CUM A APARUT NEAMUL ROMANESC

Termenul de "VLAH"[1] apare pentru prima data in istorie la 316 d.Cr., cand este martirizat episcopul mucenic crestin Sf. Vlahu de la Sevasta (Siria) de catre imparatul Licinius (nascut la Sirmium pe Sava, deci de-al nostru). Acest mucenic crestin intra in calendar sub numele de Sf. Vlasie.

Cateva cuvinte trebuie sa spunem despre stramosii nostri daci, asa se numeau ei, insa grecii le ziceau geti, iar mai inainte se numeau traci, vecinii tribali, dardanii si bessi.

Primele asezari dace au loc in sec. VI-IV-lea i.Cr., satele dacilor se numeau "dave", asezate pe locuri inalte ca sa se apere de dusmani.

Se ocupau cu pastoritul, agricultura, negustoria si mestesugurile. De la daci ne-au ramas monedele de aur numite "cosoni", ce se gasesc si azi, precum si unele cetati, atat in Dacia de Nord cat si in Dacia Aureliana din Timoc.

Nu ne-a mai ramas de la stramosii nostri geto-daci nici un document macar sapat in piatra. S-a pierdut pana si "carticica" de versuri pe care a scris-o poetul roman Ovidiu, surghiunit de imparatul Augustus la Tomis (Constanta) pentru ca desi nu facea parte din neam regesc, ii scria poezii nepoatei sale Iulia si aceasta era o abatere de la morala de atunci.

Au ramas nume de munti si orase, insa se mai cunosc vreo 170 de cuvinte, care se crede ca ne-au ramas de la geto-daci, stramosii nostri, cum sunt: mos, prunc, panza, caciula, zar, brad, carpen, dava, groapa si altele.

Toponimele, sau numele unor asezari omenesti se chemau: lava, pana, ceea ce inseamna oras, sat, etc.. Cele mai multe cuvinte au fost descoperite de savantii bulgari, in zona Montana si spre Tarnova, capitala Imperiului romano-bulgar.

Erau politeisti, adica aveau multi zei, dar cel mai important era Zalmoxis, el avea credinta in metempsihoza si le spunea adeptilor sai ca cine va crede in el, va trai in fericire si dupa moarte.

In regiunea dintre Morava-Timoc si Dunare in care Vlahii sau romanii au supravietuit procesului de deznationalizare fortata a statului Serbiei si Bulagriei, trebuie sa stim ca aici au locuit oameni primitivi cu peste 200 000 de ani mai inainte, inca din Paleolitic sau Epoca veche a pietrei necioplite. Exista dovezi la Lepeni Vir, langa satul Boletin, din cazanele Dunarii, unde s-a aflat cam la 14 km de la Doni Milanovac spre Golubac, o localitate neolitica unica in Europa pe un mal de 3,5 m, cu 59 de case in forma de trapez, cu sculpturi si obiecte casnice.

Savantii cred ca in aceasta importanta vatra de civilizatie neolitica ar fi putut sa traiasca vreo 600 de oameni.

Satul a fost inghitit de ape dupa constructia hidrocentralei Portile de Fier I la Drobeta Tr. Severin si Cladova (inceputa la 1964 si terminata in anul 1972).

Insa arhitectii acestei vetre vechi de peste 8 000 de ani, au trebuit sa ridice tarmul cu 25 m incat s-au asezat una peste alta, cinci randuri de case suprapuse.

In timpul lui Tito, statul iugoslav a organizat o expozitie la Paris, in care statuile omului din epoca de piatra au lasat o deosebita impresie.

Urmatoarea marturie o avem de la cronicarul bizantin (grec) Niceta Choniates, care vorbeste despre un razboi intre bizantini si avari de la anul 579 d.Cr., cand elementul romanic era foarte numeros si se numeau mizi sau mezieni. De atunci ne-a ramas o morturie ca limba romana era in formare, este vorba de : "Torna, Torna, fratre!" (intoarce-te, intoarce-te frate!) Iata ce spune cronicarul: "cei ce locuiau langa Anhiale, invrajbindu-se mai cu seama romanii contra barbarilor de pe langa muntele Haemus, care inainte se numeau mezieni, iar acum se numesc «vlahi»". Petre Possini in vol. II, din Glosarium Annaeum Comnen sunt conotate astfel: "Et tamen Blachi populorum moment est Moesian superiorem incolentium qui hodiae Valachi vocantuo" .

Intr-un manuscris despre viata, Sf. Dumitru descoperit la muntele Athos, se spune "In timpul domniei imparatilor iconoclasti (726-780 d.Cr.), natiile de prin partile Dunarii, gasind un timp liber pentru anarhie, deoarece atunci se numeau Richini si mai simplu Vlahorichini si Sagudati, avand in stapanire Bulgaria si intinzandu-se de asemenea si in Macedonia, in urma venira si la Sfantul Munte; care cu timpul devenira buni crestini".

Cronicarul bizantin Cedrenes, vorbeste despre patru frati regali bulgari: David, Moise, Aron si Samuel la anul 976 d.Cr., unde i-au omorat "niste drumeti vlahi intre Castoria si Prespa la locul numit Frumosii Stejari".

