Familia Gobiidae
De-a lungul litoralului romanesc al Marii Negre, familia Gobiidae este reprezentata de sase genuri: Pomatoschistus Gill 1863, cu 4 specii de guvizi, Gobius Linnaeus 1758, cu 11 specii, Proterorchinus Smitt 1899, cu o specie, Benthophiloides Beling si Iljin 1927, cu o specie, Benthophilus Eichwald 1831, cu o specie si genul Aphya Risso 1826, cu o specie. Cel mai important gen este Gobius, cu cele trei specii reprezentative: hanos (Mesogobius batrachocephalus), stronghil (Neogobius melanostomus) si guvid de mare (Neogobius cephalarges).
Genul Gobius
Hanos - Mesogobius batrachocephalus (Pallas, 1811)
Sinonime: Gobius batrachocephalus Pallas, 1811;
Gobius (Mesogobius) batrachocephalus Pallas, 1811;
Gobius (Mesogobius) batrachocephalus Iljin, 1927;
Mesogobius batracephalus Berg, 1949.
Denumiri F.A.O: engl.- flat-head goby, knout goby; fr.- gobie a tete plate; sp.- gobio sapo, gobio batracocefalo.
Denumiri populare: bulg.- ploskoglavo popche; est.- mustmudil; germ.- Schwarzkuling, Meergrundel; gr.- hanus; it.- ghiozzo; ol.- zwarte grondel, gobie; rom.- hanos, hanus; rus.- bacheok-knut, bacheok jaba; tr.- kurbagakaya balac.
Diagnoza: D1 VI (VII); D2 I 16-19; A I (12) 13-14(17); P 18-20; 57-84 solzi in lungul corpului.
Corpul alungit, cilindric, mai putin inalt decat la celelalte specii ale genului Gobius. Profilul dorsal urca lin si uniform de la varful botului pana la prima dorsala, dupa care inaltimea ramane pe o lunga portiune aproape constanta.
Capul mare, lung, triunghiular, latit dorso-ventral, fiind mult mai lat decat inalt. Fata superioara si cea inferioara a capului sunt aproape plane. Falcile si operculele sunt proeminente lateral. Gura mare, putin oblica in sus, colturile ei ajung pana aproape sub marginea anterioara a ochiului, iar insertia mandibulei este situata sub mijlocul ochiului. Mandibula si buza inferioara sunt proeminente fata de maxila, astfel incat gura este superioara. Buze groase, carnoase, cea superioara evident latita in partile laterale.
Spatiul interorbital, la adulti este egal sau putin mai mic decat diametrul ochiului. Ochii sunt de marime mijlocie, alungiti si bulbucati, semanand cu cei de broasca, fapt ce a atras si numele latinesc al speciei.
Solzi marunti, ctenoizi; anterior de prima dorsala, fata dorsala a capului este acoperita cu solzi cicloizi, care se opresc la o distanta apreciabila de ochi, astfel incat crestetul capului, ceafa, operculul, istmul si baza pectoralelor sunt lipsite de solzi.
Suborbital, exista 8 serii transversale de genipori, rar 9 sau 10; primele 5 sunt continue, ultimele 3 constau din 2 fragmente. Dintre seriile longitudinale suborbitale, exista doar "b" si "d", seriile occipitale posterioare (0) ating linia mediana dorsala.
Cele doua dorsale distincte, alaturate sau separate printr-un spatiu mic. Prima dorsala putin mai joasa decat a doua, radiile ei putin indoite inapoi la varf. Inaltimea dorsalei a doua scade spre partea posterioara. Insertia analei este situata mult in urma celei a dorsalei a doua, capatul posterior al analei situat in general putin in urma celei a dorsalei a doua. Inaltimea analei este constanta sau creste putin spre partea posterioara.
Pectoralele relativ scurte, late, rotunjite la varf, ajung inapoi pana in dreptul radiilor 2-4 ale dorsalei a doua; rar ajung pana in dreptul orificiului anal. Ventuza ventrala relativ slab dezvoltata, mai lunga decat lata, adesea ingustata spre varf, scurta, capatul ei totdeauna distantat de orificiul anal. ventuza. Membrana anterioara a ventralei este intreaga, nu prezinta lobi.
Solzii de pe corp sunt marunti, ctenoizi.
