GHETARII
SI RELIEFUL CREAT DE ACESTIA - Caracteristici morfogenetice, Tipuri
de ghetari, Procese si forme de relief glaciar
Probleme
- Caracteristici morfogenetice.
- Tipuri de ghetari montani, de calota; perioade glaciare in istoria
Pamantului.
- Procese si forme de relief glaciar.
1. Caracteristici
Ghetarii reprezinta volume de gheata insemnate aflate la latitudini mari (polare) sau in munti la altitudini ridicate, acolo
unde temperaturile pozitive se produc rar si nu determina topirea lor, iar
precipitatiile dominant solide le asigura cresterea masei.
in general desfasurarea lor este conditionata de
limita zapezilor vesnice, adica de acea valoare de latitudine sau de inaltime
dincolo de care zapada se pastreaza multianual, ea transformandu-se in timp in
gheata. Dar, o serie de conditii locale sau regionale pot face ca masa de
gheata pe anumite directii sa coboare sub aceasta
valoare (la ghetarii cu volume insemnate de gheata rezultate dintr-un aport
insemnat de precipitatii) sau sa se afle cu mult deasupra pozitiei acestei
limite (relief cu pante foarte mari care nu permit acumularea zapezii sau
regiuni cu precipitatii reduse).
Ghetarii se intalnesc frecvent la latitudini mai mari
de 600, la care se adauga petece pe unele creste alpine dezvoltate in zonele
temperate si in zona calda (ex. in Anzi,
Kenya etc.).
Spre exemplu, in zona ecuatoriala limita altitudinala se afla intre 4600 si
5000 m, la tropice depaseste 5000 m, in zonele temperate se afla la 3000 m (in
cea nordica) si 1500 (in cea sudica), la Cercul polar in jur de 1000 m de unde
scade treptat la 500 m. Diversele estimari privind suprafata totala actuala
acoperita de ghetari variaza intre 14,5 si 16,5 mil.
km2; frecvent este indicata valoarea de 15.861.766
km2. Dupa V.M. Kotleakov, 1984, ei reprezinta in Antarctica: -13.979.000 km2,
Arctica (calota si ghetarii din insule); -2.044.250 km2, Europa -19.180 km2,
Asia; -118.355 km2, America de Nord; - 123.700 km2, America de Sud 32.300 km2,
Africa si Oceania 845 km2 (fig 30).
in aceste valori sunt inclusi atat ghetarii care se
intind pe suprafata uscatului sub forma de platose intinse (calote glaciare)
sau ghetari montani, dar si masa de gheata care se formeaza din apa marilor
situate la latitudini foarte mari (ex. packul arctic, banchiza antarctica etc.). Relieful glaciar este
legat insa numai de actiunea celor aflati pe uscat.
2. Geneza si dinamica ghetarilor de pe uscat.
Ghetarii rezulta prin acumularea si transformarea in timp a zapezii care
persista de la un an la altul pe suprafete slab
inclinate sau in depresiuni cu dimensiuni variabile. Caderile anuale de zapada
formeaza un strat cu grosime variabila. La inceput este o zapada pufoasa cu mult aer intre cristalele de
zapada. Cu timpul datorita propriei greutati si a unor topiri partiale stratul
de zapada sufera transformari care se concretizeaza in tasari insotite de
micsorarea pana la eliminare a golurilor cu aer si in modificarea formei
cristalelor. Ca urmare, in primii ani stratul are infatisarea unei mase
neomogene cu portiuni de zapada partial transformata care se asociaza cu gheata
spongioasa (cu bule de aer), raportul dintre acestea modificandu-se in favoarea
ghetii de la suprafata catre baza. De la an la an, sub presiunea exercitata de
acumularile de zapada tot mai noi, in stratele de dedesubt se produce
transformarea ghetii spongioase (neve) in gheata lipsita de aer, dar care
datorita plasticitatii se deplaseaza.
- Dinamica masei de gheata este diferita de la un
sector la altul fiind dependenta de mai multi factori intre care, trei au
importanta aparte.
- inclinarea suprafetei pe care se deplaseaza (este
mare pe pantele ridicate din fata pragurilor; aici masa ghetarului se
fragmenteaza prezentand numeroase crapaturi, crevase).
- marimea impingerii exercitata in orice loc de
volumul de gheata care vine din partea superioara (aportul insemnat impune
cresterea vitezei).
- bilantul glaciar (reprezinta diferenta dintre aportul de masa de gheata
dependent de cantitatea de precipitatii solide ce se acumuleaza anual si
pierderea ghetii prin topire, la limita exterioara a ghetarului; un aport bogat
asigura un bilant pozitiv si impingerea limbilor de gheata mult sub limita
zapezilor vesnice; in situatie inversa (bilant negativ) ghetarul va avea
dimensiuni mici si o pozitie superioara limitei).
Ca urmare, in desfasurarea spatiala si in dinamica unui
ghetar se pot separa doua areale distincte.
- aria de alimentare - ocupa cea mai mare parte din
suprafata acestuia; constituie spatiul in care se acumuleaza zapada care apoi
se transforma in neve (firn) iar acesta in gheata; bilantul este pozitiv,
procesele glaciare sunt intense rezultand o diversitate de forme de relief.
