Problematica specificului national la cativa comentatori ai operei brancusiene din deceniul al IV-lea; Participari la expozitiile din tara si strainatate

In deceniul al III-lea consideratiile privitoare la creatia brancusiana se rezumasera la elogioasele articcole datorate reprezentantilor avangardei romanesti si la cronicile expozitiilor organizate in tara pana in 1929, in care dincolo de semnalarea participarii sale, informatia privind operele este lacunara, vadind lipsa oricarui efort de intelegere profunda a creatiei lui sculpturale. Exceptie o fac amplele articole semnate de filosofii, esteticienii, teoreticienii literari si criticii de arta implicati in controversata problematica a definirii propriului nostru stil national.

Aceasta situatie va cunoaste o schimbare benefica in perioada 1930-1944 cand vor apare carti si studii ample dedicate sculptorului roman si semnate de autori ca H. Blazian, Dan Botta, A. Maniu, V. G. Paleolog, Petre Comarnescu si P. Pandrea. Acestor scrieri li se adauga un numar tot mai mare de cronici si articole inchinate vietii si operei sale. Si in deceniul al IV-lea, problematica specificului national continua sa constituie o preocupare de prim ordin a intelctualitatii romanesti, ea desfasurandu-se insa pe alte coordonate decat in deceniul precedent, coordonate ce ating sfera politicului. Asadar, numele lui Brancusi continuua sa fie si acum asociat acelui 'suflet romanesc' de autori ca Dan Botta si A. Maniu, intr-un spirit extrem de laudativ. Parerile negative insa nu au incetat sa apara, in pofida atator osanale aduse operei lui Brancusi. Intr-o lucrare cu pretentii de seriozitate publicata in Suedia in 1935, George Oprescu il va expulza total pe Brancusi din cadrele sculpturii romanesti, pentru ca ulterior sa isi reconsidere in mod pozitiv aceasta pripita afirmatie. Scrierile lui V. G. Paleolog, P. Comarnescu si P. Pandrea, vor constitui subiectul unui capitol separat, caci ei se numara printre putinii fideli sustinatori ai creatiei brancusiene.

Anul 1930 inregistreaza un prim efort de a face cunoscuta arta noastra peste hotare prin organizarea unei expozitii itinerante inaugurata la Muzeul de Arta Moderna din Haga, pentru ca mai apoi sa se mute la Stedelijk Museum (Amsterdam) si in final la Bruxelles. Al. Busuioceanu, numarandu-se printre organizatorii acestei expozitii alaturi de Walter Cisek si St. Nenitescu, ii va redacta o cronica aparuta in 'Gandirea' (aug. 1930). Articolul se ocupa doar de expozitia de la Haga si Amsterdam, subliniind intentia organizatorilor de a prezenta arta romaneasca nu in totalitatea ei, ci in tot ceea ce avea ea mai caracteristic; mare parte din lucrarile expuse apartineau colectiei Zambaccian, Pinacotecii Statului din Iasi si Bucuresti, Muzeului Simu, Kalindaru, Aman si Fundatiei 'Cioflec' de la Cluj. Pictura avea sa ocupe un loc de frunte caci, spre deosebire de sculptura, reprezenta cu o mai mare claritate linia evolutiva a artei romanesti; figurau lucrari ale unor artisti consacrati, de teapa lui Grigorescu, Andreescu, Luchian dar si lucrari ale artistilor in viata ce erau grupate conform unui principiu stilistic. La Amsterdam, sculpturii i se rezervase doar o singura sala, in timp ce la Haga fusese distribuita in toate salile. Alaturi de Paciurea, Han, Jalea, Storck, Medrea, I. Codreanu si Milita Patrascu, Brancusi avea sa participe cu trei lucrari care vor fi in mod favorabil semnalate de critica olandeza. In finalul cronicii, Al. Busuioceanu mentioneaza cateva din impresiile formulate de critica olandeza intr-o serie de publicatii in care artistii romani primesc nenumarate elogii. In ciuda diversitatii stilistice a operelor de sculptua, criticii olandezi ii sesizeaza viziunea unitara 'de la Paciurea cu realismul sau fin si pana la abstractul si extrem de modernul Brancusi pretuit de unii modernisti europeni ca un ideal⁹¹' (N. Rotterdamsche Courant, 11 mai). Al. Busuioceanu noteaza ca 'Brancusi era in primul rand obiectul atentiei generale', operele lui nefiind intotdeauna apreciate fara rezerve; unii considerau ca forma abstracta a operelor lui ('Domnisoara Pogany' si 'Pasarea maiastra') n-ar fi tocmai expresia proprie a unui ideal de frumusete romanesc. Altii insa aveau sa vada in artist 'un vrajitor' ce poarta strans la piept amintirile bizantine ale tarii sale de origine. Cu toate ca Al. Busuioceanu nu isi va apleca atentia in mod constant asupra operei lui Brancusi, intr-un articol aparut in 'Romania' (1939), in care analizeaza demersul artistic din anul precedent, avea sa vada in ansamblul lui Brancusi de la Targu-Jiu un exemplu demn de urmat de tinerii sculptori. El va fi impresionat de 'formele simple si indraznete' ce aduc acea nota de originalitate ansamblului sculptural⁹².

