Soft power in lumea contemporana

Soft power in lumea contemporana

STATELE UNITE ALE AMERICII ---

Avand suficiente detalii asupra amplului concept de soft power , ar fi oportuna incercarea de a analiza aceasta notiune , din perspectiva aplicarii sale la nivelul distinct al diferitelor state, fie ele sau , nu member ale Uniunii Europene.

Altfel spus, putem insista asupra premisei conform careia soft power-ul apartine si este legat nu doar de Uniunea Europeana, ci si de un numar de cu totul alte tari, aflate cu mult in exteriorul spatiului comun european. Distanta fata de Bruxelles, nu presupune in mod obligatoriu o dominuare a producerii efectului de soft ; putem vorbi mai de graba de aspectele noi pe care conceptual studiat le capata adaptandu-se cadrului istoric, cultural , politic sau economic al fiecarei tari in care este intalnit.

Intradevar, puterea blanda a Uniunii Europene poate fi considerate un asa-zis etalon a ceea ce reprezinta de facto acest concept ; totusi ar fi o eroare de perceptie sa desconsideram sau sa subestimam prezenta si eficienta unor soft powers dincolo de granitele actuale ale Uniunii Europene.

Avantajul--daca poate fi numit astfel-al Uniunii, provine dintr-o multitudine de surse [ si resurse ] acaparate concomitent cu integrarea treptata a diferitelor state in familia europeana ; mostenirea proprie a fiecarei tari in materie de soft , dar si evolutia continua in aceasta directie , a permis Uniunii sa isi modeleze si sa aplice un model inovator de putere blanda .

Pentru alte state externe Uniunii , realitatea poate fi interpretata in maniera diferita , in conditiile in care contextual intern sau extern al fiecaruia le-a impus crearea unui soft power specific, cu multe trasaturi proprii . Astfel , daca privim conceptul ca pe un intreg, vom fi surprinsi de multitudinea de caracteristici ale acestuia provenite tocmai din complexitatea si varietatea particularitatilor fiecarui actor international in parte.

Esential este sa tinem cont de faptul ca o putere blanda poate fi conceputa sau se poate manifesta in maniere distincte , fara a ii fi modificat scopul spre care aceasta tinde ; este practice imposibil sa vorbim de un soft power universal, standard . Chiar daca ar exista doar doua aplicante ale conceptului , tot ar fi inevitabila aparitia unor disimilitudini vizibile , reesite tocmai din specificul intern de care am amintit anterior.

Inainte de a insista asupra particularitatilor dobandite , ar fi oportun sa reamintim faptul ca existenta puterii soft intr-un stat are o legatura fireasca cu maturitatea pe planuri multiple a statului respectiv. Tocmai de aceea, este interesanta urmarirea cronologica a evolutiei conceptului de soft in interiorul diferitilor actori internationali ; s-ar constata relativ facil raportarea directa a evolutiei conceptului fata de succesiunea perioadelor istorice ale Europei si nu numai .

In aceste conditii date, ar putea aparea o intrebare legitima cu privire la ceea ce se presupune a fi soft power-ul si unde anume este intalnit in perioada contemporana pe care o consideram a fi reprezentativa ? Exista putere blanda dincolo de Europa, si daca da , unde anume ? este spatiul european unicul capabil sa nasca o putere soft in adevaratul sens al cuvantului ? Vom incerca sa raspundem la aceste intrebari , luand ca studiu de caz exemplul a patru state non-europene, urmarind totodata maniera acestora de a detine si a aplica conceptul de soft .

Avand la baza principiul alegerii aleatorii , vom incerca sa demonstram aplicabilitatea ideii de soft intr-un stat care continua sa joace un rol extrem de important in intreaga desfasurare a evenimentelor de pe plan mondial .

Este vorba despre STATELE UNITE ALE AMERICII si despre capacitatea acestora de a juca un rol activ la nivel global, apeland la resursele si abilitatile pe care le detine intr-o serie vasta de domenii precum : diplomatia , cultura , economia , sanatatea, educatia etc .

Dincolo de polemicile frecvent intalnite in decursul ultimei perioade referitoare la starea economiei mondiale, putem reafirma fara riscul de a fi contrazisi , faptul ca Statele Unite ale Americii reusesc sa reprezinte in continuare cea mai ,,pronuntata" voce la nivel mondial. Sursa acestei capacitati extraordinare de a se impune dar si de a se mentine undeva extrem de sus pe o scala a valorilor contemporane , ar trebui cautata probabil in trecutul acestei tari, mergand pana la a identifica factorii cei mai importanti care au contribuit la dezvoltarea spectaculoasa a Americii de Nord.