Un alt cronicar bizantin Chalcondillas spunea: "Si pentru aceasta, natia care, descalecand din Dacia spre Pind" s-a asezat in Tessalia, se numeau Vlahi si unii si altii. Si muntele Pind este locuit de vlahi, "avand aceeasi limba ca si dacii care seamana cu dacii de dincolo de Istru"[4] (Dunare).

De la Cedrenes in 1018 se da la iveala Bula imparatului Vasile al II-lea Bulgarotonul, care spune : "Ordonam ca toate acestea sa fie posedate de acelasi preasfant arhiepiscop si sa ia canonicul de toate acestea si de la vlahi din toata Bulgaria si de la turcii de prin imprejurimile Vardarului, care sunt cuprinsi in hotarele Bulgariei"[5].

Un alt document provine de la un rabin din Spania, Benjamin de Tudela care face o calatorie in Orient la 1170, cand viziteaza Vlahia Mare din Grecia. Iata ce spune: "Acesta este inceputul Valahiei, ai carei locuitori ocupa muntii, neamul insusi poarta numele de «vlahi»"[6].

Un istoric aroman Spiru Lambru, ajuns prim-ministru al Greciei din 1916, spune ca: "Vlahii romanizati scoboratorii vechilor daci supusi de catre Traian, care locuira mai intai pe langa Istru si San (Sava, n.n.). ducand o viata normala, descalecau in timpul iernii in Thessalia si Epir urcand din aprilie pana in septembrie cu vitele lor pe muntii cei mai inalti si mai padurosi ai Macedoniei si ai Bulgariei".

De fapt una din teoriile cele mai credibile spune ca aromanii sunt un amestec al colonistilor romani cu dacii din Dacia Traiana si cu timocenii sau mizienii romanizati din drepata Dunarii, care au emigrat sau au fost deportati ca popor nesupus spre Marea Egee, in nordul Greciei in sec al XII-lea si au fost in numar de aprox. 120 000, pe atunci. In sec. al XII-lea, vlahii si aromanii, ambii de neam daco-roman, erau cei mai numerosi, incepand din sec. al XI-lea, aceste Vlahii, provincii intinse, mai existau.

Dupa stirile unor istorici existau urmatoarele provincii, de la Egee la Dunare-Timacus, Sava, Marea Adriatica, pana in Slovenia si frontiera Austriei. Iata provinciile locuite de vlahi sau romani: Vlahia Mare, (Acarnania Epir), Vlahia Mica (Dorida - Locrida), Vlahia de Sus (Etolia), Vlahia de Jos, Vlahia Neagra, Vlahia Alba, Bulgaria, Vlahia Rodopi, Vlahia Tracia sau Romania spre Turcia, Vlahia Batrana (Stari Vlahi in Bosnia), Vlahia Timoceania (sec. IX-lea), Vlahia Sirmium (pe Sava) iar nordul Dunarii era o Vlahie in Panonia si in Voivodina era Bacia (Bacika), zona buna pentru pasunile pastorilor vlahi. Iar in Bosnia, la sud de Sarajevo unde se afla muntele Durmitor, pastorii romani, in acea perioada, traiau intr-o provincie numita Romania.

Pe la anul 980, imparatul bizantin Vasile al II-lea Bulgarotonul il numi pe un vlah Nicolita capetenie a vlahilor din Balcani, pe atunci Haemus, iar la anul 1018, vlahii din intreaga Bulgarie apartin de arhiepiscopia din Ohrida, obligandu-i pe vlahi sa plateasca impozitul canonic, pentru prima data.

Despre fiul lui Nicolita, Delphinas spunea Kekavmenos: "ei aveau adunarea lor in casa vlahului Verinu si fiindca i-au denuntat pe acestia la vlahi ca si protospatarul Verinu Delphinas a participat la convocarea noastra, caci atunci era protospatar, s-au bucurat foarte mult, voind ca toti sa vie la el".

Vlahii nu mai ascultau de bizantini dupa moartea lui Vasile al II-lea, insa in timpul imparatului Constantin al III-lea, la 1027, participa impreuna cu rusii, vandalii, turcii, bulgarii, vlahii, macedonenii si altii la cucerirea Siciliei.

Tot un cronicar grec Chalandon spune ca pe la 1066 vlahii se rascoala impotriva bizantinilor, iar aceste revolte continuara pana la 1185 sub imparatul Isac Anghel, care-i sperie pe vlahi prin darile mari puse asupra pastorilor vlahi (s-ar putea ca stramutarea unei parti a romanilor din provincia Timoc in nordul Tesalonicului sa se fi produs chiar in acesti ani, specificati mai sus). Vlahii razvratiti dupa spusele lui Niceta Choniates, il silira pe imparatul Isac sa fuga la Constantinopole, iar ei pusera stapanire in regiunea Romania pe orasele Filipopoli si Adrianopole.

Sa examinam aparitia romanitatii in Dacia Aureliana si Dacia Traiana. Despre Termenul de vlah aminteste Caesar in "De bello Galliko"[7]. Denumirea de vlah sau valah, vine de la un trib celtic "volcae", (care azi se mai gaseste in Anglia intr-o anumita regiune, intr-un numar redus de circa 5 milioane). Ca urmare a contactelor dintre germani si romanii balcanici, etimonul trece prin filiera la slavi (sarbi si bulgari).

Prin sec. al IX-lea un biograf al calugarului Metodiu de la Salonic dadea denumirea de "vlah" italienilor, cuvant impromutat prin filiera germana, prin care intelegeam un strain de origine romanica, un neslav.