Despre expozitia de la Bruxelles vom afla cate ceva din cronica rdeactata de Gib Mihaiescu in 'Curentul' (aug. 1930) in care sunt reproduse totodata opiniile favorabile ale presei olandeze. Comentariile acestui eveniment aveau la baza ample consideratii asupra probabilei caracteristici a artei romanesti, tinand cont de locul ei pe continent, de originile noastre etnice si de influentele pe care ar fi putut sa le sufere din partea principalelor culturi europene. Brancusi a atras atentia si de data aceasta prin 'amuzantul Cap de Copil cu care triumfa⁹³'.

In 1930, Brancusi va face o scurta vizita in locurile natale, prilej cu care va da un interviu Aprilianei Mediani, manifestandu-si dorinta de a realiza o coloana fara sfarsit 'ce s-ar ridica frumos intr-una din pietele Bucurestilor'. In cadrul acestui interviu Brancusi relateaza succesul pe care l-au castigat operele sale in America cu prilejul expozitiei 'Armory Show' si procesul cu Vama americana a carei finalitate a insemnat pentru el, recunoasterea oficiala a artei sale. Alaturi de aceste marturisiri pe care le va face si in alte interviuri, este interesant de mentionat aici, opinia lui Brancusi referitoare la folclor 'ca singurul care este arta, se face prin el insusi, iar artele superioare ar trebui sa isi traga originile din folclor⁹⁴'. Aceasta relatare a artistului indreptateste frecventa asociere pe care criticii romani o fac intre arta sa si creatiile artei noastre populare.

H. Blazian este autorul unui alt studiu dedicat lui Brancusi si aparut in acelasi an in 'Adevarul'. Brancusi este considerat aici 'un vrajitor al formei amintind deopotriva arta bizantina si pe cea egipteana si intrecand in subtilitate pe multi dintre contemporani⁹⁵'. Dupa ce face o scurta trecere in revista a experientelor artistice ale lui Brancusi pana la Scoala pariziana, Blazian isi focalizeaza atentia asupra operelor care incep sa caute in profunzime, in forma si care starnisera admiratia lui Appolinaire si a americanilor, incercand totodata sa contureze conceptia despre arta a lui Brancusi. Invocand cateva din aforismele sculptorului, autorul acestui articol vedea in Brancusi un filosof pentru care 'arta a fost doar un instrument de propagare a ideilor metafizice' perfect intrupate in repetarea motivului geometric ce imprumuta ritmul plastic al infinitului. Sintetismul ce se degaja ca o nota dominanta din intraga sa opera, il va determina pe Blazian sa considere 'spatialitatea' ca o caracteristica a scultpurii lui ce tinde spre reprezentarea absolutului. In opinia sa, creatia brancusiana se adreseaza 'unei elite insetate de suflet'; nu este asadar o arta a galeriei care sa poata fi perceputa in adevarul ei intrinsec, de publicul amator. Simplificarea geometrica il trimite din nou cu gandul la o incercare de surprindere a absolutului posesor al tainei nasterii si mortii. Asadar, opera brancusiana, prin setea ei de primordialitate, ar trebui intampinata cu binete de orice privitor pentru care arta nu este numai o distractie snoaba a ochiului. Se poate observa aici un efort salutar de a patrunde taina ascunsa, semnificatia operelor sale, H. Blazian indepartandu-se de acel demers teoretic descriptiv pe care si-l asumasera marea majoritate a comentatorilor operei brancusiene din deceniul precedent. Acelasi H. Blazian, in volumul 'Plastica 1931' editat la Bucuresti in 1932, va identifica 'puterea de inventie si stiinta tehnica' afisata de Brancusi, Luminita Patrascu, Celine Emilian care, indepartandu-se de limitele impuse de estetica scoalei 'se inalta la formele unei rare puritati de inspiratie⁹⁶'.

