Simbolismul Francez

Simbolismul este un curent literar aparut in Franta, ca reactie impotriva parnasianismului, a romantismului retoric si a naturalismului, promovand conceptul de poezie moderna. Considerat din perspectiva social-istorica, simbolismul apare ca produs si expresie a starii de spirit generate de agravarea contradictiilor societatii capitaliste de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Numele curentului a fost dat de poetul Jean Moreas ,care in 1886, a publicat un celebru articol-manifest,"Le symbolisme". In acelasi an s-a constituit gruparea care s-a autointitulat "simbolista" si in fruntea careia s-a gasit poetul Stephane Mallarme. Tot atunci,Rene Ghil infiinteaza scoala "simbolist-armonista", devenita apoi "filozofico-instrumentista". Alti poeti de orientare antiparnasiana il considerau sef de scoala pe Paul Verlaire;ei si-au luat, in semn de sfidare, numele de "decadenti". Reprezentanti de frunte ai decadentilor sunt Arthur Rimbaud, Tristan Corbiere, Jules Laforgue. Acesti poeti si multi alti incepusera sa scrie cu mult inainte de constituirea gruparilor in care s-au incadrat. Astfel, ,elemente ale curentului simbolist au luat nastere nu in 1886, ci mult mai devreme, cuprinzand pe toti poetii de orientare antiparnasiana, uniti in efortul de a descoperi esenta poeziei.

Departe de a se fi manifestat ca un curent unitar, simbolismul francez se prezinta ca un conglomerat de scoli si grupari literare dintre care numai cea a lui Moreas se considera propriu-zis simbolista. In ciuda diferentelor de terminologie, pe toti poetii francezi ai momentului i-a unit reactia impotriva parnasianismului, dorinta de innoire a liricii prin readucerea sentimentului in poezie si, in special, cultivarea simbolului. Toti poetii simbolisti francezi il recunosc drept parinte literar pe Charles Baudelaire, din poezia caruia "Corespondente" se desprind principalele trasaturi ale curentului: surprinderea corespondentelor dintre lumea exterioara si universul interior al sentimentelor, a analogiilor intre notiuni, elemente, a sinesteziilor (amestecul de senzatii de natura diferita). Ex: "parfum, culoare, sunet se-ngana si-ti raspund".

Pentru exprimarea corespondentelor, a legaturilor ascunse dintre lucruri, poetul trebuie sa se abtina de la a descrie, de la a povesti, caci potrivit esteticii simboliste, poezia nu-si numeste obiectul, ci il sugereaza, asa cum se exprima un alt reprezentant al simbolismului francez, Stephan Mallarme: "a numi un obiect este a suprima trei sferturi din desfatarea poemului, care e facut din fericirea de a ghici putin cate putin, a-l sugera -; iata visul!". Poezia ne transmite sensuri, rostul ei este de a trezi anumite sentimente prin puterea de sugestie a cuvintelor, de a comunica chiar inefabilul si prin aceasta se inrudeste cu muzica. Un alt poet simbolist francez, Paul Verlaine, preda in poezia sa, "Arta poetica", pentru nuanta in defavoarea culorii, dar si pentru muzicalitatea versurilor, considerand ca versul impar creeaza o mai buna acustica pentru exprimarea starilor vagi, nedefinite, pentru renuntarea la sintaxa traditionala, si chiar la rima.

Curentul parnasian, aparut la inceputul celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea, ca reactie impotriva romantismului, dusese versul la perfectiune formala, dar deliricizase poezia, golind-o de emotie. Simbolismul restituie poeziei sensibilitatea si emotia, insa nu la modul direct(pe calea efuziunii spontane, prin enunturi de idei, descriere sau naratiune),ci recurgand la aluzie, la analogie, la sugestie, utilizand un limbaj poetic inedit, comunicand indeosebi senzatii neobisnuite, stari sufletesti imprecise, vagi, vaporoase.

Ideologia si estetica simbolismului Simbolismul reprezinta o reactie antipozitivista si antirationalista. Poetii simbolisti vor prelua din scolile anterioare tot ce se potrivea spiritului lor nelinistit si dornic de "altceva" decat ceea ce le putea oferi mediul ambiant si vor fi receptivi la tot ce este nou in domeniul filozofiei, al picturii, al muzicii, al stiintelor si al artelor in general. Sunt pretuiti in special Vilon ,Racine,, Chateaubriand, Nerval, Lamartine. Simbolistii preiau idei filozofice din Fichte, Hegel, Schelling, Schopenhauer, sunt atrasi de poezia lui Novalis, a lui Poe si Whitman, de arta orientala.

Desi simbolismul francez a durat foarte putin, el a fertilizat poezia moderna, negand gandirea stiintifica, rationalista. Pe drumul deschis de simbolism au pasit ulterior Arthur Rimbaud cu experieta clarviziunii, s-au nascut tema lui Charles Baudelaire a corespondentelor si una din temele poeziei lui Stephane Mallarmé in care lumea intreaga e doar o imensa carte.

Dintre temele simboliste citam doar cateva: impalpabilul, angoasele identitare ale Eului, imaginea femeii, decadenta, arta pentru arta.

