Relieful carstic

Disciplina: Geografie

Pesteri carstice

Intre toate golurile naturale ale scoartei, pesterile carstice (de disolutie) sunt cele mai numeroase. Pe o planeta in care abunda un solvent foarte bun, apa, pesterile de dizolvare au aproape un caracter legic. Omniprezenta, apa se infiltreaza de la suprafata pamantului, se imbogateste in bioxidul de carbon din atmosfera, in acizi humici din sol si, marindu-si agresivitatea fata de unele roci, se strecoara prin fisuri pana la adancimi foarte mari.

Chiar si atunci cand la suprafata clima e secetoasa si precipitatiile lipsesc, apa se poate forma in subteran prin condensarea vaporilor atmosferici absorbiti in sistemul de fisuri, mecanism ce explica existenta unor izvoare carstice in zonele aride. Cu anumite restrictii, toate rocile sau unele componente minerale ale lor sunt mai mult sau mai putin solubile. Cimentul carbonatic al gresiilor, galetii calcarosi ai conglomeratelor, feldspatii din granite se altereaza si se dizolva treptat in apa lasand in urma spatii goale. Aceste spatii sunt mici, dar atat de numeroase incat insumeaza volume numeroase la scara planetara. Adesea, ele sunt umplute ulterior cu lichide: marile rezervoare de ape subterane si de petrol ale lumii sunt gazduite in microcaverne, pori si fisuri. In acest "burete" general, pesterile reprezinta doar un caz particular: pesteri sunt numai acele goluri naturale accesibile omului, ce pot fi strabatute nemijlocit de om. Este o definitie antropocentrica, cam arbitrara dar scuzabila. Daca omul ar fi fost cat o furnica, atunci am fi trait numai intre pesteri. Dar, chiar asa stand lucrurile, nu ne putem plange: natura a facut destule pesteri si pe masura omului si invers!

Promisiunile carstosferei

Una dintre revelatiile speologiei ultimilor ani o constituie giganticele fenomene carstice ascunse sub jungla platoului Sarisarinama din Venezuela. Din avion au fost zarite puturi largi de 150-200m, perfect rotunde. Cand primele echipe de speologi au coborat in ele au facut descoperiri dintre cele mai ciudate. Avenele sunt adanci, cu pereti verticali de 300-400m. totusi, pe fundul lor creste o vegetatie luxurianta fiindca razele soarelui bat pana jos. Traiesc acolo asociatii de animale care de-a lungul timpului au nimerit in capcana putului si au supravietuit caderii. Ele au ramas captive, dar s-au inmultit, s-au adaptat si au format mici lumi biologice inchise care au evoluat independent. Adevarate replici speologice ale "lumilor pierdute" din fictiunea lui Conan Doyle. Cel mai curios lucru insa, este faptul ca marile avene nu sunt sapate in calcare, cum s-ar fi putut crede, ci in cuartite precambriene. Facand parte din scutul brazilian care s-a consolidat in copilaria geologica a planetei, platoul Sarisarinama a stat in bataia ploilor tropicale mai mult de un miliard de ani. Un exemplu ce ne arata ca orice roca chiar si cuartitele se poate dizolva atunci cand solventul are de partea sa sevele junglelor tropicale si mai ales timpul masurat cu vesnicia. Este, bineinteles o situatie extrema, caci in mod obisnuit in sisturi cristaline nu se formeaza pesteri.

La polul opus sunt rocile de precipitatie chimica, in special sarurile ce sunt foarte solubile. Sarea obisnuita care formeaza cateodata masive la zi, cum se pot vede, de exemplu, in Subcarpatii de curbura, se dizolva usor, generand o multitudine de fenomene carstice. Pesterile in sare au caracter efemer la scara timpului universalitatea geologic, si din acest motiv cavitatile lungi sunt destul de rare. Putem fi mandri ca in Romania se afla unele dintre cele mai mari pesteri de sare de pe glob.

Gipsul, in schimb, este destul de solubil si ceva mai rezistent. In Ucraina rasariteana se afla labirinturi in gips de peste 100km. Se cunosc pesteri avene si galerii inecate in gipsurile din Libia, Maroc, Germania.