Culoarea: in general, galbuie sau cafenie-galbuie, cu abdomenul galbui-deschis pana la alb-murdar. Pe fata superioara si pe laturile capului are numeroase pete intunecate marunte. Spatele si partile laterale ale corpului au pete intunecate neregulate si 2-6 dungi transversale cafenii sau negre, uneori foarte evidente, alteori vagi, uneori bine delimitate, alteori se pierd in pete marunte. La baza pectoralei doua dungi cafenii. Dorsalele cenusii cu 3 serii longitudinale de pete cafenii; pete asemanatoare, dar mai putin evidente pe pectorale si caudala; anala si ventrala cenusii fara pete.
Dimensiuni: maximum 35 cm; comune pana la 20 cm.
|
Fig. 5.13. Distribusia speciei hanos |
Distributie: specie comuna intregului litoral al Marii Negre si Marii de Azov (Fig. 5.13). Habiteaza limanele si lacurile litorale riverane celor doua marii. Se intalneste de-a lungul intregului litoral romanesc, mai frecvent in sectorul Cap Midia - Vama Veche si foarte rar in lacurile litorale. Bioecologie si ecologie specie marina, cu relicte ponto-caspice, ce se acomodeaza uneori si in apele salmastre. In mare, se gaseste la oarecare distanta de mal si este raspandita pana la adancimi de m. |
In mare prefera fundul nisipos (biocenoza cu Corbulomya) si cel de mal mitiloid, dar traieste si pe fund pietros, pana la circa 40 metri adancime.
Pentru reproducere (aprilie-mai), exemplarele de hanos se apropie primavara de tarm.
Hrana consta mai ales din crustacee marisoare (crabi, crevete, izopode), lamelibranchiate (Corbulya, chiar midii) si pesti mici (aterine).
Specia este inclusa in Lista Rosie la categoria DD (date insuficiente).
Se pescuieste cu undite, paragate si setci de guvizi.
Importanta comerciala: este specia cea mai mare si gustoasa din gobiide, fiind consumata atat in stare proaspata, sarata si afumata, cat mai ales sub forma de conserve - marinata.
Strunghil - Neogobius melanostomus (Pallas, 1811)
Sinonime Gobius melanostomus Pallas, 1811;
Gobius melanio Pallas, 1811;
Gobius lugens Nordmann, 1840;
Gobius grossholzii Steindachner;
Gobius marmoratus Antipa, 1909;
Gobius (Apollonia) melanostomus Iljin, 1927;
Neogobius melanostomus Berg, 1949
Denumiri F.A.O: eng.- black spotted goby; fr.- gobie a taches noires; sp.- gobio pintado.
Denumiri populare: bulg.- trevno popche; germ.- Glasgrundel, Meergrundel, Grundel pol.- babka piaskowa; rom.- stronghil, guvid, babca neagra, negrar; rus.- vatchok kruglijak; tr.- kumkaya balac.
Diagnoza D1 VI; D2 I 12-18; P 18-19: A I 10-14; V I 5-5 I; 42-60 solzi in lungul corpului. Corpul moderat alungit, gros in partea anterioara, comprimat lateral in cea posterioara. Profilul dorsal e convex si abrupt pana deasupra ochiului, dupa care se apropie de orizontala. Inaltimea maxima este situata la nivelul primei dorsale.
Capul relativ scurt si gros, grosimea sa depasind pe cea a corpului si fiind aproximativ egala cu inaltimea sa. Gura moderata, terminala, aproape orizontala; situata in partea inferioara a capului; colturile ei nu ajung pana sub marginea anterioara a ochiului. Maxila putin proeminenta fata de mandibula. Limba este trunchiata la varf, cu o incizie la mijloc. Buzele groase, carnoase, adesea usor latite in partea lor laterala. Botul scurt, obtuz, foarte trunchiat. Ochii, relativ mici si departati intre ei, astfel incat spatiul interorbital este cel putin egal cu diametrul lor; la exemplarele tinere, ochii sunt mai mari decat spatiul dintre ei. Spatiul interorbital este plan sau usor cocav.
Seriile "O" de genipori (occipitale transversale posterioare) sunt scurte, nu ating linia mediodorsala. Sunt 6-7 serii transversale suborbitale, intre care doar primele 4 sunt complete, precum si doua serii longitudinale suborbitale.
Solzii, cicloizi, sunt prezenti pe ceafa (fara orbite), gat si pedunculul pectoralelor.
