Elemente privind dezvoltarea regiunii dunarene romanesti

Elemente privind dezvoltarea regiunii dunarene romanesti

Una din problemele de baza ce caracterizeaza preocuparile interdisciplinare actuale este aceea de a depista modalitati concrete legate de analiza si dezvoltarea unor sisteme teritoriale, care pot functiona ca entitati in procesul de dezvoltare regionala. Pentru a facilita intelegerea deplina a demersului intreprins, subliniem ca in procesul de dezvoltare teritoriala, pentru ca ideile expuse de diferiti specialisti sa fie utile celor care iau decizii, este necesara luarea in considerare a unui cadru natural in care comunitatile locale sa dispuna de posibilitati concrete de sprijinire a dezvoltarii. Aceste comunitati, in cazul Romaniei, sunt reprezentate de comune (orase) si judete. Numai la nivelul acestora, la care se constituie bugete locale, pot sa fie implementate procesele de dezvoltare teritoriala intr-o maniera sistematica si integrata.

Avand in vedere aceste considerente, regiunea dunareana a fost individualizata prin reunirea intregului spatiu care apartine judetelor limitrofe Dunarii. La nivelul acestora Dunarea se impune diferentiat, dar cel mai pregnant, incat nici-una dintre comunitatile judetene nu poate face abstractie de importanta fluviului ca element pentru dezvoltarea de perspectiva In consecinta

Ariile inapoiate

O problema importanta este cea a identificarii ariilor problema, avand in vedere complexitatea de elemente care caracterizeaza un spatiu de extinderea regiunii dunarene. Pentru a avea o imagine la macroscara privind disparitatile intraregionale o analiza efectuata chiar la nivelul judetelor componente este suficienta. Aceasta analiza s-a referit in esenta la selectarea unor indicatori relevanti pentru aceasta scara incat acestia sa acopere principalele domenii ale vietii social-economice. Astfel, principalele grupe de indicatori si indicatorii elementari au fost: indicatori economici (GDP/locuitor si rata somajului); indicatori demografici (rata medie de crestere a populatiei intre 1992-1995; ponderea populatiei in varsta de peste 60 de ani in total populatie; populatia activa fata de totalul populatiei si gradul de urbanizare); indicatori ai infrastructurii (ponderea drumurilor modernizate in lungimea totala a drumurilor, densitatea cailor ferate, suprafata medie locuibila pe o camera si numarul de paturi in spitale/1000 locuitori) si indicatori ai standardului de viata (gradul de alfabetizare, numar de abonamente telefonice/1000 locuitori, numar de abonamente TV/1000 locuitori, consumul mediu casnic de energie electrica pe gospodarie si numarul de autoturisme /1000 locuitori).

Analiza nivelului de dezvoltare economica la macroscara releva in primul rand pozitia sub media nationala a majoritatii judetelor componente ale regiunii dunarene. Astfel, PIB/locuitor la 10 din cele 12 judete este sub media pe tara, cele doua care depasesc aceasta valoare fiind situate la extremitatea estica (Constanta) si vestica (Caras-Severin). In partea centrala se distinge o arie cuprinzand judetele Giurgiu (2920$/locuitor), Calarasi (3020) si Ialomita (3220), cu cele mai scazute valori (in medie cu 1,000$ mai mici decat media pe tara). La acestea, se pot asocia alte doua judete, situate in vestul ariei respective, a caror medie depaseste putin 3,400$. In ce priveste valoarea somajului, cele mai mari valori, de peste 11.0% se inregistreaza in judetele Galati, Dolj si Tulcea, caracterizate prin dominanta industriei metalurgiei si constructiilor de masini, caderea dramatica a ultimei ramuri punandu-si amprenta asupra valorii totale. Valori mai mici de 8.0% marcheaza doar trei judete, mai putin afectate pana in anul 1996 de proceseele de restructurare (Mehedinti, Constanta si Olt). Comparativ cu media nationala, 6 judete au valori mai mari, cinci mai mici, iar judetul Giurgiu are aceeasi valoare cu cea nationala

Disparitatile demografice, relevate de indicatorii specifici analizati, releva pe ansamblu o pozitie sub media la nivel national, cu diferentieri evidente intre partea estica si restul regiunii. In general, partea estica, impulsionata in ultimii ani ai regimului totalitar prin investitii la nivelul industriei, are o alta fizionomie demografica in raport cu cea ceantrala si vestica. Aceasta diferentiere neta este introdusa in special de judetele Constanta si Galati. Spre exemplu, acestea sunt singurele judete care in perioada 1992/1995 au marcat o crestere medie anuala pozitiva (0.2%), fata de celelalte judete care au inregistrat doar valori negative, uneori foarte accentuate, ca in cazul judetului Teleorman (0.8%). De asemenea, populatia in varsta (peste 65 ani) detine cele mai scazute valori in estul regiunii (Constanta - 8.0%, Galati si Tulcea - 10.0%), fata de restul judetelor unde aceasta depaseste chiar 15.% (Teleorman si Giurgiu).

Volumul foarte ridicat al migratiei nete din ultimii ani si mai ales al compozitiei migrantilor spre judetele Dolj, Constanta si Galati (in special spre marile orase, resedinte de judet ale acestora, fiecare depasind 300,000 locuitori), dominant tineri, a determinat o diferentiere clara intre judetele regiunii in privinta ponderii populatiei active in totalul populatiei. In raport cu media nationala (49.5%), doar judetul Dolj o depaseste (51.1%), restul judetelor fiind situate sub aceasta. Cele mai mici valori apartin din nou judetelor situate in partea centrala (Giurgiu - 41.8%, Calarasi - 42.9% si Ialomita - 46.2%). Principalele fluxuri de migratii scot in evidenta existenta unui puternic centru de atractie aflat in interiorul regiunii (Constanta) si a altor doua situate in afara acesteia (Bucuresti si judetul Trimis) (Fig.74)

Aceleasi discrepante se inregistreaza in gradul de urnbanizare, populatia urbana fiind dominanta in judetele din estul tarii (Constanta, Galati, Braila) la care se adauga judetul Caras-Severin din extremitatea vestica. Judetul Dolj abia atinge paritatea dintre populatia rurala si urbana, iar celelalte sunt situate mult sub media pe tara. Cele mai reduse grade de urbanizare se constata in judetele Giurgiu, Teleorman, Calarasi, Olt si Ialomita, alcatuind o arie compacta in intreaga parte centrala a regiunii dunarene(Fig.75).

Indicatorii infrastructurii inregistreaza valori care pun in evidenta aceleasi diferentieri la nivel de macroscara, mult atenuate insa. Fata de media nationala, o pozitie mult avantajata o are intreaga regiune in ce priveste ponderea drumurilor modernizate din lungimea totala a drmurilor, in schimb la ceilalti trei indicatori (denistatea cailor ferate, suprafata medie locuibila, paturi de spital/1,000 locuitori) aceasta se situeaza mult sub valoarea pe intreaga tara. La indicatorul privind numarul paturilor de spital la 1000 locuitori, doar judetul Caras-Severin depaseste media nationala, cu toate ca cel putin doua judete, prin capitalele lor (care sunt centre universitare in pentru medicina), ar fi trebuit sa aibe valori superioare.

