Anglia in Primul Razboi Mondial 1914-1918

Anglia in Primul Razboi Mondial 1914-1918

Aliantele militare europene in 1915. Puterile Antantei sunt colorate cu verde, iar Puterile Centrale cu rosu.

Primul Razboi Mondial (cunoscut si ca Marele razboi, razboiul natiunilor sau razboiul menit sa puna capat razboaielor) a fost un conflict militar de dimensiuni mondiale. In 28 iulie 1914 Austria a atacat Serbia (in 23 iulie 1914 Serbia primise ultimatum de la Austria), in 3 august 1914 Germania a invadat Belgia. In 6 martie 1917 Statele Unite ale Americii intra in razboi. In 11 noiembrie 1918, ora 11 dimineata, razboiul a luat sfarsit. Denumirea Primul Razboi Mondial nu a fost folosita decat dupa 1939, dupa izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial, pana atunci fiind cunoscut ca Marele razboi sau Razboiul mondial. Combatantii razboiului au fost Antanta si Puterile Centrale. Nici un conflict anterior nu a implicat un numar atat de mare de militari si nu a implicat atatea parti pe campul de lupta. In final, acest razboi a devenit al doilea conflict pe lista celor mai sangeroase conflicte notate de istorie (dupa Rebeliunea de la Taiping). Douazeci de ani mai tarziu, insa, cel de-al Doilea Razboi Mondial va face si mai multe victime.

Aliatii din primul razboi mondial sunt uneori denumiti si Puterile Antantei. Principalii aliati au fost Franta, Imperiul Rus si Imperiul Britanic, Italia si Statele Unite ale Americii. Franta, Rusia si Anglia au intrat in razboi in 1914, ca urmare a intelegerilor lor anterioare stabilite prin tratate de alianta (Tripla Antanta). Multe alte tari au intrat in razboi de partea aliatilor.

Imperiul Britanic

Cu roz, posesiunile britanice

Primul Razboi Mondial si apogeul Imperiului Britanic

In timpul Primului Razboi Mondial (1914-1918), Imperiul Britanic a ramas in mare parte unit. Dominioanele carora li s-au acordat autoguvernarea, au fost cele mai loiale britanicilor, inca de la inceput, exceptie facand un mic incident legat de inabusirea revoltei burilor din 1914. Totusi, rebeliunea din Irlanda din 1916, a marcat inceputul cresterii dorintei de independenta a multor colonii.

Trupele din tarile dominioane au fost importante in Primul Razboi Mondial, dar pierderile umane au crescut dupa 1916, slabind loialitatea fata de britanici. Serviciul militar obligatoriu a fost respins de cetatenii din Australia si mai puternic de cei din provincia Quebec a Canadei.

Razboiul s-a extins intr-o mare parte a Imperiului Britanic. Tratatul de la Versailles din 1919, dadea Marii Britanii cea mai mare parte din coloniile germane din Africa, in timp ce prabusirea Imperiului Otoman, in Orientul Mijlociu, au condus pe britanici la obtinerea Palestinei si a Irakului, in 1918.

Razboiul a intarit sprijinul pentru miscarile nationaliste din colonii, si guvernarea britanica nu a putut gasi solutia opririi acestui trend. Dupa Primul Razboi Mondial, Marea Britanie era ruinata iar imperiul prea extins.

In consecinta, intre 1920-1930, britanicii au cautat solutii politice ce ar putea imbina simultan reducerea teritoriala a imperiului, si, totodata, oprirea riscului dezintegrarii sale. Astfel, a acordat Egiptului independenta, in 1922, si Irakului, in 1932.

Cererile Dominioanelor pentru autonomie constitutionala totala au fost recunoscute prin Statutul de la Westminster in 1931, care elimina intregul control al Parlamentului Britanic asupra guvernului din dominioane. Statutul infiinta Comunitatea britanica de Natiuni ca asociatie a unor state independente, egale si unite, supuse Coroanei Britanice.

Dupa Revolutia Irlandeza (1912-1922), sudului Irlandei i s-a acordat statutul de dominion, sub denumirea de Statul Irlandez Independent, desi, in 1937, s-a desprins din imperiu si s-a proclamat Irlanda.

Nemultumirea fata de conducerea britanica in India, a crescut de-a lungul acestei perioade, culminand cu Masacrul de la Amritsar, in urma caruia armata britanica a deschis focul asupra demonstrantilor, omorand aproape 400 dintre ei. Desi guvernamantul colonial britanic a adoptat reforme in 1919 si 1935, tensiunile au ramas la cote ridicate.

In coloniile africane, britanicii nu aveau inca o opozitie nationalista puternica, ceea ce le-a permis sa-si concentreze eforturile pe administrarea coloniilor, prin intermediul populatiei indigene din institutiile locale. Ocazional, a existat o rezistenta africana fata de controlul colonial, in special acolo unde britanicii impuneau noi taxe, sau cand interveneau in traditiile locale.

Puterile implicate in Primul Razboi Mondial

 Puterile Centrale

 Aliatii (Antanta)  

Bibliografie

• Berstein, Serge, Milza, Pierre, Istoria Europei, vol. 4, Iasi, Institutul European, 1998. [ISBN: 973-611-005-2]
• Grierson, Edwars, The imperial dream: The British Commonwealth and Empire: 1775-1969, Durham, 1973.[ISBN: 0002114119]
• Hearder, H., Europe in the nineteenth century, 1830-1880, Longman, f.a.
• Lord Elton, Imperial Commonwealth, London, Collins, 1945.
• McDonough, Frank, Imperiul Britanic: 1815-1914, trad. Radu Sandulescu, Bucuresti, Ed. All, 1998.
• Muresan, Camil, Imperiul Britanic - scurta istorie, Bucuresti, Ed. Stiintifica, 1967.
• The New Cambridge Modern History, vol. XI (1870-1898), ed. F. H. Hinsley, Cambridge, University Press, 1978.
• Williamson, James A., The foundation & growth on the British Empire, London, MacMillan, 1946.
• Imagini, www.google.ro