- aria de topire a ghetii (ablatie) - se afla la periferia ghetarului, frecvent
in vecinatatea limitei zapezilor vesnice, bilantul este negativ; procesele
glaciare si formele de relief rezultate sunt limitate; extremitatea periferica
a acesteia constituie ''fruntea ghetarului'' ce apare de cele mai multe ori
abrupta dar fragmentata de crevase ce o imparte in blocuri amestecate cu
materiale morenaice transportate; cand ea se afla la contactul cu oceanul
atunci blocurile desprinse vor pluti pe suprafata acestuia ca aisberguri.
Contactul dintre cele doua areale corespunde sectorului in care bilantul
glaciar este nul, el reflectand o anumita stare de
echilibru; cand ghetarul are o alimentare foarte bogata, linia de echilibru
este impinsa mult spre periferia lui, iar in situatia inversa ea se retrage
catre obarsie. in functie de aceste pozitii se
diferentiaza ghetarii cu activitate intensa, stationari sau in regres.
La acestea se pot adauga crestele, varfurile care domina ghetarul prin versanti
cu pante mari pe care se produc avalanse, dezagregari
insemnate alimentand ghetarul cu zapada si blocuri cu dimensiuni variabile. La
contactul dintre masa de gheata si versanti apar doua situatii opuse - mai
intai acumulari de zapada si grohotisuri sub forma de conuri si poale de
blocuri si apoi aliniamente joase, prelungite in crevase profunde, in faze in care ablatia este intensa.
3. Tipuri de ghetari.
Ghetarii se pot grupa dupa criterii diferite:
- mediul in care se afla in - ghetari pe continente si ghetari marini.
- zona climatica in care exista - ghetari polari,
subpolari, din regiunile temperate, calde etc.
- forma si dinamica - ghetari montani si ghetari de calota.
Ultima diferentiere este frecvent folosita in cadrul celor doua grupe
separandu-se mai multe subtipuri
3.1. Ghetarii montani. Sunt
cantonati in bazinele de receptie, pe vaile si uneori pe platourile aflate in
muntii foarte inalti indiferent de latitudine. in
functie de conditiile climatice care regleaza alimentarea si ablatia, ghetarii
au forma, dimensiuni, o dinamica variata prin care rezulta o multitudine de
forme de relief. in multe tratate de geomorfologie
sunt prezentate urmatoarele tipuri de ghetari montani (fig. 32).
- Ghetarii alpini (de vale). - Sunt ghetari complecsi, descrisi si analizati inca din a doua parte a sec. XVIII, in M. Alpi de unde si
numele acordat. Au dimensiuni mari (zeci de kilometri
lungime) prezentand o larga arie de alimentare ce cuprinde frecvent bazinul de
receptie al vailor situat la altitudini foarte mari. in
vatra bazinului de receptie, in care se acumuleaza masa principala de gheata se
formeaza circul glaciar. Bilantul glaciar pozitiv asigura o masa de gheata
bogata care se inscrie in lungul vaii sub forma limbii glaciare care frecvent
coboara sub limita zapezilor perene. Contactul cu versantii este
variat, dar adesea intre gheata si peretii circului sau vaii se dezvolta
crevase adanci numite rimaye. in dreptul lor versantii
au pante abrupte. Masa de gheata se deplaseaza cu viteze care difera atat in
lungul vaii (mai rapid in sectoarele cu panta mare) cat si de-a latul (mai
rapid pe centru) dar si pe verticala. Ca urmare, ea sufera
fragmentari reflectate in aliniamentele de crevase, in micsorarea sau cresterea
grosimii ghetarului. Un astfel de ghetar
creeaza forme de eroziune (circ, vale, praguri etc.) dar si de acumulare
(morene cu pozitie diferita rezultate din depunerea materialelor transportate)
etc.
- Ghetarii de circ. Sunt ghetari cu dimensiuni mici. Sunt situatii in bazinele
de receptie ale vailor aflate in vecinatatea limitei zapezilor vesnice (perene)
unde zapada acumulata si formata in firn este redusa
si ca urmare alimentarea depaseste cu putin ablatia. Dar acestia apar si in
loje cu dimensiuni reduse situate pe versantii de deasupra ghetarilor de vale. Aici factorul topografic impiedica realizarea unei acumulari bogate
de gheata. Ca urmare, ghetarii nu-si pot dezvolta decat un circ glaciar care se termina frecvent prin praguri
abrupte de mai multe zeci sau sute de metri, de unde si numele de ghetari
suspendati. Au fost studiati in M. Pirinei fapt care a condus la acordarea
apelativului de pirenieni.
- Ghetarii de tip himalayan sunt intalniti in M. Himalaya fiind cel mai extins
tip din grupa ghetarilor de munte. Are mai intai
caracteristicile ghetarului alpin. Astfel, exista un
larg bazin de alimentare care asigura o masa de gheata enorma ce umple circul
dar acopera si cea mai mare parte a versantilor trecand prin seile de
transfluenta in circurile si vaile vecine. Totodata ea asigura dezvoltarea unor
limbi de gheata cu lungimi de zeci de kilometri care coboara cu mult sub limita
zapezilor vesnice. Ca urmare, in peisaj se impune in sectorul inalt al muntilor
o masa de gheata aproape generalizata dominata de varfuri si creste cu portiuni
de versanti abrupti din care pornesc adevarate fluvii de gheata care inainteaza
pe vai spre baza muntilor. Aceasta dezvoltare ampla se datoreste climatului
musonic ce asigura in Himalaya
cantitati foarte mari de precipitatii.
