Notiuni similare utilizate in organizarea sistemelor teritoriale

Notiuni similare utilizate in organizarea sistemelor teritoriale

In ciuda faptului ca notiunea de organizare a sistemelor teritoriale este mai rar folosita fiind preferate notiuni stricte de organizare a unor sisteme particulare, totusi anumite notiuni si concepte similare au putut fi frecvent intalnite in literatura de specialitate. In cazul tuturor, obiectivul central il constituie armonizarea relatiilor dintre om si natura, societatea fiind constienta de efectele unei utilizari abuzive a resurselor naturale. Printre notiunile cele mai vehiculate se numara ecodezvoltarea, planificarea ecologica, amenajarea teritoriului pe termen lung, planificarea environmentalista  (a mediului), organizarea spatiului si dezvoltarea durabila.

Ecodezvoltarea o putem considera notiunea cea mai apropiata de continutul care se atribuie astazi dezvoltarii durabile, iar aceasta din urma  reprezinta, practic, acelasi continut, dar cu o mai mare tenta politica. Conceptul de ecodezvoltare se regaseste foarte bine explicitat in lucrarea lui Brookfield H. (1975), care face o remarcabila demonstratie asupra dezvoltarii interdependente (Cunha A. si altii, 1980). Ecodezvoltarea este o dezvoltare a populatiilor prin ele insele, utilizand mai bine resursele naturale, adaptandu-se la un mediu pe care ele il transforma fara a-l distruge. Aceasta se petrece in cautarea unui echilibru dinamic intre viata si activitatile colective ale gruparilor umane si contextul spatio-temporal al implantarii lor.

Ideea de ecodezvoltare s-a impus aproape de la sine, dintr-un consens asupra faptului ca protectia mediului, echitatea sociala si cresterea economica sunt nu numai interdependente, dar mai ales compatibile si necesare. A ralia omul naturii intr-un proiect social orientat in perspectiva unei dezvoltari endogene, respectand diversitatea culturala si capacitatea de acoperire a nevolor fundamentale, acesta este obiectivul fundamental al ecodezvoltarii. Avand in vedere tendinta de epuizare a unor resurse naturale precum si presiunile politice conjuncturale, din lucrarile privind ecodezvoltarea rezultau trei teme importante de reflectie, care se succed intr-o veritabila relatie metodologica: analiza resurselor, alternativele de alocare in timp si spatiu a acestora si gestiunea resurselor.

Planificarea ecologica a fost conceputa ca o armonizare a dezvoltarii cu mediul natural, armonizare care este vitala pentru nevoile si existenta oamenilor. In general, planificarea ecologica prezinta trei componente principale:

- analiza obiectelor biofizice, care era fundamentala in luarea unor decizii, indeosebi in planificarea traditionala;

- 'cartografierea ecologica', intelegand prin aceasta operatiunea de inventariere si intocmire de harti, absolut necesare in evaluarea restrictiilor, a aptitudinilor si potentialului mediului pentru anumite utilizari;

- elaborarea propunerilor de interventie, utilizand implicit sau explicit conceptul de determinism ecologic. Orice propunere care priveste interventia intr-un spatiu dat, trebuie sa se faca pe baza unei analize a caracteristicilor biofizice ale teritoriului, incat varianta optima va fi cea care respecta in cel mai inalt grad mersul natural al proceselor mediului. Deci, caracteristicile biofizice ale spatiului sunt determinante in materie de amenajare a teritoriului.

Planificarea environmentalista se deosebeste de cea ecologica prin faptul ca recurge la o perspectiva mai globala, chiar sistemica, si pune un accent mai mare pe efectele asupra mediului datorita activitatilor economice si sociale. Se constata o insistenta desoebita asupra restrictiilor exercitate de mediul biofizic si indeosebi pe pragurile de echilibru. Caracterul sistemic al abordarilor cu accent pe externalitati, ii da posibilitatea determinarii unui mare numar de consecinte, precum si de alternative posibile de evolutie. In acelasi timp, prin luarea in consideratie a conflictelor care apar intre actorii ce isi desfasoara activitatea intr-un teritoriu, se identifica zona de acceptabilitate reciproca, inainte de adoptarea unor decizii.