Mai presus de aceste cronici ocazionale care nu demonstreaza o preocupare constanta pentru opera sculptorului, se situeaza opiniile consecvente ale lui Dan Botta si A. Maniu, poeti care in paralel desfasoara si activitatea de critic de arta. Opiniile erau formulate intr-un cadru general al epocii aflata inca in cautarea unui fond local preromanesc, inteles ca sursa si temelie a autenticului spirit national. In reconsiderarea creatiei brancusiene, Dan Botta va face apel la umanitatea tracica iar A. Maniu la civilizatia dacica, poate sub impulsul amplei opere a lui V. Parvan. In volumul 'Limite' aparut in 1936, Dan Botta isi va preciza opinia privitoare la 'sufletul romanesc', identificandu-i componenta romana si bizantna conturata pe fundalul ideii tracice. Opera de arta este o rasfrangere a nationalitatii, fiind cu atat mai valoroasa cu cat pune in lumina o mai veche traditie si integreaza armonios complexe mai variate de cultura. Nationalitatea unei opere de arta este evidenta in acele lucrari care ating un maxim de absrtactie si tind a se dezrobi de timpul si spatiul contingential⁹⁷. In capitolul IV din acelasi volum va analiza arta brancusiana ca fiind 'arta cea mai platoniciana' pentru ca mai apoi, vizand geometrismul si simbolistica pe care aceasta o promoveaza, sa invoce, rand pe rand, bizantinismul, arta preistorica si bineinteles arta noastra populara. Brancusi este asadar posesorul tuturor elementelor pe care Botta le semnalase ca apartinand sufletului romanesc. In opinia sa, idsealismul platonician nu era strain de un anumne specific romanesc dobandit prin traditia artei tracice si mediteraneene careia Bizantul, prin traditia lui platoniciana, i-a confirmat darurile. Aceste consideratii si asocieri i-au fost sugerate lui Botta de aspectul strict formal al operelor lui Brancusi in care 'arta romaneasca isi are pe cel mai luminos exponent al ei⁹⁸'. Premisele acestor ample consideratii aveau sa fie formulate de Botta intr-un articol inchinat lui Brancusi si aparut in 'Romania Literara' (1933) unde, fascinat fiind de formele abstracte din creatia sculptorului, vedea in Brancusi un 'sculptor bizantin'; asocierea cu platonismul este exemplificata in 'Portretul Domnisoarei Pogany ce exprima idee clara a virginitatii⁹⁹'. Dan Botta isi exprima parerile intr-o expresiva forma literara cu nuante aproape barochizante care insa nu-l vor depasi pe A. Maniu ce-si va schimba in mod radical opiniile negativiste formulate in 1913 cu privire la 'Cumintenia Pamantului'. In 'Focurile Primaverii si Flacari de Toamna' (1935), in cap. 'Cioplitorul', Maniu avea a recunoaste in Brancusi 'unul din sculptorii de geniu ai lumii intregi', un creator de 'vesnicii ciudate¹⁰⁰'. Formele abstracte zamislite de Brancusi dupa ce va fi parasit canonul invataturilor dobandite, ii trezesc acestui poet, o asociere cu civilizatia dacica, cu troitele, raportandu-l, ca si P. Comarnescu sau L. Blaga, spatiului mioritic: 'Brancusi isi ciopleste in piatra visul, sau il descanta in clocotitorul metal, cum pentru sufletul lui singur ar canta un cioban, pe varfurile dorului, intre singuratati, in preajma rugaciunii¹⁰¹'.