Standardul de viata, apreciat prin valorile celor cinci indicatori elementari completeaza gama diferentierilor, demosntrand pe ansamblu ca intreaga regiune se afla din punct de vedere al nivelului de dezvoltare sub media nationala. Astfel, doar 4 judete depasesc media pe tara in ce priveste gradul de alfabetizare (Braila, Caras-Severin, Constanta si Galati), doar unul in ce priveste numarul de abonamente la 1000 de locuitori (Constanta - 131), doua la numarul de abonamente la TV (Constanta si Braila) si la numarul de autoturisme/1000 locuitori (Dolj si Caras-Severin). Cele mai reduse valori in cazul acestor 4 indicatori se realizeaza cu precadere in aria centrala, cu o extindere mai mare sau mai mica in raport de specificul indicatorului respectiv (Giurgiu, Teleorman si Calarasi - gradul de alfabetizare; Olt, Teleorman, Giurgiu - abonamente telefonice; Mehedinti, Olt si Giurgiu - abonamente TV; Calarasi, Ialomita, Tulcea, Teleorman - numar de autoturisme). In privinta consumului de energie electrica pe gospodarii, se remarca valori peste media pe tara in cinci din cele 12 judete, disipate de-alungul intregii regiuni. Consumul casnic de energie electrica ridicat in judete, precum Giurgiu si Teleorman se explica in mare parte prin utilizarea pe scara larga a pompelor electrice la irigatul culturilor legumicole. Aceiasi explicate este valabila si in cazul judetelor Dolj si Constanta, la care se adauga si faptul ca aceste judete inregistreaza valori ridicate, prin cele doua mari orase, in cazul dotarii cu apartura electrocasnica. O valoare mai mare de cat media nationala detine si judetul Caras-Severin, unde o mare parte din consumul de energie electrica revine utilizarii ferastraielor electrice pentru taiatul lemnelor.

Aceasta analiza individuala a indicatorilor relevanti pentru nivelul de dezvoltare, conduce la ideea clara a existentei, la nivel macro-teritorial a trei arii, care se disting net intre ele. Este vorba de o arie dezvoltata, localizata in est, cuprinzand judetele Constanta, Galati si Braila, o alta foarte slab dezvoltata in partea centrala, extinzandu-se de-alungul a cinci judete, grupate de o parte si de alta a judetului Giurgiu (Ialomita, Calarasi, Teleorman si Olt) si a treia situata in vestul regiunii dunarene (Dolj, Mehedinti si Caras-Severin). O nota aparte prezinta judetul Tulcea, care are un nivel general de dezvoltare scazut, la majoritatea indicatorilor, dar se afla incadrat de judete cu un nivel de dezvoltare superior.

Aceasta distinctie intre diferitele judete, modul lor de agregare in raport de valorile indicatorilor, precum si amploarea unor fenomene relativ punctuale, care tin de restructurarea industriei, conduc la ideea individualizarii unor regiuni inapoiate, a unor arii in declin, a unor arii profund rurale si a altora cu grade ridicate de degradare a mediului.

Cea mai ramasa in urma dintre arii este reprezentata de sectorul central al Regiunii Dunarene In cadrul acestor arii putem include in primul rand spatiul apartinand judetelor Ialomita, Calarasi, Giurgiu si Teleorman, la care se poate adauga judetul Olt. Primele patru judete se afla situate in jurul capitalei tarii, orasul Bucuresti. Acesta, spre deosebire de alte capitale ale lumii care au indus in spatiul imediat apropiat dezvoltare, a generat, in conditiile economiei din perioada regimului totalitar, subdezvoltare. Efectele cooperativizarii totale a agriculturii, forta de atractie pe care a avut-o capitala ca urmare a dezvoltarii sale industriale, s-au tradus in teritoriu printr-o emigratie mai ales a populatiei tinere, apte de munca din judetele invecinate.

Totodata, perioada in care tot acest spatiul a apartinut fostei regiuni Bucuresti, a insemnat o concentrare a investitiilor exclusiv spre capitala, marind decalajul fata de toate localitatile din jur. Este carcacteristic in acest sens faptul ca in dezvoltarea sa postbelica, pana spre sfarsitul deceniului VII, in jurul capitalei nu a aparut nici-un oras la o distanta mai mica de 60 km. Vidul urban era evident mai ales in partea de vest unde primul oras intalnit era Alexandria la aproape 80 km. Aparitia ulterioara a unor orase mici ca Buftea, Videle si Titu, in anul 1968, sau a altora foarte mici, in anul 1989 (Budesti, Mihailesti, Fundulea, Lehliu-Gara) nu a avut efecte de contracarare a mirajului capitalei.

Aceasta regiune, dupa cum reiese foarte clar din analiza principalilor indicatori economici, demografici, de infrastructura si standard de viata, reprezinta cel mai inapoiat sector al regiunii dunarene si, totodata cea mai ramasa in urma regiune a tarii. Nu intamplator inclusiv in "Carta verde", privind politicile de dezvoltare regionala, elaborata de Guvernul Romaniei intr-un program PHARE, cele patru judete din sudul tarii constituie cea mai inapoiata subregiune, alaturi de Moldova estica[i]

Principalele caracteristici rezulta dintr-un nivel de dezvoltare economica foarte scazut, cu o agricultura de mic randament, desi dispune de un potential insemnat si cu o industrie concentrata in cateva centre, dar care au inregistrat un declin foarte accentuat in perioada de dupa anul 1990. Somajul relativ scazut in acest spatiu, s-a datorat reantoarcerii celor disponibilizati, in special a navetistilor, din industrie in agricultura. De altfel dupa anul 1990 in structura populatiei ocupate pe ramuri de activitate, in aceste judete populatia ocupata in agricultura a crescut cu circa 8-10%.

Intreaga regiune este foarte deficitara ca potential demografic si standard de viata. Judetele Teleorman si Giurgiu sunt printre cele mai imbatranite din tara inregistrand cea mai accentuata descrestere naturala, cea mai redusa proportie a activilor in total populatie si cel mai redus grad de urbanizare. Posedand numai orase mici si mijlocii, specializate in ramuri industriale azi intr-un puternic declin, este foarte redusa capacitatea acestora de revitalizare a ruralului prin relatii de complementaritate. Mai mult, in majoritatea oraselor noi decretate in anul 1989, principala ramura economica este agricultura si aceea de subzistenta

Din punct de vedere al standardului de viata se remarca un stoc de educatie printre cele mai scazute nu numai la nivelul regiunii dunarene, dar chiar la nivelul tarii. Nivelul veniturilor, apreciat dupa accesul la cateva dintre facilitatile actuale ale oricarei arii situate in apropierea unei mari capitale, este extrem de scazut. Drept dovada aici se inregistreaza cele mai reduce valori ale abonamentelor telefonice si Tv si ale autoturismelor particulare.

