot cursul anului, cu maximul de intensitate in lunile reci (decembrie-martie), atat in apropierea tarmului, cat mai ales in zona de larg (Cautis, 1968).

Se hraneste exclusiv cu zooplancton, in principal cu copepode (Calanus helgolandicus, Acardia clausi, Paracalanus parvus, Oithona nana, Pseudocalanuselongatus), cladocere (Podon, Evadne) oua de diverse crustacee, larve de pesti si moluste (Cautis, 1958, 1968).

Specia nu este inclusa in Lista Rosie

Poate fi pescuita in special cu traulul pelagic, in zona de larg si cu talianul de mare si navodul de plaja, in sectorul de mica adancime.

Importanta comerciala: carnea gustoasa cu valoare alimentara ridicata, dar cu valoare economica mica, datorita taliei mici. Continutul in grasimi este de 12,6% (vara), cel a proteinelor de 15,3% (toamna). Se consuma in stare proaspata, refrigerata, congelata, sarata si conserve.

Genul Clupeonella

Pesti mici, avand corpul relativ inalt si puternic comprimat lateral. Gura mica, aproape superioara; articulatia mandibulei situata sub jumatatea anterioara a ochiului. Oasele gurii, palatinele si prevomerul lipsite de dinti. Opercul nestriat. Pleoapele adipoase sunt rudimentare. Insertia dorsalei mai apropiata de varful botului decat de baza caudalei; ventralele sub jumatatea anterioara sau mijlocul dorsalei, anala in urma dorsalei. Ultimele doua radii ale analei mai lungi. Fara solzi alari pe baza caudalei, fara pete pe cap.

Dupa Banarescu P. (1964) in bazinul Marii Negre si Caspice exista patru specii ale genului

Clupeonella cultriventris, Clupeonella abrau (lacul Abrau), Clupeonella engrauliformis si Clupeonella grimmi (ambele in Marea Caspica).

Gingirica - Clupeonella cultriventris (Nordmann, 1840)

Sinonime: Clupea delicatula Nordmann, 1840;

Clupea delicatula Bennett 1831;

Spratelloides delicatulus Benett, 1831;

Clupea delicatula Antipa, 1906;

Clupeonella delicatula Svetovidov, 1952.

Denumiri F.A.O: engl.- Azov sea sprat, Azov tyulka, kilka; fr.- Clupeonelle, kilka; sp.- Espadin del Mar d Azov, espadin;

Denumiri populare: bulg.- ezerna tritona; germ.- Gewonliche Kilka; gr.- trita; it.- papalina del caspio; pol.- kilka, tiulka kaspijska; rom.- gingirica, tiulca; rus.- tiulka, sardelika; sarb.- kiljka; turc.- karaca, rusmersini.

Diagnoza: D III - IV 11 - 13 (14); A III 14 - 19; P 16; V I 6 - 7; 49 - 62 spini branhiali; 24-29 - spini ventrali, 41-43 vertebre; 43 - 49 solzi in linia laterala.

Corp relativ inalt, puternic comprimat lateral. Profilul dorsal aproape drept, cel ventral puternic bombat. Ochii situati in partea anterioara a capului. Fruntea plana. Bot scurt, ascuti, inalt. Gura mica (asemanatoare celei de sprot), falcile si palatinul fara dinti. Peduncul caudal scurt, inalt, puternic comprimat lateral. Dorsala inserata anterior ventralelor, mai apropiata de bot decat de caudala. Caudala adanc scobita, fara solzi alari. Solzii, mari, acopera tot corpul dar nu si capul.

Ventral ei formeaza o carena puternic zimtata ce cuprinde 24 - 30 solzi.

Coloratia: spatele cenusiu-galbui, cu irizatii verzui; flancurile argintii stralucitoare. Partea ventrala alba sau galbuie. Irisul auriu.

