Romania si "Razboiul Sfant"

Romania si "Razboiul Sfant

Conceptia strategica a "Operatiunii Munchen

La actiunile militare din 22 iunie - 26 iulie 1941 au participat urmatoarele forte armate: Grupul de armate "General Antonescu", infiintat la 21 iunie 1941 (constituit din armatele 3 si 4 romane, 11 germana) cu: 10 comandamente de corp de armata (sapte romane si trei germane), 24 divizii (16 romane si opt germane), trei brigazi mixte munte romane, patru brigazi de cavalerie romane, doua brigazi de fortificatii romane si alte unitati de diferite arme.

Actiunile de lupta ale trupelor terestre au fost sprijinite de Flota 4 aeriana germana si de Gruparea Aeriana de Lupta romana, care avea trei flotile de aviatie de bombardament, o flotila de aviatie de vanatoare, o flotila de informatii, escadrile de recunoastere, legatura si observatie (25 escadrile, din care 8 de vanatoare, 15 de bombardament, una de legatura, una de recunoastere si un total de 253 avioane). Alte 10 escadrile (6 de observatie, 2 de recunoastere si 2 de legatura) erau afectate armatelor 3 si 4 romane. In zona de operatii s-au aflat 4 regimente de artilerie antiaeriana cu 12 divizioane.

Marina militara romana dispunea de 41 nave de lupta mai importante din care 14 la Marea Neagra (4 distrugatoare, 3 torpiloare, 3 canoniere, 3 vedete torpiloare, un submarin) si 27 pe Dunare (monitoare, vedete blindate, vedete de siguranta). In Marea Neagra au actionat si 33 nave de lupta germane si italiene (12 submarine de tonaj mic, 21 vedete torpiloare). Efectivele totale ale armatei romane angajate in lupta insumau 473.103 militari.

In fata grupului de armate romano-germane se afla Frontul de "Sud" sovietic, constituit din armatele 9 la sud si 18 la nord, avand 8 corpuri de armata (din care 3 corpuri mecanizate si un corp de cavalerie) cu circa 20 de mari unitati. Fortele sovietice erau dispuse cu 8 divizii in esalonul intai de-a lungul liniei de demarcatie romano-sovietica, intre Seletin in Bucovina, pe Prut si Dunare, apoi pe Bratul Chilia pana la Limanul Nistrului inclusiv.

In adancime, intre Prut si Nistru, sovieticii realizasera o puternica grupare de forte de 8 divizii, din care 4 de tancuri, in esalonul doi. In rezerva, la est de Nistru, se aflau inca trei - patru mari unitati.

Existau informatii, justificate de cantitatea de forte existente, ca intentia conducerii sovietice era de a executa actiuni ofensive spre "Poarta Focsanilor" (spatiul dintre Carpatii de Curbura si Dunare) pentru a deschide directiile spre campurile petrolifere, Campia Romana si Dunare.

Desfasurarea actiunilor dupa 22 iunie 1941, mai ales la nord de spatiul romanesc, a anulat intentiile ofensive sovietice. Mai mult, circa 3 mari unitati au fost retrase de pe frontul romanesc intre 22 iunie si 4 iulie si deplasate pentru a face fata ofensivei germane in Galitia.

Conceptia generala a bataliei pe frontul roman era conditionata de desfasurarea actiunilor la flancul sudic al frontului sovieto-german. Aici, in sudul Galitiei, pe directia Lvov- Kiev, urma sa treaca la ofensiva trupele germane ale Grupului de armate "Sud", de pe un aliniament de plecare mult mai la vest fata de cel de pe raul Prut. In asemenea conditi, pentru Grupul de armate "General Antonescu" s-a prevazut initial o scurta perioada de asteptare strategica (care a avut loc timp de 10 zile, intre 22 iunie si 1 iulie 1941). Scopul acestei perioade era de a fixa fortele sovietice pentru a nu le permite sa se regrupeze catre nord, a realiza capete de pod la est de raul Prut si a crea conditii favorabile trecerii la ofensiva. Ulterior, pe masura progresiunii fortelor germane de la nord, urmau sa treaca la ofensiva si trupele de pe frontul roman, intr-o succesiune de la nord la sud.

Una din cele mai complexe operatii ofensive executata de trupele romane in cooperare cu cele germane a constituit-o Operatia pentru eliberarea Basarabiei, a partii de nord a Bucovinei si a Tinutului Herta. 

Conceptia ofensivei Grupului de armate "General Antonescu" consta in: executarea loviturii principale cu fortele de la centrul dispozitivului (Armata 11 germana) pe directia generala Iasi, Moghilev, pentru a forta apararea inamicului de pe raul Prut, a despica dispozitivul fortelor sale si a ajunge cat mai repede la fluviul Nistru; executarea a doua lovituri cu aripile dispozitivului (armatele 3 la nord si 4 romane), pe directiile Radauti, Hotin si, respectiv, Falciu, Tighina. Zona de actiune a grupului de armate avea o largime de aproximativ 480 km. (de la Selitin la Galati) si o adancime variabila: 30-70 km. in Bucovina, 80-120 km. in partea centrala a Basarabiei, 120-180 km in sudul Basarabiei. Dispozitiv operativ (de la nord la sud) consta in:

Armata 3 romana, pe un front de circa 130 km, intre Seletin si Ripiceni, avand in compunere Corpul de munte (cu 3 brigazi mixte munte - in total 18 batalioane de vanatori de munte), o divizie de infanterie, o brigada de cavalerie, 3 batalioane mitraliere divizionare, 2 divizioane de artilerie grea si alte subunitati de diferite arme. Armata avea la dispozitie o escadrila de recunoastere, 3 escadrile de observatie si o escadrila de legatura.

Armata 11 germana, pe un front de circa 150 km, intre Ripiceni si Comarna (sud-est Iasi), avand in compunere 5 comandamente de corp de armata (3 germane - 11, 30, 54 si 2 romane - 4, de cavalerie), 14 divizii (8 germane si 6 romane), 2 brigazi de cavalerie romane, 3 regimente si 2 divizioane independente de artilerie grea romane si alte subunitati de diferite arme.

Armata 4 romana, pe un front de aproximativ 200 km, intre Comarna si confluenta Prutului cu Dunarea, avand in compunere 3 comandamente de corp de armata (3, 5 si 11), cu 7 divizii, o brigada de cavalerie, 2 brigazi fortificatii, 5 regimente de artilerie grea, 4 divizioane de artilerie grea independente, 2 batalioane de mitraliere divizionare si alte subunitati de diferite arme.

La dreapta, pe malul drept al Dunarii, intre Galati si sud Izmail, Corpul 2 armata (subordonat Marelui Cartier General) avea desfasurata Divizia 10 infanterie, iar pe Bratul Chilia si in Delta se afla Detasamentul Maritim nr. 1, compus din 3 batalioane de infanterie marina. La stanga (Armatei 3 romane) se aflau forte din Armata 17 germana. Raportul de forte operativ, in mari unitati, era de 1,6:1, iar pe directia loviturii principale de 2,3:1, in favoarea fortelor romane si germane .

