Organizarea sociala si normele de conduita ale geto-dacilor in epoca prestatala

Organizarea sociala si normele de conduita ale geto-dacilor in epoca prestatala

Geto-dacii fac parte din grupul etnic al tracilor despre care Herodot spunea ca este cel mai numeros dupa cel al inzilor. Tracii au patruns pe teritoriul patriei noastre la sfarsitul neoliticului tarziu in cadrul procesului de indo-europeenizare a spatiului carpato-danubiano-pontic. Tracii sunt creatorii si purtatorii epocii bronzului pe teritoriul patriei noastre. In cadrul numerosului neam tracic, s-a cristalizat ca o ramura distincta neamul geto-dacilor, acestia fiind creatorii si purtatorii epocii Fe pe teritoriul patriei noastre si totodata cel mai important neam tracic atat prin nivelul civilizatiei materiale si spirituale pe care l-au atins cat si prin formele de organizare sociala si politica pe care le-au construit. Intrucat cristalizarea geto-dacilor ca element cu o identitate etnica distincta s-a realizat pe teritoriul patriei noastre, ei pot fi considerati autohtoni in spatiul carpato-danubiano-pontic. Arealul geografic ocupat de geto-daci era delimitat la nord de Carpatii Padurosi, la sud de Muntii Haemus, la vest de Tisa, iar la est de Nistru.

Prezenta statornica a geto-dacilor in acest areal geografic este evidentiata inca din secolul VI i.Hr. de catre izvoarele istorice , autorii antici greci si latini. Istoriografia greaca ii denumeste geti cu referire la triburile extracarpatice, iar istoriografia latina ii denumeste daci cu referire la triburile intracarpatice. In realitate este vorba de unul si acelasi popor, intrucat Strabon in lucrarea sa "Geografia" arata ca getii si dacii vorbesc aceeasi limba si constituie acelasi popor. Datele oferite de istoricii antici referitoare la modul de viata al geto-dacilor, la nivelul de dezvoltare economica pe care acestia l-au atins, precum si la sistemul de realizare a conducerii sociale, se completeaza in mod fericit cu rezonanta descoperirilor arheologice, care intregesc imaginea societatii geto-dace din epoca prestatala. Dintre cele mai importante marturii ale autorilor antici referitoare la geto-daci mentionam cateva: prima este a parintelui istoriei Herodot, care in cartea 4 a istoriei sale relateaza despre expeditia din 514 i.Hr a regelui persan Darius imparatul scitilor din stepele nord-pontice; in cadrul acestei expeditii toate triburile trace s-au supus de buna voie regelui persan, singurii care au opus rezistenta semnificanta fiind geto-dacii; cu toate ca au fost invinsi, macar ca, spunea Herodot, "erau cei mai viteji si mai drepti dintre traci".

Istoricul Tucidide in lucrarea "Razboiul peloponeziac" vorbeste despre uniunea de triburi geto-dace a odryzilor din Dobrogea mentionand numele a doi conducatori a odryzilor din sec 5 i.Hr. : Sitalkes si, respectiv, Seuthes. Tucidide mentioneaza si faptul ca getii si celelalte popoare din tinutul dobrogei sunt vecini cu scitii, au aceleasi arme si aceleasi obiceiuri, ceea ce inseamna ca toate marturiile antice referitoare la sciti pot fi extrapolate "mutatis mutandis" si la geto-daci.

Un alt autor antic Pompeius Trogus vorbeste despre uniunea getilor dunareni condusi de un "rex histrianorum" care a jucat un rol deosebit in conflictul dintre Filip al II-lea regele Macedoniei si capetenia scita Ateas.

O alta relatare a istoricilor Strabon si Arrian care descriu expeditia lui Alexandru cel Mare la nord de Dunare in anul 335 i.Hr. si in cadrul careia Alexandru cel Mare a cucerit o cetate geto-daca situata pe malul stang al Dunarii.

Un istoric latin Kurtius Rufus in lucrarea sa Historia Alexandri vorbeste despre getii de la nordul gurilor dunarii care in anul 326 i.Hr. au infrant armata generalului macedonean Zopyrion.

Istoricul Diodor din Sicilia si Polyanus precum si geograful Pausarias relateaza conflictul dintre regele Lysimah al Macedoniei si Dromichaites, capetenia unei uniuni de triburi geto-dace din Campia Munteniei, conflict derulat intre 300-292 i.Hr. si care s-a incheiat prin victoria lui Dromihete.

Istoricul latin Justinius relateaza conflictul regelui geto-dac Oroles in luptele cu bastarnii, precum si pedeapsa aplicata de rege soldatilor sai care initial fusesera invinsi.

Textele unor inscriptii descoperite la Histria mentioneaza numele a doi regi geto-daci, Zamoldegikos si Rhemaxos care in sec III i.Hr. isi exercitau autoritatea asupra cetatenilor greci de pe tarmul Euxin.

Pompeius Trogus vorbeste despre "incrementa dacorum per Rubobostem regum", adica cresterea puterii geto-dace sub regele Rubobostes intr-o zona aflata in interiorul arcului carpatic.

Concluziile pe care le putem desprinde din examinarea acestor relatari sunt:

1. geto-dacii erau o populatie sedentara care practica pe scara larga agricultura, dispunea de asezari si constructii impunatoare, precum si de armate puternice si bine echipate.
2. geto-dacii au dezvoltat o stralucita civilizatie a fierului, in special in cadrul celei de-a doua varste a fierului, caracterizata printr-o putere dezvoltata a mestesugului precum si a productiei si schimbului de marfuri ceea ce a dus la acumularea unor bogatii pe care agresorii veniti de pretutindeni erau mereu tentati sa le pradeze.
3. formele de organizare si conduita a geto-dacilor prezentau trasaturile unei societati gentilice aflate in plin proces de descoperire si mai exact in ultimul stadiu al acestui proces denumit democratie militara a triburilor si uniunilor de triburi.

In cadrul acestui sistem de conducere sociala principalele decizii pentru viata comunitatii le lua adunarea poporului inarmat care intrucat isi risca viata in lupta era indreptatita sa si decida. Regii mentionati in izvoarele antice nu erau sefi de state, ci erau simpli conducatori militari ai unor triburi si uniuni de triburi alesi revocati de adunarea poporului inarmat care le stabilea si atributiile. Se manifesta insa tot mai puternic tendinta acestor sefi militari sprijiniti de aristocratia gentilico-tribala de a-si consolida pozitia si atributiile de a le permanentiza si transmite cu titlu ereditar tendinte care marcheaza tranzitia de la societatea gentilico-tribala la societatea politico-statala.