- Ghetarii de tip kilimandjaro (in stea) s-au dezvoltat in craterele unor
vulcani stinsi situate la altitudini superioare limitei zapezilor vesnice. in faza maxima de dezvoltare, gheata acumulata in crater poate
deborda pe versantii exteriori ai conului creand limbi scurte cu dispozitie
radiala de unde infatisarea unei stele. Au fost descrisi in muntii vulcanici
din Kenia si Tanzania ale caror cratere se afla mai sus de 4500 m, dar si cei
din America (Cotopaxi si Chimborazo la peste 6000 m)
- Ghetarii de piemont (alaschian) sunt intalniti in muntii din lungul
litoralului peninsulei Alaska. Au elementele ghetarilor de vale, specificul lor
fiind insa dat de forma finala de acumulare a ghetii care este
amestecata cu blocuri si bolovani pe campia litorala. Aici rezulta conuri de
gheata, simple sau suprapuse partial, care formeaza o treapta intre munte si
ocean similara campiilor piemontane.
- Ghetarii mixti de platou si vale (norvegian) - au doua sectoare semnificative
unul de acumulare a ghetii pe mici platouri reprezentand portiuni dintr-o
peneplena veche (caledoniana) inaltata la peste 1500 m (formeaza minicalote de
gheata) si mai multe limbi de gheata scurte care se desprind din acestea
coborand pe vai. in prezent, exista in nordul Norvegiei, dar in pleistocen au
avut o dezvoltare larga si in Scotia, Tara Galilor etc. reprezentand o imbinare
intre ghetarii de calota si cei de vale (fig. 31, 32).
3.2. Ghetarii de calota. Sunt cei mai extinsi acoperind suprafete continentale
foarte mari sub forma unor platose de gheata cu grosimi de la cateva sute de
metri la peste 4000 m. Sunt separate cateva tipuri.
- Ghetarul antarctic - este cel mai mare de pe Glob, ocupa 97,6% din suprafata
continentului (13.650.000 km2), are un volum de gheata de aproape 30 milioane
km3 si o grosime maxima in sectorul Polului sud de 4776 m. Reprezinta o imensa
cupola bombata in sectorul central. A rezultat din unirea maselor de gheata
provenind din sapte calote mai mici si care coboara spre contactul cu oceanul
planetar si in care inainteaza pe latimi variabile ca ghetari de self. Relieful
subglaciar este format din platouri, depresiuni (unele
cu baza sub nivelul marii), creste rotunjite etc. Masa de gheata a calotei este dominata local de unele varfuri sau creste montane
numite nunatakuri (insumeaza o suprafata de 330.000 km2) care sunt concentrate
in regiunile periferice. Pe acestia apar ghetari locali sub forma de limba ce ajung la lungimi de mai multe sute de kilometri si latimi
de cativa zeci de kilometri; masa de gheata care inainteaza cu viteze de cateva
sute de metri pe an ajunge la ocean unde se contopeste cu ghetarii de self,
constituind sursa de alimentare principala a acestora (fig. 33).
Ghetarii de self sunt mase de gheata care continua deasupra
selfului ghetarii de pe continent. Se intind in lungul continentului pe
17.800 km, au o suprafata de cca 1,55 mil. km2, un volum de peste 700.000 km3, lungimi de mai multe mii de
kilometri (mai ales in marile golfuri ale continentului). Din acestia se
desprind blocuri de gheata (aisberguri) care plutesc in deriva pana la
latitudini de 500.
- Ghetarul groenlandez reprezinta o masa de gheata care acopera cca 83% din
Groenlanda, adica peste 1,8 mil. km2,
avand grosimi de cateva sute de metri la periferie si aproape 3000 m in
sectorul central. Platosa de gheata (icefjeld) are o miscare lenta
(cativa metri/an), un microrelief ondulat cu multe crevase; acopera in cea mai
mare parte un platou bazaltic, aflat la 500-1000 m inaltime; doar la marginile
insulei sunt munti granitici cu altitudini de 2500-3300 m. Din calota si din
ghetarii montani se desprind limbi de gheata care se deplaseaza cu viteza mare
(de la cateva sute la cateva mii de metri pe an), spre tarmul Groenlandei
generand aisberguri. La procesul de ablatie a masei de gheata din vecinatatea
tarmului contribuie si praful care o acopera sub forma unei pelicule.
- Ghetarul islandez - este caracteristic insulelor cu
activitati vulcanice (ex. Islanda) si care sunt situate la latitudini polare.
Conditiile climatice favorizeaza dezvoltarea unei calote glaciare care acopera
o buna parte din insula; din ea radiaza limbi de gheata pe vai. Elementele noi
sunt determinate de eruptiile vulcanice sau de geiseri care topesc o buna parte
din masa de gheata creand tumultoase cursuri de apa
subglaciare.
- Ghetarul de tip Spitzbergen - este specific
insulelor de la latitudini mari cu un relief variat alcatuit din platouri la
altitudini mai mari de limita zapezilor perene (500-600 m) dar si din munti. Ca urmare, se dezvolta platouri glaciare mici, iar in munti,
ghetari de vale. Limbile glaciare desprinse din acestea ajung la tarm
unde topirile din sezonul cald produc suvoaie de apa
si ruperea ghetarului in numeroase blocuri. Astfel de ghetari
au modelat Scotia si Tara Galilor.