La slavii meridionali se folosea termenul de "vlah", la fel si la greci, la slavii de rasarit "voloh", la catolicii occidentali era "valachus", la unguri "blah, olah", "bloch" la sasi.

Terminologia la inceput era atribuita pastorilor apoi crestinilor "vlahi". Denumirea era raspandita pe tarmul Adriaticei la Ragusani, iliri-albanezi. Albanezii si azi prin terminologia de vlah, inteleg om bun, iar aromanilor le mai spun "ciobeni" si "ramani" (la Farseroti, Albania). Cel mai frecvent au intrebuintat acest termen pentru identificarea urmasilor daco-romani, adica pentru romani. Polonezii spun "woloszy", iar italienii spun "wlachi"; pe cand popoarele slave spun italienilor ca denumire veche "vlasi".

Holref Ambruster observa ca termenul adoptat de slavi pentru vlahi sau romani prin imprumut de la germani, inseamna ca ei au recunoscut romanitatea populatiei pe temeiul constiintei acestora, dar absenta etimonului releva ca la venirea slavilor din Asia, "vlahii" existau si vecinii ii botezasera cu terminologia de "vlahi", ceea ce reprezinta continuitatea latina a enclavei romane. Este totusi interesanta filiera transmiterii unor tipuri mitologice de la vlahi sau blahi, cum le spunea in timpul imperiul romano-bulgar. Astfel de la imparatul Traian au ramas legende transmise la slavi, pe care ei le pastreaza si azi, in plus motivul arhaic Traian a devenit "zeul Traian" intalnit in scrierile apocrife medievale.

La bulgari denumirea a ramas si in toponime urme de trecatoare in muntii Haemus, "Troian".

Dupa cum vom observa primele stiri istorice scrise, le avem despre neamul romanesc, de la cronicarii din miaza-zi de Dunare.

P.P. Panaitescu - "panzele de populatie" romaneasca se intindeau din nordul Dunarii pana in Pind si Salonic, insa panza romaneasca din Sud fiind mai aproape de cea slava, s-a asimilat in timp ce in nordul Dunarii panza salva a fost asimilata, chiar daca biserica va avea culoare slava ordotodoxa. Populatia romanica din sudul Dunarii nu s-a putut impune valurilor de slavi, mai bine organizati administrativ si politic, dar si cu primele aparitii de predicatori crestini, calugari instruiti.

Procesul de asimilare se termina abia in sec. al XII-lea[8].

Cercetarile arheologice studiind panza de populatie romaneasca, atestata prin cultura "Dridu", ajunge la concluzia ca "aproape intreg teritoriu romanesc cat si unele regiuni din sudul Dunarii, fiind singura cultura materiala locala in spatiul carpato-danubian in sec. VIII-XI[9].

PRIMELE MARTURII DESPRE STRAMOSII NOSTRI

DACO-ROMANI, MIZI, VLAHI SI RUMANI

Desigur etimonul de "valachus" este unanim recunoscut prin semnificatia lui semantica privitor la originea latina sau romana, a poporului roman si italian.

Imparatul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenitus (912-959) scrie cartea "De administrando imperio", foloseste termenul de "roman", in vreme ce pentru bizantini foloseste denumirea de "romei", luptator, scriitor si istoric, intelege prin romani pe colonistii de origine romana, locuitori colonizati, indeosebi de Deocletian, ei se numesc romani, si acest nume l-au pastrat pana astazi. Imparatul Deoclatian a adus coloni romani in Dalmatia mai ales, care s-au amestecat cu populatia indigena. Pe cand imparatul Constantin Porfirogenitus scrie "Cartea de invatatura pentru fiul sau Romanas" . Prin roman, imparatul carturar, voia sa arate etnia romana, deci limitat la urmasii Romei. Totusi dupa parerea imparatului, atunci se determina originea unei populatii in curs de formare in sudul Dunarii, prin care scotea in evidenta originea etnica si lingvistica a poporului roman, prin formarea constiintei propri.

Cel mai important document, in favoarea continuitatii noastre in Dacia, se bazeaza pe "Strategiconul lui Maurikios", care se refera la existenta elementului roman la nord de Dunare la inceputul sec. al VIII-lea ca si "Acta Demeteri"[11].

Inca de la finele sec. al VIII-lea sub Carol cel Mare, apare denumirea de avari batuti de franci si de valachen (galii mici). Tot atunci pe la 818 apare denumirea de Timociani si Timoceania pentru vlahii din aceste tinuturi. Prin urmare, numele de vlah sau roman, inca nu-si facuse aparitia in lumea bizantina prin intermediul slavilor, pana la imparatul Vasile al II-lea Bulgarotonul (sec. XII).

Prin sec. al XI-lea "vlahii" din Haemus Balcani se intalnesc si incep sa viseze libertatea si o tara proprie. Lucrul acesta starni indignarea unor comandanti de osti imperiale cum erau: Katakalon si Kekavmenos care scria in cartea sa "Strategikon"[12] la mijlocul celei de-a doua jumatate a sec. al XI-lea, de acest general nemultumit ca vlahii nu sunt popor supus si vor ei sa fie stapani acolo unde ei traiesc, spune despre caracterul lor: "vlahii nu tin niciodata credinta cuiva, cum n-au facut-o nici vechii lor imparati romani; imparatul Traian a trebuit sa lupte cu ei si i-a zdrobit facandu-i prizonieri".

