Sistemul teritorial si sinergetica

Sistemul teritorial si sinergetica

Contextul actual al dezvoltarii stiintelor fundamentale si stadiul in care se afla acestea fac necesar transferul unor concepte din fizica si chimie spre biologie, economie, sociologie si geografie, transfer care nu trebuie facut oricum, intrucat nu este vorba de a schimba doar ambalajul, ci de a obtine interpretari cat mai fidele ale realitatii teritoriale. In acesta actiune, sinergetica[i] are un rol de seama, fiind definita ca "stiinta" anologiilor dintre stiintele naturale si stiintele umane si concepand o similaritate directa intre acestea la nivelul studiilor macroscopice. Ca un domeniu interdisciplinar de cercetare, sinergetica se ocupa cu identificarea structurilor macroscopice spatiale, temporale sau functionale, ca urmare a cooperarii dintre partile microscopice. Obiectul sau de analiza il reprezinta sistemele complexe, formate din subsisteme cu relatii de cooperare si interdependenta ce fac ca ansamblul lor, operand in sinergie, sa depaseasca prin insusiri suma partilor componente. Dar sinergetica poate fi, in oarecare masura, chiar o teorie, fiind asemanatoare cu teoria generala a sistemelor, cu deosebirea ca aceasta introduce un element in plus, generat de variabila timp, respectiv caracterul ireversibil al transformarilor. In esenta, problema fundamentala a sinergeticii este de a evidentia proprietatile unui sistem complex la o scara macroscopica, pornind de la componentele sale elementare.

Pentru a releva caracterul sau interdisciplinar este sufiecient sa facem o analogie intre un sistem fizic si unul geografic (Fig.9.). Se observa cat de diferite sunt elementele celor doua sisteme la microscara (particula elementara - locuitor; atom - familie; molecula - cartier; . corp fizic - sistem teritorial). La nivel macroscopic, insa, ele se structureaza intr-un mod analog. Spre exemplu, se ierarhizeaza, intre ele exista interactiuni complexe de tip nelinear (ceea ce favorizeaza schimbarile bruste), iar evolutia spatio-temporala integreaza tendinte deterministe cu fluctuatii intamplatoare[ii]

Conceptele sinergetice, dezvoltate pentru a descrie dinamica unor astfel de sisteme cu multiple componente, sunt universale, fiind la baza elaborarii modelelor si teoriilor atat in stiintele naturii, cat si in cele sociale[iii] (Fig.10.). Ele conduc in final la obtinerea unor analogii structurale indirecte intre sistemele naturale si sociale, contribuind la studierea pe baze noi a mutatiilor care au loc in sistemele complexe de tipul regiunilor geografice (unde componentele naturale si sociale formeaza structuri de un anumit tip).

Coerenta si sinergia - aplicate la sistemul teritorial Asocierea acestor doi termeni exprima ideea ca sistemul teritorial are o serie de proprietati care in nici un caz nu rezulta din suma proprietatilor componentelor. Coerenta arata legatura stransa dintre fiecare componenta naturala sau (si) sociala, dintre seturi de componente, pe cand sinergia rezulta din conlucrarea acestora spre a da ansamblului o anumita functie. Ambele concepte isi au originea in complexitatea sistemului teritorial si in existenta unor dezechilibre[iv]. Dezechilibrele nu trebuie privite in sensul banal, ci ca surse de tensiuni locale sau supralocale, care unesc sistemul si nu ii produc rupturi. Aceste dezechilibre pot fi generate de specializarea teritoriala functionala, pentru sistemele antropizate, si de raportul cantitativ si calitativ al invelisurilor geosferelor pentru cele dominant naturale.

Dificultatile de analiza globala a sistemelor teritoriale tin de imposibilitatea omului de a fi un simplu observator al propriului sau mediu, cu care se interfereaza. In interactiunea nelineara om-mediu se considera definitorii tipurile de comportament, care pot asigura coerenta ansamblului. Acest tip privilegiat de asigurare a coerentei, numit sinergie face apel la resursa informatie si la capacitatea sa de a fi relationala sau interactiva cu alte resurse ale sistemului teritorial. Spunem relationala, in sensul de a crea sau de a controla schimburile, fluxurile, ciclurile altor parametri. Aceasta capacitate relationala poate interveni pentru constructia sau evolutia structurilor, devenind un instrument primordial in perioadele de instabilitate ale sistemului teritorial, care poate sa cunoasca transformari de structura. Sinergia, astfel descrisa, pentru aspecte pozitive, situatii tranzitorii si stationare, poate sa se aplice in cazurile unde prezinta efecte distructive sau unde se constata lipsa efectelor. Prin analogie, se poate vorbi de antergie, pentru situatiile in care nu exista schimburi si informatii relationale.