Infrastructura generala a acestui sector al regunii dunarene se apropie de media nationala, dar cea sociala, sanitara, culturala si de invatamant este mult sub media de la acest nivel.

Rezulta in mod evident ca regiunea constituita din cele cinci judete care marginesc Dunarea romaneasca in sectorul ei central, reprezinta una dintre cele mai inapoiate ale tarii, care necesita o politica adecvata de dezvoltare, valorificand atuurile date de proximitatea fluviului si a potentialului geografic in general.

O analiza chiar sumara scoate in evidenta existenta a cel putin trei tipuri de arii distincte

Arii in declin. Arealele in declin sunt relativ numeroase, practic suprapunandu-se cu orasele mari si ariile lor suburbane. Cele mai importante insa privesc doua arii mai extinse: aria litorala a Marii Negre si gruparea industriala Galati-Braila.

Aria litorala a Marii Negre, extinsa intre Navodari si Mangalia, incluzand orasul Constanta reuneste o populatie de aproape 500.000 locuitori, incluzand si orasele de-alungul Canalului Dunare Marea Neagra. Aceasta arie a fost una dintre cele mai prospere din ultimii ani ai regimului totalitar, datorita dezvoltarii a doua ramuri industriale de baza: industria constructiilor navale si industria petrochimica. Prima industrie era localizata in Constanta si Mangalia, ambele santiere producand nave de 150-200.000 tdw. Dupa anul 1992, aceasta industrie si-a diminuat extrem de mult ponderea, santierele navale reusind sa supravietuiasca un timp prin interventia statului. Cele doua mari santiere asteapta aparitia investitorilor strategici, care ar putea revitaliza aceasta industrie.

Industria petrochimica, localizata in apropiere de Navodari, este reprezentata de una dintre cele mai mari rafinarii, cu o capacitate initiala de prelucrare de peste 15 milioane tone de titei. Aceasta prelucreaza titeiul din import si cel extras de pe platforma continentala a Marii Negre, dar care nu acopera decat circa 1/3 din capacitatea de prelucrare. Un impact negativ asupra evolutiei acestei industrii l-a avut indecizia guvernatilor in ce priveste procesul de privatizare, care ar putea relansa procesul de functionare acestei intreprinderi la cote rezonabile.

Aria Galati-Braila se caracterizeaza prin dominanta industriei metalurgice si a constructiilor de masini. Combinatul siderurgic de la Galati, cea mai mare intreprindere industriala din Romania, se afla la inceputul unui vast proces de restructurare. Daca productia sa a fost puternic sustinuta de catre stat pana in prezent, produsele siderurgice fiind principalele produse romaneste prelucrate la export, viitorul acestui mamut industrial este foarte incert. Materia prima de baza este cea furnizata de la Krivoi-Rog (Ucraina), multa vreme in sistem barter, dar lipsa in perspectiva a unor piete de desfacere va determina o diminuare rapida a activitatii, avand un impact puternic asupra intregului oras. O situatie mai dramatica a avut-o laminorul din Braila, care functioneaza la mai putin de 1/3 din capacitatea de acum 10 ani.

Industria constructiilor de masini, reprezentata in ambele mari centre industriale de santierele navale, la care se adauga si alte intreprinderi, a cunoscut aceiasi involutie, unele dintre intreprinderi fiind propuse spre lichidare (intreprinderea de utilaje pentru constructii din Braila, de exemplu). Practic, aceasta arie se afla in declin partial, dar odata cu restructurarea marii industrii in special metalurgice, va deveni una similara regiunilor miniere, prin amploarea efectelor social-economice pe care le poate genera.

Arii profund rurale. Ariile profund rurale sunt situate, de regula, in judetele cu grad de urbanizare coborat, dar care se caracterizeaza si printr-o retea urbana relativ saraca. In acest sens, chiar daca reteaua urbana pare a se fi imbunatatit dupa anul 1989 cand numai in regiunea dunareana au fost decretate mai multe orase, capacitatea de transmitere a caracteristicilor urbane in teritoriu nu a crescut. De aceea, efectul teritorial al decretarii unui oras mic de talia Mihailesti, Fundulea, Piatra Olt sau Insuratei nu exista in relaitate.

O analiza detaliata la nivel de comuna scoate in evidenta existenta catorva arii profund rurale, situate la mari distante de orasele cu capacitate reala de polarizare. Printre acestea se remarca: aria rurala din Defileul Dunarii, cu un grad de izolare foarte ridicat, si cu o dominanta a activitatilor forestiere si de crestere a animalelor; aria rurala din Campia Balacitei (situata in triunghiul dintre Drobeta-Turnu Severin si orasele Craiova-Calafat); aria rurala dintre aliniamentul oraselor dunarene Calafat-Corabia, la sud si cel oraselor Craiova-Caracal la nord; aria rurala din Campia Burnazului; aria rurala Mostistea situata intre Dambovita-Arges la vest si valea Mostistea la est; aria rurala din Baraganul Calmatuilui si Brailei; aria rurala central-dobrogeana, exitnsa la contactul dintre judetele Constanta si Tulcea.

Toate aceste arii profund rurale se caracterizeaza printr-o depopulare extrem de accentuata in intervalul 1977-1992, cu comune care si-au redus populatia la mai mult de o o patrime. Dintre toate aceste arii fenomenele de depopulare cele mai accentuate s-au inregistrat in comunele din judetele Teleorman si Giurgiu, predominant in Campia Burnazului, campie care extinde in ambele judete (Fig.77).

Depopularea este atat de intensa incat numai in intervalul 1977-1992 o mare parte dintre comune si-au diminuat numarul de locuitori cu circa o treime. Cele mai accentuate descresteri s-au inregistrat in comunele izolate in raport cu marile cai de comunicatie: Rasmiresti, Silistea Noua, Balaciu, Bujoreni, Calmatui, Crangani s.a. toate cu circa 33.0% din judetul Teleorman, la care se adauga altele, precum Gogosari - 37%, Rasuceni, Stanesti, Toporu s.a.- peste 30%, din judetul Giurgiu.

Aceasta arie se caracterizeaza printr-o pondere foarte ridicata a populatiei in varsta (peste 60 de ani), care atinge uneori peste 40% din populatia totala (Rasmiresti - 50.7%, Calmatui - 44.7%, Gogosari - 43.5%, Stanesti - 42.6%, Balaciu - 41.5% s.a.m.d.). Aceasta imbatranire a populatiei rurale s-a datorat migratiilor definitive mai ales catre Bucuresti, dar si catre noile resedinte de judet aparute dupa anul 1968 (Alexandria) si 1981 (Giurgiu).