Regele dacilor, Decebal, dupa ce s-a sinucis, a fost luat de romani si corpul sau a fost expus in mijlocul Romei pe o lance. E vorba aici de asa numitii daci si bessi. Mai inainte traiau in apropierea Dunarii si pe Sava, unde stau acum sarbii, in locuri inaccesibile si greu de strabatut, ei s-au rasculat impotriva bizantinilor, dar romeii furiosi ii zdrobesc silindu-i sa se retraga spre sud, in Epir si Macedonia si sa se aseze in Elada . Parerea lui Dimitrie Onciu este cea mai apropiata de realitate, el face legatura dintre vlahi si cucerirea Daciei de catre imparatul Traian, iar despre aceste dovezi, istoricul roman ia cunostinta tarziu de izvoare bizantine . Oricine studiaza aceste izvoare intelege ca este vorba despre faptul ca acesti vlahi erau urmasii romanilor din Dacia lui Traian .

Ceva mai tarziu Constantin al X-lea Ducas, in vremea caruia s-au rasculat vlahii din Balcani nu-i numeste pe vlahi romani, ci ii identifica cu dacii si bessi. Istoria noastra la data aceea, adauga revendicarea titlului lor glorios, de urmasi ai romanilor cu motivare de interes etnic, insa nu si politic. Afirmarea originii romane de catre vlahi ii infricoseaza pe bizantini (greci) si slavi asa cum sunt si azi. Ca urmare, mai tarziu, ideea originii se conjuga cu interesul politic, de a fi ei stapani in tara lor si acest lucru ii speria pe generalii bizantini. Dar Kekavmenos se refera la Dunare, ceea ce ar insemna dacii sau vlahii de pe amandoua malurile Dunarii dar si pe a raului Sava. Istoricul A. Decei, gaseste alte probe de origine arabo-persana referitor la vlahi. El spunea ca generalul persan Gardizi a scris cartea "Podoaba istoriilor" intre 1049-1053. El asaza la Dunare intre rusi , unguri si bulgari un popor din Imperiul Roman si cu totii crestini si pe ei ii numesc N-n-d-v si ei sunt mai multi decat maghiarii, dar sunt mai slab organizati.

Goralizi situeaza acest popor intre Dunare si un munte mare. In mod neindoielnic se refera la stramosii nostri vlahi.

La un secol mai tarziu, prezbiterul din Muntenegru, din localitatea Diocleea, scrie cronica slavilor pe la 1160-1170. Preotul dalmatian scoate in evidenta ca provincia era latina la venirea bulgarilor, locuita de romani, dar care in timpul sau se transforma intr-o provincie numita "Valahia", deci provincie locuita de vlahi si dupa marturia calatorului de origine evreu (Benjamin de Tudela), noteaza a fi aici locuitori urmasi ai romanilor, vlahii. Important este ca prezbiterul din Diocleea, deplange soarta romanovlahilor din sudul Dunarii.

Un alt document de origine bizantina vorbeste despre romanovlahii nord-dunareni, inrolandu-se in armata imperiala a lui Leon Vatatzes la un razboi care a avut loc in anul 1167. Despre acesti vlahi, face marturie Joan Kynnamos, care spune: "se zice ca sunt coloni veniti de demult din Italia".

Dar Manuel I Comnenul aduce marturia ca o parte din Dacia Antica aflata intr-o semidependenta dar care va inceta la 1204 cand se spune ca are loc prima decadere a Constantinopolului din cauza exploatarii imparatului grec.

Pentru anul 1186 cand are loc al doilea imperiu blaco-bulgar se spune ca in timpul campaniilor au participat si vlahii din stanga Dunarii care ar fi facut parte din imperiul vlaho-bulgar.

Inflorirea maxima a imperiului vlaho-bulgar are loc in timpul imparatului Ionita cel Frumos poreclit de bulgari Caloianu. Desi unii istorici bulgari nu recunosc participarea vlahilor la imperiu, un lucru nu poate fi trecut cu vederea si anume corespondenta dintre Papa de la Roma Inocentiu al III-lea si Ionita care demonstreaza romanitatea romanilor. Intr-una din scrisori, Papa il roaga pe acesta sa-l primeasca pe legatul apostolic Leon de Santa Croce si in care se scrie: "Nos autem audito quod de nobili Urbis Romae prosapia progenitores tui originem traxerint et tu ab eis et sanguinis generositatem contraxeris". La care Ionita raspunde Papei: "Unabe multas eginium gratias omnipotenti Deo, qui visitavit nos et reduxit nos ad memoriam sanguinis et pitriac nostrae, aqua descendemus", la data de 27 noiembrie 1012.