Dar rocile solubile cu cel mai mare potential speogenetic sunt calcarele. Ele reprezinta cateva proprietati care le fac sa fie gazde ideale pentru pesteri:

sunt solubile in apa incarcata cu bioxid de carbon atmosferic si acizi humici. Este astfel posibil ca in decurs de un mileniu, dintr-o regiune calcaroasa sa poata fi indepartata o transa de roca varii intre 1 si 300mm in functie de climat.

Fiind roci rigide din punct de vedere mecanic, sub actiunea deformarilor tectonice sufera intense fisurari si falieri, ce deschid drumul apei inspre profunzime, putand genera astfel un endocarst de amploare, pe toata grosimea stratului de roca.

Rezistenta mecanica buna face din calcare si un "material de constructii" durabil. Odata formate pesterile rezista timp indelungat, un ciclu carstic avand durate de ordinul sutelor de mii de ani, iar uneori chiar al milioanelor de ani.

Calcarele au adesea o pondere insemnata in alcatuirea geologica a onor regiuni, dezvoltandu-se pe suprafete mari si grosimi de sute sau mii de metri. Ca urmare ele pot gazdui retele hidrografice de amploare, dezvoltate atat in plan orizontal cat si profunzime.

Suprafetele carstificabile ale globului insumeaza cam 6-7 milioane de km². Nu se exagereaza deci cand se vorbeste despre un continent al carstului. In realitate, tinand seama de procesului de dizolvare al rocilor si de implicatiile sale in prefacerile geologice ale scoartei, putem vorbi de o adevarata "carstosfera". Un domeniu pancarstic al golurilor de disolutie din scoarta in care se intrepatrund intim celelalte invelisuri: atmosfera indeosebi prin participarea dioxidului de carbon, hidrosfera, prin agentul solvent, litosfera. Prin componentii sai solubile si biosfera nu numai prin subprodusii sai organici sau fauna troglobionta, ci si prin bacterii si alte microorganisme al caror rol in dezvoltarea rolurilor pare sa fie deja bine sustinut.

Numarul si importanta descoperirilor speologice din ultimii ani ne obliga sa amplasam pesterile de disolutie intr-un cadru mai larg si mai legat de contextul geografic si ecologic, decat am facut-o pana acum.

De fapt, cate pesteri sunt pe glob Nu putem da nici macar o cifra aproximativa. Doar foarte putine tari tin un inventar, Romania fiind una dintre ele. In Romania la 1 martie 1986, pentru 4500 km² de calcare, erau cadastrate 10300 pesteri, deci ceva mai mult de doua pesteri pe km² de carst. Considerand aceasta valoare ca o medie posibila, ar insemna ca celor 7 mil. km² roci carstificabile estimate le-ar corespunde cel putin 15 mil. de pesteri. Romania are un grad foarte bun de prospectare al carstului si unul destul de bun de explorare dar sun regiuni intinse pe glob unde s-a explorat foarte putin.

Izvoare si fantani carstice

Clasificarea propusa alcatuita pe criteriul etajarii hidrologice a carstului, are un suport teoretic solid. In teren insa, exploratorul si chiar cercetatorul nu se afla in fata unui model, ci a unui fenomen carstic, care, adeseori, nu poate fi atribuit unei zone anume, fara a cunoaste intregul context. In pestera el va intalni de obicei sifoane de tipul celor descrise. Plecand insa de la suprafata va aborda carstul submers fie printr-u izvor fie printr-o fantana carstica.

Izvoare carstice.

Sunt locuri de aparitie la zi a apelor subterane. Intre toate izvoarele, cele carstice sunt cele mai mari deoarece rezervoarele carstice au o mare capacitate de stocare dar si o viteza mare de tranzit. Daca un izvor la munte ce iese din gresii sau granite ne poate umple in cateva minute o plosca, un izvor in calcare ne poate umple in acelasi timp o cisterna.

