Protectia impotriva coroziunii a materialelor feroase

Protectia impotriva coroziunii a materialelor feroase:

Cap.1.  Argument

Cap.2. Materiale metalice ............

2.1. Definirea si clasificarea materialelor......

2.2. Tipuri de materiale metalice

2.3. Elaborarea aliajelor feroase

Cap.3. Coroziunea materialelor metalice

3.1. Notiuni introductive

3.2. Criterii de clasificare a coroziunii

3.2.1.Fctorii care infuenteaza coroziunea

Cap.4. Protectia impotriva coroziunii materalelor metalice

Cap.5. Legea protectiei muncii si norme metodologice de aplicare

CAP.1. ARGUMENT

Coroziunea este un proces de degradare lenta si progresiva a obiectelor metalice, de la suprafata spre interior, sub actiunea mediilor chimice active. Coroziunea se poate produce sub actiunea mediului ambiant (aer, umiditate, gaze industriale, apa dulce, apa de mare) sau sub actiunea unor agenti chimici cu care materialele metalice vin in contact in timpul functionarii sau al folosirii lor (solutii acide sau alcaline, saruri, alimente, conserve, hidrocarburi lichide sau gazoase, produse de ardere etc.).

In natura, materialele se gasesc mai ales sub forma de combinatii cu diferite elemente, ca de exemplu: fierul sub forma de acizi, aluminiul sub forma de oxizi.

Pentru a se obtine metalele in stare pura este nevoie sa se cheltuiasca o anumita energie, cu scopul ca, prin diferite procese metalurgice, sa se distruga echilibrul stabil dintre metale si substantele cu care sunt combinate in stare naturala.

Metalele pure obtinute in urma proceselor metalurgice tind sub actiunea agentilor atmosferici (gaze si umiditate) sa formeze cu diferite substante combinatii stabile de felul celor care se gaseste in natura. Din acest punct de vedere se poate spune ca, coroziunea este o intoarcere a metalelor pure la forma de combinatii in care ele se gasesc in natura. Metalele care se gasesc in natura in stare pura (aurul, platina) nu sunt supuse coroziunii in conditii obisnuite.

Aproape toate materialele metalice industriale insa, ca fierul, cuprul, aluminiul, zincul si altele, impreuna cu aliajele lor sunt corodate in aer liber. Aliajele fierului, materialele cele mai folosite in tehnica sunt in acelasi timp cele mai atacate de coroziune.

CAP.2. MATERIALE METALICE

Cap.2.1. Definirea si clasificarea materialelor

Tot ceea ce ne inconjoara, ca o realitate obiectiva independenta de constiinta noastra, dar reflectata de aceasta, poarta numele de materie.Totalitatea substantelor simple si compuse, care reprezinta forme concrete si diverse de manifestare a materiei, constituie materialele.Fiecare material are anumite insusiri proprii, care ii determina comportarea in procesele de prelucrare (proprietati tehnologice) si intrebuintarile (proprietati de utilizare si estetice). In functie de insusirile lor, materialele se folosesc - sub forma de substante, de materii prime si de semifabricate - la confectionarea diferitelor obiecte utile. In procesul de productie, omul actioneaza la rindul lor din mareriale cu insusiri corespunzatoare scopului.

Pentru a putea fi studiate metodic, materialele trebuie sa fie clasificate dupa anumite criterii rationale.

O prima clasificare a materialelor se face tinindu-se seama de gradul de prelucrare la care acestea sunt supuse in momentul utilizarii. Materialele care se folosesc in forma in care se gasesc in natura cu prelucrari neesentiale se numesc materii prime naturale sau brute, ca de exemplu: lemnul brut, dupa taiere si curatire, nisipul brut sau sortat, carbunele, titeiul, minereurile brute sau sortate, cauciucul natural, pieile crude, matasea naturala, gaze naturale etc. Materialele obtinute prin transformarea materiilor prime prin procedee de prelucrare mai complicate (descompunere, calcinare, gazeificare, distilare etc.) sau prin reactii de sinteza chimica intre materialele brute se numesc materiale sau materiiprime artificiale sau sintetice, ca de exemplu, varul ars ) obtinut prin calcinarea calcarului),carbunele de lemn (obtinut prin gazeificarea partiala a lemnului brut), produsele rezultate din distilarea fractionala a titeiului, sticla, cimentul, cauciucul sintetic, materialele plastice,fibre sintetice,matasea artificiala etc.