In afara unei infrastructuri deficitare, de unde si caracterul lor foarte izolat, aceasta arie se caracterizeaza printr-un standard de viata foarte coborat. Daca am analiza numai ponderea populatiei analfabete vom abserva ca valorile sunt cuprinse intre 15-20% in multe comune. Aceasta inseamna ca procesul de revitalizare a ariei respective va fi unul foarte dificil, care ar trebui inceput chiar cu schimbarea mentalitatii despre viata

Celelalte arii profund rurale se confrunta cu aceleasi probleme, generate de emigrarea in masa a populatiei tinere spre orase, in ultimii 30 de ani. Consecinta fireasca va fi cea de disparitie lenta, pe cale naturala a unora dintre aceste sate, daca nu se gaseste o solutie de dezvoltare a lor, pentru stoparea exodului inca existent spre urban.

Arii cu mediu degradat. Regiunea dunareana romaneasca a suferit schimbari fundamentale, care au determinat o degradare a mediului natural initial. Cele mai insemnate schimbari au fost determinate de interventia antropica a omului in regimul de scurgere a fluviului, dar si in ariile invecinate acestuia, inclusiv in Delta Dunarii. La acestea se pot adauga concentrarea umana tot mai puternica in orasele dunarene, inclusiv a activitatilor economice poluante.

Cel mai puternic degadat areal din regiunea dunareana, care implica masuri de refacere ecologica a mediului il constituie Delta Dunarii. Trei tipuri de efecte sunt percepute ca negative, punand in pericol calitatea unui mediu unic in Europa:

a)    Amenajarea terenurilor agricole in Delta fluviatila, ceea ce a schimbat regimul normal de comunicare intre principalele cuvete lacustre si de compensare a debitelor bratelor, pe de o parte, si raportul dintre componentele naturale in spatiile cu astfel de functiuni, pe de alta parte. Rezultatele agricole propriu-zise sunt mult prea mici in raport cu investitiile facute si mai ales cu beneficiile care ar fi decurs din protejarea ecosistemelor naturale;

b)    Construirea a noi sisteme de canale si diguri, care netinand cont de circulatia naturala a apei pe sistemele naturale au diminuat capacitatea de recirculare a acesteia in cuvetele lacustre. Exista din acest motiv un puternic proces de eutrofizare a multor cuvete lacustre, de diminuare a capacitatii de oxigenare naturala a acestora, de reducere a faunei piscicole s.a.m.d.;

c)    Construirea barajelor de la Portile de Fier I si II, precum si a altor baraje pe raurile interioare au influentat dramatic debitul solid al Dunarii, si implicit capacitatea acesteia de a lupta cu eroziunea marina. Ca urmare se constata in ultima perioada o crestere agresiunii marine in zona litorala, fata de capacitatea de inaintare a deltei altadata

Alt areal degradat il constituie Lunca Dunarii, care de-alungul timpului a fost amenajata aproape in totalitate pentru agricultura si care astazi cunoaste puternice fenomene de salinizare. Randamentul agricol al acestor terenuri este tot mai scazut incat in anumite situatii se pune problema reinundarii unor areale si reconstructia ecologica a mediului initial. Practic, de-alungul intregii Dunari romanesti a ramas sub forma de rezervatie naturala doar Insula Mica a Brailei, cu o suprafata de aproape 150 kmp. Pe cuprinsul acesteia, prin prezervarea mediului natural initial (padurea de salcie ocupa circa 50 kmp) se asigura conditii de supravietuire a 5 tipuri avifaunistice (siberian, european, mediteranean, mongol si transpaleoarctic).

Impactul lucrarilor de constructie a hidrocentralelor de Portile de Fier I si II a fost deosebit de puternic asupra mediului, indeosebi in zona defileului Dunarii, prin construirea primei hidrocentrale. Aici nivelul apei crescand cu 33 m, s-a produs inundarea unei insule unice prin elementele sale naturale si culturale (Ada-Kaleh), dar si a unor asezari, precum Orsova, Eselnita, Dubova care au fost stramutate, sau altele care au disparut (Ogradena, Plavisevita, Tisovita). Trecerea de la un regim fluvial la unul fluvio-lacustru creaza probleme complexe legate de abraziunea tarmurilor si implicit stabilitatea versantilor si a infrastructurii de transport.

Poluarea in regiunea dunareana in afara celei tipice determinate de utilizarea ingrasamintelor chimice si a pesticidelor (utilizate tot mai putin in ultimii 9 ani), este determinata de activitatile economice din orase, imbracand un aspect punctual. Principalul poluant inainte de anul 1990 era considerat a fi Combinatul de produse clorosodice Giurgiu (inchis in anul 1991).

Poluarea apei se datoreaza si astazi in mare parte Combinatelor de celuloza si hartie din orasele Drobeta Turnu Severin, Calarasi si Braila, combinatelor metalurgice de la Calarasi, Galati si Tulcea, precum si a celui de ingrasaminte chimice din Turnu Magurele. Dar efectul cel mai puternic asupra apelor dunarene il constituie poluarea cu apele menajere ale oraselor in special in sectorul Braila-Galati. Pe ansamblu, analizele efectuate asupra calitatii apei de-alungul traseului Dunarii releva ca 58% apartin primei categorii, 32% celei de-a doua categorii si doar 20% categoriei a treia de calitate. Aceasta inseamna ca apa Dunarii este curata, cu exceptia portiunii aval de orasele Braila si Galati.

Poluarea aerului este determinata in primul rand, de pulberile sedimentabile a caror concentratie maxima admisibila este frecvent depasita in marile orase. Astfel, in Galati frecventa depasirii acesteia este de 75%, in Braila de 40%, in Calarasi de 35%, in Giurgiu de 18%. In afara acestui tip de poluanti in orasele Craiova si Slobozia frecventa depasirii concentratiei maxime admisibile la dioxid de azot si amoniac este de 8 si, respectiv,14%.

Un risc important pentru mediu il poate reprezenta in perspectiva producerea unor accidente la Combinatul de apa grea de la Drobeta Turnu Severin si la Centrala atomoelectrica de la Cernavoda. La acestea se pot adauga scurgerile posibile de petrol de la exploatarile de pe platformele de foraj din Marea Neagra, precum si pericolul poluarii cu produse petroliere a intregului litoral sudic romanesc al Marii Negre de catre Combinatul petrochimic Midia-Navodari.

Relatii de cooperare transfrontaliera

Analiza activitatilor transfrontaliere si a rezultatelor obtinute conduce la ideea ca amploarea acestora este departe de a fi stimulatoare pentru activitatile economice din cele trei tari si ca Dunarea a ramas pe mai departe o frontiera despartitoare si nu una de stimulare a cooperarii. Cel putin in cazul frontierei cu Bulgaria, potentialul dunarean este valorificat individual de fiecare tara si mai putin in comun, pentru a dezvolta activitati complementare de o parte si de alta a fluviului.