Terenul pe care s-a desfasurat operatia ofensiva avea aspecte variate: muntos-impadurit in Bucovina, deluros in nordul si centrul Basarabiei si ses brazdat de lacuri in partea de sud, catre Dunare. Masivul impadurit Cornesti, de la vest de Chisinau, era cheia strategica a apararii din centrul Basarabiei. Pe malul stang al Nistrului, sovieticii construisera un aliniament fortificat ("Stalin"), avand cazematele esalonate in adancime pe trei linii, iar pe cel al Prutului se aflau lucrari de fortificatii in sectoarele cele mai favorabile fortarii dinspre vest. Cursurile de apa din bazinele raului Prut si fluviului Nistru, precum si culmile dealurilor (cu inaltimi de 300-500 m) orientate in general de la nord-vest catre sud-est, perpendicular pe directiile de ofensiva ale trupelor romane si germane, favorizau organizarea apararii pe aliniamente succesive.

Principalele cai de patrundere erau: Storojinet, Cernauti; Noua Sulita, Hotin; Sculeni, Balti, Soroca; Ungheni, Chisinau, Dubasari; Husi, Tighina; Falciu, Comrat, Cetatea Alba. Fluviul Dunarea, in special de la Galati la Izmail, care era greu de fortat necesitand trupe si mijloace numeroase. Delta era favorabila doar unor actiuni locale, cu infiltrari si incursiuni de-a lungul canalelor.

2. Desfasurarea ostilitatilor. Eliberarea Basarabiei si

a Bucovinei de Nord

Ofensiva generala pe frontul Prutului, denumita Operatiunea München, era planuita pentru 2 iulie. Lovitura principala urma sa fie data de experimentata Armata 11 germana, cu Corpul de Cavalerie roman (Brigazile 5 si 6 Cavalerie) si Corpul 11 german (Diviziile 76 si 239 Infanterie germane, Diviziile 1 Blindata si 6 Infanterie romana) spre Moghilev Podolsky. Corpurile 30 (Divizia 198 Infanterie germana, Diviziile 8, 13 si 14 Infanterie romana) si 54 germane (Diviziile 50 si 170 Infanterie germana, Divizia 5 Infanterie romana) aveau misiunea sa ocupe orasele Balti si Dubasari. Armata 4 romana urma sa atace cu Corpul 3 (Diviziile 35 Infanterie Rezerva, 11 si 15 Infanterie) catre Chisinau si cu Corpul 5 (Divizia de Garda, Divizia de Graniceri si Divizia 21 Infanterie) catre Tighina.

Corpul 11 (Brigazile 1 si 2 Fortificatii) ramanea pe pozitii defensive. In Delta, Corpul 2 (Diviziile 9 si 10 Infanterie) trebuiau sa forteze traversarea Dunarii si sa curete litoralul pana la Limanul Nistrului. In fine, Armata 3 a primit comanda operativa a Corpului de Munte (Brigada 8 Cavalerie, Brigazile 1, 2 si 4 Munte si Divizia 7 Infanterie) si avea misiunea sa ocupe nordul Bucovinei. In nord, Divizia 7 Infanterie a inceput atacul la ora 4:00 dupa o pregatire de artilerie de zece minute. Inaintarea a fost insa oprita la 6:30 de puternice contraatacuri sovietice. Insa trupele Corpului 17 din Armata 12 sovietica erau in retragere, datorita patrunderii germane pana la Rovno, care le ameninta spatele.  

Astfel generalul de divizie Gheorghe Avramescu[2], comandantul Corpului de Munte, a ordonat atacul pe tot frontul a doua zi. Pe 3 iulie Batalioane 1 si 2 ale Brigazii 1 Munte au inaintat pana in apropierea Storojinetului, au trecut Siretul prin apa, deoarece podul fusese dinamitat in timpul retragerii, si au distrus ariergarda sovietica aflata in oras.

In dreapta Brigazii 1 Munte, Brigada 4 Munte a ajuns pe Siretul Mic impingand inapoi ariergarzile Diviziei 60 Munte sovietice. Aripa dreapta a Armatei 3 era formata din Divizia 7 Infanterie si Brigada 2 Munte, Brigada 8 Cavalerie fiind in rezerva. Brigada 2 a inaintat spre Molnita, cu Batalionul 15 / Grupul 4 Vanatori de Munte in avangarda, care a dus lupte grele pentru cucerirea Dealului Bourului, in timp ce Grupul 5 a ocupat Dealul Porcului. Divizia 7 a dus lupte in zonele Fantana Alba, Cerepcauti si Petricani, fara a inainta prea mult si pierzand 88 de oameni (7 morti, 72 raniti si 9 disparuti).

Pentru a veni in ajutorul acesteia, Brigada 4 Munte a executat pe 4 iulie la ordinul generalului de corp de armata Petre Dumitrescu[3] o manevra cu o parte din forte in spatele trupelor sovietice care se luptau in zona Fantana Alba - Cerepcauti, fortandu-le sa se retraga si, astfel, Divizia 7 Infanterie si Brigada 8 Cavalerie au traversat si ele Siretul. Brigada 1 Munte a continuat inaintarea si a ajuns cu Grupul 1 Vanatori de Munte al colonelului Albert Ludwig in fata Cernautilor. Acesta a fost decorat ulterior cu Ordinul Mihai Viteazul, clasa a III-a, pentru inaintarea rapida a detasamentului sau..

A doua zi, pe 5 iulie, Grupul 'Colonel Mociulschi' din Brigada 1 Munte (Batalioanele 1, 2 si 23 Vanatori de Munte, Divizionul 1 Obuziere Munte, o baterie de tunuri de munte, o companie anticar si Escadronul 1 Vanatori Calare) a atacat frontal orasul, in timp ce restul brigazii, masata in Grupul 'Colonel Marinescu', a manevrat pe vest si Brigada 4 a manevrat pe la est. Amenintate cu incercuirea, trupele sovietice s-au retras. La ora 17:00 au patruns in oras Batalioanele 3 si 23 Vanatori de Munte. Capitala Bucovinei de Nord fusese reluata. 

Brigada 2 Munte a trecut Prutul si a inaintat spre Hotin, ducand lupte grele la Noua Sulita si Dincauti, unde trupele sovietice au cotraatacat, situatia fiind salvata de interventia Escadronului 2 Vanatori Calare.