Prima dorsala este aproximativ triunghiulara si are o pata neagra intensa in urma penultimei radii. Cele doua dorsale sunt relativ distantate. Inaltimea dorsalei a doua scade spre capatul posterior, mai ales la indivizii tineri. Anala se insereaza in urma dorsalei a doua si se termina aproximativ la acelasi nivel cu aceasta, inaltimea ei creste usor spre partea posterioara. Pectoralele sunt mari, late, rotunjite la varf, ating sau chiar depasesc insertia analei. Ventuza ventrala puternica, mai lunga decat lata, rotunjita sau trunchiata la varf, nu atinge orificiul anal. Membrana ei are lobii foarte redusi.
Pedunculul caudal scurt, inalt, puternic comprimat lateral. Corpul acoperit cu solzi ctenoizi.
Culoarea: corpul este cenusiu-galbui, usor verzui sau roscat; pe acest fond se gasesc pete brune-negricioase. Capul este mai intunecat decat corpul. Pe partea dorsala a corpului sunt pete ce se intind si pe flancuri. Spre fata ventrala, culoarea se deschide treptat, ajungand pe abdomen cenusie deschisa sau alba. Prima dorsala cu membrana cenusie-transparenta, avand marginea superioara deseori galbuie; pe ea observandu-se 3-4 dungi neregulate, putin accentuate; in urma penultimei radii exista totdeanua o pata neagra foarte evidenta. Dorsala a doua cu randuri oblice de pete mici, situate in jumatatea posterioara. Caudala este cenusie, galbuie sau roscata pe margine. Anala cenusie-cafenie. Pectoralele galbene, cu nuante violacee sau puncte roscate la baza. Ventralele, in general, sunt cenusii, albicioase pe margine, cu radii usor galbui. In perioada de reproducere, masculii devin foarte intunecati, uneori complet negri, pata de pe prima dorsala se poate recunoaste. Coloritul femelelor se intuneca mai putin.
|
Fig. 5.14. Distributia speciei strunghil |
Distributie: forma ponto-caspica, stronghilul este frecvent in Marea Neagra, Marea Marmara si Marea de Azov si toate lacurile si limane riverane acestora. In Marea Caspica este reprezentat prin subspecia Neogobius melanostomus affinis Eichwald. La litoralul romanesc se intalneste peste tot, fiind regasit atat in complexul Razelm Sinoe cat si in lacurile Sutghiol, Tasaul, Tatlageac, Mangalia (Fig. 5.14). |
Dimensiuni: maximum 25 cm; comune de la 13 la 17 cm.
Biologie si ecologie specie eurihalina, traind atat in mare, cat si in lacurile litorale salmastre, indiferent de salinitate. Populeaza fundurile de piatra sau de nisip, presarate cu pietre, pana la o adancime de 10-15 m. In limanele si lacurile litorale prefera de asemenea fundurile nisipoase, dar este intalnit si pe fundurile maloase. Se reproduce mai ales in lunile mai-iunie,
preferand apele salmastre, nu dulci.
Stronghilul este un peste foarte vorace si consuma exclusiv hrana animala, in primul rand lamelibranchiate (Cardium, Dreissena, Mytilus, Corbulya), apoi crustacee (crevete, amphipode, crabi, isopode, Balanus), pesti mici (aterine, clupeide si chiar guvizi) si larve de chironomide.
Se pescuieste cu undite, paragate si setci de guvizi.
Importanta comerciala: este specia de guvizi cea mai abundenta, avand o valoare nutritiva a carnii ridicata. Se consuma in stare proaspata si uneori sarata, pretandu-se bine si la conserve.
Guvid de mare - Neogobius cephalarges (Pallas, 1811)
Sinonime: Gobius cephalarges Pallas, 1811;
Gobius trautwetteri Kessler, 1859;
Gobius (Ponticola) cephalarges Iljin, 1927;
Neogobius cephalarges Berg, 1949;
Gobius platyrostris Nordmann, 1950.
Denumiri F.A.O: eng.- black spotted goby; fr.- gobie a taches noires; sp.- gobio pintado.
Denumiri populare bulg.- trevno popche; germ.- Glasgrundel, Meergrundel, Grundel pol.- babka piaskowa; rom.- guvid de mare, babca neagra,; rus.- vatchok kruglijak; tr.- kumkaya balac.
Diagnoza: D1 VI, D2 I (15-17) 18-19 (20): A I (9-12) 13-15 (16); P 19: V I 5-5 I; 55-70 solzi in lungul corpului.