Distributie: are un areal foarte restrans, fiind prezenta doar in Marea Neagra, Marea Caspica si Marea de Azov (Fig. 5.8). De-a lungul litoralului romanesc, este intalnita doar in sectorul central, cuprins intre Periboina - Perisor, lacurile litorale si deseori se regaseste in baltile si ghiolurile litorale (Razelm, Tasaul, Siutghiol, Tabacarie, Tatlageac, Mangalia).

Fig. 5.8. Distributia speciei gingirica

Dimensiuni: maximum 12-13 cm, femele si 8-9 cm, masculi.

Biologie si ecologie: specie pelagica, eurihalina, de ape salmastre si dulci, avand o salinitate de 13 - 34 . Aglomerari mari se observa la Gurile Dunarii in perioada iulie-octombrie.

Migratiile din mare in apele dulci sau salmastre, au loc toamna si primavara. Reproducerea are loc primavara (maximum in luna mai), la temperaturi de 5-24 C (optimum 11-18 C), atat in mare, cat si in apele dulci sau salmastre. O femela depune 5-20 mii icre pelagice, din care, la 10 C, in 98 de ore, ies larve de 2 mm cu sac vitelin mare. La varsta de un an exemplarele ating 4-6,3 cm lungime totala, la 2 ani, 6-7,3 cm, la 3 ani, 7-7,8 cm, iar la 4 ani, 8-8,5 cm. Se hraneste aproape exclusiv cu zooplancton: copepode (Cyclops rubens, Calanus helgolandicus), cladocere (Daphinia longispina, Bosmina longirostris, Diaphanosoma brachyura, Chydodorus sphaericus), ostracode, rotifere (Brachionus, Anurea), larve de moluste si misidacee (Limnomysis benedeni, Mesopodopsis slabberi, Paramysis bispinosa, Paramysis kessleri).

Specia este inclusa in Lista Rosie la categoria DD (date insuficiente).

Este pescuita cu talianul, talianul de balta si navod.

Importanta comerciala: cu valoare economica mica, datorita taliei mici, poate fi consumat doar in stare sarata. Are si valoare economica indirecta ca element nutritiv pentru alti pesti.

Subfamilia Alosinae

Genul Alosa

Pesti de talie mijlocie pana la mare. Corpul mai mult alungit, comprimat lateral. Gura mare, terminala, articulatia mandibulei situata in urma marginii posterioare a ochiului. Premaxilarele, maxilarele, dentarul, palatinele, limba si prevomerul cu sau fara dinti. O despicatura pe mijlocul falcii superioare. Pleoapa adipoasa bine dezvoltata. Insertia ventralelor situata putin in urma marginii anterioare a bazei dorsalei. Un sant marginit de solzi largiti la baza dorsalei. Ultimile doua radii ale analei nu sunt alungite. La baza caudalei, pe fiecare parte exista cate doi solzi mari (solzi alari sau alae). Opercolarul cu striuri radiare.

Specii pelagice marine, anadrome, ce se reproduc in apele dulci sau salmastre, icrele semi-pelagice. Genul este reprezentat de o specie americana Alosa sapidissima (Wilson, 1811) si patru specii europene, din care Alosa alosa (Linnaeus, 1758) si Alosa fallax (Lacepede, 1803), pentru coastele peninsulei Scandinavice, sudul Angliei, vestul european si bazinul mediteranean si doua specii pontice Alosa pontica (Eichwald, 1838) si Alosa caspia nordmanni (Antipa G.,1906).

Sunt acceptate 5 subspecii: Alosa pontica pontica, in vestul Marii Negre; Alosa pontica borysthensis si Alosa pontica issatschenkovi, in partea nord-centrala a Marii Negre (urca si pe Nistru); Alosa pontica kessleri si Alosa pontica volgensis, in Marea Caspica.

Scrumbia de Dunare - Alosa pontica (Eichwald, 1838)

Sinonime: Caspialosa pontica Eichwald, 1838;

Alosa immaculata Bennett, 1835;

Clupea eichwaldi Grimm, 1901;

Alosa pontica Antipa, 1906;

Caspialosa pontica hypselocephala Isachenko, 1925;

Alosa kessleri pontica Svetovidov, 1952;

Alosa (Caspialosa) pontica Banarascu, 1964.