Indiferent de gradul de prelucrare, materialele se mai clasifica, dupa compozitia chimica de baza, in materiale organice si materiale anorganice sau minerale.

- Materialele organice au ca elemente chimice de baza carbonul,hidrogenul, oxigenul si azotul; ca materiale naturale, ele provin din regnul animal sau vegetal (piei, lina, grasimi, uleiuri vegetale etc.).

- Materialele anorganice sunt substante simple sau compuse de tipul oxizilor, sarurilor, halogenurilor;ca materiale naturale, ele provin din regnul mineral. In functiede compzitia de baza, materialele artificiale pot fi organice sau anorganice. In functie de domeniul in care sunt utilizate, materialele se clasifica in: materiale de constructie, materiale de uz casnic, materiale pentru constructii de masini, materiale electrotehnice etc., in fiecare domeniu intalnindu-se atat materiale naturale, cat si artificiale, atat organice cat si anorganice.

Din punct de vedere fizico-chimic, materialele pot fi:

metalice (metale si aliaje)

nemetalice.

Dintre materialele utilizate in industria constructoare de masini si in aplicatii industriale cu caracter electric (electrotehnica, electronica, electroenergetica), cea mai larga intrebuintare o au inca materialele metalice. La aceasta contribuie atat cunoasterea mai buna a acestor materiale, cat si unele proprietati caracteristice metalelor, care nu se intalnesc deloc sau au valori insuficiente la materialele nemetalice (de exemplu, conductibilitatea termica si electrica, asocierea unei rezistente mecanice mari cu plasticitatea etc.). Materialele nemetalice, desi utilizate pe scara mai redusa, au totusi importanta mai ales in domeniile in care utilizarea materialelor metalice nu este posibila (de exemplu, materialele semiconductoare si materialele izolatoare din punct de vedere electric), precum si datorita faptului ca, in unele cazuri, ele au inceput sa inlocuiasca materialele metalice, fiind mai usoare si mai ieftine decat acestea.

Cap.2.2.Tipuri de materiale metalice

Majoritatea metalelor se gasesc in scoarta terestra sub forma unor minereuri. Din minereuri se obtin materiale metalice metale si aliaje metalice.

MATERIALE METALICE:  -METALE: fier, cupru, aluminiu, aur, argint, zinc etc.

-ALIAJE: fonta, otel, bronz, alama etc

Cap.2.3.Elaborarea aliajelor feroase

Aliajul metalic este o substanta care se obtine prin contopirea a doua sau mai multe elemente chimice, numite componentele aliajului; elementul aflat in proportia cea mai mare in aliaj este totdeauna un metal si se numeste component de baza, celelalte elemente din compozitia aliajului pot fi mrtale sau nemetale si se numesc componente de adaos sau de aliere.

Aliajele feroase se obtin din minereuri de fier, care contin fierul sub forma de oxizi sau carbonati: helmatit si limonit (Fe O ), siderit (FeCO ). Continutul de fier din aceste minereuri este de 30-60%, iar restul reprezinta sterilul (partea nefolositoare dintr-un zacamant sau produs minier).

Procesul de baza in obtinerea aliajelor feroase il reprezinta reducerea oxizilor de fier din minereu cu ajutorul cocsului si al oxidului de carbon, la temperaturi foarte inalte, intr-un cuptor inalt de tip special, numit furnal.

In furnal se introduc:

minereu de fier;

cocs (are rol de combustibil si reducator);

fondanti (materiale auxiliare necesare pentru a usura topirea sterilului si a-l indeparta sub forma de zgura): calcar sau dolomita;

aer incalzit (necesar arderii combustibilului).