Aceeasi data o purta si o alta scrisoare a Papei catre imparatul vlaho-bulgar, in care Inocentiu al III-lea nu uita sa invoce un sir de argumente in favoarea trecerii la catolicism a lui Ionita si a poporului sau: "Hoc igitur attendentesiam pridem nobilitatem tuam per nuntium et literas nostras duximus visitandam, ut intellecto devotionis affectu, quaem habes ad Romanam eccleriam, matrem tuam, maiores ad te nuntios postmodum mitteremus quitam te, qui ex nobili Romanorum prosapia diceris descendisse, quam degentem sub te popullum verbo pascerent et exemplo, et de benevlentia et gratia sedis apostolicae rederent certiorem". La care Inocentiu mai adauga: "Expedit enim tibi tam ad temporalem gloriam quam salutem ut sicut genere sic sis etiam imitatione romanus et populus terrae teac, qui sanguine Romanorum se asserit descendisse, eclesiae Romanac instituta sequatur, mientiam in cultu divino mares videntur patris redolere"

La doi ani, Papa Inocentiu al XI-lea la 25 februarie 1204, revine asupra originii romane a romanilor, prin urmatorul text: "Bulgarorul et Blacorum populis tanto nos reputamus specialus debitores, quanto non solum fidem catholicam per sedem apostolicam olim devotius receferunt, sed descenolerunt etiam e sanguinus romanorum, quorum samus profectui et ministerio specialius deputati, qui tanquane peculiaris populus noster nobis tam in spiritualibus quam temporalibus nullo subiacent mediante. Ut igitur ajus magisterium necognoscent, a quo sciunt se spiritualiter didicisse quod credunt et quod sunt camaliter accepisse, cum secundum carmen descenderiut ex nobilibus Romanorum nos. eos confirmare volumus in file catholica, et in denotione sedis apostali aposalicae roborare".

Se pastreaza corespondenta Papei Inocentiu al III-lea cu mitrolpolitul de la Tarnova, prin care-l anunta ca va trimite un sol, fara a uita sa scrie: "quia epse se dominus noster imperator ac totum eius bonanum devotionem ad Eclesian Romanam habent tanequam herdes descendentes a saguino romano".

Papa Inocentiu al III-lea mai scrie inca doua scrisori imparatului Ionita amintindu-i asupra romanitatii sale si a poporului vlah. Iata textul scrisorii: "Bulgarorum et Blacorum eclesiam, quae a Romanit traxerunt originem eclesiae Romana instituta sequantur".

Peste un an apare o alta scrisoare la 1203: "Nosantem iamdudurh ut de ipsis et subiectorum eius devotione ac statum terrac possemus effci certiores, cum non velimus simpliciter, sed obtemus etiam, ut sicut descendist ex nobili prospasia Romana sic etiam eclesiac Romanae instituta sequitum et ab ea magisterium catholicae fidei et honoris suis suscipiant incrementum".

Am insistat asupra acestor scrisori in care Papa se straduia sa-l convinga pe Ionita sa treaca la catolicism avand in vedere ca este de vita romana, adica este vlah. Chiar si imparatul se simtea mandru de originea sa nobila dar pe care istoricii bulgari o contesta, poate vor prezenta odata argumentele lor sa-i combata pe cronicarii greci, persanii, evreii, sau latinii. Se constata insa, ca mitropolitul Vasile de la Tarnovo accepta trecerea ortodocsilor la catolicism. Desi s-ar putea spune ca imparatul Ionita sa fi dorit sa treaca la catolicism nu numai luand ca originea etnica romana el putea s-o faca si din motive politice, pentru ca altceva era Roma cu civilizatia ei si altceva Bizantul cu nationalismul egoist.

De la Ionita incoace nici un principe sau domnitor roman n-a mai invocat originea lui romana, ba mai mult, pe la 1507 domnitorii romani Radu cel Mare al Valahiei Mari si Bogdan al III-lea al Moldovei, aflau pe campul de lupta de la un calugar sarb Maxim, ca ei sunt frati si de aceeasi semintie si rusinati, au plecat cu ostirile si nu s-au mai batut intre ei.

Relatiile bune cu Papa de la Roma ale imparatului Ionita culminau in anul 1204 cand il inhata pe episcopul de la Tarnovo, Vasile, ca mitropolit al vlahilor si bulgarilor. Numirea a avut loc in ziua de 7 noiembrie 1204 si tot atunci s-au numit episcopi pentru populatia vlaha si bulgara din tinuturile: Velbujd, Preslav de Vidin, Branicevo, Nis, precum si la Scopje in Macedonia.

In ziua de 8 noiembrie 1204, cardinalul Leon de Santa Croce, punea pe capul vlahului Ionita Asan zis si Caloianu coroana imperiala, numindu-l "Dominus Blacorum et Bulgarorum" cu diadema regala, sceptrul si steagul Sf. Petru. Din ziua aceea, Ionita, imparatul vlahilor si bulgarilor dadu porunca astfel ca toate bisericile Imperiului sa cada sub jurisdictia Bisericii Catolice a Romei.

Aceasta biruinta a vlahilor sau aromanilor din Balcani n-a durat decat pana la 15 aprilie 1205, cand era ziua de Pasti. Atunci Balduin de Flandra, in loc sa mearga impreuna cu Dogele Venetiei, contele de Blois sa elibereze sfantul mormant de sub stapanire musulmana ataca imperiul romano-bulgar. Dupa mai multe victorii, francezii ajunsera la Tarnovo, imparatul Ionita Asan, dezamagit de crestinii catolici, ajutat si de sciti ii atrase in loc potrivit si-i batu pe cruciatii francezi, imparatul Frantei, Balduin de Flandra, cazand prizonier si murind in temnita de foame a treia zi de Pasti.