Manifestul simbolist a fost ulterior pus in versuri de Arthur Rimbaud in poemul Les Voyelles (Vocalele), un exemplu perfect de sinestezie literara si Charles Baudelaire in poemul Correspondances ( Corespondente), in care natura este definita drept un 'templu de simboluri'.

Simbolul Termenul de "simbolism" provine din cuvantul grecesc "symbolon " ,intrat in limba prin filiera franceza. Simbolul este un substituent ,el inlocuieste expresia directa vorbirea notionala, mediind cunoasterea pe calea analogiei si a conventiei.O data cu evolutia limbajului, simbolul a devenit tot mai complex, folosindu-se in toate domeniile culturii, iar in literatura este un mod de constituire a imaginii artistice.

Simbolul literar concentreaza in imagini elemente ale realului cu un grad mai mic sau mai mare de generalizare. In cuprinsul romantismului, simbolul ramane insa, ca in literatura premergatoare nu se diferentiaza foarte net de alegorie. In simbolism raportul dintre simbol si realitate este sugerat. Curentul se diferentiaza de alte curente tocmai prin faptul ca da imaginilor poetice, functia implicit si nu explicit simbolica.

Sugestia La baza tehnicii simboliste sta sugestia, corespondentele, clar-obscurul ,spleen-ul, starea de inefabil, simbolul se realizeaza prin sugestie, de aceea Baudelaire numea poezia "o specie de vrajitorie evocatoare". Rolul sugestiei in realizarea simbolurilor este foarte mare. Mallarme sustine ca "a numi un obiect este a suprima trei sferturi din placerea poemului" si adauga "a sugera, iata visul!". Urmand acest principiu, poetii simbolisti nu descriu, nu nareaza, nu relateaza. Ei resping anedocta, fabula, reportajul.

Corespondentele Corespondentele sunt un mod de sondare, de luminare a zonelor ascunse ale realitatii. Ideea fundamentala a simbolismului consta in exprimarea unor raporturi intre eul poetului (universul mic) si lume (universul mare) care se traduc la nivelul receptivitatii prin simboluri. Ele tind sa exprime relatiile ce exista, pe baza unor afinitati secrete, intre partile componente ale totului cosmic, in categoria corespondentelor intra si analogiile dintre senzatii, emotii, imagini de naturi diferite.

Principiul corespondentelor audio-vizuale este cunoscut din secolul al XVII-lea. Mai tarziu, Voltaire va descoperi analogii intre tonurile muzicale si cele ale culorilor. Liszt si Berlioz au sesizat si ei legaturi intre sunet si culoare. Fizicianul german Hermann von Helmholtz (1821-1894) a dovedit stiintific existenta unor relatii intre senzatiile vizuale si cele auditive. Exista deci ,obiectiv, corespondente intre senzatii, intre elemente ascunse ale universului, intre sunet si culoare. Aceasta descoperire a fost formulata in epoca simbolista si ea s-a numit "auditie colorata".

In poezie, descoperirea corespondentelor apartine lui Baudelaire (Correspondances-Les fleurs du mal). Poezia are ca punct de plecare credinta ca exista o unitate a lumii in temeiul careia senzatiile de ordin diferit comunica intre ele:"Parfum, culoare, sunet se-ngana si-si raspund". Taina aceasta adanca nu se ofera ochiului comun, care observa numai exterior lumea, ci aceluia inzestrat cu facultati superioare, al artistului. Poetul devine demiurgul care creeaza lumea din cuvinte menite sa sugereze idei fundamentale, principii metafizice (Mallarme). Rimbaud, in poemul "Vocale", dezvolta ideea unor corespondente intre culoare si sunet: A-negru, E-alb, I-rosu, U-verde, O-albastru. Este ceea ce se cheama sinestezie (mijloc prin care sunt puse in relatie de echivalenta realitati receptate de simtiri diferite; transferul elementelor, specific sinesteziei, este metaforic). Pentru Ghil, dimpotriva, I este albastru, O-rosu. In concluzie, la baza simbolismului sta aceasta osmoza dintre poet si lumea din jur, dar nu in sensul cautarilor de analogii usor de stabilit intre starea de spirit si natura, ca in poezia populara sau la romantici, ci in sensul ca simbolistii vad in sufletul individual chintesenta vietii cosmice, a palpitului vital existent in intreaga natura.

Muzica Simbolistii vor plasa in lumea de obiecte si fenomene starea de inefabil, de taina, care nu poate fi descrisa si expusa, ci numai sugerata, astfel arta simbolista se apropie atat de mult de muzica. Au pledat pentru muzica Verlaine "muzica inainte de toate", Mallarme-face distinctie intre valoarea muzicala si cea notional-poetica a cuvintelor, Macedonski, pentru care "arta versurilor este arta muzicii.

