Virusul ingrosarii nervurilor salatei

Virusul ingrosarii nervurilor salatei - Lettuce big vein virus LBVV, Varicosavirus, (Ref. Pop, 2009, TVV, III, 18). Boala "big vein" a salatei (Lactuca sativa) a fost descrisa prima data, ca o posibila viroza, in Valea Imperiala din California, S.U.A. (Jagger si Chandler 1934, Big vein, a disease of lettuce. Phytopathology 24, 1253), in Britania de Tomlinson si Smith si Olanda, de Van Hoof. La inceput, s-a considerat ca este produsa de un virus care infecteaza radacinile plantelor in absenta unui vector. Ulterior, s-a demonstrat transmisibilitatea bolii prin ciupirea Olpidium brassicae, s-au descoperit particulele virusului, iar legatura acestora cu boala a fost confirmata in Germania (Vetten s.a., 1987, J. Phytopath.120, 53), observandu-se insa ca, in preparatele purificate din unele salate cu simptome caracteristice nu se gasesc virionii specifici virusului. În Olanda, Huijberts s.a. in 1990 transmit mecanic LBVV la plante test, gasesc virionii specifici in trei izolate dar nu si in izolata utilizata mai frecvent, retransmit virusul la salata obtinand simptome de big vein si concluzioneaza ca LBVV este agentul patogen al bolii, acesta fiind desemnat ulterior reprezentantul tipic al genului Varicosavirus. Mai recent, Roggero s.a. (2000, An Ophiovirus isolated from lettuce white big-vein symptom. Arch. Virol. 145, 2629-2642) demonstreaza existenta in plantele de salata cu simptome de big vein infectate cu LBVV a unui nou virus, denumit Mirafiori lettuce virus (MILV), plasat provizoriu in genul Ophiovirus, capacitatea acestuia de a produce simptome de big vein fiind confirmata experimental. În ultimul timp, Lot s.a. (2002, Phytopathology 92, 288) arata ca, transmise independent la salata prin Olpidium brassicae, LBVV nu produce simptome in timp ce MiLV induce constant simptome de big vein independent de prezenta lui LBVV, ambele virusuri pierzandu-si transmisibilitatea prin vector, iar MiLV si capacitatea de inducere a simptomelor dupa pasari repetate prin inoculare de suc. În natura, virusul a fost gasit numai la Lactuca sativa, la care, dupa ultimele cercetari, nu produce simptome, aparand insa frecvent in plantele de salata impreuna cu Mirafiori lettuce virus, responsabil de producerea bolii lettuce big vein. Prin inoculari artificiale, virusul a fost transmis la Chenopodium amaranticolor, C. quinoa, Lactuca sativa, Nicotiana benthamiana, N. clevelandii, N. occidentalis, Sonchus asper, S. oleraceus si Tetragonia expansa. Inoculat experimental, virusul produce leziuni locale clorotice fara infectie sistemica la Chenopodium amaranticolor si C. quinoa, leziuni locale clorotice si cloroze sistemice la Nicotiana occidentalis, benzi clorotice sau alburii in lungul nervurilor la Lactuca sativa, benzi galbene in lungul nervurilor la Sonchus asper, benzi nervuriene slabe la S. oleraceus, inele verzi pe frunzele imbatranite la Tetragonia expansa si infectii sistemice latente la Nicotiana benthamiana si N. clevelandii. Virionii se gasesc in frunze si radacini, fiind localizati in citoplasma celulelor infectate din mezofil si paranchimul vascular, unde apar si incluziuni cristaline continand particule virale. Experimental, virusul este transmisibil prin inoculare de suc si altoire, in primul caz, rezultatele fiind eratice si numarul plantelor infectate redus. În natura, virusul este transmis de ciuperca parazita obligata Olpidium brassicae care se dezvolta in sol.

Aceasta achizitioneaza virusul in cursul fazei vegetative a ciclului biologic din radacinile plantelor infectate. Aparent, sporii de rezistenta si zoosporii mobili rezultati din germinarea sporangiilor, poarta virusul in protoplasma lor si-l transmit apoi radacinilor sanatoase de salata odata cu infectatea acestora. În sporii de rezistenta ai ciupercii, virusul rezista timp de 22 ani, izolata Mendocino a virusului mirafiori al salatei (Mirafiori lettuce virus) fiind recuperata in Europa, in 2002, din sporangii de Olpidium brassicae pusi la pastrat, in 1990, in California (Lot s.a., 2002). Zoosporii ciupercii fiind mobili in apa din sol si, mai ales, in apa de irigatie si solutiile nutritive, au posibilitati mari de raspandire a virusului in culturile de salata, in special in cele hidroponice. Sucul foliar contine putini virioni. Inactivarea termica are loc la 50ºC, longevitatea in vitro este de 24 ore, iar dilutia limita 10^-1. Virionii sunt detectati in numar redus si cu dificutate in sucul plantelor de salata si mai usor in cel extras din plantele test, rezultate mai bune obtinandu-se prin imunoelectronomicroscopie. Virusul are doua tipuri de particule, continand ARN dublucatenar, in forma de bastonase drepte si fragile, avand 18/320-360 nm, canalul central evident, de 3 nm in diametru si structura elicoidala evidenta, distanta dintre spirale fiind de 5 nm. Genomul consta din doua segmente ARN dublucatenar, linear, iar in virioni se gaseste o singura proteina capsidala. "Lettuce big vein" fiind una dintre cele mai pagubitoare boli ale salatei, s-au efectuat numeroase cercetari privind combaterea ei, la culturile de sera si camp, obtinandu-se rezultate relativ bune dar nu si eradicarea totala a vectorului O. brassicae si a agentilor Lettuce big vein virus si Mirafiori lettuce virus implicati in producerea acesteia. Principalele masuri de prevenire constau in producerea sau procurarea unui rasad liber de virus si plantarea lui pe un teren sau instalatii hidroponice necontaminate, importanta deosebita avand determinarea starii sanitare a materialului de plantare la achizitionarea acestuia de la o alta unitate specializata in producerea de rasad. Sporii ciupercii vectoare rezistand mult timp in sol, importanta primordiala prezinta dezinfectarea termica sau chimica a solului si a instalatiilor si solutiilor utilizate la culturile hidroponice. Zoosporii ciupercii vectoare sunt omorati in solutiile continand cantitati mici din unele fungicide sau surfactanti ca ICI Agral, care, aplicate pe plante la sol sau in amestecurile si solutiile nutritive, s-au dovedit eficace in combaterea bolii, prevenind producerea infectiei sau reproducerea vectorului. Cele mai bune rezultate s-au obtinut insa prin tratarea timpurie a plantelor cu Benomyl urmat de un tratament cu Agral. Masurile mentionate neasigurand o combatere totala a bolii, importanta maxima are obtinerea si cultivarea soiurilor rezistente. Prin cercetarile efectuate pana in prezent in California s-au identificat soiul Merit ca rezistent si Colmar tolerant, prin incrucisarea acestora intre ele si a lui Merit cu Vanguard, obtinandu-se soiurile rezistente Sea Green. În experimentarile efectuate in Olanda s-au comportat bine la boala big vein soiurile Trocadero, M 8500, Pacific, Lobjoit's Green si Little Gem, iar rezistente s-au dovedit doua selectii din Lactuca virosa.