In urma reactiilor care au loc in furnal intre materialele incarcate rezulta urmatoarele produse:

fonta topita (numita fonta bruta sau de prima fuziune, care este produsul principal al furnalului);

zgura topita;

gaze de furnal (folosite partial pentru preincalzirea aerului in caupere, partial in alte scopuri in cadrul combinatului siderurgic).

CAP.3. COROZIUNEA MATERIALELOR METALICE

Cap.3.1. Notiuni introductive

Coroziunea este un proces de degradare lenta si progresiva a materialelor metalice (feroase sau neferoase), de la suprafata spre interior, sub actiunea mediilor active.

Coroziunea se produce sub actiunea mediului ambiant (aer, umiditate, gaze industriale, apa dulce, apa de mare) sau sub actiunea unor agenti chimici cu care materialele metalice vin in contact in timpul functionarii sau al folosirii lor (solutii acide sau alcaline, saruri, alimente, conserve, hidrocarburi lichide sau gazoase, produse de ardere etc.).

Procesul de coroziune se manifesta in general, prin atacarea suprafetei obiectelor metalice si formarea unor produse de coroziune mai usoare decat materialul insusi. Ingrosarea continua a stratului corodat, precum si desprinderea treptata a produselor de coroziune au ca rezultat pierderea in greutate si subtierea grosimii efective a produselor corodate.

Cap.3.2. Criterii de clasificare

Dupa modul in care se produce atacarea materialelor metalice, coroziunea poate fi superficiala, locala sau intercristalina.

a.Coroziunea superficiala consta in corodarea intregii suprafete produsului metalic. Ea poate fi uniforma, daca se produce pe aceeasi grosime in toata suprafata, sau neuniforma, daca adancimea de corodare este inegala.

b.Coroziunea locala cuprinde anumite zone din intreaga suprafata a produsului metalic, formand puncte, pete, adancituri sau umflaturi

c.Coroziunea intercristalina consta in patrunderea coroziunii pe marginea grauntilor cristalini. Coroziunea superficiala si coroziunea intercristalina au ca efect micsorarea grosimii pieselor si, prin urmare, micsorarea rezistentei mecanice, ca urmare a reducerii sectiunii, iar coroziunea locala micsoreaza capacitatea de deformare plastica a materialului metalic.

Din punct de vedere al factorilor care provoaca coroziunea, aceasta poate fi:

coroziune chimica,

electrochimica,

atmosferica.

Coroziunea chimica se produce prin reactii chimice obisnuite intre agentul corosiv si materialul metalic. Agentii corosivi sunt gaze uscate sau substante lichide care nu conduc curentul electric.

Coroziunea sub actiunea gazelor uscate (coroziunea gazoasa) se produce, in special, prin reactia dintre metale si oxigen (sau combinatii oxigenate: CO SO ), in absenta totala a umiditatii. In urma acestei reactii, la suprafata metalului se formeaza o pelicula de oxid.

Daca pelicula de oxid este densa si aderenta, oxigenul nu mai poate patrunde prin ea si metalul este aparat de coroziune ulterioara. Acest fenomen se numeste pasivare. Daca pelicula de oxid este poroasa si neaderenta, oxigenul continua sa atace metalul, fenomenul de coroziune accentuandu-se. Coroziunea sub actiunea gazelor este favorizata de cresterea temperaturii.

Coroziunea chimica produsa de agentii lichizi se datoreaza reactiilor directe intre metal si agentul coroziv. Aceasta dizolva suprafata metalului, fara sa se formeze o pelicula protectoare. Coroziunea de acest fel are loc in hidrocarburi lichide (ulei, benzina, motorina), in solutii acide (de exemplu, la decaparea produselor din otel oxidate), in solutii alcaline (de exemplu, la degresarea produselor metalice in soda), in saruri si metale topite etc. Si aceasta coroziune este accelerata de cresterea temperaturii.

