Pravilele romanesti ca izvoare juridice

Pravilele romanesti ca izvoare juridice

Dintre cele mai reprezentative coduri de acest gen ne limitam la a analiza succint doua dintre acestea: Cartea Romaneasca de Invatatura si Indreptarea legii. Opiniile istoricilor vizavi de aceste pravile sunt inca divergente. Unul dintre cele mai controversate aspecte este acela al aplicabilitatii lor. Intr-adevar, normele juridice din cuprinsul Pravilelor nu sunt confirmate decat partial de documentele epocii. Doar cateva dintre reglementarile teoretice isi gasesc corespondentul in practica cotidiana. Acestea sunt probabil elaborate in baza obiceiului pamantului, acesta fiind cel care continua sa reglementeze raporturile juridice dintre oameni.

Totusi lipsa de documente nu trebuie sa insemne, in mod obligatoriu, faptul ca Pravilele nu au fost aplicate. Raportandu-se la un caz citat de Nicolae Costin in Letopisetul Tarii Moldovei A. D. Xenopol amintea faptul ca in timpul celei de-a doua domnii a lui Constantin Duca (1701-1704) s-a taiat capul lui Goia, capitanul de Covurlui, cu pravila, caci a rapit o fata promisa altuia, iar averea vinovatului a fost data victimei, pedeapsa care apare dupa cum am vazut in pravila (glava 32). Un alt caz in sustinerea ipotezei ca Pravilele au fost totusi aplicate este cel relatat de Enaki Kogalniceanu in Letopisetul Tarii Moldovei, 1733-1774, cand un fiu de boier a fost pedepsit pentru crima in conformitate cu prevederile pravilei ( glava 8).

Disputele legate de aplicabilitatea Cartii Romanesti de Invatatura, sunt similare cu cele legate de aplicabilitatea Indreptarii Legii. Editorii acestei pravile sustin ca aplicarea ei a fost una limitata, ceea ce a dus la caderea ei in desuetudine. Totusi aceiasi editori considera ca aplicarea Indreptarii Legii nu trebuie cautata in documentele vechi care sunt in general de drept privat; aplicarea ei efectiva este insa dovedita de numeroasele copii manuscrise ale acestei pravile aflate la Biblioteca Academiei Romane. Deci, si in acest caz numarul manuscriselor este adus ca argument in favoarea aplicabilitatii ei.

Argumentele de mai sus nu pot fi considerate decat reale printr-un rationament simplu si anume ca elaborarea acestor pravile, din ordinul domniei, nu si-ar gasi justificarea daca ele nu ar fi fost scrise tocmai cu scopul de a fi puse in practica. Mai mult, din cuprinsul lor, prin aspectele tratate reiese foarte clar ca ele au fost destinate instantelor abilitate fie doar in calitate de "manuale" menite sa ofere posibile solutii de judecata, fie poate chiar pentru aplicarea lor punctuala. In plus, coroborarea informatiilor din Pravile cu cele din cuprinsul documentelor anterioare elaborarii Pravilelor pare sa ateste ca acestea din urma sunt o codificare a normelor juridice existente in societatea romaneasca.

Pentru ca problema aplicarii pravilelor sa fie solutionata trebuie in primul rand sa se investigheze cine putea sa aiba acces la aceste pravile si deci cine putea sa se foloseasca de normele juridice din cuprinsul lor. Datorita caracterului religios ele trebuie sa fi fost cunoscute de ierarhia ecleziastica superioara a Bisericii ortodoxe din cele doua Tari Romanesti. Prin prevederile de drept civil si penal ele trebuie sa fi fost destinate uzului principalelor instante de judecata ale tarii. De asemenea, chiar daca aceste prevederi nu au fost aplicate in totalitatea lor si au constituit probabil doar un "ghid" juridic, totusi importanta lor nu poate fi omisa. Atat Cartea Romaneasca de Invatatura cat si Indreptarea Legii sunt produsul unei epoci, al unei mentalitati si, ca atare, ele reflecta modul de gandire al contemporanilor sau cel putin modul de gandire al autorilor lor. La fel si faptul ca exista mai multe exemplare ale acestor Pravile ne demonstreaza clar ca ele au circulat in Moldova si respectiv in Tara Romaneasca, deci, ele au fost cunoscute, daca nu si aplicate. Un contraargument al folosirii lor reale ar putea fi acela ca totusi continutul lor este preluat din lucrari de drept straine - bizantine, italiene - si ele nu ar reflecta punctul de vedere autohton. Acest contraargument poate fi totusi lesne combatut: folosirea unor surse straine in redactarea Pravilelor lasa libera redactorilor eliminarea acelor pasaje care nu corespundeau realitatilor romanesti. Asadar, redactarea in forma finala ne arata femeia asa cum era ea vazuta de contemporani, inferioara barbatului.

Impregnate de un puternic spirit religios, Pravilele redau imaginea unei femei in concordanta cu viziunea pe care Biserica o avea despre femeie si despre rolul ei in cadrul familiei. Acest spirit religios omniprezent, caracteristic legislatiei medievale, este cel care domina mai cu seama reglementarile referitoare la viata de familie, la viata erotica si in mod special la faptele de domeniul moralei. Pravilele ne ofera, deci, o imagine asupra modului in care femeia a fost perceputa de catre autorii - barbati - ai Pravilelor. Date fiind aceste considerente este firesc de ce autorii au insistat indelung asupra acestor aspecte ale vietii de familie, constituind asadar un izvor extrem de valoros pentru istoria femeii. Dintre aspectele cele mai elaborate care se regasesc in aceste izvoare juridice mentionam: normele si regulile pentru incheierea logodnei si a casatoriei; obligatiile pe care femeia casatorita le avea fata de sot; divortul; norme referitoare la limitele puterii barbatului asupra femeii etc. Analiza acestor prevederi ofera informatii definitorii pentru conturarea statutului juridic al femeilor casatorite, al vaduvelor si fetelor necasatorite, precum si pentru raporturile dintre membrii unei familii.

Per ansamblu, Pravilele reprezinta surse indispensabile pentru istoria femeii. Analiza lor succinta a reliefat imaginea unei femei ,,mai proasta si mai leasne spre cadeare decat barbatul", femeie care trebuie mereu tinuta sub control. Doar prevederile juridice care asigura protectia femeii in cazul anumitor infractiuni si cele referitoare la conditia juridica a vaduvelor mai atenueaza aceasta inferioritate a femeii fata de barbat.

Dar diferente nu exista numai intre conditia juridica a femeii si cea a  barbatului, ci si intre diversele categorii sociale din care femeile faceau parte. De fapt conditia juridica a femeii era la fel de mult influentata de categoria sociala din care facea parte ca si de calitatile morale, de reputatia pe care o avea.