Urmarind cat de cat un parcurs cronologic al lucrarii, voi evidentia in continuare opinia lui G. Oprescu formulata in 'Roumanian Art from 1800 to our days' aparuta prima oara in Suedia in 1935. Manifestand o vehementa opozitie fata de noul fagas al creatiei brancusiene, G. Oprescu, desi recunoaste ca opera sa sta la originea sculpturii abstracte, nu va ezita sa afrime ca 'Brancusi nu apartine sculpturii romanesti¹⁰²'. Aceasta radicala renegare a artistului din cadrul artei romanesti si-ar avea explicatia in neparticiparea sa la expozitiile organizate in tara in acea perioada. G. Oprescu considera ca faima cu care fusese coplesit in tari indepartate i-ar fi inoculat artistului un sentiment de mandrie, fapt pentru care el a refuzat participarile la expozitiile din tara. Acuzatia pe care Oprescu o aduce sculptorului ar trebui adresata mai degraba oficialitatii care s-a dovedit de atatea ori nereceptiva fata de creatia sculptorului in general si in particular, fata de dorinta sa de a ridica un monument in tara. Pe de alta parte, Emanoil Bucuta, in 1933, sesizase lipsa de initiativa a oficialitatii in organizarea de expozitii, propunand Academiei Romane initierea unor expozitii de pictura si sculptura la care sa ia parte artisti care din pacate sunt nevoiti sa astepte: Brancusi, Petrascu, Pallady, si care ar fi de natura 'sa deschida un nou drum artei¹⁰³'. G. Oprescu isi va reconsidera total opiniile in volumul 'Consideratii asupra artei moderne', asimilandu-l pe Brancusi originii sale taranesti si recunoscandu-i totodata aportul in schimbarea cursului sculpturii. Arta sa este acum vazuta acum ca o 'arta intelectuala' ce si-a gasit izvorul de inspiratie in arta populara¹⁰⁴. Acestea sunt considerentele ce vor fi sustinute in viitoarele scriei ale sale, ori de cate ori va aminti de Brancusi.

Dupa ce Brancusi va fi fost exclus de Oprescu dintre reprezentantii artei romanesti, criticul de arta Theodor Tiucra, in doua articole publicate in 'Innoirea' (1938) si 'Hotarul' (1936), il va considera prinrte principalii ilustratori ai 'stilului romanesc sintetizat in opera sa cu formele sculpturale occidentale sau, mai bine zis modene¹⁰⁵'. Criticul va opera asemanarea existenta intre 'Coloanele fara sfarsit' si stalpii pridvorului casei parintesti a lui Brancusi din Gorj. Doi ani mai devreme, Th. Tiucra va fi dezvoltat ideea modernitatii care-si gaseste in creatia lui Brancusi 'punctul de perfectiune', nu numai prin aspectul sintetic al operei sale ce raspundea noilor cautari in arta ci si prin caracterul ei de universalitate. Opera sa va dainui caci 'afirma o expropriere imediata a timpului si a spatiului'. Acelasi autor aduce in prim plan modul gresit in care a fost interpretat acest spirit modern in special dupa razboi, 'dandu-i-se o mie de intelesuri'. Brancusi este creatorul unor 'sculpturi mitice' fara insa a ascunde vreo semnificatie oculta. Arta sa fiind 'cea mai mare forta care a contrariat tot ceea ce a ramas in Franta si aievea, din geniul si cultura clasica¹⁰⁶', are drept caracteristici esentiale: miticul, modernul si poeticul.