Pe glob se cunosc izvoare carstice extraordinar de puternice. Dintre aceste cateva exemple sun edificatoare:

1) Dumanli, Muntii Taurus, Turcia 50-500m³/s

2) Buna, Hertegavina, 39-400m³/s

3) Vaucluse, Provence, Franta 29-200 m³/s

4) Silver Sparing, Florida, SUA 22,9-200 m³/s

5) Stella, Friul, Italia 36,6-150 m³/s

Izvorul  Cernei in Banat sau Izvarna in Oltenia au peste 1m³/s putand atinge si 10 m³/s la viituri. Pentru ca cititorul sa-si faca o idee mai precisa asupra semnificatiei acestor valori, mentionam ca un izvor de 10 m³/s aduce atata apa cam cat Argesul sau Dimbovita in cursurile lor inferioare sau poate asigura consumul obisnuit al unui oras cu 1 mil. loc.

Exista numeroase tipuri de izvoare in functie de comportamentul biologic, de proprietatile fizico-chimice.

Izbucurile sunt izvoare carstice cu debite relativ mari. Iubitorii drumetiei cunosc prea bine izbucul Galbenei, izbucul din Poiana Ponor, izbucul Ursului din "Lumea pierduta". Fantani de apa vie ce aduc in unda lor cristalina puritatea adancurilor si misterul lungului drum pe care il strabat, ele inspira pe artisti dar si pe arheologi care sunt in fata lor o irezistibila dorinta de explorare.

Izvoarele voclusiene sunt izbucuri in care apele apar la zi venind printr-o galerie ascendenta. Deosebim la un izvor voclusian: iesirea la zi, bazinul, gura galeriei si galeria subterana.

Fierbatorile de nisip sunt emergente carstice ascensionale, cu deschiderea la baza unui bazin natural cu fundul acoperit de nisip. Ca urmare izvoarele produc o puternica agitare a particulelor de nisip - o fierbere - ce ia forma unei ciuperci miscatoare. In lacurile carstice Piccaninnia Pond, in Australia scufundaturii au descoperit la 50m adancime adevarate culoare de nisip "clocotind" sub actiunea jetului sub presiune.

Autorii au avut prilejul sa observe indeaproape eruptiile de nisip alb si mal rosu pe fundul unor doline submerse din regiune Thuringer Becken, Germania.

Izvoarele de preaplin sun emergente temporare aflate in legatura cu drenuri situate dedesubt. Cand aceste nu mai pot face fata unor debite crescute, pun in activitate izvorul de preaplin.

Izvoarele intermitente functioneaza la intervale regulate de timp separate prin pauze cu durata egala. Au fost explicate prin existenta unui rezervor golit printr-un sifon hidraulic, care se amorseaza numai cand rezervorul este plin si se dezamorseaza sistand temporar curgerea cand rezervorul este evacuat.

Izvoarele reversibile apar in zone cu relief atenuat ce permite revarsarile raurilor de la suprafata sa inunde izvoarele si sa curga de jos in sus pe conductul acestora. Izvorul Falmouth SUA debiteaza la curgere normala cu 4-5 m³/s dar curg prin el la viituri de jos in sus 12 m³/s.

Tot reversibil este si izvorul Manatee Speings din Florida.

Izvoarele submarine si morile de mare. Izvoarele submarine de apa dulce sunt un fapt destul de obisnuit si poate cele mai mari izvoare din lume ne sunt ascunse sub oglinda marilor.

Mai ciudat este cand in mare apare un izvor cu apa de mare! Fenomenul a fost semnalat la Argostoli, in insula Kefalonia Grecia. Explicatia oferita in 1965 de hidrologul austriac Zotl admite existenta unui drenaj carstic cu apa dulce, cu gradient hidraulic mare care are rol de pompa aspiratoare pentru apa de mare din vestul insulei antrenand-o in circulatia subterana carstica pana la izvoarele din partea estica.

O recenta expeditie stiintifica completata de scufundatori speologi nu a putut confirma insa aceste concluzii.

Izvoarele-sifon sunt situatiile in care un izbuc debuseaza intr-o incinta emersa din care apoi se pierde intr-un sifon. Ele sunt foarte raspandite si pot fi subimpartite in doua categorii: izvoare-sifon cu fereastra la zi si izvoare-sifon in sali subterane.

