Vanzarea prin corespondenta

Vanzarea prin corespondenta

Vanzarea prin corespondenta (VPC) reprezinta, dintr-o perspectica istorica, activitatea care a premers si a anticipat evolutia si dezvoltarea marketingului direct. Datorita acestei relatii, cele doua domenii au fost confundate de catre foarte multi autori si pentru o perioada foarte lunga de timp.

Bob Stone identifica patru tipuri majore de cataloage utilizate in campanile de VPC:

cataloage folosite de catre comerciantii cu amanuntul,

cataloage cu un continut general,

cataloagele dedicate vanzarii B-to-B,

cataloagele specializate.

Elementele de referinta cele mai frecvente avute in vedere in specializarea cerintelor in ceea ce priveste fondul (continutul) si forma (aparitia) au in vedere:

identificarea exacta a organizatiei,

principalele caracteristici ale produselro si serviciilor,

conditiile de valabilitate a ofertei,

angajamentele pe care si le asuna organizatia si consumatorul,

existenta si conditiile specifice de exercitare a dreptului de retragere,

conditiile financiare associate tuturor relatiilor existente intre organizatie si consummator,

conditiile de livrare ale produsului,

garantiile si serviciile post-vanzare oferite,

elementele privind preluarea sugestiilor si reclamatiilor consumatorilor.

Vanzarea prin corespondenta, datorita tehnicitatii si ingeniozitatii sale, este  intr-adevar, intr-o oarecare masura, anticamera marketingului direct. Insa asemanarea se opreste aici, deoarece nimeni nu ar putea limita marketingul direct la domeniul restrans al vanzarii directe.