4. Ghetarii in istoria geologica a Pamantului.
Ghetarii sunt legati de regiunile cu climat rece unde cad precipitatii solide ce persista multianual. De regula, acestea
corespund zonelor polare. Pe suprafata continentelor
exista urme ale actiunii ghetarilor, fie ca forme de eroziune, fie ca depozite,
gradul de pastrare al lor fiind in functie de mai multi factori, dar in primul
rand de vechime. Analiza acestor urme a condus la identificarea unor
perioade de timp cand clima Pamantului a devenit mai rece ceea ce a permis extinderea calotelor glaciare polare spre
latitudini mai mici si dezvoltarea de ghetari in lanturile de munti indiferent
de latitudine, dar deasupra limitei zapezilor vesnice.
- Cele mai vechi urme glaciare au fost identificate in Australia, Africa de Sud,
Canada, Podisul Braziliei, India.
Ele apartin paleozoicului si sunt reprezentate de depozite
morenaice cimentate (tillite); atunci aceste regiuni faceau parte din blocuri
continentale desfasurate la latitudini polare si subpolare.
- Cele mai numeroase forme de relief glaciar sunt legate de fazele glaciare din
pleistocen. in aceasta perioada geologica s-a produs o
evolutie ritmica a climatului caracterizata prin alternante de faze de climat
rece si faze de climat cald, celor dintai corespunzandu-le expansiuni glaciare.
- Factorii care pot provoca racirea climei Pamantului sunt multiplii, insa
generarea unor faze care sa se poata inscrie intr-o
evolutie relativ ciclica de glaciatiuni, presupune interferarea actiunii lor.
Toti acesti factori actioneaza asupra cantitatii de radiatie solara pe care o
primeste suprafata terestra, micsorand-o in cazul racirii sau marind-o in
situatia incalzirii. Sunt invocate mai intai cauze extraterestre care la
intervale de zeci de mii de ani pot provoca alternativ aceste situatii. intre acestea sunt - variatia unghiului realizat de axa
terestra cu planul orbitei terestre, evolutia oblicitatii orbitei terestre,
evolutia activitatii solare etc. La acestea s-ar adauga interventia unor
factori terestri intre care orogenezele insotite de vulcanism intens in urma
caruia atmosfera ar deveni opaca, iar energia solara mult diminuata, evolutia
placilor care ar determina deplasarea spatiilor continentale spre latitudini
mari, modificari planetare si regionale ale circulatiei maselor de aer si ale
curentilor oceanici reci si calzi, miscarile epirogenetice pozitive care ar
inalta sistemele de munti cu mult deasupra limitei zapezilor perene etc.
- Glaciatiunea pleistocena a lasat urme evidente pe toate continentele.
Ghetarii au acoperit o suprafata de peste 43,5 mil. km2, deci de circa trei ori mai mult in raport cu situatia actuala.
Acestia au avut o desfasurare deosebita pe continentele
nordice (fig. 33).
in Europa a ocupat 5,5 mil. km2. Centrele glaciare
principale ce-au generat calote care s-au imbucat au fost in Scandinavia,
Urali, Novaia Zemlia si Scotia
�Walles. Calota europeana in
faza maxima de dezvoltare a ocupat nordul, vestul si centrul continentului
coborand in est in Campia Rusa pana la latitudinea Kievului; se adaugau o
multime de ghetari in Alpi, Pirinei, Carpati, Balcani etc. S-au manifestat
trei, patru faze glaciare separate de faze interglaciare; in unele situatii sau
separat subdiviziuni numite stadiale glaciare si interglaciare. Acestea au capatat numele locurilor unde urmele sunt reprezentative
(Elster, Saale, Vistula in centrul Europei,
Lihvino, Nipru si Valdai in estul Europei, pentru evolutia calotelor; Donau,
Günz, Mindel, Riss, Würm pentru sistemul glaciar montan).
in America de Nord calota formata prin extinderea
maselor de gheata din cinci centre polare (din Labrador si pana in Alaska) a inaintat in faza maxima pana la latitudinea de
37030' (confluenta raurilor Mississippi
cu Misouri) ocupand o suprafata de 11,5 mil. km2. Sunt separate fazele glaciare
Nebraska, Kansas,
Illinois si Wisconsin.
in Asia centrele glaciare care au generat calote s-au
situat in Peninsula Taimar, Podisul Siberiei, Siberia
de est si peninsula Kamciatka, evolutia lor fiind legata de patru-cinci faze
glaciare. S-au adaugat ghetarii din regiunile montane inalte
(Caucaz, Asia Centrala, Himalaya etc.).
in emisfera sudica suprafata cea mai mare a fost in
Antarctica, apoi in America de Sud la latitudini mai mari de 420 si in Anzi; in
Tasmania (a
existat o calota care a acoperit o buna parte din insula) iar in Noua Zeelanda
au dominat ghetarii montani.
5. Procese si forme de relief glaciare
Ghetarii reprezinta un insemnat agent modelator al
scoartei terestre. Masa de gheata incarcata cu grohotisuri, praf etc. se
deplaseaza cu viteze diferite in functie de marimea pantei si grosimea ei. Ghetarul exercita trei procese -eroziunea asupra suprafetei cu care
intra in contact, transportul ghetii si a materialelor cu care se incarca si
acumularea materialelor in diferite sectoare unde ghetarul se degradeaza.