De la un sifon la altul

Plajele litoralului nostru sunt ideale pentru vacante insorite, dar nu si pentru scufundatori. In cele mai multe locuri, marea e prea putin adanca, facand evolutia cu scafandrul ridicola, iar o iesire de 1-2km in larg necesita o ambarcatiune. Acolo, la 20m adancime, scafandrul va putea cutreiere un pustiu de nisip monoton. In fata statiunii Costinesti sau la 2 Mai, fundul marii este stancos. La adancimi de 1-a3m, calcarele sarmatiene, bogat fosilifere, gazduiesc un relief de stanci, canioane si grote mici ce adapostesc o fauna si vegetatie bogate. Gradini policrome scaldate in lumina de al caror farmec nu ne-am saturat dupa zeci de ore petrecute pe fundul marii in fiecare vacanta.

Ne amintim cu placere de cateva scufundari facute in lacuri de munte.

In urma cu 150 ani, o puternica alunecare de teren a barat calea paraurilor Oii si Suhard, ce curgeau pe la poalele Pietrei Ucigasului. Nivelul apei a urcat incet peste brazi, din ramura in ramura, gonind pentru totdeauna freamatul vantului si toaca ciocanitorilor. Inecati, putreziti, napaditi de alge, unii copaci s-au pravalit incet, dar cei mai vigurosi au ramas inca in picioare. Astazi Lacul Rosu, ofera prilejul unei calatorii stranii in timp, printr-o padure scufundata. Ramurile si trunchiurile ramase pe fundul apei la 10-15m adancime formeaza o sumbra incalceala miscatoare, asa ca am considerat prudent sa ne strecuram printre ele desfasurand firul-ghid. Pluteam astfel in salturi, din brad in brad, asemenea veveritelor de odinioara, alungate pentru totdeauna. Vizibilitatea ce mai buna este toamna, inainte de ploi.

O experienta inedita au cunoscut-o scufundarile in lacurile hipersaline de la Slanic-Prahova si Ocna-Sibiului. Lacul miresei din muntele de sare (Slanic-Prahova) este, de fapt, un aven antropocarstic pe jumatate inundat. Oglinda lacului are forma ovala, cu dimensiuni de 56X37m. partea aeriana a avenului are forma de clopot cu o fereastra larga in tavan prin care patrunde lumina. Intreaga cavitate este dezvoltata in sare alba, masiva, cu microcute cenusii si negre cu aspectul unui furnir. Cuveta submersa, adanca de 26m este modelata de trei surplombe adanci: prima adanca pana la 8m, s-a format la suprafata unde apele de ploaie formeaza un nivel cu mare putere dizolvanta; a doua se afla la - 15m si a fost sapata de izvoare de apa dulce ce debuseaza la acest nivel; cea de-a treia surplomba apare la - 22m. Cel mai frapant element morfologic al cuvetei il constituie insa terasele de dizolvare, circa 100, ce modeleaza peretii de sare, de la suprafata pana la fund. Ele sunt surplombe continui, adanci pana la 1m, perfect orizontale separate intre ele de creste ascutite ce intersecteaza stratificatiile si fisurile sarii. Ele sugereaza ca in procesul de dizolvare al peretilor intervine o anumita ritmicitate spatiala, fara legatura cu structura rocii sau factorii hidrologici.

Din punct de vedere tehnic, scufundarea intr-o apa ce contine aproape 300g sare la litru ridica probleme neobisnuite. Ne-am desprins de suprafata abia dupa ce am pus pe centurile de lestare 32 kg de plumb. La nivelul - 15m, unde exista izvoare de apa dulce, am pierdut din flotabilitate si am inceput sa cadem vertiginos, ca avioanele in "golurile de aer". Tot aici erau vizibile fenomene de miraj, la contactele dintre stratele de apa cu densitati diferite. Comportamentul proiectoarelor noastre de 55W a fost o surpriza foarte neplacuta. Desi verificate si in alte situatii si in principiu etanse, in mediu electrolitic ele au fost scurtcircuitate in lant, producandu-se socuri electrice care ne-au scos de urgenta la suprafata. Un intrerupator a ars complet si prin garnitura gaurita a patruns saramura care a sters intr-o clipa stratul argintiu al reflectorului. Lipsiti de lumina am putut face prea putine observatii in grotele intunecoase ce se deschideau in pereti.

