Familia Gadidae

Familia Gadidae

In Marea Neagra exita doua genuri: Gaidropsarus (o singura anala si doua dorsale, doua mustati lungi pe bot) si Merlangius (doua anale, trei dorsale si un fir de mustata pe barbie).

Genul Merlangius

Merlangius merlangus euxinus (Nordmann, 1840)

Sinonime: Gadus euxinus Nordmann, 1840;

Morhua euxina Kessler, 1839;

Gadus merlangus euxinus Svetovidov, 1935;

Gadus merlangus Soljan, 1948;

Odontogadus merlangus euxinus Svetovidov, 1948.

Denumiri FAO: whiting (engl); merlan (fr);

Denumiri populare: bacaliar (rom); bacaliaros (grec); medjid (bulg); cernomorski merlang, piksa, cernomorskaia (rus); mezid (turc).

Diagnoza: D₁ 13-17; D₂ 16-20; D₃ 17-22; A₁ 27-32; A₂ 19-22; P 20-21; V 6 (7); spini branhiali 20-23; vertebre 53.

Corp alungit, dar destul de inalt. Profilul dorsal vertical pana in drept cu diametrul orizontal al ochiului, apoi ascendent aproape rectiliniu pana la insertia primei dorsale, dupa care incepe sa scada. Profilul ventral aproape orizontal.

Botul este conic, lung si ascutit; maxilarul superior net mai lung ca mandibula, uneori un mic barbison sub menton, in principal la speciile tinere. Cele doua nari foarte apropiate intre ele si mai apropiate de ochi decat de varful botului, la partea posterioara a narii anterioare o scurta rasfrangere pieloasa.

Gura subterminala, larga; deschiderea ei ajunge sub partea anterioara a ochiului, iar insertia mandibulei putin inaintea verticalei mijlocului ochiului. Dinti ascutiti, relativ distantati, pe ambele maxilare si pe prevomer.

Cele trei dorsale si cele doua anale sunt apropiate intre ele. Prima anala se insereaza aproximativ sub mijlocul bazei primei dorsale, iar a doua anala la acelasi nivel cu dorsala a treia. Dorsala a treia si anala a doua sunt apropiate de caudala. Caudala este slab concava. Ventralele sunt situate inaintea pectoralelor. Pectoralele rotunjite, ventralele ascutite.

Solzii marunti, greu vizibili, se intind pe laturile si pe partea dorsala a capului. Linia laterala completa, aproape rectilinie.

Capul, partea dorsala si jumatatea superioara a flancurilor, sunt de culoare brun-albastrii sau cenusii, uneori cu un reflex rozaceu sau violaceu, partea ventrala alba-argintie.

Dimensiuni: maxim 60 cm; comun 7-28 cm.

Vara, de obicei, se retrage la adanc, in zona malului mitiloid si faseolinoid, adancime de 100-150 m, cel mai adesea 80 m. Temperatura optima de la 5^oC pana la 16^oC, limita inferioara   3-4^sC. Reproducerea are loc in tot timpul anului, dar indeosebi in anotimpul rece, la temperatura de 6-10^oC, in stratul de 80 m, deasupra izobatelor de 100-120 m. Salinitatea optima 17,0-18,0%o, dar suporta si salinitatea de 14,7

Prolificitatea absoluta la exemplarele de 19,6-20,6 cm este de 96-195 mii boabe de icre; la exemplarele de 20-24 cm, 37-588 mii boabe de icre. Icrele si larvele se intalnesc frecvent in plancton din noiembrie pana in mai, in cantitati mai mici in septembrie-octombrie, iar in cursul verii foarte rar. In ianuarie-aprilie, icrele se intalnesc  in orizonturile superficiale ale apei, iar in restul anului la adancimi in jur de 40 m. Puetul de bacaliar este semnalat nu numai in zona costiera, ci si in largul marii, chiar deasupra adancimilor de 100 m. Modul de viata pelagic se incheie la lungimea de 70-80 m.

Se hraneste in special cu peste (sprot, hamsie, etc.), mici crustacei (creveti, crabi); regimul alimentar variind in functie de sezoane si varsta.

Specia este inclusa in Lista Rosie la categoria NE (neevaluat).

Este pescuita cu talianul si traul pelagic.

Importanta comerciala: carnea este de calitate inferioara. Cea mai mare parte a cantitatilor pescuite se intrebuinteaza la hrana animalelor si la prepararea fainii de este. Se poate comercializa si in stare proaspata. Are si valoare economica indirecta ca element nutritiv pentru alti pesti (sturioni).