Virusul patarii
clorotice a lalelelor - Tulip chlorotic blotch virus, TCBV, Potyvirus, Potyviridae,
(Ref. Pop, 2009, TVV, IV, 304). A fost gasit prima data in
1977, la numeroase plante de lalele (Tulipa
spp.) cultivate intr-o ferma din statul Victoria
(Australia),
unde este raspandit si in
prezent (Mowat, 1985, Ann. appl.
Biol. 106, 65), in Britania patarea florilor lalelelor fiind
produsa, predominant sau numai, de tulip breaking virus. Similar cu Tulip breaking virus, infectii naturale cu TCBV
s-au gasit numai la plante de Tulipa
spp. cu simptome foliare si florale persistente
asemanatoare. Pe frunzele plantelor infectate apar pete sau dungi late de culoare verde pal, florile (tepalele)
prezentand zone deficitare in pigmentatia de baza (full
break), cu exces de pigmentatie (self-break) sau pete cu exces si
deficienta de pigmentatie (average break) pe aceeasi
floare. Prin inoculari artificiale, virusul a fost transmis la Chenopodium amaranticolor, C. quinoa,
Gomphrena globosa, Lycopersicon esculentum, Nicotiana benthamiana, N.
clevelandii, N. debneyi N. glutinosa, N. rustica, N. tabacum, Petunia hybrida,
Tetragonia expansa. În celulele florale produce schimbari legate
de intensitatea pigmentatiei in tepale. Experimental, virusul este transmisibil prin inoculare de suc iar in
natura se raspandeste prin afidul Myzus persicae si multiplicarea materialului de
inmltire infectat. Probabil, sucul foliar
contine putini virioni. Inactivarea termica are loc
intre 50 si 60ºC, dilutia limita este
10-3, iar in frunze
de N. clevelandii diofilizate virusul
a rezistat timp de 12 luni la 5ºC. Virionii sunt filamentosi, de
regula flexuosi, avand lungimea modala clara
de 720 nm, diametrul de 12 nm, canalul axial obscur si structura
helicoidala obscura. La ultracentrifugarea preparatelor purificate se
diferentiaza unul sau doua componente. Masurile
de prevenire constau in plantarea de materil liber de virus, eliminarea
plantelor bolnave din cultura si aplicarea tratamentelor pentru
evitarea infectiilor produse de afide.
.com