Primul pas decisiv facut in istoria viitoarei Americi, a fost strans legat de sosirea celor dintai colonizatori europeni ; au urmat tensiuni intre continentul nou colonizat si tarile colonizatoare; tensiuni care au dus in urma Revolutiei Americane [1775-1783 ] la declararea independentei si a formarii Statelor Unite ale Americii.

Secolul al- XIX -lea a permis noii natiuni formate o extindere considerabila care a avut ca si suport cresterea efectiva a populatiei, , dublata de numarul tot mai semnificativ al imigrantilor sositi de pe Vechiul Continent .

Concomitent cu extinderea teritoriala spre vest , tara devine in mod evident o putere industriala a vremii respective , reusind sa se impuna ca si un centru al dezvoltarii tehnologice si al inovatiei in diferite domenii ale economiei si tehnicii.

Secolul XX este unul cu adevarat impresionant pentru America ; daca dincolo de Ocean , Europa era pur si simplu ravasita de consecintele dezastruoase ale celor doua conflagratii mondiale, Statele Unite au avut pierderi mult mai reduse, lucru care i-a permis sa poata exercita o influenta considerabila asupra restului lumii ; exemplificator in acest context , ar putea fi amintirea unei statistici datand din anul 1950 , care mentiona faptul ca peste 50% din economia mondiala masurata in PIB apartinea la vremea respective Statelor Unite ale Americii.

Cu toate ca in perioada interbelica Statele Unite au fost silite sa traverseze dificila perioada a Marii Depresii [1929-1939 ], a carei efecte au fost intensificate si de Dust bowl , secolul al- XX-lea a fost deseori denumit ,, Secolul American " tocmai datorita marii influente exercitate constant asupra Europei si nu numai ;.

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial a gasit Statele Unite ale Americii intr-o pozitie extrem de favorabila in ceea ce priveste modalitatea de a-si folosi resursele uriase de care dispunea la momentul respectiv ; conditiile deosebit de dificile in care se afla intreaga economie europeana , a reprezentat cu siguranta o premisa suficienta in cadrul agrumentului american ; acest argument face referire directa la una din primele manifestari de soft power pe care America le-a avut dincolo de granitele sale in perioada contemporana.

Cum am mai precizat anterior, anul 1945 gasea cea mai mare parte a Europei ravasita de brutalitatea nemaivazuta a razboiului ; dincolo de milioanele de victime pe care Europa le-a avut, se vedea tot mai clar faptul ca economia intregului continent era practic in colaps ; atat Aliatii cat si adversarii lor inregistrau la finalul razboiului pagube imposibil de estimat ; industria, infrastructura, caile de comunicatii, sistemele bancare - toate avusesera de suferit in timpul celor 5 ani de lupta ; inflatia atingea in unele state precum Germania cote halucinante , fapt care nu facea decat sa amplifice efectele recesiunii.

In tot acest timp, iunie 1947 ] dincolo de Ocean ,in Aula Universitatii Harvard, secretarul de stat american George Marshall rosteste un discurs prin care face cunoscuta opiniei publice intentia guvernului federal de a lansa un complex program de asistenta economica destinat in cea mai mare masura incercarii de refacere a economiilor statelor europene afectate de cel de-al doilea razboi mondial.

Astfel, apare The Marshall Plan--- conoscut in mod official ca si European Recovery Program [ ERP ].

Acest prim plan de reconstructie conceput de administratia americana si destinat aliatilor sai europeni , poate fi acceptat drept cel mai semnificativ in ceea ce priveste soft power-ul american din perioada contemporana.

Cu alte cuvinte, apare o situatie extrem de interesanta, care evidentia clar noua postura detinuta de statul american : acesta se afla la momentul respectiv in calitate de ,,gestionant " al economiilor vechiului continent .

