Discursul oficial asupra femeii

Discursul oficial asupra femeii

Desi istoricului nu ii este permisa o analiza din perspectiva epocii in care rezida nu putem sa nu observam faptul ca societatea medievala a consacrat primordialitatea elementului masculin si a subordonat femeia. Dar ceea ce astazi se defineste ca fiind inegalitate intre sexe a fost in fapt o situatie cat se poate de normala in evul mediu. Data fiind natura societatilor medievale in care razboiul era o practica cotidiana nu trebuie sa ne mire faptul ca femeia a trecut in planul secund. Daca ar fi insa sa cautam geneza inegalitatii celor doua sexe o sursa ar putea-o constitui textele religioase dar mai ales interpretarea acestora. Referitor strict la perioada medievala, aceasta interpretare a textelor sfinte a fixat adevarate puncte de reper pentru definirea femeii. Femeia, inainte de a fi taranca ori castelana ori sfanta a fost definita prin trupul sau, prin sexul sau[1]. Parintii Bisericii si-au adus si ei contributia la perpetuarea acestei inegalitati. Femeia a fost identificata cu sexualitatea si pacatul. Spre exemplu, pentru Sfantul Augustin casatoria nu avea alta utilitate decat procrearea: "unirea masculului si a femelei cu scopul procrearii reprezinta utilitatea naturala a casatoriei" . Pornind de la pacatul originar, profilul femeii a fost imbogatit cu valente negative; femeia e rea, coruptibila, inclinata spre pacat si desfrau si de aceea trebuie tinuta sub controlul cat mai strict al barbatului. La antipodul acestei femei se regasesc Fecioara Maria si femeile care s-au retras din lume si care si-au dedicat viata slujirii lui Dumnezeu - calugaritele. Aceste linii generale ale profilului au fost preluate si inscrise in codurile de legi. Discursul religios si cel laic s-au unit atunci cand a fost vorba despre femei. Expresia cea mai clara a acestei uniuni este fara indoiala discursul asupra vrajitoriei.

Dupa cum notam anterior, imaginea femeilor din societatea medievala se construieste prin prisma acestui discurs religios preluat si adaptat in codurile de legi. Definitia vrajitoriei este doar o latura a profilului feminin care trebuie completata cu analiza exhaustiva a celorlalte izvoare juridice. Insistam deci, in cele ce urmeaza, asupra discursului - tot oficial - asupra femeii, redat in normele legale care au functionat in secolele XIV-XVII in spatiul romanesc.

Dupa cum au subliniat deja istoricii romani - mai ales aceia care s-au ocupat de istoria statului si dreptului romanesc - izvoarele dreptului medieval pot fi structurate in doua categorii: cutuma sau obiceiul pamantului si legea scrisa. Initial, cutuma - prav, zakon, ritus, lex etc. - a reprezentat izvorul principal al dreptului. Acest izvor de drept, modul in care el a functionat direct in societate este foarte greu de urmarit, mai ales in ceea ce priveste aspectele legate de familie si femeie. In plus, codificarile au aparut relativ tarziu si intr-o oarecare masura au alterat esenta acestui drept cutumiar prin traducerea si preluarea unor norme juridice straine. In ceea ce priveste legea scrisa - pravila, lege, constitutio, decret etc. - si pentru Tara Romaneasca si pentru Moldova ea s-a manifestat, dupa cum am notat deja, prin traducerea si preluarea unor legiuiri straine, bizantine. Din punct de vedere cronologic pentru Tara Romaneasca cel mai vechi manuscris de pravila slavona dateaza din 1451 cand gramaticul Dragomir a copiat la Targoviste Zaconicul, iar in Moldova din 1472 cand ieromonahul Ghervasie a copiat Syntagma lui Matei Vlastares . In secolul al XVI-lea seria lucrarilor de drept a fost continuata prin tiparirea Pravilei sfintilor apostoli, o pravila bisericeasca, dar continand si elemente laice, in anexele Molitvenicului din 1545. Tot in acest secol va aparea si Pravila ritorului Lucaci - 1581, tot un text bisericesc, dar care contine si el norme referitoare la casatorie si familie . Abia in secolul urmator vor aparea insa primele codificari, in adevaratul sens al cuvantului, ale dreptului, odata cu aparitia Cartii Romanesti de Invatatura de la Pravilele imparatesti, lucrare tiparita la Iasi in anul 1646 din porunca domnitorului Vasile Lupu si apoi Indreptarea Legii sau Pravila cea Mare, tiparita la Targoviste in 1652. De notat este si faptul ca literatura juridica din Tara Romaneasca, in virtutea dreptului de patronaj al Mitropoliei de la Targoviste asupra bisericii ardelene romane, tipareste pentru Transilvania o editie a Pravilei de la Govora .