Deosebirea esentiala in plan practic intre cele doua tipuri de planificare este ca in timp ce planificarea ecologica are in atentie mediul fizic, planificarea environmentalista ia in calcul si efectele asupra dezvoltarii. Examinand intreaga bibliografie referitoare la aceste doua notiuni si comparand listele autorilor vom constata, in mod surprinzator ca aceiasi teoreticieni sustin azi termenul de dezvoltare durabila, cu toate ca in esenta continutul este acelasi.

Amenajarea teritoriului. Amenajarea teritoriului implica o punere in valoare rationala a spatiului si o utilizare optima a resurselor naturale in vederea unei dezvoltari economice mai armonioase (Lajugie J. si altii, 1979). Notiunea in sine exprima o conceptie globala, sau mai curand globalista, care acopera si depaseste toate conceptele partiale deja evocate, pentru a ajunge la o politica economica unde omul ocupa primul loc.

In lucrarea 'La géonomie ou l'organisation de l'espace', publicata in anul 1947, Rouge M.F. aminteste ca 'obiectul amenajarii teritoriului este de a crea printr-o organizare rationala a spatiului si prin implantarea de echipamente adecvate, conditii optime de punere in valoare a teritoriului si a cadrului cel mai bine adaptat dezvoltarii umane a locuitorilor. In acest caz amenajarea teritoriului coreespunde ideii unei geografii voluntariste, unei geonomii' (Rouge M.F. defineste geonomia ca stiinta si arta amenajarii spatiului). Nu este vorba numai de a inregistra fenomenele economice si demografice, de a explica aposteriori structurile naturale si umane, dar si de a promova structurile geografice cele mai viabile pentru productie si locuire, conditia prosperitatii economiei si locuitorilor unui teritoriu.

Amenajarea teritoriului trebuie sa raspunda la probleme economice (sa suprime obstacolele cresterii produsului national, care cunoaste diferentieri regionale) si la probleme sociale (realizarea unei societati mai bine integrate prin eforturi constiente de solidaritate nationala). Concilierea obiectivelor economice si a celor sociale este destul de dificila, in ciuda unei anumite relatii de dependenta reciproca. De altfel amenajarea teritoriului nu are ca scop unic favorizarea dezvoltarii economice ci si de a corela aceasta dezvoltare cu o anumita calitate a vietii.

Amenajarea teritoriului, cum s-a aratat, este prin ea insesi o politica voluntarista si, din anumite puncte de vedere, chiar prospectiva. Pentru a realiza o organizare a teritoriului sau o reorganizare a acestuia, trebuie sa definim conceptele operationale si optiunile principale. Nenumarate obiective apar ca legitime, ca optiuni sigure, insa acestea trebuie corelate cu mijloacele concrete de realizare, cu posibilele baraje tehnice sau psihologice, cu pretentiile regionale, aparent fondate, dar adesea antagoniste si neconciliabile. Aceste optiuni si aceste 'arbitraje' raspund ideii de asigurare a unei mai bune integrari economiei nationale si presupun o perfecta incadrare a planurilor de amenajare regionala in planurile prevazute la nivel national.

Trebuie sa subliniem ca un plan national de amenajare a teritoriului nu poate fi o suma, o simpla aditie, a planurilor de amenajare regionala si locala. Punerea in opera a unei politici de amenajare a teritoriului nu poate fi suma vocatiilor si ambitiilor fiecarei regiuni sau comunitati locale. O buna articulare a planului national cu aceste programe este indispensabila pentru trasarea cadrului unei politici regionale si locale coerente, cadru in sanul caruia ar putea sa se inscrie operatiuni punctuale, ale caror compatibilitate si eficacitate vor fi mai bine asigurate.