Ajutorul oferit Europei poate fi interpretat ca si o extensie catre un nivel economic a Doctrinei Truman ; fara indoiala principalul scop al punerii in aplicare a Planului avea o foarte stransa legatura cu intentia de stopare a extinderii comunismului la nivel european [si nu numai ] . Cu toate acestea, nu am fi realisti daca am omite sa amintim faptul ca Statele Unite erau dispuse sa ofere acest ajutor masiv preocupate fiind si de situatia incerta a Germaniei , care sa nu uitam declansase haosul la nivel mondial cu cu cativa ani in urma .O eventuala noua tentativa a Berlinului de inarmare, putea fi impiedicata doar prin asigurarea unei supravegheri atente din partea celorlalte state europene ; acest lucru devenea realist in momentul in care statele respective ar fi detinut suficiente resurse interne capabile sa asigure o sustinere puternica la nivel european ; sprijinul american oferit prin Planul Marshall venea tocmai in intampinarea acestor cerinte , constientizandu-se astfel pe deplin inecesitatea unei Germanii pasnice .

Interventia americana a fost una efectva doar in primele etape de aplicare a Planului; ulterior conditia sa de asistent in derularea programului , a fost abandonata treptat de catre statele beneficiare [ Marea Britanie, Olanda , Italia, R.F. Germania etc ].

Concomitent cu lansarea acestui Plan , Statele Unite semnaleaza lumii intregi intentia sa de a renunta definitiv la fosta politica de isolationism pe care o practicase ulterior primului Razboi Mondial ; aceasta schimbare de perspectiva a reprezentat o noua etapa in istoria recenta a relatiilor americane cu restul lumii, dar mai ales cu URSS.

Influenta Washington-ului din acest moment este una de netagaduit :capacitatea sa de a actiona ca si osoft power creste considerabil in anii urmatori ; vocea Statelor Unite o contrabalanseaza cu foarte mult succes pe cea a Uniunii Sovietice pe tot parcursul Razboiului Rece [ 1947-1991 ] .

De-a lungul celor cateva decenii de ,, conflict rece " , fiecare din cele doua super-puteri au cautat sa isi largeasca permanent sfera de influenta ; astfel , daca URSS au acaparat economic, politic militar si ideologic Europa Rasariteana, Coreea de Nord, Cuba, Vietnam si [ pana la rupture chino- sovietica ] Republica Populara Chineza , in cazul Statelor Unite ale Americii, spatiul acestora de exercitare constanta a influentei se referee direct la : Europa Occidentala [ incluzand aici Cipru si Grecia ] , Japonia si Coreea de Sud .

In aceste regiuni , Statele Unite au incercat si au reusit sa isi poata face simtita prezenta in mod neinvaziv ; a fost un bun prilej pentru administratia americana sa isi perfectioneze tehnicile de aplicare a modelului de soft power ; daca in raport cu inamicul sau , Statele Unite accepta inceperea unei ,, curse a inarmarii " , la nivel de Alianta putem discuta mai cu seama de un raport de echilibru intre Washington si capitalele vestice .

De-a lungul Razboiului Rece, Statele Unite si-au definit intr-adevar liniile mari ale politicii de soft -- insa trebuie sa mentionam cateva lucruri esentiale care au foarte multe lucruri in comun cu modelul de hard power de care americanii s-au folosit dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial ; primul exemplu pe care il putem mentiona face referire la Razboiul din Vietnam , razboi care a asezat fata in fat cele doua superputeri si aliatii acestora.

Astfel , Statele Unite isi ofera sprijinul tehnico- militar Vietnamului de Sud, in contextul unui conflict deschis intre acesta si Republica Democrata Vietnam [Vietnamul de Nord ] , sprijinit la randul sau de catre China si URSS .

Infrangerea Vietnamului de Sud reprezinta unul din primele esecuri ale politicii de interventie militara pe care Statele Unite a practicat-o ; acest moment putea fi utilizat in inceperea gandirii unor noi perspective in ceea ce priveste celalalt tip de manifestare la nivel global ; astfel America a avut prilejul de a a-si reformula propriul concept in ceea ce priveste soft power

Putem deja sa schitam cateva concluzii pertinente in ceea ce priveste maniera prin care Statele Unite ale Americii isi fac auzit ,, discursul ' in lume; am insistat pe latura de soft tocmai pentru a nu ne indeparta prea mult de tema acestei lucrari , insa este clar caa nu putem insista foarte mult pe acest aspect al puterii blande americane ; fara indoiala ea a existat inca de la primii pasi facuti de Statele Unite pe scena politicii mondiale ; insa inainte de a vorbi despre statul american ca si despre un pledant constant in favoarea soft power-ului , trebuie sa acceptam faptul ca inainte de orice, Statele Unite sunt un excelent model de hard power.

Acest model a fost pus cel mai evident in aplicare de-a lungul presedentiei celui de-al patruzeci si treilea presedinte american , George Walker Bush .

