Virusul mozaicului pepenelui verde

Virusul mozaicului pepenelui verde - Watermelon mosaic virus WMV, Potyvirus, Potyviridae, sinonime: Melon mosaic virus, Watermelon virus 2, Marrow mosaic virus; tulpina Soybean mosaic virus, (Ref. Pop, 2009, TVV, III, 276). Virusul este cunoscut la pepenele verde (Citrullus vulgaris) si la pepenele galben (Cucumis melo) din 1949, in statele Wisconsin si Florida, din S.U.A. (Anderson, 1954, Phytopathology 44, 198), Africa de Sud si Japonia. În prezent, se considera ca WMV are o raspandire generala, fiind identificat in Africa de Sud, Australia, Bulgaria, fosta Cehoslovacie, Cuba, Chile, fosta R.D. Germana, Franta, India, Iran, Israel, Italia, Japonia, fosta Iugoslavie, Mexic, Noua Zeelanda, Olanda, Ungaria, S.U.A. si Venezuela (Purcifull s.a., 1984, CMI/AAB Descr. Pl. Viruses No. 293, 7 pp), producand pagube mari atat in tarile europene cat si pe alte continente. Astfel, in Franta virusul apare frecvent, fiind principalul agent al pepenului de tip Charentais, care este deosebit de sensibil (Lecoq s.a., 1981, Agronomie 1, 827). De asemenea, in Spania, principalele virusuri care ataca culturile de pepene galben sunt Cucumber mosaic virus (CMV), Watermelon mosaic virus (WMV), Zucchini yellow mosaic virus (ZYMV) si Papaya ringspot virus-Watermelon strain (Alonso-Prados s.a., 1998, 9 th Conf. ISHS, V.V.W.G., Torino, Italy p. 85). În Olanda, WMV a fost gasit in septembrie 1996, la cateva plante de castraveti dintr-o sera. În august-septembrie 1997, virusul a aparut in camp, infectand, in proportie de 100 %, culturile de dovlecel dintr-o zona de cca. 10 km in diametru (Verhoeven si Roenharst, 1998, 9 th Conf. I.S.H.S., Veg. Virus Working Group, Torino, Italy, pag. 24). În ultimii ani, acesta s-a dovedit un agent patogen important pentru culturile de Cucurbita maxima din Venezuela. În Turcia, din 165 probe analizate 53 % au fost WMV, 38,8 % ZYMV si 20,6 % CMV.

În conditii naturale, virusul infecteaza plantele de dovlecel (Cucurbita pepo), pepene galben (Cucumis melo), castraveti (Cucumis sativus), pepene verde (Citrullus vulgaris) si dovleac (Cucurbita maxima), la care produce simptome mozaicale persistente, precum si unele specii de leguminoase. Virusul infecteaza, de asemenea, plantele unor specii spontane, cum sunt Amaranthus spp., Trifolium repens , T. subterraneum, s.a. Cand infecteaza singur, WMV produce o decolorare verde deschisa aproape generala a suprafetei limbului exceptand unele pete verzi asociate cu anumite portiuni ale nervurilor la Cucumis melo si o marmorare discreta trecatoare pe frunzele tinere urmata de pete clorotice mai mari situate mai ales la periferia frunzelor mature tesuturile afectate crecand mai incet decat cele normale la Cucurbita pepo. În infectii mixte cu CMV, s-au observat mozaic evident insotit de benzi verzi in lungul nervurilor frunzelor si o patare verde pe fondul galbui a fructelor mature la Cucumis melo. La plantele de C. melo infectate cu WMV si ZYMV apare o marmorare difuza a frunzelor marginea limbului fiind dintata (serata) si curbata spre fata superioara, iar la cele infectate cu WMV, CMV si ZYMV s-a observat o incretire uniforma si generalizata a suprafetei limbului datorita franarii cresterii nervurilor afectate de petele clorotice si dezvoltarii normale a tesuturilor internervuriene de culoare normala. Simptomele produse de WMV la castraveti (Cucumis sativus) sunt foarte slabe si putin caracteristice. Deosebit de sensibili la WMV sunt pepenii galbeni de tipul Charentais, soiurile obisnuite de dovlecei sunt, de regula, total rezistente, insa cele de tip galben, cultivate in SUA, sunt foarte sensibile. Plantele de