Pentru operatiunea de ocupare a orasului, general de brigada Ioan Dumitrache[4], comandantul Brigazii 2 Munte, i s-a subordonat si Brigada 8 Cavalerie, care a inlocuit in stanga sa Divizia 7 Infanterie. Pe 6 iulie el a decis sa atace in felul urmator: Regimentul 2 Calarasi trebuia sa fixeze fortele inamice, in timp ce Detasamentul 'Locotenent. colonel Ciubotaru' (comandantul Batalionului 7) si Escadronul 1 / Regimentul 3 Calarasi Purtat manevrau pe la est, iar doua batalioane de vanatori de munte si un divizion de artilerie de munte pe la nord-vest. La ora 5:45, avangarda Regimentului 2 Calarasi (Escadronul 3) a ajuns in zona conacului Rates, unde a fost oprita de o rezistenta puternica, capitanul Fortunescu, comandantul unitatii, fiind ranit. Escadronul a fost intarit cu doua plutoane si la ora 9:00 a invaluit pozitia sovietica pe la est, fortandu-i pe aparatori sa se retraga.

Asaltul asupra orasului a inceput la ora 18:00, iar la 19:30 Batalionul 16 a fost puternic atacat dinspre Rucsin. A intervenit Batalionul 9 Vanatori de Munte si a restabilit situatia. Astfel, la ora 20:00, Batalionul 16 a intrat in partea de sud a padurii Hotin, urmat aproape de Batalionul 9. Detasamentul 'Ciubotariu' a inaintat pana pe Dealul Imasului, unde a surprins o coloana sovietica in retragere.

In timpul noptii, pozitiile detasamentului au fost puternic atacate de infanterie sprijinita de tancuri, dar a rezistat, blocand o eventuala cale de repliere spre sud-est. Pe 7 iulie, pe o ploaie torentiala, luptele au continuat. Batalionul 10 Vanatori de Munte a reusit sa patrunda in nordul orasului, iar Batalionul 16 sa se apropie de satul Atahi, punctul de trecere peste Nistru folosit de sovietici. In ziua urmatoare, Divizioanele 52 si 57 Artilerie Grea au redus la tacere artileria inamica de pe malul stang al Nistrului. La ora 14:00, Brigada 2 Munte a declansat atacul si a eliminat ultimele rezistente de pe Dealul Cetatii si de la Atahi. Pana la ora 17:00, Hotinul era in mainile sale.

In urma acestor succese, Armata 3 a primit ordinul sa schimbe directia de atac spre est. Astfel, Brigada 8 Cavalerie trebuia sa asigure legatura la aripa dreapta cu Corpul de Cavalerie, in timp ce Corpul de Munte urma sa inainteze pana la Nistru intre Vijnievo si Voloscova. Divizia 7 Infanterie a fost subordonata Armatei 4. Pana pe 11 iulie, Armata 3 ajunsese pe aliniamentul Cormani - Romancauti cu Brigada 4 Munte, Romancauti - Climauti cu Brigada 1 Munte si Kalus - Volskova cu Brigada 8 Cavalerie.

A doua zi, brigazile de munte au avut ciocniri cu ariergarzile sovietice si spre seara au atins Nistrul in zona Romancauti. Revenind la data de 2 iulie, pe frontul din nordul Basarabiei, Corpul de Cavalerie din componenta Armatei 11 a inceput trecerea in primele ore ale zilei. Brigada 6 Cavalerie, aflata pe aripa stanga a corpului, la jonctiunea cu Armata 3, a creat, cu greu, un cap de pod peste Prut in zona de nord Serbeni - Dumeni, datorita numeroaselor contraatacuri ale blindatelor sovietice. Divizia 6 Infanterie a inceput traversarea la Cuconesti, Movila Rupta si Corpaci, fara incidente. Regimentul 27 Dorobanti Bacau a reusit sa treaca 2 batalioane peste rau pana la caderea serii. Divizia 1 Blindata a declasat si ea atacul pe directia Bratuseni - Edinita.

Ziua urmatoare, Brigada 6 Cavalerie a ajuns la nord-est de Varatec, iar Divizia 6 a continuat traversarea fara probleme. In schimb Divizia 13 Infanterie a fost atacata foarte puternic de Corpul 2 Mecanizat sovietic la Soltoaia.

Rapoartele inaintate comandamentului mentinonau 200 de tancuri, cifra foarte probabil exagerata. Pe 4 iulie, Brigada 5 Cavalerie a trecut si ea Prutul cu Detasamentul 'Colonel Korne' si a inceput inaintarea pe directia Terebna - Edinita. Divizia 1 Blindata a intervenit cu Batalionul 1 din Regimentul 1 Care de Lupta la est de Bratuseni in sprijinul Regimentului 203 din Divizia 76 Infanterie germana, care era atacat de blindate sovietice si se afla intr-o situatie grea.

Divizia 8 Infanterie, subordonata Corpului 30, a iesit din capetele de pod de la Badarai, Chetris si Moara Domneasca, dar a fost oprita de comandamentul corpului, deoarece Divizia 198 germana aflata in flancul sau intampina greutati. Subordonata aceluiasi corp german, Divizia 13 a dus lupte la Sarata Noua, iar ziua urmatoare a intampinat rezistente puternice la Marandeni. Batalionul III/Regimentul 7 Dorobanti a reusit sa ocupe localitatea, dar a suferit pierderi mari.

Pe 5 iulie, Divizia 5 Infanterie romana, din Corpul 54 german, a trecut si ea Prutul si a luat pozitie pe flancul drept al acestuia. In timpul noptii de 4 spre 5 iulie, Divizia 1 Blindata a fost angajata langa Branzeni cu elemente ale Diviziilor 74 si 176 Puscasi sovietice (din Corpul 48 Puscasi), sprijinite de tancuri. A pus stapanire pe satele Chetrosita Veche si Parcova, iar grupul sau de cercetare a ajuns pana la Ednita. Ziua urmatoare, acest grup era deja pe Nistru., iar pe 7 iulie grosul fortelor diviziei a ajuns si el la frontiera din 1940, in dreptul orasului Moghilev.

Tot pe 7 iulie, elemente ale Corpului de Cavalerie, comandat de generalul. de divizie Mihail Racovita, au ajuns langa Lipnic, pe Nistru. Brigada 6 Cavalerie a reusit performanta de a strabate 50 de km. in acea zi.

Mai la sud,. inaintarea a decurs mai greu, Divizia 14 Infanterie, din Corpul 30 german, fiind oprita in fata orasului Balti. Batalionul III/Regimentul 13 Dorobanti Stefan cel Mare a atacat frontal satul Biliceni, in timp ce Batalionul II a manevrat localitatea pe la nord. Pe 8 iulie, Divizia 13 s-a alaturat bataliei de la Balti, luptand la Singureni si Dealul Tarinei, o pozitie puternic fortificata, care a fost asaltata de Regimentul 22. Divizia 14 a fost subordonata Corpului 54 si a primit misiunea sa stabileasca un cap de pod la nord de Raut in regiunea Elisabeta, indeplinind-o ziua urmatoare, cand Diviziile 13 si 14 au reusit sa impinga rezistentele sovietice la est de Balti. Regimentul 39 Infanterie a atins Rautul la ora 10:00. Divizia 5 Infanterie, aflata pe flancul drept al Corpului 54 a avut o ciocnire cu cavaleria sovietica in zona Zgardesti-Mandresti. Atacul a fost dat cu doua regimente in linie, in timp ce al treilea era situat in spatele aripii stangi.

