REVOLUTIA BOLSEVICA DIN RUSIA SI NASTEREA EXTREMEI STANGI

REVOLUTIA BOLSEVICA DIN RUSIA SI NASTEREA EXTREMEI STANGI

La sfarsitul secolului XIX si la inceputul celui urmator, miscarea muncitoreasca si socialista se aflau sub influenta precumpanitoare a marxismului.

El castigase net competitia cu anarhismul si intr-o prima faza si pe cea cu revizionismul.

Marxismul nu crease el miscarea muncitoreasca, ci era el insusi un rezultat al acesteia.

Ceea ce facuse marxismul a fost sa dea muncitorilor constiinta de clasa, punandu-i in mod absolut in opozitie cu capitalul.

Spre sfarsitul anilor ai secolului XIX, marxismul se prezenta ca un fenomen cu propensiune mondiala, desi nicaieri nu participa la guvernare.

Exponenti ai marxismului erau, in conditiile date, partidele muncitoresti care, prin votul universal, cum era el inteles la sfarsitul secolului XIX,  constituiau forte politice din ce in ce mai importante in statele vremii.

Insa marxismul nu s-a marginit sa se manifeste doar ca un fenomen in sine, ci si-a propus sa infaptuiasca cucerirea puterii, a intregii puteri, inlaturand pentru intotdeauna exploatarea omului de catre om.

Delimitandu-se de curentele primitive - anarhismul de tip bakunian - marxismul a stabilit ca socialismul urma, obligatoriu, capitalismului, dar capitalismului complet dezvoltat si incapabil sa progreseze mai departe.

Inaintea primului razboi mondial, s-au produs doua fenomene importante pentru evolutia miscarii marxiste: pe de o parte, s-a inregistrat ascensiunea certa a revizionismului, fapt dovedit de atitudinea muncitorimii din aproape toate tarile la izbucnirea razboiului. In Germania, in Franta si in alte tari, muncitorii au raspuns chemarii sub drapel, legandu-se mult mai evident de valorile nationale, decat de cele ale internationalismului proletar.

Pe de alta parte, in miscarea muncitoreasca si socialista internationala s-a delimitat un curent ideologic de stanga a carui expresie clasica a dat-o, fara indoiala, bolsevismul din Rusia.

Bolsevismul s-a indepartat in mod indiscutabil de esenta marxismului, sustinand ca nu era obligatoriu ca revolutia sa izbucneasca intr-o tara capitalista dezvoltata ci  intr-o tara capitalista, insa al carei nivel de dezvoltare s-o faca veriga slaba a sistemului capitalist.

Rusia indeplinea din plin aceste conditii: structuri subrede ale statului inainte de 1914; regim autocrat avand in frunte un tar, Nicolae al II-lea, departe de nevoile societatii ruse; dezintegrarea statului sub aspect administrativ, economic si social, in 1915-1916, din cauza razboiului; opozitie in crestere, simtita in intreaga societate rusa si in chip sintetic in Duma, sustinand necesitatea debarasarii de tar si de autocratie si instituirea unui regim parlamentar.

La inceput opozitia era insa moderata. Pe parcurs ea s-a radicalizat, culminand cu manifestatiile din 26 februarie 1917 de la Petrograd si mai cu seama cu evenimentele din 2 martie 1917, cand tarul a fost nevoit sa abdice.

In aceasta faza, in Rusia inca se punea pret pe colaborarea cu aliatii occidentali. Intelighentia rusa spera ca, pe aceasta cale, sa transforme Rusia intr-o monarhie constitutionala.

La 2 martie 1917 s-a format guvernul condus de G.E. Lvov (print liberal), guvern care avea de rezolvat doua imperative: sa continue razboiul, respectand obligatiile internationale ale tarii; sa dea satisfactie revendicarilor taranimii in problema pamantului, infaptuind mai multa justitie sociala, in conditii de legalitate.

Cum era de asteptat, pana la urma, guvernul Lvov a esuat.

A urmat guvernarea socialistilor revolutionari in fruntea careia a fost propulsat Alexandr Kerenski. Si aceasta s-a confruntat cu aceleasi dificultati, avand a se situa intre bolsevismul in continua crestere si opozitia de dreapta.

Liderul curentului bolsevic era Vladimir Ilici Lenin. Revenit din Elvetia, de la Zürich, in aprilie 1917, Lenin fusese unul dintre putinii conducatori social-democrati, care, in 1914, militase pentru transformarea razboiului mondial in razboi civil, obiectiv stabilit, fireste, in legatura cu liniile fundamentale ale filozofiei sale politice.

Lenin si-a pastrat aceasta pozitie si pe timpul razboiului, afirmand-o la conferintele socialiste de la Zimmervald (septembrie 1915) si Kienthal (aprilie 1916).