Tipuri de relatii. Principalele tipuri de relatii de cooperare transfrontaliera sunt reprezentate de trei categorii:

Cooperarea existenta intre Romania si Jugoslavia in exploatarea comuna a hidrocentralelor de la Portile de Fier I si II, inclusiv asigurarea fluentei navigatiei. Aceasta cooperare se desfasoara sub regulile stricte ale valorificarii optime a potentialului dunarean existent. In afara conditiilor generale reiesite din existenta Dunarii ca artera despartitoare si unificatoare, exista elemente favorabile dezvoltarii acestor forme de cooperare si multiplicarii lor. Printre acestea se disting posibilitatile concrete de legatura dintre cele trei tari, determinate de multimea punctelor potentiale de conexiune. In raport cu acestea este relevanta existenta a numeroase orase perechi de-alungul Dunarii, mai ales in sectorul romano-bulgar: Calafat - Vidin, Turnu Magurele - Nicopole, Zimnicea - Svistov, Giurgiu - Ruse, Oltenita - Turtucaia, Calarasi - Silistra, ceea ce denota o dezvoltare relativ simetrica in raport cu fluviul. Potentialul uman relativ ridicat al celor doua arii de frontiera comuna poate fi un alt element cu reflexe favorabile in intensificarea relatiilor dintre cele trei tari in aceasta regiune frontaliera. Pe ansamblu se poate remarca o densitate mai ridicata a populatiei in sectorul romanesc, datorita conditiilor de habitat mult mai bune;

Relatii de cooperare in vederea asigurarii tranzitului de marfuri si calatori dinspre partea centrala, nordica si estica a Europei spre regiunea Balcanica si Asia Mica In acest sens principalele activitati se desfasoara pe sectorul romano-bulgar, mai ales dupa impunerea embargoului de catre ONU Iugoslavei;

Relatii apartinand micului trafic, desfasurat in zona de frontiera, atat in sectorul romano-bulgar, cat si cel romano-iugoslav.

Rezultate ale cooperarii Co-operarea transdunareana intre cele trei tari este de data relativ recenta, pentru ca in toata prima jumatate a secolului XX, relatiile de cooperare de-alungul frontierei, practic, au lipsit cu desavarsire. Exceptia a constituit-o cooperarea cu Jugoslavia in vederea asigurarii navigatiei pe canalul Sip din zona defileului Dunarii. Elementele de instabilitate au fost axate in primul rand pe diferendele existente in raport cu frontiera pe uscat dintre Bulgaria si Romania si a conflictelor, chiar militare, pentru sudul Dobrogei (Cadrilaterul).

Apartenenta la acelasi sistem politic de factura comunista si la acelasi tratat militar a facut ca in perioada de dupa anul 1950 relatiile dintre Romania si Bulgaria, aflate diferentiat sub influenta Moscovei, sa se dezvolte intre anumite limite. Este vorba, in principal, dezvoltarea sistemelor de cooperare, care sa fie in folosul intregului bloc socialist si mai putin bilateral sau la nivelul regiunilor transfrontaliere. Astfel, un prim element care a adus un plus de concretete actiunilor de cooperare globala a fost constructia "Podului Prieteniei" peste Dunare, in anul 1954, plasat intre Giurgiu si Ruse. Acesta a fost proiectat pentru a fi traversat de o cale ferata si de o sosea, ceea ce in anii ulteriori, s-au dovedit a fi subdimensionate. Prin intermediul acestuia s-a asigurat comunicarea directa terestra dintre fosta URSS si Bulgaria, ultima bucurandu-se de un tratament preferential din partea sovieticilor. In acelasi timp relatiile tensionate dintre Romania si fosta Jugoslavie pana in anul 1964, au redus la minimum comunicarea in regiunea de frontiera dintre cele doua tari.

Evolutia Romaniei dupa anul 1965, materializata printr-o departare de Moscova, a adus o anumita izolare a acesteia in raport cu celelalte tari din blocul socialist, inclusiv cu Bulgaria. In aceste conditii multa vreme relatiile de cooperare dintre Bulgaria si Romania au fost destul de limitate, neexistand un interes major de dezvoltare a relatiilor economice. Abia in anii '80 se remarca o oarecare intensificare ca urmare a unor acorduri incheiate pentru a coopera in domeniul constructiilor de masini si al industriei chimice. Astfel, la Giurgiu si Ruse se construiesc doua mari intreprinderi de utilaj greu, precum si altele in domeniul produselor clorosodice. De asemenea, din aceasta perioada dateaza unele initiative si chiar deschiderea de santiere pentru construirea hidrocentralei de la Turnu Magurele - Nicopole, care ar fi rezolvat si traversarea Dunarii printr-un alt punct, spre a descongestiona traficul tot mai intens pe linia Giurgiu - Ruse.

In conditiile departarii de fosta URSS, Romania a dus o politica de apropiere fata de Jugoslavia, cu care cooperarea transfrontaliera s-a concretizat in doua mari obiective: constructia Hidrocentralei de la Portile de Fier I si a celei situate in aval, denumita Portile de Fier II. Cele doua obiective valorifica potentialul hidroenergetic al Dunarii in sectoarele comune si in acelasi timp favorizeaza circulatia navelor, desfasurata altadata dificil, mai ales in sectorul defileului.

Dupa instituirea embargoului asupra Iugoslaviei, relatiile de cooperare in zona de frontiera dintre Romania si Bulgaria cunosc o revitalizare, determinata de dirijarea fluxurilor transeuropene pe teritoriul celor doua tari (care a determinat, practic, sufocarea infrastructurilor rutiere si serviciilor vamale), dar si de cooperarea pentru asigurarea respectarii acestui embargou.

La fluxurile transcontinentale tot mai intense, cele doua tari raspund prin reluarea unor mai vechi initiative de crestere a numarului de puncte de trecere transfrontiera, printre altele remarcandu-se preocuparile de incepere a constructiei unui nou pod peste Dunare. Costurile ridicate ale acestuia, care intr-o prima faza depasesc 300 mil. dolari, fac dificil demarajul constructiei, avand in vedere starea economica a celor doua tari.

Dupa anul 1992, cand fluxurile transcontinentale au fost orientate cu precadere pe teritoriul Romaniei, s-a pus cu acuitate problema descongestionarii traficului din zona Giurgiu - Ruse. In aceasta situatie, o atentie sporita s-a asigurat prezentarii unei oferte in sectorul central-vestic al granitei romano-bulgare pe Dunare, care avea avantajul si unui traseu mai scurt. Pentru aceasta a existat intr-o prima varianta intensificarea trecerilor transdanubiene in sectorul Calafat - Vidin, unde se dispunea deja de o infrastructura propice: servicii vamale, bac si feribot. Regulile destul de rigide ale serviciilor de transport peste Dunare, precum si traseul mai lung utilizat in acest caz a condus la gasirea unei solutii alternative, respectiv a prezentarii unei oferte private de utilizare a punctului de trecere Bechet - Oriahovo (din 1994).

