Povestea lui Harap-Alb( 1 august 1877)

Basmul ete o specie a epicii populare sau culte, in care sunt prezentate intamplari fantastice sau fabuloase, la care participa eroi inzestrati cu insusiri exceptionale, exponenti ai celor doua lumi aflate in perpetua confruntare, cea a binelui si a raului, invingator fiind binele. Cuvantul basm provine din slava veche, din basni, termen ce semnifica nascocire, scorneala. Basmul cult pastreaza anumite constrangeri compozitionale ale basmului popular: formulele de inceput, mediane si de sfarsit; o situatie initiala de echilibru; un eveniment care deregleaza acest echilibru; actiunea reparatorie marcata printr-o calatorie initiatica; refacerea echilibrului si rasplatirea eroului. Tiparele basmului popular sunt usor de identificat: tema este triumful binelui asupra raului; actiunea este organizata in perechi opozitionale (interdictie/ aincalcarea interdictiei, incercari/depasirea incercarilor, blestem/anularea blestemului, lupta/victorie); tipuri de personaje precum: antagonistul(opozantul, raufacatorul, cel care se opune fericirii eroului, dar care este un rau necesar, avand si o valoare formativa), adjuvantii( donatori si ajutoare), actiuni progresive secventializate in motive precum cel al imparatului fara urmasi sau al superioritatii mezinului, finalul fericit prin depasirea obstacolelor si invingerea raului, concomitent cu implinirea matrimoniala a protagonistului prin nunta simbolica.

Spre deosebire de basmul popular, basmul cult este fantastic si nu fabulos, adica lumea construita pe coordonatele lui pastreaza perspectiva realului, oscileaza, de fapt, intre real si ireal.

In cazul basmului scriitorului humulestean, la elementele tipice speciei, in genere, la genul proxim, se adauga cele de originalitate, de viziune personala si care alcatuiesc diferenta specifica. Tocmai acestea din urma dau aspectul inconfundabil al textului scriitorului clasic.

Meritul lui Creanga consta in faptul ca a scos basmul din circuitul folcloric si i-a dat un alt statut artistic. Toate povestile sale sunt, intr-adevar, creatii culte, eroii vorbind si comportandu-se ca niste tarani. Daca lumea e taraneasca, subiectul respecta tiparele basmului, mentionate anterior. Taramul de dincolo e, de asemenea, o lume terestra. Tot ce e transcendent in poveste, la Creaga e telurizat, dupa remarca lui George Calinescu. De regula, fantasticul e tratat in maniera realista, impresia de realism taranesc fiind accentuata si de vorbirea eroilor.

Perspectiva narativa

Naratiune la persoana a III-a;

Narator omniscient, dar subiectiv pentru ca intervine adesea prin comentarii sau reflectii;

Focalizare zero, naratorul stie mai multe decat personajele sale, fiind narator auctorial, viziune dindarat.

Moduri de expunere

Spre deosebire de basmul popular, unde predomina naratiunea, basmul cult presupune imbinarea naratiunii cu descrierea si dialogul;

Descrierea are functie portretistica sau de nuantare a peisajului;

Dialogul are ca functii dinamizarea actiunii, precipitarea evenimentelor, care dobandesc un ritm alert si individualizarea personajelor (contribuie la caracterizarea lor). In plus, dialogul personajelor lui Creanga destinde, descreteste fruntile, provocand rasul;

Tema

Este specifica basmului in genere: triumful binelui asupra raului. Teza basmului este asadar moralizatoare, avand un adanc substrat etic.

Motivele narative adiacente temei sunt si ele identificabile si in basmul popular:

o      superioritatea mezinului - cel mai mic dintre fii este inca la o varsta suficient de frageda incat sa mai poata fi format, sa invete din experienta, spre deosebire de fiii cei mari, care, probabil, au personalitatea deja conturata

o      calatoria

o      supunerea prin viclesug

o      probele

o      demascarea raufacatorului

o      pedeapsa

o      casatoria

Constructia discursului narativ

Diegeza(firul epic) se desfasoara linear, secventele narative fiind inlantuite;

Naratorul heterodiegetic nu insereaza in text pasaje retrospective(priviri inapoi, in istoria personajului) si nici pasaje prospective(priviri in viitor, anticipari)

Incipit - final

Actiunea este proiectata in illo tempore(timp al originilor), se retine astfel aspatialitatea si atemporalitatea conventiei basmului in genere;

Creanga inoveaza si la nivelul cliseelor compozitionale: formula initiala a basmului sau este asemanatoare celei din basmul popular, dar nu si identica: Amu cica era odata intr-o tara un craiu care avea 3 feciori. Si craiul acela mai avea un frate mai mare, care era imparat intr-o alta tara mai departata. Adverbul de timp amu nu numai ca sugereaza reprezentativitatea intamplarilor, ideile fiind valabile acum ca si oricand, dar naratorul atribuie la randul sau diegeza altcuiva, de la care trama este preluata(am auzit aceste intamplari si nu pot spune daca sunt adevarate sau nu - cica presupune si o nuanta de indoiala). In basmul popular (a fost odata ca niciodata) vocea narativa este impersonala.