Denumiri F.A.O: engl.- Black Sea shad, pontic shad; fr. - Alose du Danube, alose de la Mer Noire; sp. - Sabalo del Mar Negro.

Denumiri populare: bulg.- karagoz, dunavska scumbria; dan.- maysild; ebr.- aloza; germ.- Schwarz-meerhering; gr.- trisoganon; norv.- maisild; rom.- scrumbie de Dunare; rus.- cernomorskaia selidi; sarb.- lojka; ucr.- dunaiskaia skumria; tr.- tirsi; ung.- nagy dunai hering.

Diagnoza: D (III)-IV 12-14(15); AIII (15)16-19(20); (34)40-58(69) spini branhiali; 48-52 vertebre. Corp fusiform, alungit, comprimat lateral. Gura terminala, putin oblica in sus, o scobitura mediana evidenta pe maxilarul superior, dinti mandibulari evidenti. Maxilarul foarte mare, latit si rotunjit la marginea posterioara. Pleoapele adipoase bine dezvoltate, lasa o fanta verticala ingusta, eliptica. Spatiul interorbital plan sau usor bombat. Botul inalt, obtuz, comprimat lateral. Spatele rotunjit, abdomenul comprimat lateral de la varful botului pana la anala, cu carena ventrala zimtata, mai evidenta intre inotatoarele ventrale si orificiul anal. Dorsala situata la mijlocul corpului, scurta, scunda, marginea ei dreapta sau foarte usor concava. Pectoralele si ventralele scurte si ascutite. Anala lunga si scunda este situata mult in urma dorsalei. Caudala adanc scobita. Solzii caduci, ce lipsesc in zona capului dar prezenti pe istm.

Coloratia: dorsal albastru-verzui intens, flancurile argintii, cu un luciu viu; capul albicios, uneori gri - cenusiu; inotatoarele incolore.

Distributie: Relict ponto-caspic, este foarte frecvent in partea vestica a litoralului Marii Negre (Fig. 5.9). Pentru reproducere migreaza in fluviile Dunarea si Nistru. Exemplarele de la est de Nistru care urca pe Nipru, sunt considerate de Pavlov (1953) ca o rasa geografica aparte (Alosa pontica borysthenis), o subspecie putin studiata. De asemeni si cele din Marea de Azov si cele din Don. Specia ierneaza la mare distanta de tarm.

Dimensiuni: maximum 50 cm; comune 15 - 34 cm.

Biologie si ecologie: specie marina, de card, migratoare, efectuind migratii lungi (circa 1000 km Leonte T 1957, in prezent doar pana al Portile de Fier II, Navodaru I, 1996), ierneaza in mare si se reproduce obligatoriu in fluvii. Ierneaza la adancimi mari si la distanta mare de tarm, in dreptul coastelor ucraeniene. Migratia de de reproducere are loc de la sud la nord de-a lungul coastelor bulgaresti si romanesti, pana la gurile Dunarii, urcand pe fluviu. Migratia incepe primavara (sfarsitul lunii februarie, inceputul lunii martie), la temperaturi ale apei de 5-6 C, fiind maxima in luna aprilie (9-13 C) si se prelungeste uneori pana in luna august la 22°C (Pavlov, 1953). Reproducerea are loc in Dunare, amonte de km 180 (intre Calarasi si Braila, dar pot ajunge pana la Portile de Fier) (Leonte T si al, 1957). Dupa reproducere se intoarce in mare, cantonandu-se la adancimi relativ mari, de peste 55 m. Dupa eclozare puietul se scurge cu curentul spre mare, stationand o perioada indelungata in fata gurilor fluviilor. Hrana consta, in proportie de 70 - 75%, din pesti, in mare - hamsii, alose, sprot, iar in apele dulci - ciprinide. Restul este format din crustacee - Crangon, Upogebia, Idothea si gamaride.

