ETNOGENEZA ROMANEASCA

ETNOGENEZA ROMANEASCA

Etnogeneza romaneasca este una din problemele esentiale ale istoriei romanilor. A fost un proces lung si complex care a avut drept rezultat formarea unui nou popor, poporul roman.

In istoriografie sunt doua teorii opuse referitoare la aceasta problema:

1. - originea daco - romana, autohtonia si continuitatea poporului roman in spatiul carpato - danubiano - pontic (admisa de istoricii romani si de majoritatea celor straini);

2. - formarea poporului roman in sudul Dunarii, de unde a imigrat in evul mediu in teritoriul pe care-l locuieste in prezent. Aceasta este asa numita teorie imigrationista prezentata de istoricul austriac Robert Roesler in lucrarea sa intitulata Romanische Studien (Studii romanesti) publicata la Leipzig in 1871.

Principalele argumente ale lui R. Roesler in sustinerea teoriei sale imigrationiste sunt:

- exterminarea dacilor la inceputul epocii romane;

- deplasarea intregii populatii din nordul Dunarii la sudul fluviului in urma retragerii aureliene;

- slaba romanizare a Daciei daca se are in vedere timpul scurt cat acest teritoriu a fost sub stapanirea efectiva a Romei;

- lipsa stirilor despre populatia romanica si apoi despre romani la nordul Dunarii in "mileniul intunecat".

In opinia lui Roesler, romanii s-ar fi format, ca popor, in Balcani, de unde ar proveni caracterul sudic (bulgar) al elementelor slave din limba romana, precum si caracterul oriental si slav al bisericii romanesti.

Istoriografia romana a combatut punct cu punct aceasta falsa teorie. Noul tratat de istorie a Romaniei, aparut sub egida Academiei, aduna laolalta toate dovezile arheologice, istoriografice si lingvistice referitoare la originea si locul de formare a poporului nostru.

Romanizarea a avut ca rezultat formarea popoarelor romanice si a limbilor neo - latine. Dintre premisele romanizarii mentionam:

- contactele dintre civilizatia daco - geta si cea romana in perioada ce a premers conflictului militar;

- inglobarea unor teritorii nord - dunarene in imperiul roman si instaurarea stapanirii romane;

- din amestecul dintre daco-geti si romani a rezultat o populatie romanica sau romanizata;

- delimitarea romanicilor de migratori (secolele IV - V);

- convietuirea autohtonilor cu triburile slave si asimilarea acestora din urma (secolele VI - VIII).

Romanii s-au numit pe ei, intotdeauna, cu acest termen derivat din romanus (ceea ce l-a facut pe Nicolae Iorga sa vorbeasca despre "pecetea Romei"). Este singurul popor romanic care pastreaza acest nume cu trimitere directa la originea sa. Romanii reprezinta o oaza de romanitate intr-o masa de popoare de alte origini.

Popoarele neromanice precum germanii, slavii, maghiarii ii numesc pe romani, in izvoarele medievale, blachi, vlahi, volohi, olahi.

Romanizarea a fost, asadar, un complex proces istoric, politic si cultural rod al unei indelungate interculturalitati.

Daco-romanii sunt cel dintai grup de populatie romanizata ramasa in afara Imperiului Roman. Ei indeplinesc astfel prima conditie a constituirii intr-un neam romanic, caci toate aceste neamuri au aparut numai dupa ce s-au rupt de intregul care fusese Imperiul Romei.

Dintre popoarele migratoare, germanicii au avut aici un rol neinsemnat in etnogeneza romaneasca. Ei au avut, in schimb, un rol foarte important in etnogeneza romanicilor din vestul Europei (ex. vizigotii in Spania, care au intemeiat un regat cu capitala la Toledo).

In regiunile carpato - dunarene un rol insemnat l-au avut slavii.

Plecati din zonele occidentale ale Ucrainei, de pe Nipru, in secolele V - VI slavii se aflau la nord - est de Carpati. Traiau in triburi conduse de sefi militari. Migreaza spre regiunile mai bogate fiind atrasi in special de mirajul Bizantului.

In secolele V-VI intreprind primele raiduri la est de Carpati. In 550, triburile slave ierneaza pentru prima data la sud de Dunare.

In drumurile lor, ei au intalnit asezari romanice atat in Moldova, cat si in campia Dunarii. Ei au numit Campia Munteana "Vlasca" adica tara "vlahilor", a romanilor.

Descoperiri arheologice care atesta migratia slavilor s-au facut in lunca Siretului, Campia Munteana si in sud - estul Transilvaniei (la Cernat in jud. Covasna). Importante asezari mixte s-au identificat la Iasi (secolul VI), Hlincea (com. Ciurea, jud. Iasi, descoperiri din secolul VII); Suceava, Bucuresti (in cartierele Ciurel, Militari, Straulesti). O mare necropola, din secolele VI - VII, s-a descoperit la Sarata Monteoru (Buzau) unde s-a gasit ceramica amestecata, slava si de traditie daco-romana. In Oltenia si in Banat slavii patrund in secolul VII. In secolele VIII-IX sunt atestati arheologic in Transilvania, la Medias si Bratei, Someseni (jud. Cluj) si Nusfalau (jud. Salaj).

Cand au patruns pe teritoriul nostru, slavii erau pagani animisti; se incinerau, nu cunosteau roata olarului (faceau o ceramica rudimentara de mana; adopta roata de la populatia romanica.