Finalul este fericit, tensiunea fiind anihilata prin uciderea raufacatorului si restabilirea echilibrului (la fel ca in basmul popular). Elementul de originalitate este insa prezent si aici prin includerea naratorului auctorial intre cei invitati la nunta. Raportandu-se ironic la el naratorul se autocaracterizeaza ca un pacat de povestariu si in plus constata ca, spre deosebire de lumea basmului, lumea reala presupune o inechitabila stratificare sociala: si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca. Cine se duce acolo be si mananca. Iar pe la noi, cine are bani bea si mananca, iara cine nu, se uita si rabda.

Planul epic, personajele si strategia narativa

Personajul central al basmului, sau protagnistul, este cel mai reprezentativ dintre eroii pozitivi melancolici ai lui Creanga, pe acestia, fortele raului nu-i pot supune total fiindca nu le pot citi gandurile. Puterea lor reala consta in gandul propriu, in gandul lor bun. Stan e milostiv, Harap-Alb omenos, fata mosului e cuminte. Pana sa ajunga imparat si sa-si implineasca astfel destinul, fiul craiului trebuie sa se lepede de ispita puterii, sa invete pe pielea lui ca puterea nu e un joc. Calatoria initiatica respecta modelul structural al basmului, presupunand un lant de actiuni conventionale. Situatia initiala, viata lipsita de griji a craiului, este perturbata de absenta urmasilor masculini ai fratelui sau, imparatul Verde (motivul imparatului fara urmasi). Intriga consta in hotararea craiului de a raspunde solicitarii fratelui sau, de a-i trimite pe unul dintre fiii sai sa-i urmeze acestuia la tron. Esecul fratilor mai mari este justificat de faptul ca pentru ei calatoria nu ar mai avea o valoare initiatica, personalitatea lor fiind deja formata.

In basmul lui Creanga vorba ceea se intampla. Posomorat, craiul accepta cu greu lasitatea fiilor sai: apara-ma de gaini ca de cani nu ma tem(se exprima paremiologic). Sensibil la dezamagirea tatalui, mezinul nu numai ca se rusineaza de comportamentul fratilor, dar se gandeste sa le salveze onoarea, incercandu-si la randul sau norocul. Sansele sale de reusita sunt sporite si de un atribut moral pe care fratii probabil ca nu il poseda: milostenia - ii daruieste un ban cersetoarei care se dovedeste a fi Sfanta Duminica si beneficiaza astfel de sfaturile ei nepretuite. La sugestia ei ii cere tatalui calul, armele si hainele cu care a fost el mire. Se poate deduce astfel ca si tatal a parcurs la un moment un drum initiatic similar. Aflat inca sub puterea conventiilor, incapabil sa vada in profunzime, sa deceleze adevarul de aparente, mezinul nu-si poate inchipui cum rapciuga de cal grebanos, dupuros si slab de-i numarai coastele ar putea fi tovarasul sau de drum. Il loveste cu fraul in cap de trei ori, insa ghijoaga uracioasa se incapataneaza sa se napusteasca asupra tavitei cu jaratec. Urmeaza o razbunare cuvenita, calul zburand de trei ori, o data pana la nouri, a doua oara pana la luna si a treia oara pana la soare, dupa care acesta devine cel mai fidel ajutor al mezinului.

Calatoria ar putea fi asociata si initierii samanice, samanismul fiind cel mai vechi sistem spiritual si arta de vindecare a umanitatii. Aceasta interpretare poate fi sustinuta si de travestiul craiului, care se infatiseaza mezinului intr-o blana de urs. Sugestia mai profunda ar fi ca nu oricine poate deveni saman, imparat, ci numai cel ales, capabil sa-si invinga teama. Drumul initiatic incepe cu o criza spontana psihospirituala: mezinul este mult prea naiv pentru a fi potrivit pentru functia la care este predestinat. Este necesara o trasnformare interioara profunda, schimbare ce va fi realizata prin calatoria in lumea de dincolo, taramul mortilor, unde este atacat de spirite malefice - Spanul, supus la diferite chinuri, omorat. Acest lucru este urmat de o experienta a renasterii, a profundei schimbari spirituale.