Coroziunea electrochimica are loc atunci cand metalele vin in contact cu anumite substante lichide, capabile sa conduca curentul electric, numite electroliti. Astfel de electroliti sunt organe apoase de saruri si apa obisnuita (sub forma de umiditate atmosferica, ceata, abur). Coroziunea electrochimica se bazeaza pe fenomene asemanatoare cu acelea care au loc in pilele galvanice.

Pentru ca fenomenul de coroziune electrochimica sa se produca nu este neaparat necesar sa existe doua metale diferite in contact cu un electrolit. Este suficient ca unul si acelasi material metalic sa prezinte anumite neuniformitati sau neomogenitati pentru ca, in prezenta unui electrolit, acestea sa formeze micropile electrice. Astfel, imbinarile prin sudare sau nituire, asperitatile din prelucrarea prin aschiere, zonele oxidate alternand cu altele neoxidate, constituie neuniformitati care pot da nastere unor pile electrice.

Coroziunea atmosferica se produce, in special, pe cale electrochimica, deoarece in atmosfera exista intotdeauna o anumita proportie de apa (umiditatea).

Apa atmosferica este, de fapt, un electrolit, deoarece ea dizolva cantitati mici de gaze sau saruri (oxizi de sulf, oxizi de azot, cloruri etc.). Condensandu-se pe suprafata unui material metalic neomogen, se declanseaza coroziunea electrochimica a acestuia.

Coroziunea atmosferica este mai accentuata iarna de cat vara in zonele industriale si in orase de cat la sate, pe litoralul marilor si al oceanelor de cat in zonele montane. Diferentele respective se explica in diferenta de umiditate a anotimpurilor, prin atmosfera mai impura a asezarilor industriale si prin faptul ca aerul marin este mai umed si mai sarat de cat ce montan.

Cap.3.3.Factorii care influenteaza coroziunea

Coroziunea unui material metalic se apreciaza prin viteza de coroziune, care se exprima in doua moduri: prin adancimea de coroziune (in mm/an) sau prin pierderea in masa (in g/m patrat ori h). Dupa viteza de coroziune, materialele metalice pot fi:

-incorodabile ( sub 0,001 mm/an), stabile (sub 0,05 mm/an) si

-materiale cu rezistenta slaba la coroziune (peste 1 mm/an).

Viteza de coroziune depinde atat de mediul de coroziune, cat si de proprietatile si de starea materialului metalic. Cu cat mediul este mai agresiv, cu atat viteza de coroziune este mai mare. In cazul atmosferei ambiante, viteza de coroziune creste cu cresterea umiditatii si a continutului de gaze corosive.

Rezistenta la coroziune a materialelor metalice depinde de compozitia chimica, de marimea grauntelui cristalin, de structura, de starea suprafetei si de tensiunile mecanice. In cazul aliajelor feroase, unele elemente maresc rezistenta la coroziunea atmosferica (fosforul, cuprul, cromul), altele o micsoreaza (sulful, carbonul), iar altele nu au o influenta neta in continuturi mici (manganul, nichelul). Alierea inalta cu crom, nichel, molibden, siliciu face ca aliajele feroase sa devina inoxidabile si anticorosive in atmosfera si in diferite medii chimice.

Materialele metalice au structuri simple (metal pur, solutii solide omogene poliedrice) se corodeaza mai incet de cat cele cu structuri complexe (solutii solide neomogene, amestecaturi mecanice). In cazul otelurilor, structurile simple (feritice, austenitice) au cea mai mare rezistenta la coroziune, pe cand cele formate din amestecuri de ferita si carburi (perlita, troostita) se corodeaza mai repede pe cale electrochimica, deoarece ferita si carburile formeaza micropile galvanice. Cu cat grauntele cristalin este mai mare si structura mai indepartata de echilibru, cu atat viteza de coroziune este mai mare (otelurile calite se corodeaza mai usor decat cele recoapte sau revenite). O suprafata cu rugozitati, rizuri, fisuri se corodeaza mai repede decat una neteda sau lucioasa. Un material metalic in care exista tensiuni mecanice remanente se corodeaza mai repede decat unul detensionat.