Dupa ce a obtinut candidatura din partea Partidului Republican , George W. Bush, a fost investit in functie la data de 20 ianuarie 2001, in urma unor alegeri extrem de disputate, la care au participat mai putin de jumatate din electorat , invingandu-l pe democratul Albert Gore .

Erau destul de putini cei care ar fi putut da un pronostic viabil cu privire la politica externa pe care George Bush urma sa o puna in aplicare; coordonatele situatiei de la nivel mondial erau oarecum identice perioadei anterioare instalarii lui Bush la Casa Alba.

Au loc insa evenimentele de la 11 septembrie 2001, si din acel nefericit moment nimic nu a mai fost ca inainte pentru Statele Unite ca stat si popor .

Cele peste 3000 de victime ale atentatelor de la New York si Washington D C , dar si teama unor noi atentate impotriva statului american , a determinat deschiderea unui nou capitol in istoria ecenta a Statelor Unite ; cel putin asa era prezentata si justificata lupta pornita impotriva terorismului de catre administratia de la Casa Alba sub conducerea lui George Bush.

Primul pas facut in aceasta directie, a constat in publicarea la 17 septembrie 2002 a ,,The National Security Strategy of the United States of America '-- document care surprinzator nu a generat la momentul respectiv prea multe controverse. Acest asa-zis ,, ghid ' al viitoarei strategii politice americane , incerca sa ofere mass-mediei americane si internationale justificarea interventionismului militar american, si a sustinerii unor eventuale conflicte armate in tarile sau regiunile care la randul lor reprezinta un real pericol pentru statul american insusi .

Cei care au conceput documentul lasau sa se inteleaga faptul ca Statele Unite dar si lumea intreaga pot avea oricand de suferit atata timp cat terorismul ezista nu doar izolat, ci extins in foarte multe puncte-cheie ale globului ; astfel administratia americana sustinea vehement necesitatea asigurarii unui climat pasnic si prosper la nivel mondial , climat care ar fi incompatibil cu acest flagel numit terorism .

Continutul acestui document mai are insa si o alta semnificatie , una aparent secundara , dar care de fapt avea o insemnatate covarsitoare : aceasta declaratie a administratiei de la Washington, a reprezentat probabil cea mai solida prezentare a unei strategii proprii de hard power a unei tari in perioada contemporana. Astfel , Statele Unite prezentau lumii intregi intentiile sale clare cu privire la noile perspective de abordare a situatiei de pe plan extern ; administratia Bush precizeaza in mod ferm hotararea de a nu mai tolera comportamentele deviante ale unor state potential teroriste sau care detin arme de distrugere in masa .

George W. Bush face cunoscuta ulterior si decizia Statelor Unite de a accepta orice sprijin venit din partea aliatilor in lupta contra inamicilor , dar precizeaza totodata si faptul ca tara pe care el o conduce isi asuma dreptul de a actiona si individual , din moment ce sunt indeplinite o serie de criterii primordiale .

Invadarea Afganistanului a fost se pare pasul firesc pe care statul american l-a facut in conditiile date ; pe teritoriul acestei regiuni muntoase si aride se presupunea ca se ascunde organizatorul atacurilor de la 11 septembrie , Osama Ben Laden ; in urma refuzului categoric al talibanilor de a-l expulza pe acesta, americanii decid interventia militara cu scopul de capturare a liderului terorist , declansand astfel un conflict costisitor ,care desi initial parea usor de depasit , s-a dovedit a fi unul lipsit de perspective .

In permanenta era reformulata ideea de necesitate a acestui razboi al lumii democratice impotriva terorismului de tip islamist , care odata lasat liber, ar fi fost o iminenta ameninare pentru pacea si securitatea popoarelor democrate .

Trupelor americane li s-au alaturat cele din Marea Britanie , dar si multe altele din cadrul Cualitiei internationale [ inclusiv trupe romanesti ] ; in sprijinul Cualitiei, au venit si luptatori din asa-numita Alianta de Nord , din care faceau parte grupuri afgane, ce se opusesera anterior talibanilor ; si totusi , chiar si dupa inlaturarea talibanilor de la putere de catre Aliati , razboiul nu a fost castigat ; atacuri sangeroase ale gherilelor talibane impotriva trupelor straine au loc si astazi ; guvernul Statelor Unite cheltuie sume uriase in Afganistan , iar intrebarea ,,ce se va intampla cu Afganistanul dupa retragerea aliatilor ?' pare a fi inca fara raspuns .