Calatoria initiatica (ratacirea prin labirint) este precedata de sfatul parintesc: sa te feresti de omul ros, iara mai ales de cel span, cat ii putea. Cele 2 tipologii umane mentionate de tata ar putea ascunde referiri la doua natii ce au prejudiciat neamul romanesc: evreul, negustor viclean capabil sa insele pe oricine si tatarul la care se adauga, pe langa siretenie, cruzimea. Nesocotirea sfatului parintesc ar putea avea ca suport inocenta copilareasca( orice copil are tendinta de a face in momentul in care nu mai este supravegheat, exact ceea ce parintele i-a interzis, asumandu-si astfel consecinte ce pot deveni grave). Intalnirea cu Spanul, antagonistul, un rau necesar, un fel de maestru spiritual are loc in spatiul sacru al padurii. Verticalitatea presupune nuntirea cerului cu pamantul si ample conexiuni cu moartea. Spanul ar putea fi in egala masura si dublul negativ al mezinului, cristalizand toate aspectele caracteriale la care trebuie sa renunte. Spanul il convinge cu usurinta pe novice sa accepte sa-l insoteasca. Coborarea in fantana a mezinului(catabaza) ar putea simboliza coborarea in infernul sinelui, protagonistul privindu-si in ape ca in oglinda sufletul, constientizandu-si trasaturile negative de care trebuie sa se lepede. Apele fantanii se asociaza si cu simbolul botezului, catabaza fiind urmata de anabaza, moartea de renastere. Intre cei doi are loc un schimb de identitati, mezinul fiind botezat Harap-Alb(sluga inocenta), iar Spanul devenind fiul craiului.

Doar intuitia feminina nu poate fi inselata intru-totul de aceste identitati schimbate(fiicele imparatului Verde il prefera pe Harap-Alb, considerand ca acesta seamana mai mult cu verisorul lor). Viitorul saman(conducator), Harap-Alb, urmeaza sa treaca o serie de alte probe ale umilintei, rabdarii: sa aduca salatile din gradina ursului (personajul adjuvant din aceasta incercare fiind Sfanta Duminica, care-i ofera o potiune din somnoroasa, lapte dulce si miere), pietrele pretioase din padurea cerbului(este ajutat tot de Sfanta Duminica, primind de la ea sabia si obrazarul lui Statu-palma-barba-cot, cerbul are privirea ucigatoare ca Meduza), aducerea fetei imparatului Ros(proba la care se asociaza alte probe si la transgresarea careia este ajutat de Craiasa furnicilor, Craiasa albinelor - personaje donatoare si de cei 5 monstri simpatici, portretizati umoristic si care ar putea intruchipa in fapt cate un defect uman Flamanzila - lacomul, Setila - betivul, Ochila - barfitorul satului, Pasari-lati-lungila - don Juan al satului, afemeiatul, Gerila - furiosul, colericul). Mezinul parcurge muncile lui Hercule si invata din ele, astfel incat la finalul calatoriei, nu mai este un adolescent imatur, naiv, ci un adult intelept capabil sa conduca o tara. Spre deosebire de personajele basmului popular, personajele lui Creanga se comporta asemenea unor tarani humulesteni si sunt oarecum asemanatori prin limbaj cu eroii lui Rabelais. Protagonistul este cand tacut, cand vorbaret, atunci cand il intalneste pe Gerila, acesta din urma este excesiv de certaret si cicalitor(vezi scena din Casa de arama).

O interpretare deosebita a basmului ii apartine lui Vasile Lovinescu, in studiul Creanga si Creanga de aur. Criticul se axeaza pe decriptarea seminficatiilor mitice ale basmului. Pentru Vasile Lovinescu, lumea din acest basm e o lume primitiva, cazuta in haos, condusa virtual de 2 principii subordonate unul altuia, imparatul Verde si Craiul, fratele mai mare si cel mai mic. Craiul apartine categoriei razboinicilor, asa cum sugereaza blana de urs(ursul este simbol nordic al castei razboinicilor). Imparatul Verde are functia de Monarh Universal, aflata insa intr-o stare de degradare, fiind anemiata si ofilita. Ea trebuie, deci revigorata si reinverzita(simbolul starii de degradare a imparatiei sale este dat atat de absenta urmasilor masculini, cat si de raritatea salatelor verzi). In acest context este necesara actiunea reparatorie a unui tamaduitor (Harap-Alb), ce nu poate fi decat un erou solar. Astfel Harap-Alb un Renovator mundi, rascumparator al unei epoci urgisitite. La baza dezordinii provocate sta o ruptura intre casta razboinicilor si casta sacerdotala. Calul nazdravan este simbolul Aurului Solar, de aceea jaratecul desteapta focul din cal. Prin zborul lui, acesta din urma uneste cerul cu pamantul, si e singurul mijloc de a ajunge in alta calitate de timp si spatiu. Cei 5 uriasi sunt regenti ai elementelor, simbolizand forte ale naturii. Acestia il ajuta pe Harap-Alb sa treaca ultimele probe, cele ale imparatului Ros, simbol malefic sangvinar. Ca si Tristan, pornit in cautarea Isoldei, Harap-Alb porneste sa peteasca o idee, pentru maestrul sau spiritual si se intoarce cu o mireasa. De altfel, un bun conducator trebuie sa fie casatorit, adica sa fi depasit tribulatiile sentimentale, pentru a se putea concentra asupra neamului pe care-l conduce.