Din cauza densitatii apei, citirile batimetrice aveau o eroare de 30%. Pentru topografierea lacului am putut deci utiliza doar ruleta. In schimb calculul decompresiei s-a facut tinand cont nu de adancimea reala, ci de cea batimetrica, ce indica adevarata presiune la care a fost supus organismul. Si in privinta temperaturii apei am fost confruntati cu situatii limita: la o scufundare facuta in februarie, apa avea la suprafata -2 C, fapt imposibil pentru un lac obisnuit. Catva metri mai jos am intrat in homeoterma de 4 C, pe care a inregistrat-o termometrul, dar nu si simturile noastre amortite.

Surplombele descoperite in Lacul Miresei arata ca izvoarele dulci de adancime mananca temeliile Muntelui de Sare si, dopa parerea noastra, intr-un viitor nu prea indepartat el se va prabusi in lac, inchid existenta unui remarcabil monument al naturii.

Lacurile carstice pot oferi oricand surprize. Ne-a convins de acest lucru Lacul Dracului din Cheile Nerei, punct ales oarecum la intamplare pentru scoala noastra de initieri in scufundari. Locul este relativ greu accesibil. Intregul echipament si mai ales pretiosul compresor imprumutat de la prietenii nostri de la muzeul "Grigore Antipa" a fost purtat pe brate peste podetele de cabluri, legat de spatele cailor de munte si incarcat in barci pneumatice. Lacul Dracului are un diametru de 30 m si o adancime de 12 m. Este cuibarit in jurul unei doline de prabusire inconjurata de fagi. La fundul lacului, inaintand printre trunchiuri scheletice, si speriind cativa pastravi, am zarit confirmarea sperantelor noastre: gura larga a unei galerii patrunzand in masiv.

Dunarea si lacurile ei nu se caracterizeaza printr-o vizibilitate prea buna si la fel sunt si lacurile artificiale, care desi adanci, prin obarsia lor recenta, nu prea prilejuiesc descoperiri interesante.

Scufundari in pesteri s-au facut in Romania dupa 1970, cand Florin Paroiu si Geza Rajka au intreprind primele tentative.

In 1978, Paroiu a facut jonctiunea intre pesterile Coiba Mare si Coiba Mica din Muntii Bihorului si a descoperit amploarea galeriilor submerse din pestera Isverna, situata in Muntii Mehedinti.

In ultimii cinci ani, prin eforturile speoscufundatorilor din Oradea, Cluj-Napoca si Bucuresti, au fost cercetate numeroase sifoane si s-au facut descoperiri de mare importanta stiintifica. Un rol cu totul deosebit in realizarile de pana acum l-a avut Halasi Gabor, speolog oradean, care a descoperit, intre altele, o necropola neolitica in "Pestera cu morminte" din Muntii Padurea Craiului, Pestera de la Bai, din statiunea Moneasa, devenita apoi Pestera cu apa de la Moneasa, in curs de amenajare turistica si a explorat si cartat mai multi kilometri de galerii post sifon in diferite alte pesteri cercetate.

Rezultatul activitatii desfasurate de speologii-scafandri pana in prezent este reprezentat de inventarierea a peste 90 de sifoane, lacuri carstice si galerii submerse penetrabile. Se apreciaza totusi ca numarul acestora este cel putin dublu. Unele dintre aceste obiective au fost deja explorate si cartografiate, dar cele mai multe se afla inca in lucru.

Incercand o succinta trecere in revista a celor mai reprezentative obiective sub acvatice ale carstului Romaniei, vom incepe cu cele situate in platourile carstice ale Muntilor Apuseni.