La ora 14:00, Regimentul 8 Dorobanti a cucerit satul Zgardesti, in timp ce Regimentul 32 Infanterie Mircea a respins trupele sovietice la est de Mandresti si de Padurea Gliceni. A doua zi, sprijinit de patru divizioane de artilerie, regimentul a atacat Mandrestiul frontal cu un batalion si cu un al doilea l-a manevrat pe la sud, punand in pericol spatele trupelor sovietice, care s-au retras abandonand mult armament.

Divizia 1 Blindata a primit misiunea de a inainta spre sud, pe directia Mosana-Soroca, reusind ca, pana pe 10 iulie, sa blocheze calea trupelor sovietice care se retrageau spre Moghilev si sa curete malul drept al Nistrului in zona Soroca. A fost apoi subordonata Corpului 54 german si indreptata spre Balti, contribuind la ocuparea orasului pe 12 iulie. In aceeasi zi, Batalionul III/Regimentul 7 Dorobanti din Divizia 13 Infanterie a intrat in Soroca dupa o lupta scurta.

De pe 13 iulie, Corpul de Cavalerie a trecut in subordinea Armatei 3 si a preluat Brigada 8 Cavalerie de la Corpul de Munte, incepand pregatirile pentru operatiunea de fortare a Nistrului care urma sa aiba loc pe 17 iulie. Inaintarea rapida din zona nordica a frontului romanesc si atingerea Nistrului s-au datorat replierii Armatei 12, in urma ordinului primit de Frontul de Sud-Vest, de la Stavka, de a se retrage pe vechea frontiera.

De asemenea se pare ca generalul cololnel Tiulenev, comandantul Frontului de Sud, a supraestimat forta Grupului de Armate Antonescu si a cerut si el retragerea pe Linia Stalin , aflata pe malul stang al Nistrului. Insa ordinul a fost contramandat de Stavka, care i-a cerut sa recucereasca linia Prutului.

Astfel s-a ajuns la situatia ca, in timp ce Armata 18 sovietica, adusa in graba pe front din Districtul Militar Moscova, se afla peste Nistru in zona fortificata Moghilev-Podolsky, Armata 9 ocupa inca centrul si sudul Basarabia. 

Corpul 3, care reprezenta aripa nordica a Armatei 4, vecina cu Armata 11 germana, a atacat pe 2 iulie numai cu Divizia 35 Infanterie Rezerva. Traversarea Prutului a inceput la ora 16:45, sub supravegherea generalului Ion Antonescu, aflat in inspectie in zona. Regimentul 67 Infanterie a reusit sa treaca pe malul estic doua batalioane si sa ocupe Dealul Costuleni, pierzand un singur soldat in cursul operatiunilor. Seara, Compania 6 Pontonieri a inceput construirea podului. Ziua urmatoare a trecut Prutul si Regimentul 55 Infanterie, precum si cateva divizioane de artilerie. Divizia 35 a largit capul de pod, fara a intampina rezistente serioase, si a intrat in legatura cu trupele germane de la stanga sa. Pe 4 iulie a fortat raul si Divizia 15 Infanterie, reusind sa treaca pana seara Regimentul 25 Infanterie pe aripa stanga si Regimentul 10 Vanatori pe aripa dreapta la Obileni si Sarateni.

In fata Corpului 3 se aflau elemente din Divizia 95 Puscasi si Corpul 2 Cavalerie (Diviziile 5 si 9 Cavalerie) sovietice. Pe 5 iulie, aceste forte au realizat si cateva contraatacuri.

Divizia 35 a respins un asalt sovietic langa Bratuleni, iar Divizia 15 a avut de suportat doua lovituri. Prima a avut loc in jurul orei 12:00, langa Balauresti, la aripa stanga a Regimentului 25 Infanterie, unde se afla Batalionul III, dar interventia artileriei a dus la repingerea acesteia. Dupa-amiaza, doua companii sovietice au atacat dinspre Sarateni pozitiile Batalionului III / Regimentului 10 Vanatori, aflat pe flancul drept. Asaltul a fost respins, iar cele doua companii au fost distruse aproape in totalitate. Doar 8 supravietuitori au fost luati prizonieri.

Pe 6 iulie, generalul. de divizie Vasile Atanasiu[5], comandantul Corpului 3, a decis introducerea in prima linie si a Diviziei 11 Infanterie, ultima mare unitate aflata in subordinea sa.

Aceasta a ocupat pozitii la dreapta Diviziei 15 si la nord de Corpul 5, care se chinuia sa sparga frontul la Tiganca si sa iasa din capul de pod. Corpul 3 a primit, pe 7 iulie, misiunea sa inainteze pe directia Lapusna - Hancesti - Chisinau.

Pentru aceasta, Divizia 35 Infanterie Rezerva a inceput sa inainteze pe doua directii: spre Varzaresti - Sendreni - Vorniceni si spre Calarasi, iar Divizia 11 spre Leuseni - Carpineni - Sarata Galbena, trebuind sa ocupe malul vestic al paraului Lapusna. Aceasta din urma a fost oprita pe Lapusna de focul artileriei sovietice, Regimentul II Romanati nr. 19 suferind pierderi considerabile. Ziua urmatoare, Regimentele 3 Dorobanti si 19 Infanterie ale diviziei, ajutate de artileria grea a corpului au reusit sa ajunga pe inaltimile de la est de Sarata Galbena. In sectorul Diviziei 15 Infanterie, inaintarea a fost usoara, seara aflandu-se langa Hancesti.

Lucrurile nu au stat insa la fel si la Divizia 35 Infanterie Rezerva. La ora 10:45, Grupul 53 Cercetare a raportat ca a ocupat dealul de la nord de Miclauseni si Padurea Racatau, iar ca trupele sovietice se retrag spre Chisinau. Raportul s-a dovedit mai tarziu a fi fals, deoarce din exact aceea zona si din Padurea Miclauseni si Lozova a pornit contratatacul sovietic care a lovit spatele si flancul Batalionului II/Regimetul 67 Infanterie. Acesta a cedat, iar soldatii au inceput sa se retraga in debandada, antrenand si o parte a Batalionului III si trupele de intendenta. Trupele sovietice au reusit sa flancheze astfel Valea Bucovatului, unde se afla in deplasare Regimentul 63 Artilerie, care a fost surprins de infanteria si tancurile sovietice. Colonelul Cocinschi, comandantul unitatii, a dat imediat ordinul de a pune tunurile in pozitie de tragere. In lupta care a urmat, colonelul insusi a fost ranit in timp ce tragea cu pusca-mitraliera din pozitia Bateriei 1. Majoritatea tunurilor a fost incercuita.