Politica americana conceputa pe o structura solida de hard power si indelung sustinuta de presedintele George Bush , isi gaseste suportul de aplicare chiar si in Irak ; in anul 2003, are loc invadarea de catre armatele federale a acestei tari considerate a fi situata pe axa raului ; administratia de peste Ocean a justificat aceasta desfasurare de forte prin numarul mare de informatii secrete care indicau in mod indiscutabil faptul ca regimul de la Bagdad condus de catre Sadam Husein ar produce mari cantitati de arme de distrugere in masa , si ar avea stranse legaturi cu gruparea terorista re. Aceasta ipoteza nu lasa loc niciunei interpretari sau explicatii , fapt pentru care presedintele american a considerat la vremea respectiva invadarea Irakului ca fiind o chestiune ce nu poate suporta tergiversari .

Desi ulterior inspectorii de specialitate ai Organizatiei Natiunilor Unite nu au putut dovedi fabricarea si existenta armelor de distrugere in masa pe teritoriul irakian ,George Bush ramane consecvent opiniilor proprii , si decide invadarea Irakului , avandu-i ca sustinatori pe Tony Blair [ prim ministrul Regatului Unit ], Jose Maria Aznar [premierul Spaniei ], si Durao Barroso [ prim ministru portughez de la acea vreme ]-- chiar daca majoritatea populatiei din tarile de provenienta a acestora , era ostila planurilor de la Washington .

Astfel , la 20 martie 2003 , incalcand flagrant Dreptul International , si nedispunand de aprobarea Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite , are loc inceperea invadarii Irakului ; conflictul a fost unul de scurta durata , avand in vedere neta superioritate a cualitiei condusa de americani ; consecintele celui peste un deceniu de embargo , dar si starea precara a economiei tarii , au facut din Irak o prada destul de accesibila ; nici nu s-a pus problema utilizarii armelor de distrugere in masa, avand in vedere lipsa cu desavarsire a acestora .

Victoria aliatilor odata anuntata , era necesara schitarea unor concluzii care sa confirme cauza justa a politicii de hard power , in defavoarea celei de soft power ; pierderile omenesti in randul soldatilor americani se situau oficial in jurul cifrei de 3217 , iar al ranitilor in jur de 14000 ; suma cheltuita cu acest razboi se ridica undeva la 351 miliarde de dolari.

Aliatii la randul lor au avut victime de-a lungul operatiunilor, la care s-au adaugat sume de bani uriase cheltuite cu asigurarea logisticii necesare intr-un astfel de conflict .

Opinia publica de la nivel mondial , care de la bun inceput a dezaprobat aceasta invazie , si-a intensificat dezacordul in momentul in care lumii intregi i se aduceau la cunostinta numarul mare de civili irakieni cazuti victime aliatilor occidentali sau luptelor inter-irakiene .

Se pune deci in discutie rezultatul final la care Statele Unite au ajuns prcticand atat de virulent acest model invaziv al politicii hard ; intr-adevar , dictatorul Sadam Husein a fost capturat si judecat , dar ramane un mare semn de intrebare cu privire la necesitatea si suficienta acestei prime premise ; daca cea de-a doua premisa din acest argument atat de sensibil care este Irakul , ar avea o stransa legatura cu rezervele uriase de petrol existente in zona , concluzia la care s-ar ajunge inevitabil ar fi una afirmativa, sustinatoare a invaziei americane in Bagdad .

Daca atentatele de la 11 septembrie 2001 nu ar fi avut loc , cu siguranta cele doua mandate ale lui G. Bush s-ar fi prezentat sub alte auspicii ; atacurile teroriste au marcat o schimbare radicala a politicii externe practicate de Casa Alba; puterea hard a reprezentat din acel moment noua ratiune de de existenta a Statelor Unite pe plan extern ; presedintele tarii si-a modificat discursul politic, adoptand unul extrem de agresiv la adresa potentialilor inamici din Orientul Mijlociu .

