Neopsihanaliza (deviantii timpurii)

Carl Gustav Jung: Analiza psihologica

1. Carl Gustav Jung - schita biografica

2. Energia psihica si sistemele personalitatii

3. Rolul arhetipurilor in structura de personalitate

4. Originalitatea viziunii lui C. Jung asupra dezvoltarii personalitatii

5. Terminologie in teoria lui Jung

6. Reflectie critica, recapitulare si consolidare

1. C. Jung - schita biografica (1875 - 1961)

v    Nascut in Elvetia, intr-o familie cu 9 preoti (opt unchi si tatal sau).

v    Atmosfera din familia sa era nevrotica, casnicia parintilor fiind un esec clar.

v    Tatal, preot, avea alternante comportamentale intre toleranta si iritabilitate, fiind un tip slab.

v    Mama - o fire mai puternica, dar cu tulburari emotionale si cu un comportament inconsistent, era grasa si neatragatoare (poate acest fapt l-a facut mai tarziu pe Jung sa-l contrazica pe Freud in privinta universalitatii complexului Oedip).

v    Parintii se certau frecvent si tanarul Carl se apara de aceasta atmosfera tensionata izolandu-se in podul casei, unde se juca singur, cu o papusa de lemn pe care si-o sculptase singur.

v    Copilaria, mai degraba sumbra, i-a fost marcata de experiente trumatice: a asistat la multe inmormantari, a fost asaltat sexual de un adult pe care il venerase, a descoperit un mort adus de inundatii (ceea ce, pentru copilul in varsta de 6 ani a fost un eveniment socant).

v    Nu avea incredere in slabiciunea tatalui sau si nici in mama sa. Refugiul din fata unei realitati apasatoare erau reveriile, studiul aprofundat al religiilor si al clasicilor. Visele vor constitui, ulterior, in teoria lui, principala metoda de abordare a psihismului, in speta a inconstientului.

v    A studiat medicina la Basel si s-a specializat, spre dezamagirea profesorilor sai, in psihiatrie, o ramura prost cotata in epoca, a practicii medicale.

v    Din 1900 a lucrat la Spitalul de Psihiatrie din Zurich, sub conducerea lui Bleuler[1] si a desfasurat, la Universitatea din localitate, o intensa activitate de cercetare a reactiilor emotionale ale pacientilor cu ajutorul testului asociativ verbal.

v    In 1907, cand, dupa o corespondenta sustinuta, il intalneste pe Freud, cu care isi gaseste multe afinitati (la prima lor intalnire au discutat, neintrerupt, aproape 13 ore), Jung era deja un specialist cu o reputatie solida, nu un simplu student.

v    Cei doi se asociaza si se intalnesc periodic, Freud ii propune chiar presedintia Asociatiei psihanalitice internationale, pentru a combate tendintele de etichetare a psihanalizei ca "stiinta evreiasca".

v    Raporturile dintre ei erau de tip paternalist, Freud il considera pe Jung un fiu spiritual, intr-atat erau de apropiate, initial, conceptiile lor. Ulterior Jung a inceput sa-si afirme propriile idei si cei doi s-au separat.

v    La varsta de 38 de ani a traversat, ca si Freud, un episod nevrotic sever de 3 ani, a renuntat la cursurile pe care le tine la Universitatea din Zurich, dar si-a tratat in continuare pacientii. S-a auto-analizat si a ajuns la concluzia ca stadiul crucial in dezvoltarea personalitatii nu este copilaria, ci varsta de mijloc.

v    Teoria lui se sprijina pe o baza intuitiva (trairile, amintirile, visele proprii, sau ale pacientilor); majoritatea pacientilor lui erau cam de aceeasi varsta si aveau aceleasi probleme, ca atare schimbarile emotionale ale varstei mijlocii, pe care le considera inerente dezvoltarii umane, devin o parte importanta a teoriei sale.

v    A avut multi adepti, cartile sale au fost citite si traduse, a explorat culturi diverse din America, Africa, Egipt, India si Ceylon pentru a gasi elemente comune.

v    la Universitatea din Basel exista o catedra speciala, iar la Zurich functioneaza un Institut de formare in terapia Jung-iana.