Corpul este alungit, gros ti cilindric in partea anterioara, comprimat lateral in cea posterioara. Profilul dorsal in general urca uniform si destul de lin de la varful botului pana in dreptul marginii posterioare a operculului. Capul mare, grosimea lui este intodeauna mai mare decat inaltimea. Botul este obtuz, gura mare, terminala, putin oblica. Buzele sunt groase, carnoase, cea superioara se lateste treptat in partile sale laterale. Limba este rotunjita la varf. Ochi mari, apropiati, spatiul interorbital este mult maimic decat diametrul ochiului. Capul este comprimat dorso-ventral, fata lui dorsala este plana, atat intre ochi cat si in urma acestora.
Prima dorsala are varfurile celor 6 radii indreptate inapoi sau lipite de membrana. Dorsala a doua pastreaza aceeasi inaltime pe toata intinderea ei. Cele doua dorsale sunt concrescute la baza. Insertia analei este situata in urma dorsalei a doua, ambele inotatoare se termina la acelasi nivel. Pectorala este relativ scurta si ingusta. Pendunculul caudal este scurt, inalt, comprimat lateral.
Corpul este acoperit cu solzi mici ctenoizi, ceafa, unghiul supero-posterior al operculului, baza pectoralelor si regiunea jugulara sunt acoperite cu solzi cicloizi, mai mici.
Culoarea: corpul are o culoare variata, de cele mai multe ori este galben-verzuie, patata neregulat cu cenusiu sau cafeniu. Parte superioara a capul si spatele pana la inceputul primei dorsale sunt mai intunecate, iar partea inferioara si abdomenul sunt cenusii-albicioase sau cenusii-galbui, fara pete. Caudala este cenusiu- roscat inchis, cu dungi roscate, concentrice, vizibile mai ales la tinerii. Anala galbuie la baza, cu pete rosii la baza radiilor. Pectoralele sunt deschise la culoare, galben-verzui, cu dungi concentrice galbene sau verzui azurii. Ventuza ventralei este albicioasa sau usor cenusie. Irisul cafeniu-albastru, marginea pupilei este aurie.
Dimensiuni: maximum 22 cm; comune de la 12 la 17 cm.
|
Fig. 5.15. Distributia speciei guvid de balta |
Distributie: specie endemica numai Marii Negre, Marii de Azov si in lacurile si limanele litorale riverane (Fig. 5.15). Se intalneste de-a lungul intregului litoral romanesc si in Complexul lagunar Razelm-Sinoe. Biologie si ecologie: specie bentonica marina, ce traieste si in apele salmastre, foarte rar fiind intalnit in cele dulci. Populeaza indeosebi zonele cu funduri pietroase sau pietris cu scoici, la adancimi de 5-15 m, intra insa si in limanurile salmastre, preferand fundul cu pietris sau scoici, evitand limanurile cu apa dulce. |
Maturitatea sexuala este atinsa in al 2-lea an de viata. Reproducerea are loc in mare, la inceputul primaverii (mai), fara insa, ca toti indivizii sa ajunga in acelasi timp la maturitate sexuala. Icrela sunt depuse sub pietre intr-un singur strat, fiind pazite de mascul. Durata incubatiei la temperatura apei de 12-15 C, este de 17 zile, iar la o temperatura a apei de 16-18 C, de 12-13 zile. Puietul se retrage deseori in limanele salmastre. Se hraneste mai ales cu crustacee (Gammarus, Idothea, Gebia, Palaemon, Crangon, Xantho, Pilumnus) dar si cu moluste si pesti mici.
Se pescuieste cu undite, paragate si setci de guvizi.
Importanta comerciala: alaturi de celelalte doua specii de guvizi reprezinta speciile cele mai abundente de la litoralul romanesc al Marii Negre, fiind consumat in stare proaspata.
Guvid negru - Gobius niger jozo Linnaeus, 1758
Sinonime: Gobius jozo Linnaeus, 1758;
Gobius nebulosus Risso, 1810;
Gobius longiradiatus Risso, 1826;
Gobius brittanicus Thompson, 1837;
Gobius quadricapillus Nordmann, 1840;
Gobius fuliginosus M'Coy, 1841;
Gobius geniporus Vinciguerra, 1883;
Gobius punctulatus Cocco, 1885;
Gobius paganellus Dijkgraaf, 1950;
Gobius niger Georghiev, 1966.
Denumiri FAO black goby (engl); gobie noir cabotn (fr).
Denumiri populare: guvid negru (rom); goviòs (grec); cerno popce (bulg); chiomurgin kaiassi (turc).
Diagnoza: D1 (V)VI; D2 I 11-14; A I 10-13; 36-44 solzi in lungul corpului.