Alte articole dedicate sculptorului se inregistreaza in preioada 1937-1938 cu prilejul desavarsirii ansamvlului realizat de Brancusi la Targu-Jiu, ansamblu ce fusese inaugurat in prezenta artistului la 27 oct. 1938, cu prilejul comemorarii a 22 de ani a luptelor de la T'argu-Jiu. Consideratiile privitoare la opera in sine si semnate de pilda de Ioana Giroiu, Riegler Dinu Emil, desi insita asupra spiritului romanesc al creatiei brancusiene, sunt destul de sumare, exceptie facand cel semnat de Claudia Milian Minulescu din 1937. Aceste articole se prezentau sub forma unui interviu luat sculptorului care povesteste peripetiile drumului sau pana la Paris si cateva mentiuni privitoare la creatia sa incepand de la viziunea rodiniana a perioadei de formare si pana la abstractiunea formala ce-i adusese atata faima peste hotare, in special dupa procesul cu vamesii americani. Brancusi va fi reluat asadar relatiile cu tara in 1935 cand va primi din partea 'Ligii femeilor din Gorj' sub presedentia Arethiei Tatarascu, propunerea de a ridica la Targu-Jiu un monument inchinat eroilor cazuti in primul razboi mondial. Initial aceasta propunere fusese adresata Militei Patrascu autoarea monumentului Ecaterinei Teodoroiu ridicat in acelasi oras. Artista il va recomanda insa pe Brancusi ce trimite Militei o scrisoare de confirmare, vazandu-si astfel indeplinita dorinta-i arzatoare de a ridica un monument pe pamantul patriei sale. Revista 'Gorjanul' (1937) va expune proiectul acestui ansamblu sculptural, desfasurat ca un parcurs initiatic in legatura cu biserica 'Sfintii Apostoli' si care avea sa cuprinda 'o coloana si un portal de piatra, opere ale marelui sculptor Brancusi, care in chipul acesta aduce un prinos de recunostinta judetului sau natal¹⁰⁷'; in continuare este preamarita sustinerea materiala si morala a acestui proiect de domna Arethia Tatarascu. In realizarea acestei capodopere sculpturale ce denota o relatie speciala cu spatiul inconjurator, Brancusi fusese secondat de inginerul St. Georgescu-Gorjan si de N. Hasnas ce s-au ocupat de detaliile tehnice. N. Hasnas, intr-un articol din 1938 adresand un omagiu Arethiei Tatarascu pentru lucrarile de refacere ale orasului Targu-Jiu, va mentiona in mod special piesele ansamblului sculptural brancusian ce determina o axa pe care se va dezvolta orasul. Atat portalul cat si masa si coloana sunt raportate la un stil romanesc ce a calauzit inspiratia sculptorului, remarcand in mod deosebit 'masa de piatra cu scaunele ei grele - dacice¹⁰⁸'.

Studiul semnat de Claudia Milian Minulescu se detaseaza net de celelalte articole, restranse si limitate la o simpla constatare. Desi cu un aport modest dar pozitiv in randurile cronicarilor de arta, sotia lui I. Minulescu dezvolta aici ideea sintezei spiritului romanesc prezent in fiecare din componentele ansamblului de la Targu-Jiu descrise intr-o forma literara cautata. Va admira armonia prportiilor si jocul simplu al desenului din care 'creste in puritate o sinteza si se inalta peste forme un spirit'. Indreptandu-si atentia cu precadere asupra 'Portii Sarutului' al carei ritm sta in unitate si-n sentiment, autoarea se lasa patrunsa de un simtamant de reculegere in fata artei lui Brancusi pe care o considera de natura 'simbolica si primara¹⁰⁹'. Acestei modeste incercari a Claudiei Minulescu de a-l raporta pe Brancusi spiritului romanesc i se adauga aceea a lui Constantin Prodan care, intr-un ansamblu de prelegeri tinute la Ateneul Roman in 1936 si publicate un an mai tarziu, analizand sculptura, pictura si gravura romaneasca va incerca o identificare a influentelor straine adoptate in arta romaneasca. In evolutia sculpturii se apleaca cu precadere asupra cuplului Paciurea-Brancusi ca reprezentand spiritul francez izvorat din marele Rodin in comparatie cu Storck si Spaethe racordati influentei germane. Prodan remarca prioritatea primilor doi ce incercau a atnge un perfect echilibru intre idee si tehnica. Semnaland originalitatea pe care arta brancusiana si-a asumat-o odata cu crearea, in 1910, a 'Cuminteniei Pamantului', C. Prodan avea sa-l ataseze pe Brancusi traditiei sale populare din Gorj, pentru ca mai apoi referindu-se la lucrarea mai sus mentionata, sa invoce o 'vointa de primitivitate egipteana sau azteca¹¹⁰'. In formele sale abstracte ce ating un inalt grad de spiritualitate, avea sa remarce respectul lui Brancusi pentru materia bruta care, prin calitatile ei intrinsece, ii va impune reprezentarea.