2. Energia psihica si sistemele personalitatii

Viziunea lui C. Jung asupra naturii libido-ului este diferita de a lui S. Freud. El considera ca Libido-ul nu este de origine sexuala, ci constituie o energie vitala nediferentiata, care alimenteaza functionarea psyche-ului (termen folosit pentru personalitate). Perceptia, gandirea, emotia si dorinta pot fi realizate numai prin aceasta energie. Daca energia psihica este investita intr-o anume idee sau emotie, aceasta poate influenta puternic persoana. Aceasta concentrare de energie este valoarea (notiune in sistemul lui C. Jung).

Intre energia fizica (biologica) si cea psihica exista relatii reciproce, ele transformandu-se dintr-una intr-alta (ex: bolile psihosomatice). Jung gasea numeroase analogii intre fenomenele si legile fizicii si cele psihice. Pentru a explica viata psihica el a formulat urmatoarele principii:

Principiul contrariilor (totul este un joc al contrariilor: cald - rece, creatia - distrugerea) fiecare sentiment isi are contrariul sau; fara antiteza nu exista energie; cu cat contradictia este mai acuta, cu atat produce mai multa energie.

Principiul echivalentei (aplicatie la domeniul psihic a principiului I al termodinamicii - conservarea energiei) - energia psihica nu se pierde, ci se transforma (ex: daca valoarea psihica dintr-o zona slabeste, energia este transferata intr-o alta zona a personalitatii; energia folosita pentru activitati constiente in stare de veghe este convertita in energie pentru vise cand dormim, deci devine o valoare psihica egala ca forta; astfel energia psihica este egal distribuita in psyche.

Principiul entropiei[2] (aplicatie la domeniul psihic a celui de-al doilea principiu al termodinamicii - ireversibilitatea schimbarilor in sistemele fizice) energia psihica se distribuie in final uniform: daca doua credinte sau dorinte sunt inegale ca valoare psihica sau intensitate, energia psihica va migra de la cea mai puternica inspre cea mai slaba; ideal persoana trebuie sa aiba o distributie uniforma a energiei psihice in toate compartimentele si sistemele, dar starea de echilibru nu este atinsa niciodata. Daca s-ar realiza acest echilibru perfect nu ar mai fi produsa energia psihica.

Energia psihica, prin principiile contrariilor echivalentei si entropiei, furnizeaza mecanismele dinamice si forta pentru functionarea personalitatii.

Rolul arhetipurilor in structura de personalitate

Sistemele majore ale personalitatii sunt: Eul, Inconstientul individual si Inconstientul colectiv.

a. Eul - este constientul, partea psihica responsabila cu perceptia, memoria, gandirea si emotiile - procese psihice specifice starii de veghe.

Rolul sau este de a selectiona si admite in campul constiintei numai o parte a stimulilor cu care suntem confruntati.

Realizeaza functia realului - constiinta continuitatii, coerentei si identitatii, deci un mod stabil de a percepe lumea si pe noi insine.

Modul lui specific de functionare este dat de atitudinea fata de raportul personalitate/ lume: introversia sau extraversia (libido-ul poate fi canalizat inspre inlauntru sau inspre inafara personalitatii).

In opinia lui Jung[3], aceste doua orientari diametral opuse ale atitudinii sunt structurale si innascute, nefiind legate de interactiunea dintre datul genetic si mediu. Fundamentul biologic al acestei dichotomii tipologice sunt cele doua cai de evolutie si adaptare filogenetica, fiecare eficienta in felul sau: prolificitate sporita, capacitate de aparare relativ slaba, durata de viata redusa a individului izolat / sau dotarea indivizilor cu multiple mijloace de autoconservare, prolificitate slaba si durata relativ mare a vietii. Atitudinea specifica este evidenta inca din primii ani de viata si nu depinde de particularitatile mediului social. Frati care beneficiaza de acelasi climat familial, dezvolta firi diametral opuse, fapt ce poate poate fi atribuit numai dispozitiei lor native diferite. Mai mult, invertirea tipului poate prejudicia grav echilibrul psihologic al persoanei.

