Virusul mozaicului necrotic al voandeziei - Voandzeia necrotic mosaic virus VNMV,
Tymovirus, (Ref. Pop, 2009,
TVV, II, 377). A fost raportat prima data la Voandzeia subterranea (Fauquet
s.a., 1981, Abstr. 5 th Congr. Virol.,
Strasbourg,1981,
p.273), in Coasta de Fildes, plantele infectate natural
manifestand simptome persistente de mozaic, necroze si
deformari foliare, boala fiind uneori letala. Prin inoculari
artificiale, virusul a fost transmis la diferite plante producand leziuni
locale necrotice fara infectie sistemica la Chenopodium amaranticolor, leziuni
locale clorotice si cloroze foliare sistemice la Dolichos lablab, Vigna unguiculata ssp. sinensis si V. unguiculata ssp. si cloroze sistemice, necroze
nervuriene si deformarea funzelor la
Voandzeia subterranea. Virionii se gasesc in citoplasma celulelor mezofilului
foliar, unde apar si incluziuni sub forma de cristale care
contin virioni, alte schimbari fiind aparitia de vezicule
periferice in cloroplaste delimitate de o membrana dubla.
Experimental, virusul este transmisibil prin inoculare
de suc, iar in natura se raspandeste printr-un
vector. Sucul foliar contine putini virioni.
Inactivarea termica are loc la 70ºC, longevitatea in vitro este de 2 zile la 10ºC
si de 10 zile la 4 sau -20ºC. Virionii sunt
izometrici, de 28 nm in diametru, avand profil unghiular si
aranjamentul capsomerelor neevident. La ultracentrifugare, preparatele
purificate se separa in doua comonente, punctul izoelectric
este pH 4 , iar genomul este ARN monocatenar
unipartit.