Sinergia este cea care contine codul, ce permite dezvoltarea sau mentinerea unui comportament coerent intre partile care formeaza o unitate integrata[v]. Coerenta rezulta din aceasta integrare factoriala si poate sa dea un comportament global mai stabil sistemului, decat cel rezultat din simpla aditie a coportamentelor individuale ale partilor care il compun. Procesul de integrare este creator de ordine si face apel la legi originale de functionare si de creare de structuri. Aceste legi au fost adesea determinante in sistemele unde omul este prezent, iar local cel mai important component.

Sistemul teritorial omogen (slab antropizat), privit sub cele doua aspecte, se distinge prin relatii de interconexiune foarte evidente pe verticala intre substratul geologic, litosfera (relief, in principal), hidrosfera, atmosfera si biosfera (Fig.11). Intre aceste invelisuri exista relatii de compensare, interconditionare si cooperare energetica, de masa si informationala, care ii dau o anumita coerenta. Impreuna realizeaza un mediu activ in care aportul energetic solar si de masa extern (precipitatiile, de exemplu), creaza permanent o "inversiune", ceea ce intretine reactii in lant. Acestea se concretizeaza printr-un anumit peisaj, sinergia fiind codul care permite dezvoltarea (mentinerea) comportamentului coerent intre invelisurile geografice.

Daca in plan vertical se poate vorbi de existenta unei coerente si sinergii, in plan orizontal sistemul teritorial natural este lipsit de asemenea atribute. Subansamblurile sale teritoriale, coerente si sinergice in interiorul fiecaruia, pot forma un ansamblu omogen prin similaritatea lor fizionomica si functionala si nu prin relatiile dintre acestea. Pot exista doar "coerente partiale" intre vecinatatile directe, suprapunandu-se fie peste arii de interferenta, fie peste arii de tranzitie (Fig.12.).

Intre doua sisteme teritoriale omogene vecine, A si B, caracterizate printr-o anumita coerenta si sinergie individuala, apar tensiuni evidente, atunci cand se analizeaza ansamblul complexului teritorial, determinate de diferenta de potential dintre acestea. Limita de despartire este transformata in acest caz intr-o arie de sutura, intr-o "balama", ce conecteaza doua sisteme naturale cu resurse complementare (Fig.13.). Exemplul cel mai concret il constituie contactul dintre regiunea muntoasa si subcarpatica sau dintre cele deluroasa si de campie, din tara noastra, considerate fiecare in parte ca fiind omogene.

Sistemele teritoriale heterogene (puternic antropizate) se caracterizeaza, in primul rand, printr-o coerenta si sinergie spatiala. Subansamblurile teritoriale sunt coerente intre ele, ca de altfel si structurile lor. Interactiunile dintre acestea si formele de cooperare determina procese sinergice, care ii dau functiuni precise la nivelul structurilor teritoriale superioare. Complexitatea acestor entitati rezulta din complementaritatea functionala a asezarilor, din raportul deficit-excedent de potential, generat la nivel microteritorial (sat) si amplificat, apoi, pana la nivel macroteritorial. Coerenta functionala a unui asemenea ansamblu teritorial heterogen este data, de regula, de dezechilibrul teritorial, creat prin aparitia unor mari asezari urbane in ariile de contact dintre sistemele omogene (Fig.14.). Deficitul de masa si energie, datorat acestor mari consumatori, genereaza fluxuri complementare ce tind sa-l anuleze. In compensatie, surplusul de informatie este difuzat in aceleasi spatii, dand nastere unor relatii de interdependenta. Daca aceasta complexitate creste, prin interventie externa sau printr-o reorientare "accidentala" interna a fluxurilor, noua structura capata proprietati in numar cu mult superior celui determinat de noua legatura sau de noul element aparut.

Se poate conchide, prin urmare, ca sistemul antropizat (heterogen), datorita complexitatii sale crescande prezinta o structura coerenta si sinergica sub raport teritorial (Fig.15), pe cand cel omogen numai in plan vertical. In configuratia spatiala a celui de-al doilea tip, similaritatea dintre ansambluri are un rol definitiv, in lipsa unor relatii de interdependenta sau de cooperare in plan orizontal.

Aprofundarea acestor aspecte face apel si la alte notiuni precum entropie generalizata, informatie, antergie, bifurcatie etc. Rolul consideratiilor prezentate este, insa, de a trezi interesul in regandirea unor aspecte legate de studierea sistemului teritorial prin prisma sistemica si sinergetica. Avantajul principal al unei astfel de analize este posibilitatea efectuarii analogiilor dintre sistemele fizico-chimice si descoperirea unor caracteristici ale sistemelor teritoriale: cum se comporta acestea cand functioneaza departe de echilibru, care ar fi punctele de bifurcatie in evolutia lor istorica si ce rol au fluctuatiile individuale ale componentelor in stabilitatea si instabilitatea ansamblului teritorial respectiv.