Desi Ionita era inamicul grecilor dupa istoricul Andreea Morasini in istoria sa "Libro Secundo", p. 165 si in "Libro Terzo", p. 239, arata ca imparatul Ionita era fauritorul celui mai mare imperiu in Balcani, el ajunsese cu frontiera pana la Bosfor si in Romania numita atunci Tracia. Ionita era numit de Pauli Rhamnusi in cartea sa "De Belo Constantino politano et imp. Comneris": "Ioanissa Rex Mysorum" , ori mizi sau mezieni erau numai vlahii din Timoceania si Bulgaria.

Ionita voia sa cucereasca de la bizantini sau greci Salonicul, in batalia care avea loc in luna octombrie 1207, generalul sau Manastra, intra noaptea in cort si-l strapunde pe la spate cu sabia, asa cum se va intampla la Goraslau cu Mihai Viteazu, si acesta ucis de ofiterii valoni Beani si Mortague in noaptea de 19 august 1601, care venise la Cluj sa-l vada pe generalul sau Baba Novac, roman din Timoceania din insula Portita de langa Tabula Traiana, ucis din ordinul Dietei Maghiare, prin jupuire si ars de viu, iar cadavrul tras in teapa la 5 februarie 1601 pe zidul dulgherilor.

Aromanii si vlahii din Balcani socotesc interventia militara a francezilor in imperiul vlahobulgar, drept cea mai nefericita expeditie ce a putut ducea la trecerea bisericii catolice a romanilor si bulgarilor care a avut drept urmare trecerea sub jurisdictia bisericii Patriarhiei bizantine din Fanarul Constantinopolului ce reprezinta "ziua neagra" pentru toti romanovlahii din Balcani si disparitia lor prin asimilare libera si fortata ca azi prin Biserica Ortodoxa Slava.

Daca n-ar fi fost inspiratia fatala a lui Balduin de a ataca imperiul romano-bulgar, poate ca azi romanovlahii din sudul Dunarii ar apartine unei singure Romanii.

Dupa moartea lui Ionita, imperiul a mers din decadere in decadere, pana s-a prabusit cu totul dupa o batalie a lui Ion Asan al III-lea la 1280 cu tarul Uros al Serbiei care pune capat imperiului vlahobulgar in Balcani. Iata ca si sarbii au facut ceva pentru distrugerea I Imperiu romano-bulgar, desi nu erau atacati de acesta. In timp ce vlahiile numeroase locuite in majoritate de vlahi intre sarbi, bulgari, greci si albanezi se dezvoltau prosper, din sec. al XIII-lea ele au inceput sa piara, slavii luandu-le-o inainte.

Dar in schimb au inceput sa se dezvolte Vlahiile din Dacia Traiana - viitoarea Vlahie sau Romanie.

APARITIA VLAHIEI DIN PASTORII ROMANI

Sa facem o incursiune in arhivele si istoriografia straina, pentru a vedea cum s-a nascut Tara Romaneasca, avand nume oficial in documente si carti de Vlahia.

Istoricul grec Joan Kynnamos afirma ca ar fi "coloni italici" dar cronicarul Anonymus, intr-o cronica interna maghiara si in cartea Gesta Hungarorum scrisa in timpul regelui Ladislau cel Sfant, care nu ne da stiri prea clare despre vlahii din nordul Dunarii. Primul care ne da unele informatii este Odo de Deagilo, care-l insoteste pe regele Ludovic al VII-lea in cruciada a II-a (1147), printre altele, cronicarul francez, apoi Ricardus la 1237 in raportul sau Ungaria Magna aminteste de "que nune Ungaria dicitur, tunc vero dicebatur Romanorum". Ricardus nu mai aminteste despre "pasunile lui Caesar", ci despre "pascua Romanorum" (pastorii romani).

Un arhidiacon din Spalato (Split) la mijlocul sec. al XIII-lea: "Vec regio dicitur antiquintus fuisse pascua Romanorum"[18].

Pe la anul 1240, un calugar din Sticna scrie "Chroniconhith micum Sitticense", in strofa a IV-a, regatul ungurilor este numit "pascua Romanorum", iar in Gesta Hungarorum, cronicarul anonim enumera populatiile peste care au dat, printre acestia aparand si romanii, adica pastorii romani. El spune "terram habitarent sclavi, bulgarii et Blachi ac postares romanorum".

Deci la venirea ungurilor au dat de: sarbi, bulgari si vlahi sau romani. Notarul regelui Bella constata ca in spatiul carpato-panonic continuau sa existe romanii.

Insa in campia Tisei ungurii dau de vlahi sau blachi. Dialectologul Ernst Gamillscheg foloseste termenul de "Blachi ac pastores Romanorum"[19]. Gamillscheg este autorul unei teorii bazate pe studii de dialectologie ca la Portile de Fier la sud si la nord a fost prima vatra de formare a limbii si neamului romanesc.

Simon de Keza sustine ca romanii au fost singurii care au ramas locului, nu au cerut lui Attila sa plece, ci in calitatea lor de sedentari si pastori romani au ramas de bunavoie pe muntii lor.

In Chronicon Pictum (1358), Chronicon Posoniense, Chronicon Dubnicense si Chronicum Budense vom regasi pana in sec. al XV-lea, ideea continuitatii vlahilor in Transilvania si nordul Dunarii[20].