Cucurbita maxima sunt puternic infectate in camp cu WMV. În Franta, virusul ataca si mazarea (Pisum sativum), unele soiuri de fasole (Phaseolus vulgaris) si spanacul (Spinacia aleracea). Prin inoculari artificiale, WMV a fost transmis la numeroase plante ierboase (vezi Pop, 2009, TVV, III, 276). Inoculat artificial, produce leziuni necrotice la Lavatera trimestris, leziuni locale clorotice fara infectie sistemica la Chenopodium amaranticolor, mozaic uneori insotit de deformarea frunzelor la Cucurbita pepo, leziuni locale necrotice, urmate de marmorare si necroze sistemice la Pisum sativum soiul Alaska si simptome mozaicale la Nicotiana benthamiana, unele dintre specii reactionand si la alte virusuri prezente la cucurbitacee. Virionii se gasesc in citoplasma celulelor mezofilului si epidermei. În citoplasma celulelor infectate apar incluziuni sub forma de suluri si agregate lamelare (Tipul III a lui Edwardson), iar in nucleu placi fine de natura necunoscuta, necontinand virioni, precum si agregate de virioni asociate cu membrane. Experimental, virusul este transmisibil prin inoculare de suc. În natura, este transmis, in mod nepersistent, prin cel putin 19 specii de afide, printre care Myzus persicae, Aphis craccinova si A. gosipii. Dupa achizitionarea virusului, insectele raman virulifere timp de aproximativ o ora, insa isi pierd rapid aceasta capacitate daca efectueaza numeroase intepaturi de proba. Transmiterea prin insecte este foarte eficienta, virusul raspandindu-se rapid in cultura fara a observa un numar mare de afide pe plante. Sucul foliar contine putini virioni, temperatura de inactivare este intre 55 si 65°, longevitatea in vitro 10-50 zile, iar dilutia limita intre 10^-3 si 10^-5. Virionii sunt sub forma de bastonase filamentoase, de regula, flexuoase, lungi de 730-765, dupa alti autori 750-780 nm (Schmelzer, 1966, Naturwissenschaften 53, 619), avand canalul axial obscur si structura helicoidala neevidenta. Preparatele purificate se sedimenteaza sub forma unui singur component, genomul este ARN monocatenar, linear, unipartit, iar in virionii se gaseste o singura proteina capsidala. Datorita prezentei surselor de infectie in flora spontana si transmiterii eficiente prin mai multe specii de afide, WMV produce infectii si pierderi de productie deosebit de mari la pepenele verde (Citrullus lanatus), pepenele galben (Cucumis melo), dovlecel (Cucurbita pepo) si dovleac (Cucurbita maxima), in numeroase tari europene si de pe alte continente, in unele cazuri,culturile fiind practic compromise din cauza atacului. Ca masura de prevenire, se recomanda tratarea repetata a culturilor de cucurbitacee din sere, solarii si camp contra afidelor mai ales in prima parte a perioadei de vegetatie. În cazul aparitiei bolii la culturile de cucurbitacee de sere situate in zone necontaminate anterior, se recomanda eliminarea cu atentie a plantelor bolnave si tratarea culturii contra afidelor (Verhoeven si Roenhorst, 1998,l.c.). La culturile de cucurbitacee din solarii si camp, masurile de prevenire constau in distrugerea speciilor de buruieni gazda, combaterea afidelor si cultivarea tipurilor, soiurilor si speciilor de cucurbitacee mai putin atacate. În cazul cultivarii unor soiuri valoroase sensibile, eficace s-a dovedit acoperirea culturilor, de la transplantare pana la legarea fructelor, cu materiale izolatoare speciale, care, in combinatie cu tratamentele chimice contra vectorilor, au dus la cresterea productiei cu cca. 50 %. În prezent, se depun eforturi pentru identificarea, crearea si raspandirea in productie a soiurilor de cucurbitacee rezistente la WMV (Clough si Hamm, 1995, Plant Disease 79, 1107).