Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » literatura romana
Constantin CATALANO - biografie, opera si referinte critice

Constantin CATALANO - biografie, opera si referinte critice


Constantin CATALANO (n. 25.11.1946, Cosbuc, BN)



A absolvit Universitatea Babes Bolyai, Facultatea de Filologie si este cercetator stiintific functionand ca sef al Sectiei case memoriale din cadrul Complexului muzeal Bistrita-Nasaud.

Este membru de onoare al Societatii literare "GEORGE COSBUC"-BELGIA-ROMANIA, afiliata la "LA LIGUE COOPERATION CULTURELLE ROUMANIE-FRANCE et ou CONSEIL NATIONAL ROUMAIN, sous les auspice du CENTRE INTERNATIONAL DE LA POESIE.

Presedintia Romaniei i-a acordat medalia Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a, 2004.

Volume publicate: G.Cosbuc-Poezii uitate, Ed."George  Cosbuc", Bistrita, 1990; G.Cosbuc -povestind copiilor, Ed.George Cosbuc, Bistrita 1994 (antologie); G.Cosbuc- poezia crestina- antologie si cuvant inainte de C.Catalano, Ed.Mediamira, Cluj-Napoca, 1999; G.Cosbuc- Poezia si proza crestina- ed.a II-a, revazuta si adaugita cu o prefata de C.Catalano, Ed."George Cosbuc, Bistrita, 2000, George Cosbuc-poet de lume - antologie,note si postfata de C.Catalano, Ed.Supergraph, Cluj-Napoca, 2000; George Cosbuc, elevul-poet - antologie , selectie si postfata de C.Catalano, Ed.George Cosbuc, Bistrita, 2001; George Cosbuc-epos romanesc -antologie, selectie si postfata de C.Catalano, Ed,Supergraph, Cluj-Napoca, 2005; Constantin Catalano, Hordou (Cosbuc) studiu monografic vol.I, , Ed.Pegasus, Bucuresti, 2005.

A colaborat diverse publicatii culturale: Tribuna, Steaua, Scanteia Tineretului, Indrumatorul cultural, Revista Muzeelor, Zestrea, Miscarea literara, Rasunetul (Ecoul),Mesagerul etc.

Este prezent in antologii, dictionare, volume de studii si comunicari, cu peste 100 de colaborari.

Referinte critice:

"Cand am citit antologia "George Cosbuc-, elevul -poet.am facut un calcul simplu, afland cati ani avea poetul din Hordou atunci cand a scris aceste versuri."

Ion Radu Zagreanu

"Demersul lui Constantin Catalano reprezinta evidentierea cu toata puterea a unei fatete a creatiei cosbuciene."

Victor Stir

"Cartea e un studiu monografic de un tip special: informatia(rezulta fireste, din cercetare, documentare are insa insotirea unui halou evocator, memorialistic. De aici referiri la anii copilariei, la tata, la bunic..Lucrarea e ferita de cascatul inevitabil al unei monografii oricand gandita de ariditate si pasiunea pentru detaliu insignifiant."

Cornel Cotutiu

"Antologia  lui Constantin Catalano e in masura sa ne dea o imagine edificatoare a elevului poet"

Ion Simut

Aforismul la Cosbuc

(fragment)

Spirit innoitor in lirica moderna la noi, autorul Nuntii Zamfirei, este receptiv la tot ceea ce literatura romaneasca a dat pana la el: "Cititi cu luare aminte pe Eminescu. Multa vreme vor avea sa invete de la el acei care vor sa stapaneasca secretele versului romanesc". Despre Caragiale afirma: "El era un om cuminte, fara izmeneli, si totdeauna pornit sa zeflemeasca moftangii nostri. Cand voia sa-si bata joc de caraghiosii protipendadei , ii boteza Georges, Baby, Roro(.).Era un fenomen. Totdeauna aprecia scriitura inaintasilor. "Brazdele de plug, trase paralel si una langa alta de scriitorii generatiilor anterioare, erau aratura in toata legea pentru samanta ideilor lor si ale neamului nostru".

Cosbuc ajunge sa fie chiar incisiv cu contemporanii confrati care uneori:". acopar cu puterea gurii ca n-au nici-un talent", caci: "Ce naiba sa mai scrii Cand sferele gandirii de ganduri sunt pustii?".El, ca ;i Ungaretti, cum ar spune Giacomo Debenedetti " nu face altceva decat sa rastoarne ermetismul", care incepuse a se incropi si la noi si care va face cariera abia prin Ion Barbu. Proverbialul tonus cosbucian, vehiculat in epoca, de exegetii sai contemporani este uneori umbrit (ce-i drept foarte rar), de poetul care se lamenteaza, care incearca si experienta universului tanatic, ca intr-o repetabila povara umana:"Sub plopii rari apele suna/Si plopii rari vajaie-n vant Iar roata se-nvarte nebuna!/Eu stau la covata si plang,/Si-n ochii mei lacrimi s-aduna". Tonul elegiac isi are originea inca in primele incercari ale adolescentului Cosbuc, cand poeziile sale incluse in "poezia minora", erau simple improvizatii puse sub semnul unor suferinte imaginare. Desi acestea nu reprezinta personalitatea bardului, ele sunt, totusi, niste intrebari carora poetul le cauta raspunsul Nu cerceta aceste legi,/ Ca esti nebun cand le-ntelegi!"

Nota arhaica din poematica cosbuciana confirma inca o data trairea lirica, sensibilitatea si starea emotionala in confruntarea cu eposul romanesc. Poetul cetatean incearca firul intelegerii . Poetul cetatean incearca intelegea eposului nostru nu ca un observator, ci ca un participant afectiv la trairile conatalilor sai transilvaneni. Pilda cronicarilor si pasoptistilor este reazemul statornic al ardeleanului retras in imbietoarea, in aparenta, liniste a metropolei romanesti. Istoria si patriotismul la Cosbuc sunt o inlantuire in care cele doua notiuni, alaturi de a treia patria ,se interfereaza si obliga cititorul la evadarea in negura vremii. Aici poezia este tonica si dragostea poetului pentru sorgintea sa romana este inlantuita  cu ura si ideile izvorate din aceasta converg toate spre ideea de unitate nationala, a romanilor de peste tot, ca un balsam ce inlantuie sufletul ranit al etniei romane. Aforistica sa , aici este precumpanitoare. Incepand cu stramosii nostri geto-daci si pana la momentele istorice traite de poet, Razboiul de Independenta si prima conflagratie mondiala, toate se subscriu acestei idei generoase, de intelepciune izvorata din viata, munca si lupta TARANULUI ROMAN.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.