Importanta celor trei procese in unele situatii a fost exagerata (ghetarii
aveau un rol in evolutia reliefului la fel ca si apele
curgatoare), iar alteori minimalizata (ghetarii acopera un relief preexistent
conservandu-i caracteristicile). in realitate,
ghetarii se instaleaza pe un paleorelief, il modeleaza schimband multe din
caracteristicile sale si creeaza forme de relief care ii apartin. Cu cat durata
actiunii ghetarilor este mai mare cu atat rezultatele
modelarii lor sunt mai numeroase, iar dupa topirea completa a ghetii, peisajul
va fi dominat de acestea.
Formele de relief apartin celor doua procese contradictorii -
eroziunii glaciare (exaratie) si acumularii glaciare. Ele au dimensiuni,
infatisare si alcatuire deosebite de la un ghetar la
altul evidentiind specificul modelarii locale sau regionale. Eliminand
caracteristicile particulare si pastrand elementele comune se ajunge la
diferentierea de tipuri. Prima grupare a tipurilor este
impusa de procesele care le-au creat, iar in cadrul acestora diferentieri in
functie de tipul de ghetar generator.
5.1. Relieful creat de eroziune.
Eroziunea glaciara (exaratia) se manifesta diferit in functie de mai multi
factori:
- viteza de deplasare a masei de gheata (exaratia este ridicata la viteze mici
intrucat puterea de scrijelire este amplificata de durata mai mare a
exercitarii procesului);
- grosimea masei de gheata care preseaza rocile subglaciare (cu cat este mai
mare cu atat exaratia va fi mai intensa);
- panta suprafetei subiacente (pe pante mici si contrapante, eroziunea este
mult mai activa);
- rezistenta rocilor din care este alcatuita suprafata subglaciara (rocile moi
sunt usor de dislocat in raport cu cele dure);
- incarcatura masei de gheata cu blocuri si grohotisuri (cu cat este mai mare
cu atat puterea de scrijelire este mai intensa).
Formele de relief create prin eroziunea glaciara sunt
diferite la ghetarii montani in raport cu cei de calota cu toate ca exista si
numeroase elemente comune.
5.1.1. Relieful de eroziune specific ghetarilor montani.
Rezultatele procesului de eroziune (exaratie) sunt diferite
in functie de marimea ghetarului impusa de climat si de caracteristicile
reliefului preglaciar, durata actiunii si pozitia lui in raport cu limita
zapezilor perene. Cu cat un ghetar are un bazin
de alimentare mai larg si o acumulare de zapada mai bogata care sa se
transforme in gheata, cu cat actiunea lui este de durata. Cu cat aceasta se
desfasoara la altitudini mari in raport cu zona de
topire cu atat morfologia creata este mai diversificata si are dimensiuni
deosebite. Indiferent de tipul de ghetar montan, doua forme
de eroziune sunt comune - circul si pragul din fata acestuia. La cei
care au un volum de gheata mare se adauga valea
glaciara, pragurile, bazinetele depresionare si umerii glaciari. intre microforme sunt striurile, rocile moutonate, peretii
abrupti 8fig. 32).
- Circurile glaciare (caldari, kar) sunt excavatii in care se acumuleaza zapada
ce se transforma in gheata. Aceasta
actionand asupra ei o largeste si adanceste. Ele se pot situa la obarsia
unor vai alpine sau in diferite nise suspendate pe versantii circurilor mari sau deasupra unor pereti abrupti din lungul vailor. Ca
urmare, exista circuri glaciare extinse, ce cuprind
suprafete mari din bazinele de receptie ale unor vai si care sunt rezultatul
unei evolutii de durata si circuri mici cu caracter suspendat in care volumul
de gheata este redus.
in geneza circurilor se interfereaza mai multi factori
- unii care au actionat anterior realizarii ghetarului, iar altii care s-au
manifestat concomitent cu acesta.
in prima grupa se include eroziunea fluviatila,
torentiala exercitata in bazinul superior al vailor la care se asociaza
inghet-dezghetul si nivatia care au impus retragerea versantilor si dezvoltarea
la baza lor a unor poale de grohotis. Prin actiunea acestora, obarsiile devin mai largi avand sectoare cu panta mai lina (rezultat
al retragerii versantilor) mai ales in spatele (amonte) unor bare de roci dure
ce au o desfasurare relativ perpendiculara pe directia vaii.
in cea de a doua grupa se combina actiunea ghetarului
cu cea a proceselor periglaciare (active pe versanti deasupra ghetarului dar si
pe contactul acestuia cu peretii limitrofi. Ghetarul va
exercita o eroziune activa asupra peretilor ce-l inconjoara dar si asupra
suprafetei excavatiei in care se afla. Daca in circ sunt roci cu rezistenta mai
mica, aflate in fata unei bare de roci dure, iar masa de gheata este groasa, atunci exaratia (eroziunea ghetii) va adanci si
largi excavatia si va dezvolta spre vale (aval de circ) un prag (pe
aliniamentul rocilor cu rezistenta mare). Pe latura opusa pragului, la
contactul ghetarului cu versantii se vor dezvolta crapaturi adanci (rimaye)
intre acestia si gheata datorate deplasarii ghetii, dar si topirii generate de
caldura emisa de pereti circului. Frecvent aliniamentele fostelor rimaye apar
la baza versantilor circului sub forma unor pante abrupte.
