Virusul
incretirii napului - Turnip crinkle virus TCV,
Carmovirus, Tombusviridae,
sinonim Wasserrühenkräusel-Virus, (Ref. Pop, 2009, TVV, II, 602). A fost descris prima data la Brassica campestris ssp. rapa in Scotia (Broaudbent si Blencowe, 1955, Rep. Rothamsted Exp.
Stn. 1954, p. 87), fiind raspandit in Scotia, Anglia si fosta Iugoslavie (Štefanac, 1969, Acta biol. Yugoslav. Ser.
B. 6, 27). Plantele de gulii furajere (Brassica napus ssp. rapifera)
si napi de miriste (B. rapa ssp. rapa) infectate natural se
caracterizeaza printr-o dezvoltare generala mai redusa. În cazul tulpinilor grave, boala se manifesta prin
clorozarea nervurilor frunzelor, insotita de deformarea si
incretirea accentuata a suprafetei limbului.
Tulpinile mai usoare produc incretirea frunzelor, curbarea
in sus a marginilor limbului si aparitia de pete
verzi-deschis sau galbui pe suprafata acestuia, la alte specii de Brassica boala manifestandu-se
prin marmorari slabe. Susceptibile la acest virus sunt Brassica campestris var. napus, B. campestris ssp. pekinensis,
B. campestris ssp. rapa, B. juncea, B. oleracea ssp. botrytis, B. oleracea ssp. capitata,
Capsella bursa-pastoris, Catharanthus roseus, Cheiranthus cheiri, Chenopodium
album, C. amaranticolor, C. murale, Cucumis sativus, Datura stramonium, Gomphrena globosa, Lactuca sativa, Lunaria
annua, Lycopersicon esculentum, Nicotiana bigelovii, Raphanus sativus, Sinapis
alba si Tetragonia expansa, iar neinfectate Amaranthus caudatus, Beta vulgaris, Nicotiana clevelandii, N. tabacum,
Phaseolus vulgaris si Vicia faba (Broadbent si Heathcote, 1958, Ann. appl. Biol. 46,
585).
Inoculat experimental, virusul produce
leziuni locale clorotice, marmorarea frunzelor si incretire la Brassica campestris ssp. pekinensis,leziuni locale clorotice
fara infectie sistemica la Chenopodium amaranticolor, C. quinoa si Datura stramonium, leziuni locale clorotice si pete clorotice
sistemice la Chenopodium murale
si leziuni clorotice si infectie sistemica inaparenta
la Tetragonia expansa. Virionii se
gasesc in toate partile plantelor, insa nu
produce incluziuni in celulele infectate (Štefanac, 1969, l.c.). Virusul este usor transmisibil prin
inoculare de suc si prin contactul dintre plante, iar in natura
este transmis prin noua specii de Phyllotreta
si doua specii de Psylloides. Transmiterea
are loc in mod nepersistent, perioada de hranire pentru
achizitionare fiind de cateva minute, dupa care insecteler
raman virulifere timp de aproximativ 24 ore. De la un an la altul, virusul se transmite mai ales prin semincerii
speciilor de crucifere infectati in faza de butasi. Inactivarea
termica are loc la 95°C, longevitatea in suc este
de peste 42 zile la temperatura camerei, iar dilutia limita de 10-6.
Virionii sunt izometrici, de 28 nm in diametru, cu profil rotund si
aranjamentul capsomerelor evident, avand 28 nm in diametru la
contrastarea cu acid fosfotungstic si 33 nm in acetat de uranil.
Particulele nefiind penetrate de colorant. La ultracentrifugare, preparatele
purificate se sedimenteaza sub forma unei singure componente, genomul
consta din ARN monocatenar, unipartit, iar virionii contin o singura
proteina capsidala. Masurile de prevenire
constau in izolarea in spatiu a culturilor de crucifere anul I
de cele de samanta si combaterea vectorilor.
.com