CAP. IV. PROTECTIA IMPOTRIVA COROZIUNII A MATERIALELOR METALICE

Deoarece tipurile de coroziune sunt numeroase si conditiile in care ea apare sunt extrem de variate, exista diferite metode pentru combaterea coroziunii, si anume: prin cresterea rezistentei la coroziune a materialelor metalice si prin acoperirea suprafetei obiectelor metalice cu un strat de substanta anticoroziva (acoperiri anticorosive).

Din practica cunoastem ca metalele, in contact cu aerul umed sau cu apa, se oxideaza. De asemenea, metalele se oxideaza si in contact cu acizii sau sarurile. Unele metale se oxideaza mai mult, altele mai putin.

Fonta sau otelul, lasate pe pamant un timp oarecare, sunt distruse prin ruginire (se oxideaza).

Cuprul, aluminiul, alama, bronzul etc. se oxideaza numai la suprafata, acoperindu-se cu un strat subtire de oxid protector, pierzandu-si luciul metalic.

In industrie este necesar ca piesele fabricate sa reziste la agentii atmosferici, adica sa nu rugineasca.

Pentru ca piesele sa fie ferite de oxidare, se folosesc diferite metode de protectie a acestora.

Cresterea rezistentei la coroziune a materialelor metalice feroase poate fi realizata in functie de natura mediului corosiv. Astfel, alierea cu crom este cea mai mult folosita, deoarece acest element asigura o rezistenta mai mare la corosiune in toate tipurile de medii corosive. Pe aceasta baza s-au creat otelurile inoxidabile anticorosive cu crom (de exemplu, otelul 12 C 130 cu 0,12 % C si 13 % Cr sau otelul 10 C 170 cu 0,1 % C si 17 % Cr).

Prin alierea suplimentara cu mult nichel se obtin oteluri cu structura autentica, foarte rezistente la solutii fierbinti si acizi. Otelul aliat cu 15 % Si este un otel antiacid, rezistent in acid sulfuric la fierbere etc. Otelurile inoxidabile si anticorosive sunt foarte scumpe, deci utilizarea lor este

economica numai cand actiunea agentului corosiv este deosebit de puternica.

a.      Acoperirea pieselor de metal cu un strat din alt metal

Acoperirea pieselor metalice cu un strat din alt metal este de mai multe feluri.

Cositorirea Acoperirea pieselor metalice cu un strat de cositor se numeste cositorire.

Pentru a face aceasta operatie, mai intai trebuie ca piesele sa fie curatate bine si degresate (fara urme de grasime).

Dupa curatarea perfecta a pieselor, acestea se introduc in bai de cositor topit, unde se acopera cu un strat subtire din metalul de protectie. La fel se procedeaza la acoperirea pieselor ci zinc, plumb sau alt metal de protectie.

Cositorirea metalelor (spoirea metalelor) se face, de obicei, in cea mai mare parte la vase (cazane, tavi, etc) fabricate din cupru sau alama.

Pentru curatirea pieselor de rugina, grasimii sau alte reziduuri, se folosesc tipirig, acizi, sacaz etc.

Galvanizarea. Acoperirea unui metal cu un strat din alt metal, folosind o solutie electrolitica si curent electric, se numeste galvanizare. Piesa pe care dorim sa o galvanizam se curata bine de oxizi, dupa care se introduce in baia de galvanizare.

Baia de galvanizare cuprinde:

un pol pozitiv, numit anod, la care se leaga metalul acoperitor (zinc, cupru, nichel etc);

un pol negativ, numit catod, la care se leaga piesa de acoperire (de galvanizat);

un electrolit format dintr-o solutie apoasa a unei sari a metalului acoperitor (de exemplu: pentru zincare, sulfat de zinc; pentru stanare, sulfat de staniu etc).

Electrolitii folositi pot fi acizi sau alcalini.

