Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » botanica
Virusul desenului linear gravat al pirului gros

Virusul desenului linear gravat al pirului gros


Bermuda grass etched-line virus, BELV - Virusul desenului linear gravat al pirului gros, Marafivirus, Tymoviridae, (Pop, 2009, TVV, II, 140). Este inrudit serologic cu marafivirusurile maize rayado fino si oat blue dwarf. A fost raportat prima data la Cynodon dactylon si Sorghum halepense, de Lockhart s.a. (1985, Phytopathology 75, 1258), in Maroc, unde este raspandit si in prezent (Khaless, 1998, M. Sc.Thesis, Univ. Minnesota, 58 pp). În conditii de infectii naturale, produce simptome persistente variabile cu sezonul, constand in piticire si aparitia de pete si linii albe gravate pe frunze la Cynodon dactylon si dungi clorotice pe suprafata frunzelor la Sorghum halepense. În conditii experimentale, a fost transmis la Avena sativa, Bromus inermis, Cynodon dactylon, Sorghum bicolor, Triticum durum si Zea mays (Lockhart s.a., 1985, l.c.). Inoculat experimental, virusul produce pete si linii clorotice la Avena sativa, Cynodon dactylon, Triticum durum, Sorghum bicolor, S. halepense si Zea mays. Virionii se gasesc in citoplasma si vacuolele celulelor infectate din epiderma, mezofil si parenchimul vascular, incluziunile celulalre fiind absente. Virusul se transmite, in mod persistent, prin cicada Aconurella prolixa, avand loc multiplicarea in vector, dar netransmitandu-se la urmasi prin ou. Sucul foliar contine numerosi virioni. Virionii sunt izometrici, de cca. 30 nm in diametru, avand profil rotund si aranjamentul capsomerelor evident. Preparatele purificate se sedimenteaza sub forma de doua componente, genomul consta din ARN monocatenar, linear, unipartit, iar in virioni se gaseste o singura proteina capsidala.







Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.