Variatia potentialul mediului si gradului de antropizare, ca element al diversitatii sistemelor teritoriale

Variatia potentialul mediului si gradului de antropizare, ca element al diversitatii sistemelor teritoriale

Diversitatea sistemelor teritoriale nu este direct proportionala cu scara acestora, dar nici indiferenta la aceasta. Cu cat un sistem teritorial este mai extins, cu atat, potential poate dispune de o mare varietate interna, si invers, cu cat este mai restrans cu atat poate avea o structura mai simpla. Dimensiunea poate fi luata ca premisa, dar esentiala ramane complexitatea interna, care genereaza diversitate, si capacitatea de comunicare externa care poate favoriza o astfel de evolutie. Pentru a aprecia mai bine potentialul de diversificare, se considera absolut necesara evaluarea variatiei teritoriale a potentialului mediului si a gradului de antropizare, cele doua fiind de regula inverse.

Evaluarea si variatia potentialului mediului Operatiune deosebit de complexa, evaluarea potentialului mediului se axeaza, in principal, pe cunoasterea resurselor si a starii acestora. O evaluare concreta se poate face prin abordarea emergetica (expusa ulterior), care utilizeaza ca marime de baza indicele de transformare solara, propus de Odum[i]

Pentru o evaluare generala a mediului, mai ales la macroscara se poate utiliza notiunea de ecoenergie primara[ii]. Prin aceasta se intelege energia initiala a unui sistem teritorial, inainte de interventia omului ca factor constient in structurile sale. Concentrarea de populatie si de activitati economice a determinat un consum diferentiat de resurse (apreciate ca ecoenergii primare). Degradarea acestora a fost insotita de un proces similar de substituire a lor de resurse secundare. Acestea au fost transformate din geosistemele vecine sau din cele situate la mari distante. Cert este ca distributia actuala intr-un spatiu a ecoenergiilor primare se afla in raport invers proportional cu gradul de antropizare a geosistemelor.

Individualizarea principalelor categorii de ecoenergii primare la nivelul Romaniei s-a facut pe baza aprecierii calitative a gradului de degradare a geosistemelor initiale (Fig.18). La baza s-a situat raportul dintre energia disponibila si energia consumata, in prima categorie fiind inclusa doar cea primara.

Cele mai stabile geosisteme in Romania (prin prisma ecoenergiilor primare) pot fi considerate geosistemele forestiere apartinand ariilor montane, cele in care interventia omului a fost neglijabila. Aici, practic, raportul dintre ecoenergia primara disponibila si ecoenergia consumata este apropiat de unitate. Starea sa de climax a permis totusi acumularea si pastrarea aproape intacta a ecoenergiilor primare. In consecinta, s-a considerat pentru tara noastra ca aceste geosisteme prezinta ecoenergii primare foarte inalte, fiind plasate pe o scara arbitrara la extremitatea maxima a acesteia (M).

Geosistemele care au consumat o mare parte din ecoenergiile primare sunt considerate cele puternic antropizate, de pilda marile aglomerari urbane sau ariile cu exploatari de resurse in suprafata. In aceste geosisteme echilibrul energetic intern se mentine numai prin aport extern de energie. Acestea au fost plasate la extremitatea opusa, fiind considerate ca posesoare de ecoenergie primara foarte joasa (m).

Intre acest M si m au fost plasate toate celelalte tipuri principale de geosisteme. Astfel, geosistemele pasunilor alpine sunt considerate ca apartinand zonei cu ecoenergii inalte, o parte dintre acestea fiind degradata prin activitatile sezoniere specifice (pasunat, turism). Ecoenergii reduse prezinta ariile cu o presiune antropica foarte ridicata, fiind caracteristice pentru zonele de dealuri, podisuri si subcarpatice.

Zonele de campie, cu un grad de antropizare mai redus decat cele de deal, desi au fost serios transformate prin culturile agricole, totusi prezinta inca suficiente ecoenergii primare, clasandu-se in aria cu valori medii.

Aceasta zonare la nivel macroteritorial creaza premisele unei aprecieri corecte si, ulterior, detaliate a potentialului mediului, inclusiv a resurselor de baza (aerul si apa).