Muntii Padurea Craiului ofera o situatie clasica: un vast platou carstic, format din calcare triasice, jurasice si cretacice cu intercalatii de roci impenetrabile, unde paraiele ce se formeaza pe partea centrala sfarsesc rapid prin a fi inghitite de pesteri insurgente, iar dupa parcursuri subterane de cativa kilometri, ele reapar la baza platoului prin pesteri resurgente. Exista astfel multe perechi de pesteri intrare-iesire: Potriva - Astileu, Batranului - Pestera Vadul Crisului, Stancuta - Pestera cu apa de la Bulz, Toia - Izbucul Damisenilor, Ciur-Ponor - Toplita de Rosia, Runcsor - Bulbuci, Stanu Foncii - Rosia etc.

Incercarile repetate ale speologilor de a strabate pe drumul apelor dint-o pestera in alta, pentru realizarea unei constelatii de sisteme de galerii de pestera, fiecare in lungime de mai multi kilometri, au fost blocate de fiecare data de "inamicul numarul unu". A venit asadar randul scufundatorilor care au reusit pana in prezent numai jonctiunea Ciur-Ponor - Toplita de Rosia, aducand lungimea sistemului la peste 15 km, cea mai lunga strapungere hidrologica parcursa de om in tara noastra. G. Birtalan a avansat in 1985 circa 600m in pestera Astileu, catre pestera Potriva.

In Pestera cu Apa de la Bulz, apele raului subteran din capatul galeriei accesibile ies dintr-un sifon cu morfologie complicata si apa tulbure, plin de sediment perfid. Dupa ce a rezistat mai multor tentative de explorare, a fost trecut de scafandrii de la Clubul "Amfora" in 1074. Ei au parcurs dincolo de sifon o vasta galerie cu mai multi afluenti, a caror lungime totala a fost apreciata la 4,5km. De atunci, nici o alta echipa nu am mai trecut sifonul pentru a masura exact pestera si eventual pentru a depasi terminusul amonte. Apele galeriei active din Bulz se alimenteaza din ponoarele situate cu 300m mai sus pe platou. Intr-unul din ponoare, cel de la Stancuta, speologii "terestri" au coborat deja toata diferenta de nivel dintre acesta si pestera Bulz, printr-o pestera iesita din comun prin amploare si frumusete, ajungand la un sifon situat la - 285m. Geza Rajka s-a oferit sa forteze spectacolul atat de promitator, in scopul realizarii jonctiunii. Coborarea puturilor Sancutei cu butelii si tot echipamentul imersie a fot pentru echipa Craioveanu - Rajka o aventura cu nimic mai putin epica decat cea a expeditiilor similare din Jean Bernard si Huautla. Dup 24 de ore de alpinism si carausie, Rajka a mai putut inainta 30m in sifonul ce duce spre Pestera cu Apa de la Bulz, dar a fost prea obosit pentru a-l invinge.

O descoperire cu totul deosebita a fost facuta de speologii-scafandri clujeni, Valea Bratcutei, la Izbucul Damisenilor. Prin decolmatarea si fortarea unui sifon foarte ingust, Geza Rajka a patruns intr-o pestera impodobita cu speleoteme, care inainteaza mai multi kilometri spre sud, spre muntii Padurea Craiului. Au fost topografiati si explorati pana in prezent 5000m de galerii.

Apele multor ponoare si pesteri din nordul Muntilor Padurea Craiului se aduna sub pamant pentru a razbi la suprafata prin izbucul care are unul dintre cele mai frumoase nume din hidronomia romaneasca: "Izbandis". De sub stanca racoroasa ies la zi ape schimbatoare: cateodata tumultoase si tulburi, cu pete 250 l/s, alteori scazute si limpezi. Deasupra izbucului se afla Pestera Izbandis, iar nu departe Pestera Vantului, care cu cei 33km, cat masoara in prezent, este cea mai lunga din tara noastra. Posibilitatea ca intre sistemul presupus al Izbandisului si Pestera Vantului sa existe o legatura a infierbantat deseori mintile speologilor. Cerul Speologilor Amatori din Cluj-Napoca a investit o mare cantitate de efort, timp de peste 10 ani, pentru a decolmata stramtorile Pesterii Izbandis, iar in 1982 au intrat in scena scufundatorii de la Grupul de Explorari Subacvatice si Vertikum, care, dupa ce au dragat prin indelungi corvezi subacvatice bolovanii ce ingustau gura galeriei submerse, au parcurs primii 100m de sifon. Explorarile au fost continuate in mai multe etape de speologii oradeni, clujeni si bucuresteni. Cea mai temerara inaintare s-a facut in ziua de 11 noiembrie 1984, cand Gabor Halasi a parcurs in solitar 241m, depasind sifonul. El nu s-a mai intors insa din aceasta explorare si cercetarile in Izbandis nu au fost reluate deocamdata. Realizarea jonctiunilor intre pesterile emergente si ponoarele din Padurea Craiului constituie un obiectiv major al speologiei subacvatice din tara noastra, care ar putea conduce in viitor la multe retele de proportii.