Doua ordine Mihai Viteazul clasa a III-a au fost acordate capitanului Alexandru Borcescu si, respectiv, capitanului Valerie Negut, ambele post-mortem, cei doi murind in prima linie. Au fost si singurele inalte decoratii acordate ofiterilor Diviziei 35 Infanterie Rezerva. Batalionul I/Regimentul 50 Infanterie, aflat in rezerva, a contraatacat si a oprit inaintarea sovietica la est de Sendreni si Varzaresti. Generalul de brigada Emil Procopiescu, comandantul diviziei, a reusit sa opreasca trupele in retragere si sa reorganizeze o linie de aparare.

Pe langa pierderile umane ridicate (pana pe 15 iulie divizia avea 177 morti, 2.295 disparuti si 309 raniti) s-a pierdut tot echipamentul Regimentului 63 Artilerie si doua baterii ale Divizionului 55 Artilerie Grea Moto. Regimentul 55 Infanterie (constituind Gruparea de nord a diviziei) a reusit in schimb sa ajunga la nord si vest de Calarasi, dar nu a putut patrunde in oras.

Seara, aripa sa stanga a fost respinsa de un atac sovietic. Situatia Diviziei 35 Infanterie era inca critica: Grupul 53 Cercetare era incercuit la Racatau, iar Regimentul 55 Infanterie era izolat pe Valea Bacului.

Astfel, pe 9 iulie 1941, Corpul 3 a oprit inaintarea Diviziilor 11 si 15 Infanterie si a trecut in defensiva. Presiunea sovietica asupra Diviziei 35 Infanterie Rezerva s-a mentinut, Gruparea Aeriana de Lupta trebuind sa execute peste 80 de iesiri/avion si sa arunce 22,25 tone de bombe in zona acesteia, pentru a dezorganiza concetrarile de trupe inamice.

Ziua urmatoare, generalul de armata Ion Antonescu a hotarat retragerea grupului nordic al diviziei de la Calarasi si preluarea sectorului de catre Divizia 72 Infanterie germana. Divizia 15 Infanterie a realizat legatura cu divizia amenintata cu Batalionul I/Regimentul 10 Vanatori, intarit cu tunuri anticar. De asemenea, pentru a intari Corpului 3, Armata 4 i-a subordonat Divizia de Graniceri si Brigada 7 Cavalerie.

Pe 11 iulie, a fost atacata puternic si Divizia 15 Infanterie. Greul a fost suportat de Regimentul 35 Infanterie Matei Basarab, situat la vest de Lapusna, care a tinut fata unui regiment sovietic sprijinit de patru divizioane de artilerie. Regimentul 10 Vanatori a respins incercarile sovietice de a ajunge in spatele diviziei, in timp ce Regimentul 25 Infanterie se replia din pozitiile avansate pentru a scurta linia de aparare. Seara, doua companii inamice s-au infiltrat la contactul dintre Diviziile 11 si 15 Infanterie, dar au fost respinse de rezerva corpului de armata. Pe 12 iulie, Regimentul 25 Infaterie a atacat trupele sovietice infiltrate pe directia Lapusna si le-a obligat sa se retraga in debandada spre Hancesti si capturand 250 de prizonieri.

Probabil cele mai sangeroase lupte din Basarabia s-au dat in asa-numita batalie de la Tiganca. Corpul 5, alcatuit din Divizia de Garda, comandata de general de brigada Nicolae Sova[6], si Divizia 21 Infanterie, comandata de general de divizie Nicolae Dascalescu , a primit sarcina de a stabili un cap de pod peste Prut, in zona opusa orasului Falciu. Plouase mult, lucru care a facut lucrurile si mai dificile pentru trupele romane. Lunca era inundata, iar raul avea o latime cuprinsa intre 200 si 600 m.

Primele trupe ale Diviziei de Garda care au trecut Prutul, pe 2 iulie, a fost o companie a Regimentului 6 Infanterie Garda Mihai Viteazul, care avea misiunea de a mentine capul de pod de la Bogdanesti. In rest, pe tot frontul Corpului 5, a avut loc o pregatire de artilerie care trebuia sa neutralizeze artileria grea sovietica din zona, sa distruga fortificatiile si sa dezorganizeze apararea, insa datorita alocarii unei cantitati insuficiente de munitie, aceasta nu si-a atins scopul. Nici pregatirea trecerii raului nu a fost bine mascata si nu a constituit o surpriza. Astfel, Divizia de Garda a intampinat greutati serioase in momentul traversarii Prutului, fiindu-i practic imposibil sa inainteze prea mult, desi avea la dispozitie, pe malul estic, aproape toata infanteria sa.

A fost oprita de puternica rezistenta intampinata pe Dealul Epureni si langa satele Stoenesti si Tiganca. Pe 5 iulie, Corpul 5 a decis angajarea Diviziei 21 Infanterie la dreapta Diviziei de Garda pentru a o ajuta sa depaseasca impasul creat. Atacul trebuia sa aiba loc in timpul noptii. Infanteria urma sa traverseze raul pe podul de cale ferata de la Bogdanesti. Artileria nu putea fi mutata decat dupa ce un pod de vase a fost construit la Falciu.

Dupa o scurta recunoastere, generalul Dascalescu a decis ca atacul sa fie executat de Regimentul 24 Infanterie, cu doua batalioane in prima linie. La ora 1:00 trupele au inceput sa treaca prin ploaie pe pod, care fusese avariat de un bombardament, dar inca mai rezista. Ziua urmatoare, 6 iulie, cele doua batalioane erau gata de atac la ora 9:00. Bombardierele care trebuiau sa le asiste nu au aparut insa. La 10:00 s-a decis inceperea atacului fara suportul aviatiei.

Dar avioanele au aparut dupa jumatate de ora si au atacat din greseala trupele romane. Cu toata confuzia creata, Batalionul II a reusit sa se apropie de satul Stoenesti, avansand cu dificultate prin baltile din zona. A fost ceruta interventia Regimentului 30 Artilerie, dar din motive necunoscute aceasta nu s-a materializat. Totusi, la 20:00, Regimentul 24 Infanterie ajunsese deja la poalele Dealului Epureni, iar Batalionul I incepuse asaltul. Pierderile primei zile pentru Divizia 21 Infanterie au fost de 26 morti si 166 raniti.

Divizia de Garda a atacat cu Regimentul 6 Infanterie Garda si a reusit sa invinga rezistetta sovietica din fata ei. si pana seara, sa ocupe Dealul Cania, stabilind un cap de pod solid. Pierderile regimentului au fost insa destul de mari, de 32 mortii, 158 raniti si 7 disparuti

Pe 7 iulie, Batalionul III/Regimentului 1/2 Vanatori Garda a atacat printr-o ploaie torentiala, traversand paraul Balacea, sub un puternic foc de artilerie si mitraliere, si a avansat pana la marginea vestica a Dealului Tiganca, intre satele Tiganca si Stoenesti.