Un autor anonim francez pe la 1308 scrie "Descriptio Europae Orientalis", posibil pentru orientarea lui Carol Robert de Anjou si Carol de Valois, primul pretendent la coroana Ungariei, iar al doilea la cea a imperiului latin de la Constantinopole. Se spune: "Vlahii sunt pastorii romanilor, deci de origine romana".

Intr-un alt izvor, de data aceasta de origine germana, in balada "Cantecul Nibelungilor", romanii sau vlahii, apar intr-un cantec batranesc german, in care se spune ca la nunta principelui german, a participat si o delegatie de 700 de vlahi[21].

Denumirea de Vlahia sau Vlasca pentru Tara Romaneasca dispare greu din cancelariile domnesti si de aceea, chiar si la 1859 cand Divanurile ad-hoc ale Tarii Romanesti si Moldovei voteaza unirea celor 2 tari romanesti sub acelasi domnitor, Al. I. Cuza, se foloseau in continuare denumiri vechi date de straini nu de romani "Moldo-Vlahia" a tinut cam un an dupa care Parlamentul a schimbat denumirea veche medievala din cronici si s-a dat o denumire noua, care se potriveste cu lexicul, istoria si aspiratiile poporului roman, oriunde ar fi, de Romania, cea mai cuprinzatoare identitate pentru toti vlahii din lume, astfel ca in lexicul romanesc, chiar daca se tipareau carti cu alfabet chirilic, cei care le citeau nu stiau ca vecinii lor in majoritate le mai ziceau si vlahi, denumire care se dadea si italienilor, dar pe care romanii n-o foloseau si nici n-o folosesc. Ei ziceau acestei limbi vlahe scrise cu alfabet chirilic, ramasa de la biserica ortodoxa ca sunt scrise in limba rumaneasca, asa scriu si cronicarii.

Etnonimul de "vlah" nu se foloseste la romani, care azi numara aprox. 30 milioane vorbitori de limba romana, cuvantul este o raritate si de aceea a cazut in nefolosinta, a iesit din circulatia oficiala a limbajului diplomatic. Sunt tari slave care au gasit de curand nod in papura lansand teoria ca vlahii ar avea ceva comun cu slavii. Insa daca-i intrebi pe vlahii stiutori de carte, fie din Timoc, fie aromani, ei nu spun ca vorbesc limba vlaseasca, ci vorbesc limba romaneasca; si pe noi romanii de oriunde am fi nu ne intereseaza aceasta momeala, care vrea ca sa ne dusmaneasca unii cu altii, sarbii, bulgarii sau altii, daca le place acest nume de vlah, nimeni nu-i opreste sa-l introduca in carti. Insa noi de aici inainte, dupa ce am fost fraieriti de puterea sarbeasca actuala de vreo 3 ori si inca bine, astazi respingem folosirea acestui cuvant, care nu ne aduce nici un folos nici romanilor nici sarbilor, bulgarilor, rusilor sau altora. N-o sa ne trezeasca strainii sa ne inventam o noua istorie ca si cand nu exista inainte de venirea lor din Asia, si sa le multumim ca ei sunt primii care au descoperit cuvantul vlah, numai ca sa tina in loc lucrurile si sa incurce lumea, asa cum le este naravul.

Teoria este o provocare de istorici carcotasi care in loc sa-si vada de istoria lor, pierd timpul cu aceasta teorie numai ca sa puna piedici in dezvoltarea culturala scolara, religioasa, mass-media, justitie, administratie, etc.. romanilor din Timoc Serbia si Bulgaria ca si a aromanilor din cele 4 Macedonii.

Denumirea trecatoare de ruman si Rumania a fost de scurta durata si in nordul Dunarii a disparut, devenind denumire caduca, ea mantinandu-se doar la romanii izolati din dreapta Dunarii, Timoc, Serbia, Bulgaria si celelalte provincii romanesti din Balcani.

Examinand documentele vechi ce nu pot fi contestate, putem sa tragem cateva invataminte:

1. Popoarele slave din aria balcanica si din Rusia au politizat viata bisericeasca, scoala, armata, politia, mass-media, incat in anumite tari de peste Dunare, in curand se va pune problema, unde sunt crestinii si ce vor face preotii sarbi fara crestini? Ce se va intampla cu monumentele istorice si cu edificiile noi construite la Belgrad pentru crestinism? Cine se va mai ruga lui Dumnezeu, avand in fata asemenea preoti incuiati, care nu inteleg ca traiesc in secolul XXI si cred ca daca un credincios le intra in biserica, le este sluga si trebuie sa poarte jugul acestora ca asa o vrea Dumnezeu? Ei n-au nici o chemare care sa dovedeasca iubirea de adevar, dreptate pentru toate neamurile si fratietate, macar cu cei in jurul carora traiesc. Ei cred ca sunt "buricu-pamantului" si trebuie sa dea niste lectii de buna purtare celorlalte popoare balcanice ortodoxe.

2. In trecut Biserica Ortodoxa cu narav bizantin a urmarit cand sa-i "grecizeze" pe bulgari, biserica sarbeasca pe romani sa-i "sarbizeze", in loc sa se ocupe de soarta bisericii lor, care au un trecut si o multime de monumente istorice dintre care unele distruse intr-o zi; prin 17 martie 2005, albanezii au distrus 35 de manastiri si biserici sarbesti. Ca sa comiti un astfel de pacat cu atata cruzime fata de Sf. Biserica, probabil ca au facut ceva sarbii albanezilor, pentru ca sa-i provoace in asemenea hal iresponsabil.