Trecerea masiva a triburilor slave in sudul Dunarii a facut ca la nordul Dunarii, unde ei au ramas in numar mai mic, sa nu poata schimba caracterul romanic al populatiei autohtone.De aceea, contributia slavilor a fost mai putin insemnata in etnogeneza (formarea poporului) si mult mai importanta in glotogeneza (formarea limbii). Aceasta influenta se reflecta mai cu seama in vocabular precum si in preluarea unor institutii cu terminologie slava.

* * *

In anul 602, limesul dunarean al Imperiului Bizantin se prabuseste. Cea mai mare parte a slavilor din zonele nord - dunarene navalesc in imperiu, unde se stabilesc. Astfel, ei rup blocul romanitatii balcano - carpatice. Interpunandu-se intre romanicii din Balcani si cei ramasi la nordul Dunarii, ii separa, pe acestia din urma, de Imperiul Bizantin. Populatia romanica din sudul Dunarii este asimilata de slavi si slavizata. Enclave din romanitatea balcanica, grupate in zone mai izolate, in regiunile montane, sunt vlahii balcanici (aromanii).

Migratia bulgarilor (initial triburi de origine turanica, ulterior slavizati) si intemaierea , la sfarsitul secolului VII, a statului bulgar condus de Asparuh (in nord - estul actualei Bulgarii) va aduce modificari notabile in regiunea Balcanilor.

In schimb, la nordul Dunarii, slavii vor fi asimilati de masa populatiei autohtone si romanizati in secolele VIII - X..

Romanitatea limbii se dovedeste prin structura gramaticala, in principal, dar si prin cea lexicala. S-au pastrat circa 1 500 de cuvinte latine de baza (cuvinte tip). Specialistii au constatat ca limba romana este mai apropiata de latina decat limbile romanice occidentale. Corpul cuvintelor latine s-a conservat mai bine in latina decat in alte limbi neolatine. Unele cuvinte latine s-au pastrat numai in limba romana datorita conservatorismului ariilor laterale. Terminologia latina legata de agricultura si ocupatiile anexe dovedeste caracterul sedentar al locuitorilor acestui pamant.

S-au pastrat 160 de cuvinte autohtone din fondul preroman (dacic). Din acestea amintim:

Substantivele: - manz, viezure, barza, mistret;

- mazare, brad, gorun, maces;

- groapa , carlig, matura;

- pranz, brau;

- prunc, copil, mos

- catun, bordei, vatra, gard;

verbele: - a arunca, a baga, a darama, a misca, a rabda, a rezema, a scula.

Influentele slave in limba romana sunt puternice.

Dintre cuvintele slave intrate in limba noastra amintim:

substantive: 

- maica, nevasta, voievod, targ, corabie, navod.

toponime:

- Cozia, Ocna, Zlatna (locul cu aur ), Balgrad (orasul alb - pentru Alba

Iulia), Soroca ("cotofana);

hidronime: - Bistrita (raul "repede"), Crasna (raul "frumos").

onomastica: - Dan ("daruitul"), Radu ("veselul"), Parvu ("cel dintai"), Dobre ("cel

Bun"), Bogdan, Mircea, Vlad, Vlaicu.

Dupa cum spuneam mai sus, terminologia de baza a crestinismului nostru este de origine latina.

Dupa crestinarea bulgarilor (in 864, tarul Boris luand numele de Mihail, dupa cel al imparatul Mihail al Bizantului), pe filiera sud - slava sunt preluati termeni slavi legati de cult (de ritual) si de organizarea ierarhica (ex. rai, iad, utrenie, vecernie, Duh, a blagoslovi, vladica).

Cateva secole mai tarziu, limba slavona va fi introdusa in biserica precum si in cancelariile statelor medievale Tara Romaneasca si Moldova. (Aceasta slavona are la baza un dialect bulgar care se vorbea in secolul IX in jurul Salonicului).

Bibliografie

- N. Stoicescu, Continuitatea romanilor. Privire istoriografica, istoricul

problemei, dovezile continuitatii, Bucuresti,1980.

- Adolf Ambruster, Romanitatea romanilor. Istoria unei idei, Bucuresti, 1993.

- C.C.Giurescu, Formarea poporului roman, Craiova, 1973.

- A. Pop, Romani si maghiari in secolele IX - XIV, Cluj - Napoca, 1996.

- D.Gh. Teodor, Romanitatea carpato - dunareana si Bizantul in veacurile V- XI e.n., Iasi, 1981.

- Ligia Barzu, Stelian Brezeanu, Originea si continuitatea romanilor. Arheologie si traditie istorica, Bucuresti, 1991.

- St. Olteanu, Societatea carpato - danubiano - pontica in secolele IV - XI, Bucuresti, 1997.

- D.Gh. Teodor, Civilizatia romanica la est de Carpatii in secolele V - VII e.n. (Asezarea de la Botosana - Suceava), Bucuresti, 1984.

- __________ Continuitatea populatiei autohtone la est de Carpati. Asezarile din secolele VI - XI de la Dodesti - Vaslui, Iasi, 1984.

- I. Coteanu, Originile limbii romane , Bucuresti, 1981.

- I.I. Rusu, Etnogeneza romanilor. Fondul autohton traco - dacic si componenta latino - romanica, Bucuresti 1981.