Divizia 21 Infanterie a trecut si restul infanteriei la est de Prut. Rezistenta trupelor sovietice din zona era foarte puternica, cauzand pierderi considerabile Corpului 5. Insuccesele acestuia s-au reflectat asupra comandantului, intrucat generalul de corp de armata Gheorghe Leventi, a fost inlocuit in aceea zi cu gen. de divizie Aurelian Son[8].

Problemele s-au inmultit insa in ziua urmatoare, cand Regimentul 11 Dorobanti al Diviziei 21 a fost atacat inainte de rasarit, la ora 4:30. Trupele sovietice au patruns in pozitia unitatii, iar doua companii au intrat in panica si s-au retras. La 6:15 a urmat un asalt si mai puternic, care a produs panica la Batalionul III, care, in retragere, a antrenat si Batalionul I. Sovieticii au inaintat pana la Cota 93, unde au fost opriti de Regimentul 24 Infanterie si de Batalionul II/Regimentul 11 Dorobanti, precum si de focul Regimentului 5 Artilerie.

Generalul de divizie Nicolae Dascalescu a oprit fugarii pe care i-a intalnit si a reorganizat linia frontului, refacand legaturile intre regimente. Regimentele 11 si 12 Dorobanti au primit sarcina sa atace Dealul Epureni, iar Regimentul 24 Infaterie sa curete satul Stoenesti de trupele sovietice. Regimentul 12 Dorobanti a respins un contraatac si a inaintat pana la Cota 126 de pe Dealul Epureni, iar Regimentul 11 a ajuns pe muchia dealului. Colonelul Bardan, comandantul ultimului regiment, a raportat la ora 10:00 ca se afla pe deal doar cu Batalionul I si pierduse contactul cu celelalte doua. La dreapta sa era Batalionul II/Regimentul 12 Dorobanti.

Un alt contraatac a fost respins cu pierderi mari de ambele parti. Colonelul Bardan mai avea langa el 8 ofiteri si 68 de soldati, iar Regimentul 12 a trebuit sa aduca in prima linie Batalionul III si din resturile Batalioanelor I si II sa creeze un batalion ad-hoc, de rezerva. Pana la 12:20, Regimentul 24 a curatat satul Stoenesti. Pierderile pentru aceasta zi sangeroasa au fost de 98 morti, 292 raniti si 63 de disparuti la Regimentul 11 Dorobanti si 72 morti si 154 de raniti la Regimentul 24 Infanterie.

Si Divizia de Garda a fost atacata in aceea zi. La ora 5:30, in pozitiile Regimentului 6 Infanterie Garda Mihai Viteazul s-au strecurat trupe sovietice, folosindu-se de spatiul liber dintre Batalionul I si III. Acestea au surprins postul de comanda al regimentului si in lupta care a urmat, comandantul unitatii, locotenent. colonel. Gheorghe Iliescu, a fost ucis.
Acesta a fost primul comandant de regiment roman mort in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

A fost ulterior decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a post-mortem. Compania de comanda a reusit sa respinga inamicul cu sprijinul companiei de pionieri si a Batalionului II, fiind luati aproape 100 de prizonieri.

Dupa-amiaza, Batalionul II a respins un alt atac sovietic. In total, pierderile Diviziei de Garda, in aceea zi, au fost de 102 morti si 828 raniti, din care 20 de morti si 156 raniti ai Regimentului 6, care a fost trecut in rezerva.

Pe 9 iulie, Regimentul 1/2 Vanatori Garda a atacat pe directia Cota 120 - Cota 196 pe Dealul Toceni. Dupa lupte foarte grele punctate de numeroase contraatacuri sovietice, regimentul a reusit sa ocupe Cota 196 la ora 17:00. Avansase 7 km. Doi tineri ofiteri au primit Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a in urma acestei actiuni: locotenent. Mihail Adabei si locotenent. Victor Comsa. Luptele au continuat cu intensitate si in sectorul Diviziei 21 Infanterie. Regimentul 11 Dorobanti, desi pierduse aproximativ jumatate din ofiteri si 40% din soldati in zilele precedente, a reusit sa cucereasca Dealul Tiganca, Cota 77 si satul Tiganca, distrugand 5 cazemate si luand in jur de 150 de prizonieri. Pierderile au fost din nou mari: 50 morti, 135 raniti si 23 disparuti. Regimentul 12 Dorobanti nu si-a atins insa obiectivul. Batalionul I a suferit pierderi mari si nu a mai putut avansa.

Astfel, comandantul regimentului, colonel Gheorghe Nicolescu, a luat conducerea directa a Batalionului II si a pornit la atac. La ora 9:10 a fost ranit mortal si asaltul a incetat. In aceste conditii, generalul Dascalescu raporta Corpului 5 ca divizia sa se afla intr-o situatie foarte grea, avand de tinut un front mai mare decat posibilitatile sale si a dispus ca toti oamenii disponibili din unitatile necombatante sa fie incadrati in regimentele din prima linie.

A existat si intentia de a retrage Corpul 5 din capul de pod de la Falciu, dar a fost abandonata la interventia comandantului Armatei 4, generalului de cop de armata Nicolae Ciuperca[9], care considera ca acesta retinea importante forte sovietice si ca se facusera prea multe sacrificii pentru a renunta. Batalia a atins punctul culminant in data de 12 iulie. Armata Rosie a atacat cu Corpul 14 (Diviziile 25 si 51 Puscasi) si inca o divizie de infanterie, sprijinite de tancuri si aviatie, care a bombardat trupele romane la Tigheci, Larguta, Razesti si Cociulia.

Divizia de Garda a fost puternic presata in sectorul Regimentelor 1/2 si 2/9 Vanatori Garda. Asaltul a durat 16 ore. Cele doua regimente si-au mentinut pozitiile cu mare dificultate.

Toate rezervele au fost aruncate in lupta, pionierii si chiar grupurile de comanda. Violenta a fost extrema, luptele corp la corp fiind frecvente. Exemplul Batalionului III/Regimentul 1/2 Vanatori Garda este elocvent. Acesta era aproape complet incercuit pe Dealul Cania, dar a continuat sa reziste pe pozitiile sale. Pe flancul drept, Divizia 21 Infanterie, redusa numeric la practic numai 4 batalioane, a respins atacurile a doua divizii sovietice.

Gruparea Aeriana de Lupta a jucat un rol important in infrangerea ofensivei sovietice la Tiganca. Intre orele 8:50 si 17:30, aproape 37 de tone de bombe au fost lansate asupra pozitiilor de artilerie si concentratiilor de trupe sovietice. S-au executat 120 iesiri/avion, din care 59 au fost bombardiere. Prizonierii capturati au declarat ca atacurile aeriene au cauzat pierderi de pana la 40% trupelor Armatei Rosii din zona.