Specia este inclusa in Lista Rosie la categoria DD (date insuficiente).

Este pescuita cu talianul, setci de scrumbie, ave si navod.

Importanta comerciala: cu valoare alimentara ridicata, avand o carne foarte gustoasa. Se

comercializeaza proaspata, sarata, afumata si in conserve

Rizeafca - Alosa caspia nordmanni Antipa, 1906

Sinonime Clupea caspia Eichwald, 1938;

Alosa caspia Eichwald, 1938;

Clupea tanaica Grimm, 1901;

Alosa nordmanni Antipa, 1906;

Clupea macedonica Vinciquerra, 1921;

Caspialosa knipowitscha Il´in, 1927;

Caspialosa caspia persica Il´in, 1927;

Alosa bulgarica Drensky, 1934;

Caspialosa tanaica palaeostomi Sadowsky, 1934;

Alosa alosa bulgarica Svetovidov, 1952;

Caspialosa caspia salina Svetovidov, 1952;

Alosa alosa macedonica Svetovidov, 1952.

Denumiri F.A.O: engl.- Danube shad, Caspian shad; fr.- Alosa de la Mer Noire; sp.- Sabalo de la Mar Negro

Denumiri populare bulg.- malka dunabska skumria, harip; ceh.- placka nordmannovka; germ.- Alose Donau-Dickwanst; gr.- trita; it.- alosa; malt.- lacci; rom.- rizeafca; rus.- dunaiskii puzanok, pazanok cernomorskaea aloza; sarb.- lojka; ucr.- dunaiskii puzanok; tr.- ocabalac.

Diagnoza: D III - IV (V) 12-14; A III (IV) 15-19; 67-91 spini branhiali.

Corp fusiform, inalt, comprimat lateral, o serie de scuturi formeaza o carena pe partea ventrala. Dintii de pe mandibula, foarte marunti, abia se simt la pipait. Capul si ochiul mai mari. Spinii branhiali lungi si numerosi. Pedunculul caudal scurt. Coloratia: doral albastru-verzui, flancurile argintii, prezinta in general o pata intunecata inapoia unghiului superior al operculului, urmata de o serie de pete negre rotunjite, mai mici.

Distributie: o distributie foarte larga in partea vestica a Marii Negre, populand coastele romanesti, bulgaresti, rusesti, ucraeniene si ale Anatoliei. In Dunare pana la Portile de Fier; in Nipru pana la praguri; la gurile Nistrului. Deasemenea este foarte prezenta in Mare de Azov si Marea Caspica, migrand frecvent in fluviile Dunarea, Nistru si Nipru (Fig. 5.10).

Fig. 5.10. Distributia speciei rizeafca

Dimensiuni: maximum 23 cm; comune de la 9 cm la 18 cm.

Biologie si ecologie: specie eurihalina, ierneaza in mare. Apare primavara in zona litorala, in carduri mixte (nu formeaza carduri pure) cu celelalte specii inrudite, la temperatura apei de 6 C.

O parte din exemplare urca pe Dunare, altele raman la gurile Dunarii. Reproducerea are loc, de la sfarsitul lunii aprilie pana la inceputul lunii iunie (dupa Svetovidov). Retragerea puietului si adultilor in mare se realizeaza in perioada august-septembrie. In bazinul pontic exista opt subspecii: Alosa caspia caspia, Alosa caspia knipowitschi, Alosa caspia salina, Alosa caspia persica in Marea Caspica, Alosa caspia tanaica in Marea de Azov si nord-estul Marii Negre, Alosa caspia nordmanni in vestul Marii Negre Alosa palaeostomi in sud-estul Marii Negre si Alosa caspia etemi in bazinul Marii Marmara.

Specia nu este inclusa in Lista Rosie.

Este pescuita cu talianul, setci de scrumbie, navod si traul pelagic.

Importanta comerciala: cu o carne buna la gust, fara sa atinga calitatile scrumbiei de mare. Se comercializeaza proaspata, sarata si afumata.