Diferentele locale in alcatuirea petrografica sau in desfasurarea stratelor
geologice determina variatii in configuratia generala a circurilor care pot fi
simetrice, asimetrice, cu un contur simplu sau ondulat etc.
in muntii inalti (ex. Alpi, Carpati, Pirinei in Europa) in cuaternar s-au
produs cateva faze glaciare, iar rezultatul in multe masive este reflectat nu numai
de dimensiunile circurilor ci si de existenta mai multor generatii care
alcatuiesc forme complexe cu excavatii la altitudini deosebite (ex. in Alpi in
afara generatiei actuale de circuri cu ghetari aflate la peste 3000 m exista
forme mai vechi la 2000-2500 m lipsite de gheata).
Dupa topirea ghetarilor in circuri, in spatele pragului sau a
diferitelor mase de grohotis (vechi si actual) prin acumularea apei rezulta
lacuri numite in Romania,
tauri, zanoage.
- Vaile glaciare (troghuri) exista doar la ghetari cu dimensiuni mari la care gheata din circuri inainteaza pe vaile create
anterior prin eroziune lineara. Aceasta incarcata cu materiale provenite de pe
versanti sau din circ produce erodarea fundului vailor si a bazei versantilor
(fig. 32).
Profilul transversal al vaii se va modifica in timp
luand forma literei ''U''. La vaile glaciare mari profilul are o infatisare
complexa fiind alcatuit din doua-trei deschideri cu aceasta alura (forma de
'U') la care in baza se adauga cea de ''V''. Primele sunt rezultatul
pe de o parte a modelarii realizata de limbile de gheata apartinand la doua,
trei faze sau stadii glaciare cand volumul de gheata s-a micsorat treptat, iar
pe de alta parte actiunii inghet-dezghetului si
nivatiei care a determinat retragerea sectorului de pe versantul de deasupra. Sectiunea in forma de ''V'' apartine eroziunii fluviatile
postglaciare. Explicatia este simplista intrucat in natura pot interveni
o multime de factori care sa conduca la multiplicarea formei in trepte
(alternanta de pachete groase de strate de roci cu rezistenta diferita,
structura geologica etc.) ce pot fi create prin procese asociate glaciarului
(gelivatia, nivatia) sau la simplificarea ei (prezenta unei mase de gheata
foarte bogata dintr-o faza glaciara poate duce la eliminarea multor trepte
create anterior, inclusiv de catre ghetari cu volum mai mic ce-au existat in
intervalele precedente.
in lungul vailor glaciare (mai ales la cele cu intindere mare) se disting
alternante de bazinete depresionare alungite cu fund larg, cu morene si lacuri
glaciare care alterneaza cu sectoare inguste in dreptul unor praguri cu
diferente de nivel de la mai multi zeci de metri la peste o suta metri (pe ele
adesea sunt cascade, dar uneori sunt sectionate de rauri rezultand chei).
Aceasta configuratie este rezultatul eroziunii glaciare care s-a produs diferit
datorita pe de-o parte alcatuirii petrografice deosebite in lungul vaii
(bazinetele coincid cu prezenta unor roci cu rezistenta mai mica iar pragurile
unor aliniamente de roci dure), iar pe de alta parte acumularii variabile a
ghetii ceea ce face ca in unele sectoare volumul acesteia sa fie mai mare, iar
altele mai mic (volumele insemnate rezultate mai ales la confluenta ghetarilor,
au exercitat aici o eroziune intensa ce-au dus la crearea de bazinete). Praguri apar si la confluenta unor limbi glaciare secundare cu
gheata putina cu limba ghetarului principal, intrucat primele nu pot exercita o
adancire la fel de rapida ca cea facuta de ghetarul de baza. Ca urmare,
vaile ghetarilor adiacenti capata infatisarea de ''vai suspendate'' deasupra
pragurilor pe care gheata se sfarma in blocuri
Bazinetul depresionar cu pozitia cea mai joasa rezulta prin eroziunea
exercitata de limba glaciara in sectorul frontal; evolutia limbii cu faze de
inaintare si de retragere determina nu numai extinderea bazinetului dar si o
morfologie aparte cu morene frontale, excavatii lacustre etc.
- Platourile glaciare - se intalnesc in muntii inalti care pastreaza petece de
suprafete de nivelare preglaciare. Ele au dimensiuni mici si au permis
realizarea unei mase de gheata cu grosimi mai reduse care se continua la
exterior prin limbi de gheata scurte ce coborau pe
vai. Ca urmare, in afara unei eroziuni slabe pe platou dar
diferita in functie de volumul de gheata se mai realizeaza slefuirea muchiilor
versantilor pe unde curg limbile de gheata. Dupa topirea ghetii, pe
platou raman mici excavatii cu ochiuri de apa.
- Custurile (karlingurile) sunt interfluvii de tip ascutit (creste zimtate cu
versanti abrupti) care separa circurile si uneori vaile glaciare. Sunt rezultatul evolutiei prin procese de inghet-dezghet, avalanse
si prabusiri inregistrate pe versantii situati deasupra ghetarilor. Ca
urmare sunt creste individualizate prin intersectia versantilor care s-au
retras prin aceste procese.