Prozodia Marea invocatie a simbolistilor in materie de prozodie o constituie introducerea in poezie a versului liber, insa nu toti poetii simbolisti au renuntat la versificatia clasica (Mallarme, Verlaine, Rimbaud). In Franta versul liber a fost introdus de Gustave Kahn. Rene Ghil utilizeaza si el versul liber, incercand sa substituie sensul notional al cuvintelor expresivitatea lor muzicala. Versul clasic apare multor poeti simbolisti ca insuficient ,rima este considerata ca o simpla conventie, de aceea, ei ajung la concluzia ca sfoara asimetrica, cu versificatie libera, in ritm variabil, corespunde muzicii interioare. Versul liber produce efecte muzicale deosebite..

Poetii simbolisti au dat importanta problemelor de forma, ritm, creand cele mai savante armonii verbale, pauze, asonante si refrenuri. La unii se ajunge la un joc gratuit, de pura virtuozitate, degenerand in formalism, manierism.

Teme si motive simboliste In diversitatea ei, tematica poeziei simboliste exprima, in ultima analiza, o atitudine noncoformista, de inaderenta la o lume prozoica, mercantila, filistinizata. Poetii simbolisti recurg la proza de damant, destanuie starea de "spleen", de solitudine, "nevroze" sustinute de o intreaga recuzita caracteristica simbolismului, care voaleaza suportul imediat al acestor stari, izvorate din neacceptarea lumii date. Atitudinea fata de societate rezulta din felul in care se reflecta in versuri-indirect-conditia poetului si a poeziei. Conflictul cu societatea poete exista in stare latenta, si atunci poetul este insinuant, sau el se manifesta fatis, efectul artistic fiind iesirea din simbolism: totala sau partiala. In majoritatea cazurilor se autoinfatiseaza ca suflete obosite, deprimate si fara sentiment.

In literatura universala, spleen-ul simbolist a fost exprimat pentru intaia data de Baudelaire. In poezia europeana, Maeterlinck este cel care a cultivat cu mai multa perseverenta misterul..

Natura Spre deosebire de poezia romantica, natura nu mai este subiect, ci stare sufleteasca, exprimata muzical ori cromatic, sau decor. Astfel, parcul, gradina, statuiile, orizonturile marine sunt prezentate static. In jurul obiectelor plutesc muzica si parfumul, in spatii nedefinite, ca si in poezia lui Baudelaire; poetii isi propun sa dezvaluie "corespondentele"din natura. Perceptia vizuala a naturii ii apropie de impresionisti, in sensul estomparii contururilor sub impresia luminii. Simbolistii canta amurgurile subordonate starilor afective;tonul unora este insa explicativ.

Motivul ploii si al toamnei apare la toti simbolistii. Sentimenstul ploii aduce stari depresive, sentimentul de sfarsit de lume legat de ploaia abundenta apare si el . De la tratarea anecdotica pana la trairea dramatica, cu descoperirea sentimentului "tarziului"si al "pustiului", pulverizand categoriile de spatiu si timp, se dezvaluie drama nerealizarii ("Tarziu clavirul moare","cantecul geme tarziu","va fi tarziu in ziua aceea","si tare-i tarziu si n-am mai murit","s-asculti pustiul","pierdut in muzeul pustiu","pierdut intr-o provincie pustie"-G. Bacovia).

Exista si spleen-ul de iarna,spectacolul ei este lugubru,nevroza generand adevarate stari de delir:"Hau,hau,departe la stele-ghetate".Iarna, cerul este de plumb,ca si toamna:pustiul se lateste si peste lume ninge"ca-ntr-un cimitir".Peisajul bacovian contine frecvent elemente de contrast cromatic. Primavara va fi si ea generatoare de nevroze.Culorile crude,soarele anemic ii strivesc poetului nervii.De aceea,va exclama:"Trupul ce-ntreg ma doare" (G.Bacovia).Alteori,primavara este receptata intr-un alt registru,cu toate simturile:"o picatura parfumata,cu vibrari de violet".Amestecul de anotimpuri creeaza o stare de ambiguitate intr-o abandonare voita,in care sentimentul mortii porneste din ideea descompunerii(D. Iacobescu).

Iubirea Simbolistii nu incadreaza tematica iubirii in contextul naturii. Cele doua elemente nu formeaza, ca la romantici, un tot. Poetii vor gasi insa corespondente in comunicarea sentimentelor. Ei vor exprima uneori si direct sentimentul, implicand trairi intense, manifestate prin reactii vitaliste (Macedonski) sau maladive (Bacovia). Predilectia pentru parfumuri si muzica este de ordin vital. Macedonski, M. Saulescu, St. Petica iubesc viata, sunt insetati de ea. Ei canta energiile cosmice, iar procesul lancezirii, ca si cel al anemiei sau al nevrozei devin rareori traire propriu-zisa,ramanand simpla maniera.

Instrumentele muzicale Simbolismul aduce in poezie o gama de instrumente muzicale,realizand corespondente intre emotie si instrumentul muzical:vioara,violina exprima emotii grave;clavirul-tristetea si sentimentul desperat al iubirii;caterinca evoca medii sarace;fluierul este funebru;fanfara trezeste melancolii; pianina, melancolia constituie motive uneori exterioare,decorative,alteori vor intra in substanta si in atmosfera generala a poeziei. Culorile sunt in corespondenta cu instrumentele muzicale, pelicula este o pictura parfumata a primaverii; amurgul insoteste cantecul viorilor.