Virusul benzilor nervuriene al capsunului

Virusul benzilor nervuriene al capsunului - Strawberry vein banding virus, SVBV, Caulimovirus, Caulimoviridae; Virusurile care produc strawberry vein banding, yellow vein banding, chiloensis vein banding, eastern vein banding si Erdbeere-Nekrose par a fi toate tulpini ale virusului denumit de Prentice (1952, Ann. Appl. Biol. 39, 487) "leaf curl" sau virusul 5., (Ref. Pop, 2009, TVV, III, 586). Boala strawberry veing banding descrisa de Frazier (1955, Phytopathology 45, 307) a fost transmisa prima data de Prentice (1952, l.c.) de la o planta din soiul Fairfax introdus in Anglia din S.U.A. Virusul este endemic si frecvent in partea vestica si estica a Americii de Nord, de unde a fost raspandit in Africa, Australia, Brazilia, Canada, Chile, fosta Cehoslovacie, Germania, Ungaria, Norvegia, Irlanda, Italia, Japonia, S.U.A. si fosta U.R.S.S.. În Italia, boala este raspandita peste tot, insa cu o incidenta moderata. Simptomele caracteristice bolii au fost observate si in Romania (Ghena, 1979, An. I.C.P.P. 25). Desi boala are efecte grave asupra plantelor, reducand productia de stoloni, vigoarea, recolta si calitatea fructelor, mai ales in combinatie cu alte viroze, cum este incretirea, importanta ei economica este relativ redusa, datorita aparitiei sporadice. Infectii naturale cu acest virus se cunosc la capsun (Fragaria ananassa), F. chiloensis, F. vesca si F. virginiana.

Boala se manifesta prin aparitia de benzi nervuriene galbene discontinui, striuri si patari pe frunzele batrane si contorsionarea frunzelor tinere. Simptomele sunt mai grave in cazul infectiilor complexe, mai ales cu virusul incretirii. Prin afide si altoire, virusul a fost transmis si la Sanquisorba minor. Ca plante indicatoare se folosec mai ales clonele UC-5, UC-6 (F. vesca), UC-12 (F. virginiana) si plantute de F. vesca   var. semperflores (Alpine) din samanta. Primele simptome constau in incretirea slaba a frunzelor, epinastia nervurilor mediene, epinastia si scurtarea petiolurilor si contorsionarea foliolelor, dar simptomul cu cea mai mare valoare diagnostica este formarea unor benzi clorotice discontinui in lungul nervurilor principale. Într-un stadiu inaintat de boala,plantele sunt pitice si manifesta necroze. Simptomele de incretire, epinastie si contorsionarea frunzelor sunt evidente in faza de soc. Aparitia de benzi galbene, mai mult sau mai putin continui, in lungul nervurilor principale si secundare se observa mai intens la primele frunze dezvoltate dupa aparitia simptomelor initiale. Pe frunzele crescute mai tarziu, acest simptom apare, de regula, sub forma unor dungi discontinui sau pete raspandite in lungul nervurilor. Clona M-1 (F. virginiana), purtatoare a virusului ingalbenirii marginale slabe, rectioneaza similar cu clonele UC, simptomele fiind insa mult mai pronuntate. Astfel, benzile din lungul nervurilor au marginile mai net delimitate si o culoare galbena stralucitoare, foliolele manifesta o epinastie mai accentuata, iar cresterea plantelor este mai mult redusa, clona reactionand evident mai ales la tulpinile de tip "vein banding". Virusul benzilor nervuriene in complex cu virusul incretirii produc simptome aditive, mai severe decat ale fiecarui virus luat independent, atat la soiurile cultivate cat si la clonele indicatoare. În acest complex, benzile nervuriene sunt mascate sau transformate iar simptomele incretirii tind sa fie dominante. Aceasta relatie este folosita in tehnica de diagnosticare a tulpinilor slabe ale celor doua virusuri. În prezenta virusului marmorarii, simptomele sunt, de asemenea, de tip aditiv. În acest caz, are loc o complexare a simptomelor, cele ale marmorarii tinzand sa fie insa dominante iar benzile nervuriene sunt, uneori, greu de observat.

În prezenta virusului ingalbenirii marginale slabe, se obtine o accentuare a simptomelor virusului benzilor nervuriene. Virionii au fost identificati in citoplasma celulelor foliare epidermice, mezofilice si din parenchimul vascular, mai ales in vecinatatea vaselor xilemice, unde, la colorarea cu Au, s-au observat si structuri tepoase unice. În celulele infectate se gasesc incluziuni sub forma de viroplasme si corpuri elipsoidale caracteristice caulimovirusurilor. Virusul poate fi transmis prin altoire, Cuscuta subinclusa si afidele Amphrophora agathonica, A. rubi, Aphis rubifolii, Aulacorthum solani, Chaetosiphon fragaefolii, C. jacobi, C. tetrahodus, C. thomasi, Macrosiphon pelargonii, M. rosse, Myzus ascalonicus, M. ornatus si M. persicae. De regula, vectorii cei mai eficienti sunt C. fragaefolii, C. jacobi si C. thomasi. Unele specii de afide (C. fragaefolii, C. thomasi si M. ornatus) sunt vectori pentru anumite tulpini fara a transmite pe altele. Relatia dintre virus si vectori este de tip semi-persistent. Hranirea de achizitionare este mai scruta de o ora, iar persistenta in vectori de o ora, pentru tulpinile de tipul "leaf curl", 4 ore pentru cele necrotice si 8-24 ore pentru cele de tipul "vein banding". Persistenta in vectori poate fi prelungita prin flamanzirea prealabila a acestora. În S.U.A., raspandirea virusului in natura este asigurata mai ales de speciile din genul Chaetosiphon. Restul speciilor, desi vectori mai putin eficienti, pot avea, de asemenea, o importanta in raspandirea acestuia, aparand in numar insemant pe culturile de capsun. Diseminarea virusului la distanta este asigurata prin multiplicarea materialului de inmultire infectat. Sucul foliar contine putini virioni, izometrici, fara anvelopa, de 43 nm in diametru (±4 nm) si cu profil rotund. Preparatele purificate se sedimenteaza sub forma unui singur component, genomul este format din AND dublucatenar, circular, unipartit. Fiind relativ frecvent si producand infectii mascate la soiurile de capsun cultivate, principala masura de prevenire a virusului benzilor nervuriene consta in producerea materialului saditor liber de acest virus, pornind de la plante care au dat rezultate negative la testarea lor prin imunoelectronomicroscopie, ELISA, PCR si transmiteri pe clonele indicatoare. Raspandirea virusului in plantatii este franata prin masurile generale de prevenire a virusurilor capsunului aplicate in cadrul sistemului producerii materialului saditor de calitate superioara, importanta maxima acordandu-se combaterii afidelor vectoare. Din plantele soiurilor total infectate, virusul poate fi eliminat prin cultivarea pe medii sintetice a unor portiuni de 0 -1 mm separate din varfurile stolonilor (Miller si Belkengrean, 1962, Phytopathology 52, 743), sau prin mentinerea plantelor timp de 10 zile, la 42°C (Bolton, 1965, Res. Fmrs 10, 14).