Procesul tehnologic al galvanizarii consta in descompunerea de catre curentul electric a sarii metalului acoperitor (electrolitul) si depunerea acestuia la catod (pe suprafata piesei)

Electrolitul din care s-a separat metalul acoperitor ataca anodul si, astfel, isi restabileste concentratia.

Cele mai folosite galvanizari sunt:

zincarea,

stanarea,

cadmierea,

cuprarea,

nichelarea,

cromarea,

argintarea.

b.      Acoperirea metalelor cu materiale nemetalice anorganice

1. Acoperirea cu un strat de oxizi se realizeaza pe cale chimica sau electrochimica.

Oxidarea metalelor feroase se realizeaza pe cale chimica si se numeste brunare. Culoarea peliculei este in general neagra, dar poate fi maro in cazul fontelor si otelurilor aliate cu siliciu.

Oxidarea aluminiului si aliajelor sale se face electrochimic obtinandu-se o pelicula divers colorata cu aspect estetic.

2. Acoperirea cu fosfati a fontei si otelului se face prin metode simple sau accelerate.

Fosfatarea chimica se face intr-o solutie de fosfati de mangan si fier timp de 40-80 minute la temperatura constanta de 96 C. Culoarea peliculei este neagra.

Fosfatarea chimica accelerata (bonderizare) se face adaugand in baie azotat de cupru si azotat de potasiu.

Fosfatarea se aplica la diverse piese confectionate din metal, ca : mobile metalice, masini de scris etc.

3. Emailarea termochimica

Emailarea (smaltuirea) este o operatie care se aplica in special pieselor de uz casnic (articole de menaj, cazi de baie, vase, sobe, ligheane etc) si consta in acoperirea unei suprafete cu o pelicula ceramica numita email.

Emailul (smaltul) este format dintr-un amestec de cuart, borax, argila foarte curata, soda, feldspat etc.

Dupa acoperirea pieselor cu preparatul de mai sus, se introduc in cuptoare, unde sunt incalzite la o temperatura de 880-920 C.La aceasta temperatura, emailul aplicat se topeste si se lipeste de piese, formand o pelicula cu un aspect sticlos, dur, care este foarte rezistenta la actiunea apei, acizilor si la uzura.

Dezavantajul pieselor smaltuite consta in faptul ca la loviri, smaltul se sparge si se desprinde de pe acestea.

c.       Acoperirea pieselor metalice cu materiale nemetalice organice.

In protectia metalelor, acoperirea cu grunduri, vopsele, lacuri asigura protectia impotriva apei si aerului din atmosfera.

Materialele de vopsitorie sunt constituite din substante lichide si solide, intre care obligatoriu una dintre substante este peliculogena (liant). Ele se aplica intr-un strat sau in mai multe straturi subtiri, sub forma de lichid-vascoasa, pe materialele cele mai diferite, printr-un mijloc oarecare (pensulare, pulverizare etc).

In compozitia materialelor pentru vopsitorii intra urmatoarele materii prime : - lianti,

pigmenti

materiale ajutatoare.

In materialele de vopsitorie, liantii (substantele peliculogene) sunt fie substante solubile in solventi, rasini naturale, rasini sintetice, bitum etc, care dupa evaporarea solventului dau pelicule pe suprafata materialului acoperit, fie substante lichide (uleiuri vegetale si sintetice) care se intaresc printr-un proces de transformare chimica, dand astfel de pelicule.

Pigmentii sunt substante minerale colorate, pulverulente, insolubile in liant, in apa si in solventi, folositi pentru a conferi o anumita culoare materialului de zugravit sau vopsit.

Pigmentii pot fi naturali (oxizi de fier, de crom, de mangan, creta, calcar, ocruri etc) si artificiali (alb de zinc, miniu de plumb, ultramarin, praf de aluminiu etc).

d.      Materialele ajutatoare pentru acoperirea pieselor de metal

Ca materiale ajutatoare, la prepararea produselor de vopsitorie se folosesc solventii, diluantii, sicativii etc. Pentru pregatirea suprafetelor care se vopsesc se folosesc abrazivii.