In Transilvania, dreptul obisnuielnic, nescris si mai ales dreptul vechi romanesc au precumpanit pana in secolul al XIV-lea . Numele sau termenii sub care e cuprins dreptul nescris romanesc sunt in raport cu limba documentelor care-l mentioneaza: in cele romanesti se numeste obicei -obiceiul pamantului, obicei de veac, lege, iar in documentele latinesti se numeste jus, jus valachicum, jus Valachie, consuetudo, antiqua consuetudo, antiqua lex sau consuetudo Valachorum, ritus Valachie etc . Primele legi scrise le-au constituit decretele regilor unguri . Abia in 1366 regele Ludovic I de Anjou a incercat sa inlocuiasca acest drept cu legiuirile oficiale, dar masura a provocat reactii de impotrivire din partea autohtonilor. Un moment cheie in evolutia dreptului scris l-a constituit insa aparitia Tripartitului, opera nobilului maghiar Stefan Werboczi redactata intre 1504-1514 si editata in 1517. Potrivit istoricilor dreptului romanesc aceasta lucrare ocupa un loc intermediar intre dreptul scris si cel cutumiar, dat fiind faptul ca ea "reprezinta o codificare particulara atat a dreptului scris cat si a celui nescris in vigoare la acea data" . Si in cazul Transilvaniei tot secolul al XVII-lea va aduce prima codificare semnificativa prin Iuridici processus specimen din 1619 si ulterior prin Approbatae constitutiones regni Transilvaniae et partium Hungariae eidem annexarum, publicat in 1653 si respectiv Compilatae constitutiones regni Transilvaniae et partium Hungariae eidem annexarum publicate in 1669. Aceste doua mari colectii de legi transilvanene cuprind si unele norme de drept obisnuielnic imprumutand totodata nu doar conceptia ci si unele norme din Tripartitul lui Werboczi . Pentru Transilvania mai trebuie amintite si legiuirile specifice locale cum sunt de exemplu Constitutiile Tarii Fagarasului, ce contin norme de drept consuetudinar romanesc, sau legile comunitatilor sasesti si secuiesti. Referitor la sasi se impune a nota faptul ca in baza privilegiilor acestia si-au creat legiuiri proprii, sistematizate de catre Honterus intr-un compendiu deosebit: Compedium iuris civilis in usum civitatum ac sedium Saxonicarum in Transilvania, Brasov, 1544 iar, ulterior, in 1583 aceste legiuiri precum si altele vor fi cuprinse in statute speciale: Statuta iurium municipalium Saxonum in Transilvania . Pentru Transilvania mai trebuie avute in vedere si hotararile dietelor din Transilvania de la 1526 pana la 1699, editate de catre S. Szilagyi sub titlul Monumenta comitialia regni Transilvaniae, Budapesta, 1875-1899, 22 volume .

Din punctul de vedere al continutului, prevederile care ne intereseaza direct sunt acelea care fac referire la statutul persoanelor, la familie, la dreptul de succesiune, la pedepse si infractiuni. Acestea sunt normele din care vom incerca sa extragem discursul oficial vizavi de femei si statutul lor in societate. Pentru a ne face o imagine de ansamblu asupra modului in care statutul femeii transpare din aceste legi scrise vom lua exemplul Pravilelor din secolul al XVII-lea, deoarece continutul lor este, cu exceptia poate a formularii, identic in enunturile referitoare la femei. Pentru ca demersul sa fie mai usor de urmarit il vom structura pe mai multe aspecte, cele care ni s-au parut cele mai relevante. Vom urmari asadar principalele norme juridice din cuprinsul pravilelor care fac referire la femeile casatorite, cele necasatorite si cele de conditie inferioara. Trebuie de asemenea sa subliniem inca de la bun inceput ca prevederile Pravilelor referitoare la viata de familie, la viata erotica si in general la fapte de domeniul moralei au un pronuntat caracter religios. Un atare aspect este lesne de inteles daca se are in vedere faptul ca avem de-a face cu norme de drept canonic si daca tinem cont de specificul societatilor medievale in care toate normele, toate incalcarile moralei intrau sub incidenta curtii ecleziastice.