Ca o concluzie generala, privind retrospectiv rezultatele politicii administratiei Bush , o incadram pe aceasta in randul politicilor impuse prin putere, forta , constrangere ; fie nu a vrut sa apeleze la varianta politica soft ,fie nu a fost capabila sa initieze acest lucru , cert este ca numarul rezultatelor pozitive inregistrate de-a lungul celor opt ani de conflict extern ai Americii , este unul discutabil .Puse in balanta , costurile [ inclisiv pierderile omenesti ] si beneficiile obtinute de pe urma razboaielor, par a da castig de cauza celor dintai . Responsabil in mare masura pentru situatia deloc facila in care Statele Unite se gaseau la sfarsitul mandatelor lui G. Bush , nu este hard power-ul propriu-zis de care acesta impreuna cu guvernul sau s-au folosit ; putem vorbi mai degraba de o ineficienta rezultata din momentul gresit ales in care s-a luat decizia de a se actiona intr-o maniera bazata pe puterea armelor, a echipamentelor de lupta sofisticate si a comasarii unui numar mare de soldati inarmati pe un teritoriu strain , fie el banuit a avea la conducere un regim terorist , amenintator pentru integritatea Statelor Unite si a intregii lumi civilizate .

Luna noiembrie a anului va ramane cu siguranta una speciala in paginile de istorie ale Statelor Unite ale Americii , si asta chiar si din simplu motiv ca Barack Obama este primul presedinte ales de culoare a acestui stat ; insa avand un discurs entuziasmant pentru simpatizantii sai , cel adeseori comparat cu Martin Luther King are toate sansele de partea sa de a ramane in memoria colectiva ca fiind omul potrivit , la locul potrivit .

Acest personaj care impresioneaza de la bun inceput prin carisma sa desavarsita, s-a vazut pus in situatia de a prelua o mostenire nu foarte onoranta de la predecesorul sau ; America este in continuare o mare putere a lumii contemporane, dar situatia economica si implicit cea sociala a tarii este una cu adevarat problematica ;Barack Obama a devenit prssedintele unui stat care este nevoit sa traverseze una din cele mai grave caderi economice ulterioarei celei de dupa Marea Criza din 1929 ; multi critici sustin varianta conform careia principala vinovata pentru aparitia acestei perioade nefavorabile prin care trece intreaga economie americana [si nu numai ], este politica dezastruoasa dusa de administratia Bush in perioada 2000--2008. Aceasta politica orientata in cea mai mare masura spre un conflict fata de care marea parte a poporului american era strain , a dus se pare la un declin economic si social foarte evident .

Acum este firesc sa se puna intrebarea referitoare la modul in care noul presedinte ales intelege sa participe la redresarea economica a tarii sale ; discursul sau este in mare masura unul admirat si aprobat nu doar de simpatizantii sai democrati ,ci chiar si de un numar mare de fosti si actuali adversari politici republicani .

In linii mari politica de pe agenda noului presedinte ,este fara indoiala mult diferita de cea a predecesorului sau G. Bush ; astfel, inca din timpul campaniei electorale Obama a inteles un lucru extrem de simplu : el a realizat ca nu va putea miza pe alegerea electoratului, decat daca va propune o schimbare efectiva in discursul si in practica politicii de la Casa Alba , in eventualitatea castigarii mandatului .Poporul american dorea o schimbare de atitudine fata de tot ceea ce se petrecea la nivel intern , dar si international ; perspectiva Americii se dorea a fi una diferita celei din perioada 2000--2008 , iar Barack Obama a receptat si a sustinut dorinta americanului de rand .

Astfel , liderul de la Casa Alba propune o noua viziune asupra cadrului economic, politic si social al tarii ; si-a propus sa isi concentreze atentia in mare masura asupra cerintelor interne stringente ale tarii sale , fara a neglija insa chestiunile ramase nesolutionate in care America a fost angajata pe plan extern .Noile perspective ale Washingtonului trec astfel sub influenta unui concept de soft power de care America uitase de ani buni .

Daca pe plan intern , atentia este concentrata asupra reducerii impozitelor pentru 95 % dintre angajati ,a demararii unei politici de lucrari masive ,sau asupra garantarii asistentei medicale pentru toti cetatenii statului american , pe plan extern Barack Obama a promis retragerea ,, in mod responsabil ' a trupelor americane din Irak in decurs de 16 luni . Totodata , se promite concentrarea eforturilor armate asupra luptei impotriva retelei teroriste Al-Qaida si a liderilor talibani ai acesteia .

Momentul in care presedintele Barack Obama tine un discurs la Universitatea din Cairo , pe data de 04 iunie 2009 , a fost unul asteptat cu mult interes de intreaga opinie publica internationala . Interesul tuturor era axat pe ceea ce Obama urma sa evidentieze in discursul sau , avand in vedere aluziile sale pacifiste pe care le anuntase si anterior --

iar Barack Obama nu a dezamagit pe cei ce asteptau nerabdatori discursul acestuia .