Alte realizari de cooperare transfrontaliera rezulta din instaurarea unor relatii de cooperare intre administratiile locale, relatii de cooperare economica, culturale si de turism. Primele relatii se traduc prin intalniri frecvente intre primariile oraselor dublete, pentru facilitarea traversarilor, pentru actiunea comuna in caz de dezastre naturale, pentru incurajarea micilor comercianti prin amenajarea de spatii corespunzatoare in orasele respective. Relatiile de cooperare economica sunt foarte sporadice, datorita in primul rand similitudinii activitatilor. Practic, nu exista ramuri industriale sau resurse complementare, care ar putea facilita astfel de relatii, cu toate ca distantele relativ mari fata de orasele de rang superior le-ar impune o dezvoltare a cooperarilor. Singurele activitati economice care se disting sunt cele comerciale, care au loc pe piata legala, dar mai ales informala

Factori restrictivi in intensificarea cooperarii transfrontaliere. Factorii restrictivi sunt permanenti sau temporari, impiedicand realizarea unei intensificari a contactelor transfrontaliere. Printre elementele permanente de natura restrictiva se numara posbilitatile punctuale de realizare a legaturii transdanubiene, diferentierile generate de configuratia sistemelor de asezari datorita faptului ca malul drept al Dunarii este abrupt, pe cand cel stang este mult mai jos, cu terase bine dezvoltate si o extindere mare a terasei de lunca

Fluviul Dunarea, datorita caracteristicilor sale, constituie si un element restrictiv legat de comunicarea directa dintre asezari. Costurile ridicate ale unor amenajari pentru facilitarea legaturilor transdanubiene face ca acestea sa fie situate la distante relativ mari, in dreptul unor artere majore de interes national si international. De aceea am putea spune ca traversarea Dunarii in mod permanent se realizeaza punctual si nu in mod generalizat. Ca urmare, comunicarea transfrontaliera cu Bulgaria si Jugoslavia se face pe calea ferata prin doua puncte permanente (Giurgiu - Ruse si Negru Voda - Kardam) si unul temporar (Calafat - Vidin, cu feribotul). Pe cale rutiera, comunicarea se face prin mai multe puncte, detasandu-se podul transdanubian pe frontiera cu Bulgaria, intre Giurgiu - Ruse, precum si cele peste digurile hidrocentralelor construite in comun cu Jugoslavia (Turnu Severin - Kladovo si Gogosu - Prahovo), mai putin utilizate de traficul international. La acestea se adauga alte puncte permanente de trecere a frontierei, localizate in Dobrogea (Ostrov - Silistra, Negru Voda - Kardam si Vama Veche - Durankulak). Punctele de trecere temporara, utilizand bacul, sunt localizate cu precadere in partea centrala a sectorului dunarean, datorita fluxurilor intense apartinand traficului international, dinspre Europa Centrala spre Grecia, Turcia si alte tari din Asia.

Sistemele de asezari sunt destul de diferentiate, datorita particularitatilor rezultate din valea foarte ingusta a Dunarii in sectorul de defileu si asimetria acesteia in aval. Aici, in timp ce malul sudic al Dunarii este inalt, favorizand localizarea asezarilor bulgaresti in apropierea Dunarii, cel nordic este jos cu o lunca inundabila, care a permis localizarea asezarilor in general la peste 4 km distanta. Asa se face ca aproape in toate cazurile porturile sunt localizate mult in afara oraselor, ceea ce se reflecta inclusiv in aspectul general urban. Orasele par a fi tipice de campie, porturile fiind practic izolate de acestea. Asezarile rurale si urbane de pe teritoriul Romaniei sunt conectate de o sosea modernizata de-alungul Dunarii, care este conectata din loc in loc cu reteaua rutiera interna, pe cand cele de pe teritoriul Bulgariei sunt in primul rand conectate cu interiorul tarii si apoi din loc in loc intre acestea.

Un alt element restrictiv il constituie economiile aflate in plin proces de restructurare, care nu incurajeaza dezvoltarea unor activitati complementare majore, ci dimpotriva mici afaceri, fara efecte majore la scara regionala sau chiar locala. In toate orasele perechi exista cam aceleasi tipuri de industrii, energofage, mult mai legate de interiorul tarii decat de posibilitatea unei cooperari transfrontaliere.

Cu efect temporar s-a putut remarca in perioada anilor 1992 - 1996 consecintele catastrofale asupra dezvoltarii oraselor dunarene ale Romaniei si Bulgariei, ca urmare a embargoului instituit de ONU pentru actuala Iugoslavie. Diminuarea volumului de marfuri transportate si lipsa unor investitori importanti in aceste orase sunt partial efectul acestei masuri internationale.

Perspectivele de dezvoltare privite prin analiza SWOT

Unul dintre cele mai importante aspecte ale dezvoltarii viitoare a regiunii dunarene este cunoasterea reala a potentialului de care dispune aceasta regiune, a modalitatilor de valorificare a acestuia si estimarea efectelor pe care le-ar putea avea atat asupra spatiului dunarean propriu-zis, cat si asupra tarilor in componenta carora este inclus acesta. In acest sens analiza spatiului dunarean romanesc prin metoda SWOT poate releva, sintetic, cele mai importante elemente de care trebuie sa tinem cont in adoptarea unor politici si strategii de dezvoltare viitoare.

Atuuri, elemente "forte"

Regiunea dunareana constituie prin pozitia geografica, extensiunea sa si caracteristicile social-economice unul din spatiile cu o mare capacitate de a sprijini cresterea economica a Romaniei si a tarilor riverane fluviului.

Pozitia geografica este un atuu de luat in calcul in perspectiva dezvoltarii integrate a Europei Centrale si Vestice. Acesta se materializeaza in primul rand, prin faptul ca Dunarea reprezinta o axa de transport si de dezvoltare longitudinala transeuropeanna, ce completeaza sistemul existent. Este vorba de existenta unei axe longitudinale sudice formata din Marea Mediterana, prelungita pana in Marea Neagra, pe de o parte, si cea reprezentata de Marea Nordului si Marea Baltica in partea nordica a continentului.

Are nevoie Europa Centrala de o asemenea axa? Evident ca da, avand in vedere elementul natural preexistent si dorinta tarilor riverane de a coopera pentru valorificarea complexa a spatiului dunarean. Intrucat toate interventiile efectuate la scara nationala in tarile riverane au un impact mai mare sau mai mic asupra intregului sistem, este necesara o politica unitara de integrare a acestui potential in strategiile de dezvoltare a tuturor tarilor. Construirea Canalului Rin-Dunare si a Canalului Dunare - Marea Neagra faciliteaza relatiile transeuropene, scurtand legatura dintre Europa Central-estica si cea Vestica. Daca avem in vedere posibilitatea de prelungire pe apa a acestei legaturi folosind conexiunea din punct de vedere al transporturilor pe apa a Dunarii cu Marea Neagra, rezulta ca aceasta axa poate fi extinsa pana in tarile caucaziene limitrofe acestei mari.