- Seile de transfluenta - reprezinta sectoare joase la nivelul interfluviilor ce separa ghetarii cu volum deosebit de mare si prin care
gheata trece de la unul la celalalt. Deci, ele sufera o
eroziune produsa prin scurgerea ghetii. Sunt frecvente
la ghetarii alpini si mai ales himalayeni.
- Spinarile de berbeci (roches mountonnes) sunt proeminente formate din roci
mai dure situate frecvent pe pragurile glaciare ce au
suferit o rotunjire determinata de masa de gheata care le acopera; au profil
convex si sunt grupate.
- Striurile glaciare - se pastreaza pe rocile dure ale pragurilor aparand sub
forma unor sentulete mai mult sau mai putin paralele; au rezultat prin
scrijelirea suprafetei pragurilor produsa de blocurile de roca
dura continute de masa ghetarului (frecvent rezulta prin smulgerea lor din circ
sau fundul vaii.
5.1.2. Relieful de eroziune creat de ghetarii de calota.
Formele de relief sunt la fel de numeroase dar dimensiunile sunt mai mari, ele fiind rezultatul actiunii in timp indelungat a
unei platose de gheata cu grosimi de la cateva sute la mai multe mii de metri
(fig. 33).
- Fjeldul (campiile de eroziune) constituie forma de relief cu dimensiunile
cele mai mari. La origine a reprezentat o suprafata
cvasiorizontala (campie, podis, munti nivelati etc.) pe care s-a dezvoltat
calota glaciara. Deplasarea lenta a masei de gheata spre periferie a impus remodelarea diferentiata a suprafetei subglaciare
creand excavatii unde rocile au fost mai moi separate de movile si culmi
alungite rotunjite axate pe stratele mai dure. Dupa topirea
calotei in depresiuni au rezultat lacuri (ex. nordul Canadei, Finlanda).
- Nunatakurile sunt varfuri de munti care s-au situat deasupra calotei glaciare
si care au suferit pe de-o parte atacul avalanselor si inghet-dezghetului pe
versantii neacoperiti de gheata, iar pe de alta parte eroziunea ghetarului care
la nivele diferite ale grosimii calotei au taiat in baza lor ''trepte de
exaratie''.
- Rocile mountonate si striurile au rezultat in acelasi mod ca si la ghetarii
montani numai ca identificarea lor in prezent este mai
dificila intrucat dupa topirea calotei au suferit transformari sau au fost
acoperite de depozite, soluri si vegetatie.
- Vaile glaciare sunt frecvente in regiunile inalte, muntoase cu care calota
intra in contact sau la marginea muntilor si podisurilor de la exteriorul
calotei glaciare. Limbile de gheata s-au dezvoltat in lungul vailor
preglaciare; ele se deplasau cu viteze mari au
modificat configuratia anterioara creand vai adanci cu bazinete si praguri. in cazul celor care ajung la tarmul marilor polare, limbile
inainteaza pe self pe care il erodeaza. (Groelanda, Antarctica).
Situatii similare au fost in pleistocen in Labrador,
Peninsula Scandinava, Scotia etc. Aici dupa topirea ghetii si ridicarea
nivelului Oceanului planetar, apa acestuia le-a
inundat creand un tip aparte de tarm (fiorduri).
5.2. Relieful de acumulare
in afara ghetii, ghetarul contine si bucati de roca cu
dimensiuni variabile si care au o provenienta multipla. O parte rezulta din
degradarea versantilor de deasupra ghetarului prin procese periglaciare
(indeosebi dezagregari si avalanse), altele provin din erodarea suprafetei
subglaciare (smulgere de bucati de roca sau slefuire); la acestea se adauga
praful antrenat eolian din alte regiuni, dar si bucati de roca carate de
suvoaiele de apa in sezonul cald in zona de ablatie. Materialele
cad pe suprafata ghetii, la marginea ghetarului sau sunt deplasate pe fund.
Ca urmare, ele sufera un grad de uzura in functie de
distanta deplasarii si de marimea lor. in general
blocurile, pietrisurile sunt putin rotunjite si destul de heterogene ca
alcatuire si poarta numele de morene. Sunt diferite ca
provenienta si dimensiuni la cele doua tipuri majore de ghetari - montani si de
calota.
5.2.1. Morenele ghetarilor montani
La ghetarii activi cu dimensiuni mari se disting in functie de pozitia lor in
raport cu masa de gheata, cateva tipuri:
- morene laterale - aflate la contactul ghetarului cu versantii, materialele
provenind de pe acestia fiind rezultatul dezagregarii si avalanselor, dar si
blocuri si pietre smulse de gheata de pe peretii unde intra in contact direct
cu roca;
- morene interne - reprezinta materiale prezente in masa de gheata; provin din
materiale cazute pe suprafata ghetarului dar care fie ca au fost acoperite in
timp de strate noi de gheata, fie ca au suferit caderi in interiorul lui prin
sistemul de crevase;
- morene de fund - se gasesc pe suprafata subglaciara si dominant sunt
materiale smulse de ghetar din acesta;
- morene mediane - prezente in limbile marilor ghetari in aval de confluente;
au rezultat din unirea morenelor laterale ale limbilor de gheata ce au intrat
in contact si s-au contopit;
- morene frontale (terminale) sunt desfasurate in fata limbii glaciare; provin
din materialele impinse de catre limba glaciara in faza de inaintare; au forma
semicirculara constituind un val de nisipuri si pietrisuri;
- drumlinurile - sunt materiale acumulate in spatele morenei frontale sub forma
unor movile tesite si slab alungite; provin din morena de fund dupa retragerea
fruntii limbii de gheata.