Dupa instaurarea guvernului Kerenski, Lenin a respins orice colaborare cu acesta, iar aceasta pozitie a fost intarita dupa reintoarcerea lui in tara.

Cu acest prilej, el a publicat Tezele din aprilie.

Cu totala surprindere, mensevicii, dar si tovarasi apropiati ai lui Lenin au aflat ca el considera guvernul Kerenski ca un guvern burghez, capitalist. De aceea, spunea el socialistii adevarati aveau datoria sa lupte impotriva acestui guvern si, mai mult, sa lupte si impotriva mensevicilor si a altor curente zise burgheze (socialistii revolutionari).

Socialistii adevarati aveau dupa Lenin datoria sa lupte pentru instaurarea statului comunist, sovietic, sa lupte pentru desfiintarea politiei, a armatei, a functionarilor si sa faca trecerea la socialism. Lozinca lui Lenin era Toata puterea in mainile sovietelor.

Asemenea idei au avut un mare impact in societatea rusa.

In societatea politica de stanga din Rusia aflata, din februarie 1917, la conducerea tarii, s-a produs o fractura: pe de o parte erau socialistii revolutionari, mensevicii si alte cateva partide socialiste mai mici, care dispuneau de o anume majoritate si sustineau guvernul Kerenski, a carui linie incerca sa nu se indeparteze prea mult soviete; pe de lata parte, erau bolsevicii, cu asa-zisii mensevici internationalisti si cu grupul lui Lev Trotki. Acestea din urma cereau toata puterea pentru soviete si guvern fara capitalisti si aparatori ai patriei.

Scindarea din 1917 urma celei din 1903, cand Partidul Social Democrat al Muncitorilor din Rusia s-a impartit in doua curente: bolsevicii si mensevicii.

Pe parcurs, din cauza lui Lenin si a tovarasilor lui de idei scindarea s-a adancit. Lenin a fost singurul dintre socialistii Europei care ceruse si dorise infrangerea propriei tari si transformarea razboiului imperialist in razboi civil.

Era limpede, Lenin dorea un alt fel de socialism decat cel preconizat de majoritatea socialistilor si social-democratilor. Din acest punct de vedere nici Karl Kautski si nici Roza Luxemburg nu-l vazusera in totalitate ca pe unul de-l lor.

Tactica lui Lenin nu era una general aplicabila, era una strict legata si determinata de realitatile rusesti.

Desi in 1917, Partidul bolsevic era inca mic (doar 50000 de membri), in nici un alt partid socialist din Europa autoritatea unui singur om nu era atat de mare si necontestata ca in Partidul bolsevic.

Ce a decurs de aici, s-a vazut chiar in 1917. In iunie acelasi an a avut loc primul congres al sovietelor ruse. Lenin si partidul sau si-au declarat disponibilitatea de a prelua intreaga putere, urmand sa-i aresteze pe marii capitalisti, ca intriganti periculosi ce se gaseau.

Kerenski a combatut cu ardoare aceasta intentie. La fel Plehanov, fondatorul marxismului rus care a condamnat "dorinta aproape patologica a bolsevicilor de a pune mana pe putere".

Intre timp, influenta bolsevicilor crescuse sensibil in societate. In iulie 1917 a avut loc o revolta la Petrograd, soldata cu morti. Guvernul a facut arestari in randul bolsevicilor. Lenin s-a refugiat in strainatate, in timp ce Trotki a fost intemnitat. Sa  apreciat ca in acest moment Partidul bolsevic era inca slab si o interventie hotarata a guvernului si a sovietelor l-ar fi pus intr-o mare dificultate. Nu s-a intamplat asa. Mai mult, impreuna cu cativa lideri importanti, Lenin s-a reintors in Rusia prin Germania. A fost surprinzator ca guvernul german a admis acest lucru. In plus Partidul bolsevic arata acum mijloace uimitor de mari.

In realitate, Lenin lucra din insarcinarea Germaniei pentru a forta iesirea rapida a Rusiei din razboi, in conformitate cu obiectivele formulate mai demult de generalul Ludendorff.

Inca din 1915 sume mari de bani plecasera din Germania spre Rusia pentru sprijinirea agitatiilor revolutionare.

Dupa reintoarcerea lui Lenin si pe fondul sprijinului Germaniei, bolsevicii au preluat initiativa, incurajati si de disensiunile dintre Kerenski si generalul Lavr Kornilov, comandantul suprem al armatei.

Agitatiile au cuprins acum, mai mult ca oricand, armata, ceea ce a constituit semnul fenomenului de disolutie a autoritatii si preludiul infrangerii militare definitive a Rusiei.

La inceputul lui octombrie 1917, au avut loc alegeri pentru sovietul muncitorilor si soldatilor din Petersburg, victoria revenind lui Trotki.