Anul 1937 este dominat dupa cum am vazut, de numeroase incercari teoretice mai mult sau mai putin spectaculoase, de a reconsidera creatia lui Brancusi din perspectivele nationalitatii sale. Aceste incercari vor culmina cu scrierile lui P. Comarnescu, V. G. Paleolog si, ceva mai tarziu, ale lui P. Pandrea. P. Comarnescu dedica numeroase studii lui Brancusi inca din 1934 si pana dupa 1944, urmarind a demonstra calitatea specific romaneasca a operei brancusiene, recurgand la analize de mentalitate si orientare globala a culturii noastre. V. G. Paleolog va publica in 1937-1938 cele doua scrieri ale sale dedicate lui Brancusi si aparute la tipografia 'Ramuri' - Craiova, constituindu-se ca prime incercari la noi de a redecta un studiu monografic al lui Brancusi. Ca si Petru Comarnescu, V. G. Paleolog isi va extinde cercetarile teoretice ale operei brancusiene pana dupa 1944, urmarind aceeasi raportare a sculptorului la specificul nostru national. Dar scrierile celor trei vor constitui subiectul unui capitol separat.

Revenind la momentul 1937 trebuie semnalata participarea lui Brancusi la pavilionul romanesc al Expozitiei Internationale de la Paris. Desi initial se proiectase o intreaga sala 'Brancusi', comisia insarcinata de guvern in frunte cu Dimitrie Gusti va alege doar 'Pasaruica'. Nici proiectului lui Dimitrei Gusti cu privire la organizarea unei sali speciale 'Brancusi' in pavilionul romanesc de la Expozitia Universala de la New York (1939) nu s-a putut realiza din pricina unui buget necorespunzator. Dupa aceste esuate initiative expozitionale, operele lui Brancusi nu vor apare decat expozitia din 1942 de la Caminul Artei si respectiv in 1943 in cadrul expozitiei 'Saptamana Olteniei' desfasurata la Craiova unde vor figura trei lucrari ale sculptorului din colectia V. N. Popp. Dupa aceasta manifestare de la Craiova, opera lui Brancusi va reveni pe firmament in 1956, cu prilejul expozitiei omagiale inchinata sculptorului de catre M. H. Maxy. Dupa monografiile redactate de V. G. Paleolog in 1937 si 1938, timp de 4 ani nu se va inregistra nici un studiu inchinat sculptorului, exceptie facand poate articolul redactat de I. Romanescu in 1939 si aparut in 'Cuvantul Gorjului'. El il va pozitiona pe Brancusi in arta romaneasca inregistrand totodata modul negativ in care-i fusese receptata creatia de critica romaneasca incepand cu opinia clar formulata a lui G. Oprescu ce traducea practic parerea majoritatii. I. Romanescu, subliniind universalitatea creatiei brancusiene - 'Brancusi nu este nici al vreunei alte tari, el este al Lumei!' - considera deficitar modul in care i-a fost judecata arta din perspectiva ilustrarii specificului national¹¹¹. Pe de alta parte, asprimea cu care Brancusi fusese exclus de critica romaneasca din cadrele artei noastre, este pusa de I. Romanescu pe seama reputatiei pe care aristul si-o castigase in America, 'pentru ca el este propriul sau maestru si propriul sau discipol, pentru ca a lucrat pasari de aur, maharajahilor din India'. Inregistrand aceste acuzatii, I. Romanescu resimte nedreptatea acestei judecati intru-cat Brancusi nu a rupt legatura cu tara dupa cum dovedesc operele sale pastrate in tara incepand cu bustul lui Darascu si Carol Davilla si terminand cu ansamblul funerar de la Buzau si respectiv Targu-Jiu. Indemnul pe care I. Romanescu il adreseaza conationalilor sai de a recunoaste in Brancusi o glorie a sculpturii romanesti isi gasesste ecou abia in 1943 in studiile ample si serioase semnate de P. Comarnescu, V. G. Paleolog si P. Pandrea.