Prin topirea ghetarului materialele transportate sunt
acumulate in circuri, dar mai ales in lungul vaii unde formeaza morene
laterale, de fund, frontale si drumlinuri. Cele din circuri si laterale
sunt inguste, au grosime mica, iar materialele sunt grosiere si putin
transformate (rulate). Morenele de pe fundul vaii sunt alungite, au repartitie
diferita in cadrul bazinelor depresionare, materialele au dimensiuni mai mici
si un grad de rulare mai avansat cu cat sunt mai
departe de sursa de provenienta. La multe materialele grosiere sunt acoperite
de panze de pietrisuri marunte si nisipuri depuse de suvoaiele de apa subglaciare. Situatia este
frecventa in bazinetul depresionar terminal mai ales la drumlinuri.
Dupa topirea ghetarilor proceselor periglaciare de pe
versanti furnizeaza o cantitate mare de grohotisuri care ajung la baza lor
acoperind morenele; ele umplu multe din excavatiile lacustre. De
asemenea, raurile care strabat circurile si vaile dispunand de apa multa produc modificari multiple in fizionomia
reliefului glaciar.
5.2.2. Morenele si depozitele fluvioglaciare ale ghetarilor de calota.
Formele rezultate din acumularea materialelor transportate de catre ghetarii de
calota se disting prin: - dimensiuni foarte mari,
arealul extins pe care sunt raspandite, alcatuire si geneza complexa.
Materialele transportate au rezultat dominant din eroziunea exercitata de
calota de gheata asupra reliefului subglaciar mostenit la care se adauga cele
provenite din modelarea periglaciara a versantilor muntilor aflati deasupra
ghetii, ca si acelea erodate si transportate de suvoaiele de apa subglaciare
dezvoltate la periferia masei de gheata.
Acumularea lor creeaza un relief specific care se
poate observa dupa topirea calotelor de gheata. in
prezent, pot fi vazute in Canada,
Finlanda, in nord-vestul Rusiei etc. Cele mai semnificative forme (fig. 32)
sunt:
- morenele de fund - au cea mai larga desfasurare fiind reprezentate de movile,
coline, blocuri si pietrisuri slab rulate dispersate pe toata suprafata ce-a fost acoperita de masa de gheata. intre
ele exista microdepresiuni mlastinoase sau cu lacuri.
- morenele frontale, numite in Finlanda salpauselka - apar ca valuri colinare
de pietris, nisip si blocuri care se intind pe sute de kilometri; au rezultat
din materialele impinse de marginea calotei de gheata; in Europa au fost
identificate trei aliniamente de morene frontale care reflecta stadii diferite
ale pozitiei limitei calotei glaciare in ultima faza a evolutiei sale.
- drumlinurile - sunt grupari de coline alungite
tesite cu lungimi de pana intr-un kilometru, latimi de zeci sau sute de metri
si inaltimi de cateva zeci de metri orientate in sensul deplasarii masei de
gheata; sunt legate de marginea calotei constituind morene invelite partial de
panze de nisip, pietris.
- ösaruri (eskere) - sunt mase de pietris si nisip
aduse din morenele de fund de catre suvoaiele de apa subglaciare si acumulate
la marginile calotei pe masura retragerii ei. Ca urmare, rezulta niste culmi
netede joase cu lungimi foarte mari si latimi de
cateva zeci (sute) de metri.
- kamesurile - sunt coline cu forma rotunjita
alcatuite din depozite stratificate (nisipuri si argile). Aceste materiale au
fost acumulate in cuvete lacustre aflate pe gheata la marginea calotei si in
care debusau suvoaie inglaciare; dupa topirea ghetii, ele s-au depus luand
forma de coline sau movile.
- blocurile eratice sunt mase de roca cu dimensiuni
foarte mari care s-au prabusit din nunatakuri peste masa de gheata; deplasarea
ghetii a dus la transportarea blocurilor catre regiuni aflate la periferia
calotei, iar dupa topirea ghetarului, ele au ramas aici. Asa sunt blocurile de granit de Rapakiwi din Karelia si nordul Finlandei care au
fost transportate pe sute de kilometri fiind in prezent in Estonia si la nord de Petersburg;
blocurile eratice din Labrador au fost carate pana in nordul S.U.A (ex. la Washington).
- pradolinele (urstromtäler) reprezinta culoare largi
desfasurate intre aliniamente de morene frontale fiind paralele pe zeci si sute
de kilometri cu acestea. Reteaua de rauri postglaciare le urmareste pe distante
mari (ex. Oderul, Elba in Campia
germano-poloneza
- sandrele sunt campii piemontane dezvoltate la exteriorul calotelor glaciare;
au rezultat prin suprapunerea conurilor de pietrisuri si nisipuri carate din
morenele frontale de catre cursurile de apa formate la marginea calotei prin
topirea ghetii; constituie principala forma fluvioglaciara.
- zoliile - sunt microdepresiuni in campiile glaciare
sau fluvioglaciare rezultate prin tasarea materialelor ce acopereau blocuri de
gheata izolate, proces survenit dupa topirea acestora.
.com