Masuri de profilaxie a intoxicatiilor cu solventi
organici micsti
Masuri
tehnico-organizatorice. Conform hotararii Nr. 355 din
11 aprilie 2007 privind supravegherea sanatatii
lucratorilor, angajatorii sunt
obligati sa asigure fondurile si conditiile efectuarii
tuturor serviciilor medicale profilactice necesare pentru supravegherea
sanatatii lucratorilor, acestia nefiind
implicati in niciun fel in costurile aferente supravegherii medicale profilactice
specifice riscurilor profesionale. Serviciile medicale profilactice prin care
se asigura supravegherea sanatatii lucratorilor
sunt: examenul medical la angajarea in munca, de adaptare, periodic, la
reluarea activitatii, promovarea sanatatii la locul
de munca. Este necesara asigurarea unei ventilatii eficiente pentru
retinerea mixturilor de solventi la locul degajarii, impiedicand astfel
raspandirea lui. Se recomanda separarea locurilor de munca la care se
utilizeaza solventi organici de celelalte locuri de munca din cadrul fabricii
si automatizarea fazelor de productie care genereaza cele mai mari evaporari de
mixturi. Se impune determinarea concentratiei solventilor organici ori de cate
ori se schimba adezivul utilizat. Pentru evitarea actiunii prelungite a
solventilor asupra muncitorilor se recomanda un program de lucru de 6 ore,
intr-un singur schimb si, se vor face determinari periodice a concentratiei de
benzen a toluenului care nu trebuie sa depaseasca 1%. (9) Este
necesara constientizarea muncitorilor asupra riscurilor la care sunt expusi
datorita mediului toxic in care acestia lucreaza si importanta folosirii
adecvate a echipamentelor de protectie (masti,manusi,halate).
Masuri medicale. Se recomanda
controlul clinic si paraclinic al persoanelor expuse solventilor organici cel
putin odata pe an. Examenul de laborator trebuie sa cuprinda efectuarea
hemogramei, frotiul din sangele periferic si descrierea amanuntita a
eventualelor modificari morfologice evidentiate, ca de exemplu anizocitoza,
macrocitoza, hipocromia,etc. Muncitorii care prezinta modificari morfologice in
cadrul frotiului periferic vor fi scosi imediat si definitiv din mediul toxic
si luati in evidenta hematologica datorita riscului crescut pe care acestia il
au pentru dezvoltarea unor afectiuni hematologice maligne cum sunt limfomul
Hodgkin, leucemie, sindrom mielodisplazic.(9)