Doua borne istorice ale luptei pentru unitate si modernizare: Revolutia de la 1848-1849 si Unirea Principatelor

Doua borne istorice ale luptei pentru unitate si modernizare: Revolutia de la 1848-1849 si Unirea Principatelor

Revolutia de la 1848-1849 a ridicat programatic si prin desfasurarea tumultoasa a faptelor ce o compun ca proces istoric un evantai larg de probleme a caror rezolvare era menita a descatusa aripile progresului economic, social, politic, institutional, cultural si , nu in ultimul rand, national; sa permita libertatea individului de a avea initiativa in economie, de a fi liber in viata sociala, de a se exprima nestingherit, de a gandi fara sa intampine oprelisti de nici un fel, de a se misca, de a se asocia in organizatii cu scopuri politice, economice, de caritate sau intrajutorare. Cu un cuvant, de a-si putea urmari, cu mijloace permise de societate, implinirea intereselor si aspiratiilor proprii.

Izbucnirea si desfasurarea revolutiei romane au fost pregatite de acumulari semnificative in planul dezvoltarii economice, al aparitiei si amplificarii tipurilor moderne de productie cum era industria cu formele ei incipiente: cooperatia simpla si manufactura, dar si stadiul evoluat, acela al fabricii; de acumulari si manufactura, dar si stadiul evoluat, acela al fabricii; de acumulari si transformari calitative in planul structurilor sociale in care fermentul novator il constituiau relatiile de proprietate libere, degrevate de orice alte obligatii cu uz personal si care se cereau sa fie generalizate la scara intregii societati; de achizitii hotaratoare in planul vietii nationale: cultivarea limbii in scoala si in viata publica, dezvoltarea creatiei spirituale in respectul a ceea ce era specific national, refacerea, fie si partiala, a unora din atributele autonomiei vietii politico-institutionale in raport cu marile imperii inconjuratoare (otoman, tarist, habsburgic) si solicitarea programatica a unirii si independentei romanilor ca natiune. Toate acestea, cu unele nuante diferite de la o zona la alta (Moldova Tara Romaneasca, Transilvania), si-au gasit exprimarea necesara, in plan programatic fie ca a fost vorba de "Printipiile noastre pentru reformarea patriei" (Iasi), de Proclamatia de la Islaz (Muntenia) sau Programul de la Blaj (Transilvania).

Cu un accent mai apasat sau mai usor, conducatorii revolutiei declansate la mici intervale de timp mai intai la Iasi, mai apoi in Transilvania, si in cele din urma in tara Romaneasca, au vizat cu prioritate desfiintarea crustei anacronice a relatiilor feudale, ruperea barajelor care stavileau realizarea unui ritm mai rapid de dezvoltare a industriei inca incipiente, agriculturii a cometului intern grevat inca de oprelisti vamale, desi de la 1 ianuarie 1848 se proclamase uniunea vamala intre Moldova si Tara Romaneasca, nu insa si intre acestea, pe de o parte si Transilvania pe de alta parte , crearea unor institutii moderne care sa faciliteze dezvoltarea productiei materiale, invatamant, presa libera, norme legislative adecvate, protectia avutiei nationale, institutii financiare, armata nationala moderna .

Intr-un cuvant, revolutia de la 1848-1849 a atins, prin ansamblul obiectivelor sale, sa declanseze actiunea in forta de transformare a structurilor feudale si de modernizare rapida a intregului organism social-economic si politico-institutional.

Asemenea obiective nu au putut fi decat enuntate programatic, iar in practica au prin, unele dintre ele, doar contururi usoare fiindca revolutia a fost infranta datorita rezistentei fortelor sociale dominante, legate prin ansamblul intereselor lor de trecut, dar, indeosebi, ca urmare a interventiei armate a imperiilor inconjuratoare: tarist, otoman si habsburgic. A fost inabusit mai intai miscarea revolutionara din Moldova, apoi, sub loviturile otomane si tariste, revolutia din Muntenia in septembrie 1848 iar dupa si revolutia romana din Transilvania prin interventia militara tarista si habsburgica.

Indiferent insa de imprejurarile ivite al caror cadru va usura sau va ingreuna costul transformarilor din societatea romaneasca, nazuinta de modernizare si emancipare, atat in plan social cat si national, se va dovedi a fi un ferment irezistibil, dizolvand cand mai incet cand mai rapid crusta inabusitore structurilor vechi, perimate si coaguland prin initiative indraznete si percutante acumularile de continuturi moderne in economie, in structurile institutionale, in viata spirituala. Si toate acestea intr-o vizibila consonanta cu ceea ce a fost proiect pasoptist fiindca revolutia din 1848-1849 a avut marele merit de a descifra cu adevarat sensul innoirilor necesare societatii romanesti, de a fixa etapele si continutul profund al unui asemenea proces istoric. A fost aceasta o intelegere adanca la care au ajuns cei mai multi dintre revolutionarii romani, dar Nicolae Balcescu a intuit-o probabil cel mai bine si a exprimat-o cu muta claritate in perioada imediat urmatoare revolutiei, ca intr-un veritabil testament asa cum a si fost, de altfel cunoscuta-i lucrare " Mersul revolutiei in istoria romanilor " in paginile careia scria: " Revolutia viitoare nu se mai poate margini a voi ca romanii sa fie liberi , egali, proprietari de pamant si de capital si frati asociati la fapta unui progres comun. Ea nu se va margini a cere libertatea din launtru, care este peste putinta a dobandi fara libertatea din afara, libertatea de sub dominarea straina ci va cere unitatea si libertatea nationala. Deviza ei va fi :Dreptate, Fratie, Unitate. Ea va fi o revolutie nationala."