Resursele de apa pe care le poseda fluviul reprezinta un alt atuu, care poate conduce la dezvoltarea regiunii dunarene. Debitul bogat si relativ constant, datorita unor constructii hidroenergetice si al faptului ca afluentii fluviului isi au obarsiile in regiuni montane, la care se adauga climatul oceanic ce caracterizeaza partea vestica a bazinului, fac ca resursele de apa sa permita o utilizare complexa tot timpul anului si la scara mare. Acestea suporta activitati industriale mari consumatoare de apa, consumul urban ridicat, dar si utilizarea lor in irigatii. De altfel, numai pe teritoriul Romaniei apa fluviului Dunarea poate asigura irigarea a circa 2,5-3 milioane hectare, fara a afecta navigatia, chiar in conditii de seceta prelungita In afara resurselor de apa de suprafata, oferite de fluviu, trebuie adaugate cele subterane, din lunca si de pe terasele acestuia. Astfel, alimentarea cu apa industriala si menajera a majoritatii oraselor romanesti se face partial direct din Dunare si partial din puturile existente in zona de lunca si terase. Pe ansamblu, apele de suprafata, respectiv fluviul Dunarea sunt incluse cu peste 50% in categoria I-a de calitate.

Potentialul de navigatie constituie atuul initial, care a atras localizarea si dezvoltarea unor asezari umane de mari dimensiuni, dar si a activitatilor industriale, in genere, mari consumatoare de apa si de materii prime. In acest sens, trebuie mentionat ca ultima centura urbana, aproape semicirculara a Romaniei este formata chiar de orasele dunarene. Dintre acestea, trei au peste 100,000 locuitori (Drobeta Turnu Severin, Braila si Galati), iar dezvoltarea lor recenta a fost strans conectata cu potentialul de transport al fluviului. Au fost intreprinderi industriale de mari dimensiuni construite avand ca singurul argument posibilitatea transportului pe apa a materiilor prime (este vorba in primul rand de Combinatele siderurgico-metalurgice de la Galati, Calarasi si Tulcea).

Comunicare directa cu interiorul tarii, prin legaturile rutiere, iar frecvent feroviare existente, axele respective avand ca punct terminus un oras, de regula mijlociu (Corabia, Turnu Magurele, Oltenita, Fetesti) sau chiar mic (Calafat, Zimnicea) situat pe Dunare. Aceasta legatura a permis valorificarea unor resurse complementare din aria dunareana propriu-zisa si cea de camp sau chiar deluroasa. Initial aceste legaturi directe cu orasele porturi stabilite la sfarsitul secolului XIX si in perioada interbelica aveau darul sa colecteze produsele agricole in special graul, care era ulterior exportat spre Europa Centrala si de Vest. Transformarea functionala a acestor orase, prin inlocuirea functiei portuare cu cea industriala a condus la cresterea complexitatii acestor relatii. Astfel ca o parte din materiile prime soseau pe Dunare, o alta parte pe caile ferate si rutiere dinspre interior, iar dupa ce acestea erau prelucrate luau drumul valorificarii (inclusiv desfacerii) in principal pe piata interna

Ca regula generala, cu exceptia partii estice, toate centrele urbane si porturi sunt subordonate direct unor orase aflate la 40-60 km, de care sunt conectate cel putin prin cateva servicii specializate (Calafat - Craiova; Corabia - Caracal; Turnu Magurele Alexandria; Zimnicea - Alexandria; Giurgiu si Oltenita - Bucuresti, Cernavoda - Constanta).

Existenta unor peisaje inedite la nivel european si chiar mondial, peisaje care ar putea fi valorificate intr-un sistem turistic si stiintific multinational, contituie un alt atuu al regiunii dunarene. Este vorba de Delta Dunarii, inclusa printre rezervatiile Biosferei si de Defileul Dunarii, care impreuna cu ariile adiacente alcatuiesc pe o lungime de circa 145 km un adevarat parc natural. Aceste peisaje unice, integrate in sisteme turistice nationale si internationale, ar incuraja procesele de dezvoltare locala si regionala

Infrastructura agriculturii, constituita din sistemele de irigatii si din complexele de crestere a animalelor, prin modernizari, poate deveni foarte utila pentru dezvoltarea viitoare, avand in vedere potentialul agricol ridicat al intregii regiuni.

Elemente slabe, nefavorabile

Analizand punctele slabe ale regiunii dunarene vom observa cateva esentiale, care au la baza nivelul scazut de dezvoltare generala a tarii, precum si a intregii regiuni in care se afla plasata Intr-un asemenea context, exista nenumarate elemente care deocamdata nu au un efect stimulator al activitatii economice.

Lipsa unei infrastructuri portuare moderne, care sa asigure rapida incarcare sI descarcare a navelor, precum si alte servicii adecvate, reprezinta un element care nu atrage investitii in domeniu si nu incurajeaza cresterea schimburilor comerciale cu arealul deservit de portul respectiv. Cu exceptia oraselor Constanta, Galati si Braila, care dispun de infrastructuri acceptabile celelalte porturi nu beneficiaza de servicii minimale, chiar.

Existenta unui dezechilibru teritorial intre partea estica, mult mai dezvoltata a regiunii, si cea centrala si vestica, lipsita de porturi cu o influenta spatiala de anvergura. Acest dezechilibru poate fi in parte compensat de relatiile cu restul retelei de asezari, care ar putea beneficia de facilitatile porturilor din apropiere (Moldova Noua, Orsova, Calafat, Corabia Turnu Magurele si chiar Drobeta Turnu Severin).

Gradul inalt de specializare a oraselor portuare, a caror economie este in genere dominata de o singura ramura principala (Galati, Calarasi, Zimnicea, Tulcea - metalurgie; Navodari, Turnu Magurele - chimie; Constanta si Mangalia - constructii navale). Aceasta va constitui una din principalele piedici in atenuarea unor efecte sociale ale proceselor de restructurare economica

Gradul de imbatranire ridicat al populatiei, mai ales din partea centrala si vestica a regiunii, precum si nivelul de instruire scazut, ambele situate mult sub media pe tara. Asa cum a reiesit din analiza intreprinsa, atractia foarte puternica exercitata de Bucuresti, a condus la o degradare a potentialului uman. Calitatea fortei de munca, volumul sau sunt mult mai reduse decat in alte parti ale regiunii.

Faramitarea excesiva a proprietatii in agricultura si tendinta de reintoarecere la modul de exploatare interbelica a terenurilor agricole constituie un dezavantaj in actiunea de crestere a productivitatii muncii in acest domeniu. Sentimentul de proprietate, recastigat dupa 4 decenii este atat de puternic, incat exista o mare rezistenta la formele de asociere moderne, asimilate frecvent cu fostele cooperative socialiste.

