Complexitatea sistemului teritorial

Complexitatea sistemului teritorial

Complexitatea unui sisteme teritorial rezida din numeroasele sale subsisteme, conectate prin relatii de interdependenta si cooperare care se stabilesc dupa legi cosmice, geografice, fizice, chimice, biologice etc., din comportamentul specific al fiecarei componente, din tipul si viteza de reactie diferita a acesteia la modificarile interne sau externe ale ansamblului. Integrarea componentelor acestuia poate fi facuta pe verticala si orizontala (spatiala), partiala sau totala, permanenta sau temporara. Abordarea sistemica a ansamblurilor teritoriale are particularitatile sale ce tin de modul in care este conceputa, avand in vedere coexistenta paralela a subsistemelor naturale (omogene) si subsistemelor antropice (heterogene).

In general, orice sistem teritorial se comporta ca un sistem termodinamic si informational optimal deschis si are o structura disipativa. Respectiv, nu poate fi conceput in afara fluxurilor de materie, energie si informatii, pe de o parte, iar pe de alta parte prezinta structuri prin care pierde cantitati importante din acestea. Caracterul deschis intre limite optimale explica posibilitatile sale interne de autoorganizare, de a fi ceea ce este si de apartenenta la alte sisteme teritoriale situate pe o scara ierarhica superioara. Prin pierderea de masa si energie sistemul respectiv evolueaza pe o traiectorie ireversibila, reintoarcerea la stadiul initial, la aceleasi componente (variind intre parametrii unui moment anterior), fiind imposibila.

Faptul ca sistemul teritorial este conceput ca unul dintre cele mai complexe sisteme geografice se demonstreaza si prin rezistenta foarte mare pe care o are la schimbare, respectiv nu orice intereventie sau set de interventii conduc la o schimbare fundamentala a sa sau a unei parti din acesta. Intreaga sa organizare interna, structurala si functionala contribuie la mentinerea aceleiasi ordini in conditiile diferitelor tipuri de agresiune externa. Numeroasele componente si caracteristica data de extinderea spatiala fac sistemul teritorial sa reactioneze la orice schimbare, provenind din mediu, printr-o serie de modificari in directie opusa si de marime egala aceleia care i-a dat nastere[i] (Rosnay, 1975). Impactul se atenueaza treptat prin capacitatea de comunicare rapida dintre subsistemele teritoriale, parand ca, practic, nimic nu se intampla la nivelul ansamblului teritorial.

Datorita vitezelor diferite de transmitere a modificarilor, rezistenta la schimbare este mult mai mare in cazul sistemelor teritoriale puternic antropizate decat in cazul celor naturale[ii], omogene din punct de vedere fizionomic. Pentru prima categorie reactia componentelor este rapida si cu efecte atenuante ale oricarei interventii, existand mai multe variante de raspuns si posibilitati de adaptare. Procesele de difuziune in lant a efectelor si de atenuare a impactului elimina socul generat de interventie (Fig.7.). In cazul sistemelor teritoriale naturale (omogene) numarul variantelor de raspuns este mult mai restrans, iar la atenuarea unei interventii participa doar componentele din aria limitrofa locului de impact si nu toata regiunea ca in cazul regiunilor heterogene (Fig.8.). In cazul sistemelor naturale antropizate, concretizate in peisaj printr-un peisaj heterogen, are loc un proces de asimilare a schimbarii, pe cand in cazul celor omogene o schimbare locala, ce poate conduce la o detasare a unui subsistem teritorial de sistemul initial.