La nivel microteritorial evaluarea potentialului mediului se face printr-o analiza detaliata a principalelor componente in functie de specificul geosistemului analizat. Evaluarea resurselor geologice, geomorfologice, topoclimatice, biogeografice, hidrologice etc. nu constituie o dificultate tehnica sau metodologica. Problema trebuie corelat cu gradul de vulnerabilitate a geosistemului, cu pragurile de consum de la care evolutia acestuia poate sa se abata de la traiectoria normala.

Gradul de antropizare si variatia acestuia in sistemele teritoriale. Aprecierea gradului de antropizare se poate face dupa trei criterii importante: nivelul incarcaturii umane si al activitatii economice, tipul spatial al antropizarii si caracterul temporal al acesteia.

Nivelul incarcaturii umane este evaluat prin densitatea populatiei, stiut fiind ca o valoare mare a acesteia indica o presiune sporita asupra spatiului, asupra elementelor mediului si un important potential consumator al ecoenergiilor primare. Amploarea activitatilor economice si tipul lor reprezinta un element care se coreleaza, de regula, cu gradul de populare al unui spatiu. Activitatile economice pot sa fie violente, cu schimbarea radicala a geosistemelor initiale (desecari, defrisari, amenajari hidrotehnice de amploare, exploatari miniere in suprafata etc), moderate, cu readaptarea geosistemelor la noile conditii sau nesemnificative pentru evolutia acestora.

Tipul spatial al antropizarii se refera la configuratia arealelor afectate de cresterea gradului de populare a geosistemului. Se disting in acest sens trei categorii: antropizare punctuala (in situatia unor exploatari miniere izolate, a unor amenajari turistice in ariile montane sau deltaice etc.), antropizare lineara (de-a lungul unui rau, a unei cai de comunicatie sau pe litoralul marin) si antropizare in suprafata (zonele agricole aparute dupa destelenirile din secolul XIX, in tara noastra, de exemplu).

Dupa caracterul temporal se distinge o antropizare continua, permanenta (continuitatea si amplificarea popularii si activitatilor economice), una temporara (legata de exploatarea unor resurse in arii naturale compacte) si alta sezoniera (tipica pentru ariile alpine).

Gradul de antropizare este raspunzator de accentuarea complexitatii geosistemelor, iar evaluarea chiar globala a sa poate constitui un element important in strategiile de dezvoltare durabila. Se stie ca intensitatea sa este in raport invers cu distributia ecoenergiilor primare.

Analiza gradului de antropizare la nivelul tarii distinge 5 nivele calitative, cu cele mai ridicate valori in ariile urbanizate, iar cele mai coborate in cele deltaice si forestiere montane (Fig.19).

Raportul concret dintre ecoenergiile unui geosistem si capacitatea acestuia de a consuma propriile resurse, poate oferi tipologii si modele de evolutie, utilizabile in planificarea dezvoltarii. In cazul geosistemelor naturale mature, raportul dintre resurse si capacitatea de utilizare a acestora este aproape unitar; biomasa acestora ramane constanta. In situatii asemanatoare se plaseaza si geosistemele antropizate aflate intr-un stadiu stationar, unde aportul energetic din alte geosisteme satisface consumul intern.

Alte categorii de geosisteme prezinta resurse mult superioare fata de posibilitatile lor de utilizare a acestora. In acest caz raportul resurse/capacitate de utilizare depaseste cu mult valoarea 1, geosistemul fiind excedentar. O situatie inversa caracterizeaza sistemele teritoriale deficitare in resurse, unde valoarea raportului dintre cele doua componente de baza este subunitara.

Ca urmare a valorilor diferite dintre resurse si capacitatea concreta de utilizare a acestora, intre sistemele teritoriale se creaza relatii complexe, care pot fi de tip prada-pradator, de competitie, simbiotice, comensale, amensale si de indiferenta. Aceste tipuri de relatii pot fi individualizate la toate scarile de analiza si creaza premisele unor abordari globale in viziunea dezvoltarii durabile.