Solventii sunt lichide volatile folosite ca atare sau in amestec, pentru solubilizarea substantelor peliculogene solide, si pot fi : acetona, alcoolul, benzenul, white-spirtul etc. La vopselele de ulei, liantii au si rolul de solventi.

Diluantii sunt solventi care au rolul de a micsora viscozitatea compozitiei, pentru a fi aplicata mai usor pe suprafetele support. Se folosesc astfel ca diluanti : benzina, white-spirt, amestec de acetona-alcool etc.

Sicativii sunt substante chimice care accelereaza procesul de uscare a peliculei. Ei sunt sarurile (naftenatii, oleatii etc) unor metale grele ca : plumbul, manganul si cobaltul. Sicativii se adauga in cantitati de 50.70 g/kg vopsea la culorile deschise si 100 g/kg vopsea la culorile inchise.

Grundurile constituie primul strat care se aplica pe suprafete de vopsit, pentru a asigura legatura acestora cu stratul de chit, de vopsea sau de lac. Dupa uscare, acestea dau o pelicula mata, colorata si dura. Uneori, in compozitia grundurilor se introduc pulberi metalice care protejeaza metalele impotriva coroziunii prin protectie catodica.

Grundurile utilizate sunt pe baza de ulei de in sicativ, cu miniu de plumb, miniu de fier, negru de fum sau oxid de zinc (utilizate la grunduirea suprafetelor metalice).

Lacurile sunt solutii de substante peliculogene (rasina naturala sau sintetica) in solventi volatili (benzen, acetona, esteri toluen), cu sau fara adaos de plastifianti si coloranti (pentru lacuri colorate) care dupa uscare dau pelicule lucioase.

Lacuri pe baza de rasini naturale, care sunt solutii de selac sau colofoniu, in solventi, uneori cu adaos de plastifianti, care se intaresc prin procese fizice. Ele se aplica pe metal, dand pelicule flexibile si rezistente la agenti chimici.

Lacuri pe baza de derivati celulozici, care sunt solutii de nitrati sau acetati de celuloza in solventi (alcool, acetona), cu sau fara adaos de plastifianti. Lacurile pe baza de nitrat de celuloza (nitrolacuri) se intaresc foarte repede si dau o pelicula elastica, stabila la temperaturi si la intemperii. Lacurile de acetat de celuloza au aceleasi proprietati si utilizari, dar sunt neinflamabile si nu se ingalbenesc in timp.

Lacurile pe baza de polimeri, au prioritati remarcabile si utilizari multiple. Astfel, lacurile de bachelita si lacurile pe baza de alchidal se utilizeaza pentru vopsirea pieselor metalice care lucreaza in medii extrem de corozive.

Lacurile epoxidice dau pelicule flexibile, au rezistenta mecanica si chimica mare.

Emailurile sunt materiale de vopsitorie cu aceeasi compozitie ca lacurile, care contin in plus pigmenti si eventual substante de umplutura si in felul acesta sunt suspensii de pigmenti in diferite lacuri. Ele dau pelicule colorate si opace.

Principalele tipuri de emailuri sunt :

Emailul negru, preparat din ulei de in si negru de fum, se aplica pe obiecte de metal, supuse la intemperii ;

Emailul pe baza de alchidal se foloseste pentru vopsirea radiatoarelor, a masinilor-unelte, a sculelor etc ;

Emailurile de nitrat de celuloza (nitroemailuri) care se caracterizeaza prin uscare rapida, dar sunt inflamabile, adera slab la metale.

Vopselele sunt suspensii de pigmenti in lichid, cu sau fara adaos de materiale de umplutura, care dupa uscare dau pelicule opace sau mate.