Doi piloti au primit Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a post-mortem pentru faptele lor din acea zi: lt. av. (r) Ioan Lascu, din Grupul 5 Vanatoare, ucis in timpul unui atac la sol asupra trupelor sovietice din Valea Larguta, si slt. av. Vasile Claru, din Grupul 8 Vanatoare, ucis intr-o lupta aeriana deasupra satului Tiganca cu mai multe I-16 din 67 IAP. Astfel planul de evacuare pentru noaptea de 12/13 a fost anulat. In tot timpul luptelor din iulie, GAL a lansat 134,5 tone de bombe in sprijinul Corpului 5. Atacurile sovietice au continuat pana pe 14 iulie, dar cu intensitate mai mica.

In aceeasi zi, Regimentul I Mehedinti nr. 17 din Divizia 1 Infanterie a fost adus pentru a intari Divizia 21 Infanterie. Pe 15 iulie, Corpul 5 a reusit in sfarsit sa iasa din capul de pod si sa avanseze. Batalia de la Falciu / Tiganca se terminase. Pierderile suferite de cele doua divizii erau foarte mari: 2.473 de catre Divizia de Garda si 6.222 de catre Divizia 21 Infanterie.

In total 17 Ordine Mihai Viteazul clasa a III-a au fost acordate pentru faptele din aceasta batalie, din care 6 post-mortem. Ofiterul cel mai inalt in grad decorat a fost generalul de divizie Nicolae Dascalescu.

Se zice ca Antonescu si-ar fi scos de pe piept propria decoratie Mihai Viteazul, primita in timpul primului razboi mondial, si i-ar fi oferit-o generalului, in timpul unei inspectii. De asemenea steagul Diviziei 21 Infanterie a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a.

Revenind in partea centrala a frontului, pentru depasirea impasului creat in sectorul Armatei 4, pe 12 iulie, Marele Cartier General a conceput o manevra de invaluire.

Astfel, pe 13 iulie, Corpul 54 german urma sa atace cu Divizia 50 Infanterie germana si Diviziile 5 Infanterie si 1 Blindata romane pe directia Zaicani - Orhei - Chisinau si cu Divizia 72 Infanterie germana pe directiile Ungheni - Bucovat si Cornesti - Calarasi. Divizia 35 Infanterie Rezerva trebuia sa inainteze pe directia Bolduresti - Vorniceni si de acolo spre Chisinau. Pe 14 iulie urma sa intre in actiune si Corpul 3 al Armatei 4, cu Divizia 15 Infanterie pe directia Lapusna - Ialoveni, cu Diviziile de Graniceri si 11 Infanterie pe directia Carpineni - Costesti si cu Brigada 7 Cavalerie pe flancul sudic spre Sarateni. Doar Corpul 5 ramanea in defensiva.

Ofensiva a inceput pe 13 iulie, trupele sovietice din fata Corpului 3 retragandu-se spre Chisinau. Ziua urmatoare, Divizia 5 Infanterie a fost puternic contraatacata de cavalerie inamica in zona Manastirii Hirova, dar Regimentele 8 si 9 Dorobanti au rezistat si la ora 10:00 au reluat inaintarea spre Orhei. La nord, diviziile romane din Corpul 30 german au intampinat greutati. Divizia 13 Infanterie a reusit sa curete satul Dubna de abia dupa ce Regimentul 399 german a manevrat pe la nord punctul de rezistenta si o parte din trupele sovietice s-au retras pentru a nu fi incercuite.

Divizia 14 Infanterie s-a confruntat cu probleme pe raul Raut, unde a fost fortata sa treaca pe defensiva si sa respinga atacurile sovietice. Doar Corpul 3 a inaintat fara mari probleme, datorita faptului ca inamicul din fata sa se retragea pentru a nu fi incercuit.

Pe 15 iulie, Divizia 14 Infanterie a fost in continuare atacata pe Raut de infanteria sprijinita de tancuri, dar a respins fiecare asalt, iar in timpul noptii a reusit sa ocupe Cota 166, in urma unui atac la baioneta dat de Detasamentul 'Locotenent. colonel. Calotescu'.

In sectorul Corpului 54 german, ce actiona la nord de Chisinau, Diviziile 5 Infanterie romana si 50 Infanterie germana au respins ariergarzile sovietice din fata lor si au intrat in Orhei. Divizia 1 Blindata a inaintat apoi pe soseaua Orhei - Chisinau pana la numai 8 km de capitala Basarabiei. La Corpul 3, Divizia 35 Infanterie Rezerva a fost scoasa din prima linie si peste putin timp a fost desfiintata. In aceeasi zi, Corpul 5 a trecut si el la ofensiva, urmarind inamicul aflat in retragere.

Pe 16 iulie, Divizia 1 Blindata a inceput atacul asupra Chisinaului la ora 3:30, apropiindu-se de oras cu Grupul Vest, comandat de colonelul Constantin Nistor, dinspre Ciocana Noua si cu Grupul Est, comandat de colonelul Gheorghe Petrea, dinspre nord-est. Prima grupare a patruns in oras la ora 8:30, surprinzand trupele sovietice aflate in Chisinau.

Langa Mitropolie, Compania 3 Care de Lupta, comandata de capitanul Victor Gabrinschi, a lichidat un escadron de cavalerie si o baterie de artilerie grea. Sublocotenentul. Stefan Marinescu a ridicat drapelul romanesc pe Biserica Sf. Treime. La 11:30 inaintarea celei de-a doua grupari a fost oprita de trupele sovietice aflate pe Dealul Rascanu, care au fost ulterior scoase din pozitie de Batalionului 2 Care de Lupta sprijinit de toata artileria grea disponibila. Drumul de retragere al trupelor Armatei Rosii spre Tighina era taiat. Au mai patruns apoi in Chisinau si Diviziile 50 si 72 Infanterie germane si pana seara orasul fusese curatat de ramasitele unitatilor sovietice. Cealalta unitate romana a Corpului 54 german, Divizia 5 Infanterie, a continuat inaintarea spre est de la Orhei, ajungand pe aliniamentul Hartopul Mic - Ianovat - Buric. A doua zi a atins Nistrul.