Corpul este gros, subcilindric. Profilul dorsal este foarte convex si abrupt de la capatul anterior al botului pana la frunte; intre frunte si partea anterioara a dorsalei a doua inaltimea este uniforma. Gura terminala, usor oblica, destul de mare; colturile ei ajung pana la marginea anterioara a ochiului. Botul obtuz si trunchiat. Maxilarele egale. Limba rotunjita in partea anterioara. Dintii imobili, incovoiati, conici, dispusi in mai multe randuri. Ambele buze groase, carnoase, usor rasfrante, dar nelatite. Orificiile nazale anterioare nu sunt prelungite sub forma de tuburi, cele posterioare sunt situate langa ochi. Fruntea foarte ingusta. Ochii sunt mari, proeminenti, spatiul interorbital mai mic decat jumatatea diametrului ochiului.
Sase serii transversale suborbitale de genipori, 1 si 4 fiind cele mai lungi, iar 5 si 6 divizate in doua fragmente. Seriile occipitale transversale posterioare sunt scurte si nu ating linia mediana dorsala.
Ceafa, gatul si pedunculul pectoralelor acoperite cu solzi; operculul foarte rar, prevazut cu cativa solzi in coltul sau supero-anterior.
Prima dorsala este inalta, radiile sale inegale (a 4-a e cea mai lunga) totdeauna inclinate inapoi; dorsala a doua relativ inalta si net mai lunga ca anala. Inotatoarele dorsale sunt supuse unui dimorfism sexual, legat de epoca de reproducere (radiile mijlocii ale primei dorsale se alungesc foarte mult la masculi si devin filiforme). Cele doua dorsale sunt unite printr-o membrana joasa. Inaltimea dorsalei a doua si a analei cresc usor spre partea posterioara. Pectoralele mari si late, rotunjite; capatul lor aproape atinge verticala orificiului anal. Ventuza centrala slab dezvoltata, mai mult lunga decat lata; membrana sa continua, fara lobi.
Solzii mari, cei din sirul median au o pata neagra evidenta la marginea posterioara, dand aspectul de linie laterala. Pe cap pana aproape de ochi, pe coltul operculului, pe baza pectoralei si pe istm se intind solzi cicloizi marunti.
Culoarea: generala este cenusie sau cafenie-deschis, cu pete formand cateva dungi dorsale si cateva pete evidente indeosebi pe solzii ce corespund liniei laterale. De fiecare parte a botului se gaseste o dunga neagra, scurta, intre ochi si partea terminala a maxilei. Prima dorsala prezinta o pata intensa in coltul ei supero-anterior, intre radiile 1-3; precum si 3 dungi cafenii-inchise ce traverseaza dorsala, paralel cu spatele. Dorsala a doua este de un cenusiu-transparent si e traversata de 3-6 serii de puncte roscate. Caudala este galbuie, cu 5-8 serii concentrice de puncte brun-roscate. Anala este colorata mai mult sau mai putin uniform in galben-cenusiu, usor roscat. Pectoralele si ventralele cenusi-galbui.
In timpul maturitatii sexuale, coloritul masculilor se intuneca foarte mult, femelele devin si ele ceva mai intunecate.
Dimensiuni: normal atinge 10 cm, rar 12-15 cm.
|
Fig. 5.16. Distributia speciei guvid negru |
Distributie: specie raspandita in nordul Oceanului Atlantic, Marea Baltica, Marea Mediterana si Marea Neagra (Fig. 5.16). Biologie si ecologie: este exclusiv marina, nu patrunde in ape salmastre. Se intalneste in apele mai adanci si mai sarate, pe funduri nisipoase, intre 30 si 40 m adancime. Se hraneste in principal cu crustacei mici, dar si cu polichete, moluste mici, alevini si pesti mici. |
Reproducerea are loc in perioada aprilie - septembrie. Depune ponta in portii pe suprafata pietrelor sau in valvulele midiilor. Maturitatea sexuala este atinsa la 2 ani iar longivitatea este de 4 ani sau mai mult. In zona Sevastopol, ponta se depune in iunie, cand temperatura apei la mal creste pana la 18-20oC.
Icrele sunt depuse pe suprafata pietrelor sau in valvulele midiilor.
Se hraneste in principal cu crustacei mici, dar si cu polichete, moluste mici, alevini si pesti mici
Importanta comerciala: ca si celelalte specii de guvizi de la litoralul romanesc al Marii Negre, poate fiind consumat in stare proaspata