La inceputul lui noiembrie 1917 urma sa aiba loc al doilea congres al sovietelor din intreaga Rusie. Daca s-ar fi desfasurat, alegerile ar fi consemnat victoria covarsitoare a partidelor socialiste. In mod normal, ar fi urmat: dizolvarea guvernului Kerenski; alegeri pentru Adunarea Constituanta; Apel de pace catre popoarele lumii si impartirea pamanturilor mosierilor.

Nu s-a intamplat asa, pentru ca, fortand evolutia evenimentelor, Lenin a cerut Partidului bolsevic sa ia decizia de revolta armata, deci de cucerire a puterii inainte de congresul sovietelor.

Era o decizie bizara, dezaprobata chiar de bolsevici ca Zinoviev si Kamenev.

Totusi, punctul de vedere al lui Lenin a triumfat, fiind favorizat de anuntul guvernului ca va trimite pe front grosul garnizoanei din Petrograd.

Bolsevicii au speculat decizia guvernului, proclamand ca revolutia era in pericol, de unde necesitatea revoltei armate impotriva guvernului, sustinuta de sovietul din Petrograd care, dupa cum am aratat, era controlat de Trotki.

Fata de situatia in care se gasea guvernul, garnizoana din Petrograd a adoptat o pozitie neutra, guvernul neavand nici o unitate militara de incredere. Palatul de Iarna, sediul sau era aparat de un batalion de femei, ceea ce era simptomatic.

Istoricul german Ernst Nolte observa ca nici o alta revolutie nu a semanat vreodata mai putin cu o revolutie populara ca revolutia din octombrie din Rusia.

Se pune intrebarea: ce s-a produs in Rusia la 25 octombrie pe 7 noiembrie 1917?

In nici un caz o lupta incrancenata a maselor impotriva guvernului insetat de putere.

In acea zi la Petrograd era o atmosfera calma, teatrele aveau toate locurile ocupate , iar mijloacele de circulatie functionau normal.

Cateva detasamente ale Garzii Rosii bolsevici au ocupat fortareata Petru si Pavel, podurile, crucisatorul "Aurora" a tras cateva salve, dar fara pagube semnificative.

Trupele guvernului de la Palatul de Iarna s-au retras pe neobservate, lasand locul insurgentilor.

Guvernul provizoriu a fost rasturnat. S-a constituit un nou guvern, Consiliul Comisarilor Poporului, in frunte cu Lenin.

Delegatii socialistilor revolutionari si cei ai mensevicilor au protestat impotriva luarii pe cale ilegala a puterii, punand congresul sovietelor in fata faptului implinit.

Batjocoritor, Trotki le raspundea ca socialistii revolutionari si mensevicii apartineau gropii de gunoi a istoriei.

In realitate, Marea Revolutie Socialista din octombrie din Rusia a fost, in primul rand, puciul unui partid socialist impotriva celorlalte partide socialiste si nu in ultimul rand un puci impotriva intentiilor congresului sovietelor, care s-ar fi conformat, in mod sigur, dorintei covarsitoare a maselor si ar fi constituit un guvern al sovietelor tuturor partidelor socialiste, excluzand dor burghezia.

Concomitent, Lenin era convins ca doar dictatura proletariatului era in masura sa tina sub control evolutia situatiei din Rusia. Un guvern cu mai multe tendinte sau curente ar fi fost sovaitor, ceea ce ar fi daunat atat revolutiei ruse cat si cauzei revolutiei mondiale.

Fata de configuratia evenimentelor din Rusia se pune intrebarea: ce a fost la 6/7 noiembrie 1917 in Rusia?: o revolutie, cum s-a spus si se mai spune, indreptatit sau nu, ori o contrarevolutie?

Realitatea este ca nu a fost doar o lovitura data de bolsevici in chip neloial si prin surprindere aliatilor lor de pana atunci, ci si o contrarevolutie, greu de identificat in acele zile de popor si nu numai.

Congresul al II-lea al sovietelor a legalizat schimbarea fara a-i gasi vreo fisura.

In acelasi timp, oamenii, cei din straturile inferioare, cuceriti de lozincile lansate si manipulati de acestea, au vazut in actul de la 6/7 noiembrie izbavirea.

Socialismul se anunta ca panaceul relelor sociale si Lenin, daca ar mai fi incercat, prin absurd, sa stavileasca iuresul maselor n-ar mai fi avut nici o sansa de succes.

Important de subliniat este ca, la 6/7 noiembrie 1917, s-a creat pentru prima data in istorie precedentul ca o minoritate sa preia puterea fraudulos, sa si-o intareasca fraudulos si s-o exercite apoi timp indelungat in acelasi mod.

A fost ceea ce se potriveste perfect definitiei extremismului politic de stanga.

Si ceea ce a fost mai tragic: modelul va fi urmat peste circa 30 de ani si in alte tari.