Dupa natura substantei peliculogene si dupa modul de intarire, se deosebesc :

Vopselele preparate cu aluminiu praf, ca pigment, dau pelicule rezistente la coroziune, cu putere de reflectare mare, indicate la vopsirea rezervoarelor petroliere, a vaselor maritime etc;

Vopselele pe baza de ulei sicativ. Acestea pot fi vopsele care se dilueaza cu ulei sicativ de in pana la consistenta de lucru;

Vopsele pe baza de polimeri, care sunt suspensii sau emulsii apoase de polimeri (poliacetat de vinil, policlorura de vinil etc), in care se includ pigmenti si materiale de umplutura. Aceste vopsele se aplica printr-un procedeu numit electroforeza. Vopsirea prin electroforeza se aplica in special in industria de automobile, introducandu-se carcasele din tabla intr-o baie de vopsea de apa dupa care se leaga la anodul unei surse de curent, cuva fiind legata la catod.

Celelalte grunduri, lacuri si vopsele se aplica cu pistolul de vopsit sau cu pensula.

Piesele de otel care stau in umezeala, cum sunt : piesele din tunele, mine etc, se pot feri de rugina spoindu-le cu zeama de ciment sau cu lapte gros de var.

In mod provizoriu, piesele metalice se pot acoperi cu un strat de ulei sau grasimi care le feresc de rugina. In practica se foloseste foarte des acesta metoda.

Cap.V. LEGEA PROTECTIEI MUNCII SI NORME METODOLOGICE DE APLICARE

Art.1. (1)Protectia muncii constituie un ansamblu de activitati institutionalizate avand ca scop asigurarea celor mai bune conditii in desfasurarea procesului de munca, apararea vietii, integritatii corporale si sanatatii salariatilor si a altor persoane participante la procesul de munca.

(2) Norme de protectie a muncii stabilite prin prezenta lege reprezinta un sistem unitar de masuri si reguli aplicabile tuturor participantilor la procesul de munca.

(3)Activitatea de protectie a muncii asigura aplicarea criteriilor ergonomice pentru imbunatatirea conditiilor de munca si pentru reducerea efortului fizic, precum si masuri adecvate pentru munca femeilor si a tinerilor.

Art.19. Persoanele sunt obligate:

a) sa-si insuseasca si sa respecte numerele de protectie a muncii si masurile de aplicare a acestora;

b) sa desfasoare activitatea in asa fel incat sa nu expuna la pericol de accidentare sau imbolnavire profesionala atat propria persoana, cat si pe celelalte persoane participante la procesul de munca;

c) sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca orice defectiune tehnica sau alta situatie care constituie un pericol de accidentare sau imbolnavire profesionala;

d)     sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca accidentele de munca suferite de propria persoana si de alte persoane participante la procesul de munca;

e)      sa opreasca lucrul la aparitia unui pericol iminent de producere a unui accident si sa il informeze de indata pe conducatorul locului de munca;

f)       sa utileze echipamentul individual de protectie din dotare, corespunzator scopului pentru care a fost acordat;

g)      sa dea relatiile solicitate de organe de control si de cercetare in domeniul protectiei muncii.

Art.24. (1) In sensul prezentei legi, prin accident de munca se intelege vatamare violenta a organismului, precum si intoxicatia acuta profesionala, care au loc in timpul procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridica a contractului, in baza caruia se desfasoara activitatea, si care provoaca incapacitatea temporara de munca de cel putin 3 zile, invaliditate ori deces.

(2) Este de asemenea accident de munca:

a)      accidentul suferit de elevi, studenti sau ucenici in timpul efectuarii

practicii profesionale;

b)      accidentul suferit de cei care indeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv in cadrul unor activitati culturale, sportive, in timpul si din cauza indeplinirii acestor sarcini;

c)      accidentul survenit in timpul si pe traseul normal al deplasarii de la locul de munca si invers.

Art.25.  Accidentul de munca se clasifica, in raport cu urmarile produse si cu numarul persoanelor accidentate, in:

a)    accident care produce incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile;

b)   accident care produce invaliditate;

c)    accident mortal;

d)   accident colectiv, cand sunt accidentate cel putin trei persoane in acelasi timp si din aceeasi cauza.