Oportunitati de dezvoltare

Regiunea dunareana are mari posibilitati de dezvoltare avand in vedere ansamblul componentelor naturale si social-economice, cat si posibilitatile de cooperare transfrontaliera. Printre aceste oportunitati se impun cateva, care tin cont de potentialul actual si de perspectiva

Existenta Canalului Dunare - Marea Neagra a determinat o concentrare a activitatilor economice si indeosebi industriale si de transport in Dobrogea sudica, o localizare preferentiala a serviciilor, o transformare a intregului spatiu adiacent legaturii Cernavoda-Constanta in stransa conexiune cu existenta acestei noi cai navigabile. Avantajele acestui canal inca nu sunt utilizate pe masura, dar scurtarea distantei intre Constanta si Giurgiu cu 400 km, poate avea efecte benefice asupra tuturor porturilor situate in acest sector, in ideea amplificarii relatiilor dintre Bucuresti si Giurgiu prin constructia viitoarei autostrazi.

Dezvoltarea transportului fluviatil mai ales prin valorificarea petrolului din zona Marii Caspice. Chiar constructia potentiala a conductei de petrol intre Marea Neagra si Italia poate determina o revigorare a activitatilor de prelucrare a acestuia, in contextul in care pe aceasta conducta se vor derula mari cantitati de petrol prelucrat.

Existenta unei infrastructuri capabile sa sustina activitatile economice in partea estica a Regiunii dunarene poate transforma cele doua arii (Constanta si Galati-Braila) intr-un fel de locomotive pentru cresterea economica regionala, dar si pentru intreaga tara

Potentialul agricol al intregii regiuni este foarte slab valorificat. Cu soluri foarte productive, cu posibilitati de aplicare a irigatiilor la scara larga (avand invedere atat resursele de apa din Dunare, cat si cele din raurile mari care traverseaza aria de campie), regiunea dunareana isi poate consolida rolul de prim furnizor de produse agro-alimentare al tarii.

Potentialul turistic este una din oportunitatile cele mai importante ale regiunii dunarene, avand in vedere ineditul peisajelor, localizate in partea estica (Delta Dunarii si Insula Mica a Brailei), precum si in cea vestica (Defileul Dunarii, Muntii Banatului si Muntii Mehedinti).

Zonele libere infiintate, precum si cele care se vor infiinta reprezinta o interesanta oportunitate pentru dezvoltarea de activitati economice productive in spatii cu mare accesibilitate la infrastructura interna si externa. Aceste zone, cand mediul economic in Romania va deveni atractiv, vor reprezenta un element cheie in dezvoltarea acestor centre urbane.

Pericole potentiale in dezvoltarea regiunii.

Gradul ridicat si generalizat de saracie mai ales din domeniul rural, reprezinta unul din elementele restrictive de luat in seama in procesul de dezvoltare a acestei arii. Chiar daca a avut lor procesul de reprivatizare a agriculturii si pe termen scurt s-a remarcat o ameliorare a situatiei economice la nivel individual, pe termen mediu si lung efectele acestui proces sunt negative, accentuand saracia. Aceasta pentru ca s-a mizat prea mult pe reintoarcerea la conditiile de proprietate si munca din perioada interbelica, ceea ce a dus la faramitarea exagerata a exploatatiilor si la practicarea unei agriculturi de subzistenta

Comportamentul si mentalitatea de automultumire cu nivelul de viata arhaic sunt strans conectate cu primul aspect, chiar intretinandu-l. Educatia fermierului roman trebuie sa constituie in fapt unul din obiectivele politcii rurale si agrare, in primul rand. Acesta va trebui sa inteleaga ca menirea sa este de a produce mai mult si de buna calitate, incat sa devina agresiv pentru piata agro-alimentara

Continua depopulare a regiunii dunarene, poate reprezenta pentru viitor o problema in directia dezvoltarii acesteia, mai ales a mediului rural. Este vorba de o depopulare pe cale naturala, datorita soldului natural negativ, dar si de una migratorie generata de atractia exercitata, mai ales pentru partea centrala a regiunii dunarene de catre capitala tarii.

Deteriorarea calitatii fortei de munca, prin cresterea ponderii populatiei nestiutoare de carte (in special in judetele Giurgiu,Teleorman si Calarasi). Existenta unor comune sau chiar orase (Budesti), unde aceasta categorie de populatie depaseste 20 si chiar 25% reprezinta un element restrictiv in procesul de revigorare economica a regiunii.

Aparitia si manifestarea unor hazarde naturale, precum excesul de umiditate, indundatiile sau seceta, la care se poate adauga frecventa cutremurilor si intensitatea lor (mai ales in zona Zimnicea-Craiova) pot constitui impedimente pe linia dezvoltarii acestui spatiu.

Embargoul impus Jugoslaviei a reprezentat pentru toata perioada 1992-1998 un element care a franat cooperarea dunareana si implicit dezvoltarea porturilor romanesti. Acesta poate explica in mare parte lipsa investitorilor straini in sectorul amonte de Braila.

Aceasta analiza de tip SWOT, atunci cand se detaliaza poate fi foarte utila in adoptarea de masuri, capabile sa imbunatateasca cadrul legislativ (inca deficitar), sa puna in valoare mai bine potentialul existent, sa formeze actori economici si sociali cu comportamente specifice economiei de piata, sa promoveze co-operarea transfrontaliera

In structura spatiala a Romaniei, regiunea dunareana ocupa un loc distinct atat prin suprafata detinuta, cat mai ales prin pozitia geografica. Extinderea acesteia pe o lungime de peste 1,000 km si pe o latime de 60-100 km (mai mare in partea estica), conduce la ideea unei macro-regiuni de importanta deosebita. Daca la aceste dimensiuni morfometrice le adaugam pe cele care tin cont de incarcatura umana si de activitatile economice putem aprecia importanta deosebita a acestui spatiu.

In sistemul de relatii teritoriale functiunea indeplinita de regiunea dunareana este relativ complexa. Pe de o parte este furnizoare de activitati economice specifice, iar pe de alta parte reuneste portile de comunicare pe calea apei cu alte tari, facilitand schimburile comerciale.

Pe o asemenea lungime, trebuie sa admitem ca exista relatii functionale in interiorul acestui spatiu, unele foarte evidente cum sunt cele din partea estica, altele mai putin remarcate ca in zona centrala si vestica

Practic, pozitia regiunii dunarene in structura spatiala a tarii este stabilita de functiile sale si in special de cea de transport. Daca pe ansamblu se poate aprecia ca aceasta regiune este plamanul Romaniei, avand in vedere activitatilor comerciale, la nivel regional si local aceasta functie este mai putin vizibila. Pentru partea centrala si vestica Dunarea nu mai indeplineste functiile de altadata, rolul principal revenind astazi transporturilor feroviare si rutiere.