Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » botanica
Virusul mozaicului ullucusului

Virusul mozaicului ullucusului


Virusul mozaicului ullucusului - Ullucus mosaic virus, UMV, Potyvirus, Potyviridae, (Ref. Pop, 2009, TVV, II, 538). A fost raportat prima data la Ullucus tuberosus (Brunt s.a., 1982, Ann appl. Biol. 101, 65) in Bolivia si Peru, plantele infectate natural manifestand marmorarea si deformarea frunzelor. Prin inoculari artificiale, virusul a fost transmis la Chenopodium amaranticolor, C. murale, C. quinoa, Gomphrena globosa, Nicotiana benthamiana, N. clevelandii, N. debneyi, N. egalosiphon, N. rustica, N.tabacum, Petunia hybrida, Tetragonia expansa si Ullucus tuberosus,

producand leziuni locale clorotice fara infectie sistemica la Chenopodium amaranticolor si C. quinoa, cloroze patate sistemice la Nicotiana clevelandii, malformatiuni la N. glutinosa x clevelandii, cloroze sistemice si malformatiuni la N. benthamiana si mozaic clorotic la Physalis floridana. Virionii se gasesc in citoplasma celulelor infectate din toate partile plantelor unde apar si incluziuni de tip "pinwheels". Experimental, virusul este transmisibil prin inoculare de suc, iar in natura este transmis, in mod nepersistent, prin afidul Myzus persicae. Sucul foliar contine putini virioni, inactivarea termica in suc de Nicotiana clevelandii are loc la 65°C, longevitatea in vitro este de 8-16 zile, iar dilutia limita 10-5. Virionii sunt filamentosi, de regula flexuosi, avand canalul axial obscur si structura helicoidala obscura. La ultracentrifugare, apare un singur component, genomul este ARN monocatenar, unipartit, iar in virioni se gaseste o singura proteina capsidala. Masurile de prevenire constau in combaterea afidelor vectoare si eliminarea plantelor infectate.







Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.