In cuvantarea sa, Obma isi expune clar opinia referitoare la necesitatea alcatuirii unui front comun americano-musulman , care sa aiba ca si principal obiectiv infruntarea ,,extremismului violent sub toate formele sale" .[1]

Cu alte cuvinte , Barack Obama lasa sa se inteleaga intentia noii administratii cu privire la relatiile dintre cele doua popoare; astfel ,conform presedintelui ;; Statele Unite nu sunt si nu vor fi niciodata in razboi impotriva islamului "[2] Problema de fond pe care Obama o ridica insa in mod concludent , are legatura directa cu diferentierea care trebuie facuta intre religia si cultura islamica practicata in mod pasnic de catre milioanele de musulmani si gravele abateri ale acestora , care capata uneori forme dintre cele mai agresive si daunatoare .Tocmai pe acest punct a insistat si presedintele american , caci Statele Unite ale Americii ,, resping acelasi lucru pe care il resping toti oamenii , indiferent de religie : uciderea de barbati , femei si copii nevinovati " . [3]

Se pare ca acest discurs rostit in capitala Egiptului , se doreste a fi un rezumat al noii politici externe asumate de catre Casa Alba in raport cu Orientul Mijlociu .Barack Obama a insistat in discursul sau ca timpurile actuale cer in mod impetous o imbunatatire a relatiilor Occidentului cu lumea musulmana ; contextul actual lasa din ce in ce mai putin loc conflictului , dialogul trebuind sa treaca acum pe primul plan . Dialogul deschis si direct pare a fi in opinia presedintelui american alternativa ideala a situatiei atat de tensionate dintre Vest si Orientul Mijlociu . Cu alte cuvinte , Obama reinventeaza conceptul de soft power , constient fiind de faptul ca o solutionare pasnica a divergentelor este utila si mult mai putin costisitoare decat un conflict dechis , pornit de la o sursa solida de putere hard . Noile aspecte la care se face referire mai au ca punct de referinta si conflictul foarte vechi dintre Israel si Palestina . In vederile noului presedinte de la Casa Alba intra si o varianta destul de sensibila , cea a incercarii unei detensionari in spatiul respectiv , incluzand aici si raporturile reci dintre Israel si celelalte tari arabe [ Egipt si Siria ].

Vederile largi a lui Obama au fost primite cu destul de mult entuziasm in randul celor interesati sa-l asculte ,cu atat mai mult cu cat predecesorul sau provocase critici vehemente in nenumarate randuri. Era evident pentru toata lumea faptul ca dupa o lunga perioada de discurs politic agresiv , o noua forma a puterii blande isi face prezenta in diplomatia americana-care evident urma sa atraga si alti actori politici internationali .

Aceasta noua abordare vine ca o consecinta a constientizarii, destul de tarzii de altfel , a unui model de faliment moral , economic si mai ales politic dat tocmai de numeroasele confilcte deschise la care America a participat ca si pion principal .Cei care sustin noua pozitie a Statelor Unite au ca varianta salvatoare tocmai aceasta modalitate soft de a controla sau cel putin de a tine sub observatie situatiile delicate de la nivel mondial .

Ca o concluzie a celor puse in discutie anterior ,putem afirma ca sub presedentia lui Barack Obama , America pare sa promita a fi o noua sursa de soft power, atata timp cat conditiile vor fi favorabile noilor planuri ; ori tocmai aceasta este marea provocare careia administratia de la Casa Alba trebuie sa ii faca fata :sa isi gestioneze de o asa maniera resursele de putere blanda , astfel incat sa reuseasca sa evite eventuale noi divergente .

Un mare plus a primit Obama in urma promisiunii de a desfiinta controversata inchisoare de la Guantanamo Bay, unde nu s-ar putea afirma cu certitudine faptul ca prizonierii , fie ei si suspectati sau acuzati de terorism , au parte de tratamente conform standardelor internationale .

Este asadar vizibila orientarea si imbratisarea unei practici a puterii blande de catre presedintele american ; nici nu s-ar fi putut altfel atata timp cat acesta a sustinut in discursul sau in mod repetat dorinta de a restaura ,, visul american ' pe baza unei unitati nationale solide .Primii pasi spre aceste idealuri pot fi facuti prin crearea de locuri de munca noi , care sa micsoreze numarul mare de someri ai tarii ; Barak Obama pare a fi inteles ca primordiale in aceste momente dificile sunt realitatile economice interne , de vreme ce tensiunile de pe plan international pot trece fie si temporar pe plan secund.