O alta zona de interes pentru explorari speologice cu scafandrul autohton o reprezinta Muntii Bihorului.

In platoul Padis, paraul care dispare intr-un ponor in apropiere de cabana turistica iese din nou la zi prin frumosul izbuc din Poiana Ponor. Dupa ce serpuieste prin meandrele pitoresti ale poienii, paraul se pierde din nou prin sorburi pentru a tasni prin "Narile" de sub portalul Cetatilor Ponorului. Pe de alta parte, apele ce au creat marile avene Negru si Gemanata, precum si impresionantele galerii ale retelei "Lume Pierduta", dupa ce dispar in fundul acesteia, intr-un sifon, reapar la lumina in Izbucul Ursului. Dupa ce curg la soare sau printre palcuri de molizi prin Valea Caput, ele se prabusesc in cascadele pesterii cu acelasi nume, a carei vizitare este posibila numai in perioada de seceta, cand paraul seaca. In fundul pesterii, apele dispar si aici intr-un sifon, pentru a reapare tot sub portalul Cetatilor.

Odata unita cu cele ale Padisului su cu cele din Valea Cetatilor, nimic nu le mai poate sta in cale. Dupa ce strabat peste 2 km de galerii uriase, prin vacarm si printre blocuri de stanca ciclopice, apele dispar in neprimitorul sifon terminal. Dupa o ultima calatorie necunoscuta, ele ies la lumina soarelui in Izbucul Galbenei. Un traseu prodigios, din care nu cunoastem decat cateva episoade, o multime de tronsoane importante fiind ascunse de sifoane. Pana in prezent au fost explorate galerii insumand 300m in Izbucul Galbena, s-a patruns pana la o adancime de 30m in Izbucul Ponor, s-a coborat pana la -15m in sifonul nr. 2 amonte din Cetatile Ponorului si a fost depasit sifonul de la Izbucul Ursului, descoperindu-se o galerie de peste 100m lungime urmata de un nou sifon.

Foarte promitatoare se arata ti marile resurgente de pe Valea Gardei. In izbucul Cotetul Dobrestilor, care dreneaza platoul carstic Scarisoara, L. Cazco a coborat 45m pana la un fund de sac, fara a repera continuarea galeriei. sistemul Coiba Mare - Coiba Mica este strabatut de un parau ce poate fi urmarit pe galeria activa pana la sifonul denumit sugestiv "Lacul Mortii": sub unda nemiscata, neagra, pandesc asemenea unor crocodili flamanzi haite de busteni putreziti. O masa groasa si miscatoare ce descurajeaja chiar si pe cei mai indrazneti. In schimb, resurgenta acestor ape este frumosul izbuc de la Tauz, situat pe drumul forestier pe Valea Gardei Seci, intr-o ambianta deosebit de salbatica. L. Czaco a atins in acest izbuc adancimea de - 47m, fara a zari fundul. Deoarece intre Izbucul Tauz si Coiba Mare se dezvolta labirintul de galerii fosile ale pesterii Hodobana, cu o denivelare de 120m, L. Valenas, cunoscator al carstului din zona, apreciaza ca drenajul ar trebui sa treaca la o cota inferioara. Daca aceasta interpretare e corecta, sifonul Tauz ar putea avea o adancime considerabila.