La nord, Diviziile 8, 13 si 14 Infanterie romane, care erau subordonate Corpului 30 german au alcatuit Grupul de divizii 'General Rozin' (general de brigada Gheorghe Rozin era comandantul Diviziei 13). Misiunea sa era de a apara flancul drept al Corpului 30 german, in timp ce acesta forta trecerea Nistrului. Regimentul 13 Dorobanti din Divizia 14 Infanterie a dus lupte grele cu trupe sovietice sprijinite de tancuri, in zona Gura Camenca, dar a reusit sa respinga toate atacurile. In sectorul Armatei 4, Corpul 3 a manevrat pe la sud Chisinaul si a ajuns pe aliniamentul Rusestii Noi - Bardar - Est Hancesti - Est Orac. Corpul 5 a inaintat cu Divizia de Garda spre Porumbesti si Larguta si cu Divizia 21 Infanterie spre Tiganca Noua. Regimentul 11 Dorobanti a cucerit acest sat pana seara, pierzand 16 morti, 57 raniti si 37 disparuti.

Caderea Chisinaului si a Masivului Cornesti din sudul sau a insemnat practic sfarsitul luptelor importante pe frontul din Basarabia. Comanda trupelor Axei din regiune a fost reorganizata. Grupul de Armate 'General Antonescu' inceta sa existe. Astfel, Armatei 11 germane i se subordonau numeroase trupe romane: Armata 3 (Corpul de Munte si Corpul de Cavalerie) si Corpul 4 (Diviziile 6, 8, 13 si 14 Infanterie). Sub comanda Marelui Cartier General si a generalului Antonescu, ramaneau Grupul de divizii 'Mattenkloht' (Diviziile 5 si 15 Infanterie, 1 Blindata romane) si Armata 4 cu Corpul 3 (Diviziile 11 si 35 Infanterie, Graniceri) si Corpul 5 (Diviziile 21 Infanterie si Garda, Regimentul 17 Infanterie) in prima linie si Divizia 7 Infanterie, in rezerva.

Divizia 3 Infanterie si Brigada 7 Cavalerie alcatuiau rezerva Marelui Cartier General. De cealalta parte, Stavka a decis sa inceapa sa retraga Armata 9 din sudul Basarabiei, deoarece era in pericol de a fi incercuita, in conditiile in care Armata 11 germana si Armata 3 romana au fortat trecerea Nistrului pe 17 iulie, iar aripa nordica a Grupului de Armate Sud inainta in Ucraina.

Grupul 'General Rozin' a dus lupte defensive la Alexeni cu Regimentul 13 Dorobanti din Divizia 14 Infanterie, respingand toate atacurile sovietice. Grupul 'Mattenkloht' a luat Zahaicani cu Regimentul 9 Dorobanti din Divizia 5 Infanterie si a dirijat spre est Divizia 1 Blindata, aceasta intampinand rezistente puternice la intrarea in satul Chirca. Corpurile 3 si 5 si-au continuat si ele urmarirea, iar in sudul frontului, Corpurile 11 si 2 au inceput incursiunile pe malul basarabean, pentru a pregati traversarea.

Ziua urmatoare, inaintarea spre est a progresat fara probleme si o coloana a Diviziei 1 Blindate a capturat un grup de ofiteri din statul major al Diviziei 95 Puscasi. Divizia 14 Infanterie s-a confruntat cu o situatie mai speciala, fiind din nou atacata puternic pe frontul de pe raul Raut. Batalionul II/Regimentul 39 Infanterie a rezistat pe pozitii, dar Batalionul III al regimentului si Batalionul III/Regimentul 8 Vanatori au cedat si s-au retras de pe Dealul Cucuesti si Movila Turcului. A fost introdus in lupta Batalionul II/Regimentul 8 Vanatori, care a contraatacat si a recucerit Movila Turcului.

Pe 19 iulie Divizia 5 Infanterie a reusit sa ia Movila Spanzuratilor, unde fusese oprita de trupe sovietice in ziua precedenta, iar seara a ajuns in zona Cosernita - Boscana - Ohrancea. La Corpul 3, Divizia 11 a ajuns seara pe aliniamentul Selemt - Ciofinceni, Divizia de Graniceri langa Cimislia si Cazangic, iar Divizia 35 Infanterie Rezerva la Gradistea, Sahaidac si Galbenita. Corpul 5 a ajuns cu Divizia de Garda la vest de Valea Sasghiol, iar cu Divizia 21 Infanterie pe Dealul Haragos. Pe 20 iulie, Divizia 15 Infanterie a cucerit Tighina, atingand Nistrul.

Armata 4 si-a continuat inaintarea avand mai multe probleme cu drumurile desfundate de ploi decat cu trupelor sovietice, care se retrageau. In aceeasi zi, Corpul 11 a inceput sa treaca Prutul. Astfel, Batalionul II/Regimentul 53 Infanterie a patruns in Cahul, dupa-amiaza, fara a intampina rezistente. Corpul 2 a inceput trecerea Dunarii de abia pe 21 iulie, la ora 7:30 , cand Regimentul 33 Infanterie din Divizia 10 Infanterie a realizat primul cap de pod. Pana seara Chilia, Pardina, Isbrieni si Valcov erau in mainile romanilor.

O data atins Nistrul, Armata 4 a organizat apararea raului in sectorul Dubasari cu Corpul 11. Acesta avea in subordine 8 batalioane de mitraliere, 7 companii anticar si 2 regimente de infanterie fortificatii in prima linie si Diviziile 15 Infanterie si 1 Blindata ca rezerva. A fost introdusa in urmarirre si Divizia 3 Infanterie la Corpul 5, pentru a inlocui Divizia de Garda epuizata in luptele grele de la inceputul lunii. Pe 25 iulie, Armata 4 a lasat sarcina curatirii sudului Basarabiei pentru Diviziile de Graniceri, 35, 21 si 10 Infanterie si Brigazii 7 Cavalerie, acestea apropiindu-se mult de malul vestic al Nistrului.

Vechea frontiera de stat a fost atinsa ziua urmatoare, 26 iulie, data care marcheaza sfarsitul operatiunilor in Bucovina de Nord si Basarabia din anul 1941. Trupele romane au suferit pierderi grele in timpul acestor lupte: 22.765 de oameni (4.271 morti, 12.326 raniti si 6.168 disparuti) si 58 de avioane. Pierderile sovietice se ridica la 17.893 (8.519 morti si disparuti si 9.374 raniti)[10].

Pe 21 august 1941, Antonescu a devenit al treilea maresal din istoria Romaniei, ca rasplata pentru victoria trupelor comandate de el in Bucovina de Nord si Basarabia. A primit de asemenea si clasele a II-a si I-a ale Ordinului Mihai Viteazul si Crucea de Cavaler a Crucii de Fier.

In concluzie, participarea armatei romane la eliberarea brazdei romanesti din nordul si rasaritul tarii in lunile iunie-iulie 1941 a avut o durata de 35 zile (22 iunie-26 iulie), cu doua etape distincte: asteptarea strategica (10 zile) si ofensiva (25 zile). Ritmul mediu de inaintare a fost de 3-7 km in 24 ore (in Bucovina circa 12 km pe zi Pierderile armatei romane (pana la 31 iulie 1941) s-au cifrat la 24.396 militari (5.011 morti, 14.898 raniti, 4.487 disparuti) .