Economia in declin a Americii are nevoie foarte mare de sustinere , iar acest lucru se poate realiza doar printr-o concentrare efectiva asupra problemelor de fond ale acesteia ; chestiunile ramase nesolutionate din vremea mandatelor lui G. Bush , pot fi daca nu rezolvate cel putin ameliorate acceptand utilizarea unei politici intelepte de soft power , care sa asigure linistea si pacea poporului american , dar si celorlalte state, aliate Washingtonului .

Obiectivele de redresare interna sunt viabile atata timp cat Barack Obama va ramane consecvent doctrinei sale din campania electorala [ desigur , ajustari in acest sens pot fi binevenie ] ; dar daca situatii neprevazute cu impact violent asupra tarii [ asemanatoare celor de la 11 septembrie 2001 ] vor avea loc iarasi , politica de soft power va fi compromisa . Tocmai de aceea, este vital ca Obama sa insiste asupra perfectionarii tehnicii de utilizare a puterii blande, si asta pentru a fi sigur ca rezultatele politicii sale vor aduce doar beneficii Statelor Unite ale Americii .

Iar daca ar fi sa luam in calcul semnalele pozitive ale tarilor musulmane la adresa investirii in functie a noului presedinte american , avem toate sansele se credem ca cel putin pentru un viitor apropiat , Statele Unite isi pot pune la punc planurile de redresare economica, fara a avea temeri exagerat de mairi cu privire la noi atentate .

--- SOFT POWER -ul RUSESC ---

Soft power -ul reprezinta capacitatea unui actor international de a influenta prin cooptare, si nu prin coercitie , un alt actor de pe scena internationala , determinandu-l pe acesta sa ii aprobe sau sa ii sustina actiunile .

La baza acestui amplu concept , stau alte trei subcomponente , strans legate intre ele :

-- legitimitatea politica

-- interdependenta economica si

-- valorile culturale .

Ne vom concentra analiza asupra manierei in care aceasta republica federala si-a modificat discursul politic dupa destramarea URSS in anul 1991 .

Este arhicunoscuta duritatea politicii interne si externe a Moscovei de-a lungul istoriei , si cu precadere in timpul Uniunii Sovietice ; au existat la momentele respective conditii favorabile sustinerii unui discurs agresiv, conditii aparute unor conjuncturi valorificate cu succes de liderii rusi ; dupa 1991 insa, Kremlinul a fost nevoit sa isi readapteze pozitia oficiala , in functie de situatia generala de la nivel mondial ; aceasta readaptare era cumva anuntata inca din ultimii ani ai existentei fostei URSS , cand era deja evident pentru intreaga Rusie faptul ca pentru a nu fi complet depasita de situatie , este absolut necesara o reimprospatare a viziunii asupra lumii in general .

In acest sens , administratia de la Kremlin , a reusit treptat sa isi transforme punctul de vedere in ceea ce priveste de exemplu Comunitatea Statelor Independente [ CSI ] , care pana nu demult fusese considerata un simplu mijloc de integrare geo-politica a regiunii post-sovietice ; la ora actuala , Moscova percepe aceasta comunitate a fi un partener considerabil intr-o relatie bilaterala ; fostul presedinte rus Vladimir Putin a fost un sustinator al cooptarii CSI intr-o alianta care sa asigure un front comun in fata pericolului numit terorism . Acesta a reprezentat un bun prilej de a demonstra faptul ca Moscova dorea deja infiintarea unui suport regional mult mai aerisit in ceea ce priveste tipul de relatie directa intre Rusia si eventualii sai parteneri din zona .

Avand in vedere diferitele manifestari de pe scena politica externa , Rusiei nu i-a mai ramas mare lucru de facut decat sa-si redirectioneze discursul intr-un cadru avantajos , care sa ii aduca beneficii pe termen lung ; vremea amenintarilor , a ostilitatilor si a discursului politic agresiv de dupa cel de-al doilea razboi mondial si din timpul Razboiului Rece , trecusera

, iar Rusia a fost nevoita sa accepte aceasta situatie nu foarte usoara , constransa fiind in primul rand de grava perturbare economica atarii din ultimele decenii .

Situatia s-a imbunatatit oarecum tocmai datorita acceptului dat de rusi schimbarii de perspectiva asupra relatiilor bilaterale .