3. Carturarii daca urmaresc cu seriozitate evenimentele desfasurate de la Revolutie incoace, in Serbia, Bulgaria si Grecia, vor observa ca in toate tratativele, fie bilaterale, fie impreuna cu Europa Unita, pun deasupra tuturor intereselor actuale problemele zilnice sau recente ale lor, pe acestea le discuta, dar se feresc ca "dracu' de tamaie" sa spuna in mass-media, in reviste, la radio sau oriunde interesul public o cere, cauzele pentru care vecinii nostri evita intentionat discutiile care ar descoperi de ce s-a despartit Slovenia de Iugoslavia, de ce Croatia, de ce Bosnia-Hertegovina, de ce Macedonia, de ce Muntenegru si de ce Kosovo nu vor sa mai auda de sarbi si pe cine au sarbii ca prieteni traditionali sau actuali, ca noi nu credem ca au. Ei au impromutat acest narav de la Rusi, care si-au intins imperiul peste sute de popoare din Asia sau Europa inabusindu-le dezvoltarea culturii, religiei si a altor valori inestimabile pe care ei nu le au. De aceea nici rusii n-au un singur popor vecin din Europa si Asia care sa le fie prieten cu adevarat. Iar daca totusi unii se afiseaza ca sunt prieteni, o fac numai din interes si nu din instinct etnogenetic. Daca sarbii se bazeaza pe ajutorul Rusiei, atunci sa-i intrebe pe veteranii care stateau de vorba cu politicienii si generalii rusi in fiecare saptamana, inainte de a se incepe Razboiul Civil in Federatia Iugoslava (1990), care-i indemnau sa nu faca concesii, sa se bazeze pe ei; si rezultatele s-au vazut, Iugoslavia s-a facut tandari si chiar in prezent sarbii nu s-au invatat minte si nu observa ca nici vecenii si nici alti europeni nu-i baga in seama ca popor civilizat, maturizat si europenizat. O.N.U. aproape 2 ani a dat termene pentru ca sarbii impreuna cu albanezii de la Kosovo sa-si faca unele concesii reciproce, carora oficialii diplomati le ziceau compromisuri, pe care sarbii niciodata nu le-au facut, deoarece ei au socotit ca intelegerile aceastea bilaterale, pot evita conflicte sangeroase si razboaie, dar fara ca liderii lor sa fie siliti sa capituleze cat de cat. Prin urmare, e o pierdere de vreme sa discuti cu un astfel de partener, care din capul locului, vrea sa spuna ca poate sa fie prieten cu oricine daca nu-i cere nici un drept si nu se amesteca in problemele intene si il lasa sasi faca de cap ca si cand ei, sarbii ar fi singurul de pe lume. Tara este independenta si suverana si poate sa faca orisice cu populatia nesarba.

Domnul comisar de politica externa al U.E. Solana si altii isi fac iluzii atunci cand merg la Belgrad si-i lauda pe guvernanti "ca uite ce progrese au facut sarbii in Balcani", cuvinte aruncate in vant pentru ca sarbii stiu ca nu asa stau lucurile. Deci daca vom continua sa-i laudam pe sarbi ca si cand ar fi un model de democratie, ar insemna ca il ajutam pe un muribund sa se faca sanatos, dandu-i un pahar cu apa. Acest popor a scapat corabia de sub deriva si trebuie orientat incat intreaga Europa si O.N.U. sa stie acest lucru si sa vina cu bani si functionari calificati care sa-i monitorizeze si sa-i ajute sa se ridice din baltoaca in care au cazut din cauza nationalismului si a lipsei de politicieni democrati si responsabili.

4. Europa si Natiunile Unite au sesizat ca Serbia are energie pe care nu stie cum s-o foloseasca si o foloseste rau impotriva propriilor sai cetateni, nu numai vecini, de aceea s-a infiintat pentru poporul sarb, Tribunalul Penal International de la Haga. Desi popor mic, care nu atinge 10 milioane, s-a impus pe plan mondial in asemenea crime de genocid si etnocid, incat statele responsabile ale lumii au infiintat pentru ei tribunal special. La drept vorbind, astazi, chiar unui sarb nationalist, fost veteran de razboi, somer sau analfabet pauperizat de ordinul miloanelor nu le mai convine sa suporte teroarea si falsa democratie sarbeasca.

Europa face mare gresala ca ocoleste aceasta tara si nu o ajuta sa se democratizeze si sa se descentralizeze in mod corect. Ea ar trebui sa intervina sa se construiasca scoli sau universitati si centre de educatie civica si politica la care sa participe chiar si ministrii si varfurile din arcul guvernamental, carora sa li se elibereze diplome si sa nu parvina in politica numai pentru ca cineva este bariton, indraznet si are voce puternica. De aceea fara un tribunal national care sa-i judece pe cei care au comis abuzuri sub regimul Tito, Milosevici sau altii, credem noi ca nu va disparea comunismul si arivismul in politica sarbeasca si ar fi pacat ca acest popor din vecinatate sa nu fie ajutat sa se trezeasca si sa se dezvolte.

Iata cateva opinii modeste si neutre care pot sa calmeze regiunea balcanica cea mai inflamata.