Introversia - se manifesta prin centrare pe sine, retragere, timiditate. "Introvertul se comporta fata de obiect abstractiv; in fond, el este mereu gata sa sustraga obiectului libido-ul, de parca ar trebui sa se pazeasca mereu de o dominatie a lui".[4]

Extraversia - se manifesta prin deschidere, sociabilitate si chiar agresivitate. "Extravertitul, in schimb, are un comportament pozitiv fata de obiect. El da atat de multa importanta obiectului incat isi orienteaza statornic atitudinea subiectiva dupa obiect, raportandu-si-o tot timpul la aceasta. In fond, I se pare mereu ca obiectului nu I s-a conferit suficienta valoarea si de aceea se simte mereu obligat sa-I sporeasca insemnatatea"[5]

Fiecare avem potential in noi ambele atitudini, dar una devine dominanta si guverneaza constiinta si comportamentul. Atitudinea nondominanta devine o parte a inconstientului individual, de unde se manifesta direct, in anumite imprejurari, sub forma unor comportamente specifice, sau indirect, prin atractie fata de persoana cu atitudine opusa. Nemultumit de modul simplist in care cele doua tipuri explica diferentele intre oameni Jung recurge la un alt nivel de categorizare, introducand notiunea de functii psihologice (modul in care percepem sau intelegem atat lumea exterioara cat si cea interioara; acestea pot fi : functii rationale (gandirea si afectivitatea) si functii irationale (perceptia si intuitia).

Functiile rationale: in aceasta categorie sunt grupate gandirea si afectivitatea pentru ca implica evaluari ale experientei; desi afectivitatea este total diferita de gandire, Jung crede ca amandoua au legatura cu abilitatea de a organiza si categoriza experienta, desi functioneaza contrar, una prin judecati constiente (adevar/ fals) si cealalta prin judecati inconstiente (placut/ neplacut, atragator/ respingator).

Functiile irationale: sunt etichetate ca "irationale" pentru ca ele sunt directe, nu folosesc evaluari. Perceptia si intuitia sunt si ele un cuplu de functii contrare: perceptia produce o imagine clara prin simturi, ca o copie fotografica a unui obiect, in timp ce intuitia nu provine direct din stimulii lumii externe (este, mai degraba "ghicire spontana").

In acelasi mod in care fiecare avem simultan tendinte spre introversiune / extraversiune, avem si capacitatea de a folosi oricare din cele 4 functii, dar numai cate una din functii poate deveni dominanta, ele fiind incompatibile, iar celelalte devin parte a inconstientului individual, ca functii auxiliare. Incompatibilitatea previne egalitatea de forta a tendintelor.

Din combinarea celor 2 atitudini si 4 functii rezulta 8 tipuri psihologice:

Tipul extravert - ganditor traieste in concordanta cu reguli rigide, are tendinta sa-si reprime emotiile, sa fie obiectiv in toate imprejurarile si sa fie dogmatic in conceptii si opinii.

Tipul extravert - afectiv este foarte emotional si isi reprima tendinta de a gandi, se agata de valorile, obiceiurile si traditiile in care au fost educati, tin cont de asteptarile si opiniile celorlalti.

Tipul extravert - senzitiv (perceptiv) este in permanenta cautare de senzatii si experiente noi, de placere si bucurie; este realist si foarte adaptabil la persoane si imprejurari noi.

Tipul extravert - intuitiv are o mare abilitate de a se folosi de imprejurari, este foarte potrivit pentru o cariera in afaceri sau politica. Sunt creativi, atrasi de idei noi si au capacitatea de a-i mobiliza pe altii in realizarea planurilor lor.

Tipul introvert - ganditor are dificultati in relationarea si comunicarea cu ceilalti, par reci si lipsiti de consideratie fata de semeni. Nu au simt practic si nu sunt prea influentai de emotii.

Tipul introvert - afectiv isi reprima atat gandirea cat si emotiile, sunt tacuti, par misteriosi si inaccesibili, copilarosi si lipsiti de consideratie fata de sentimentele altora.

Tipul introvert - perceptiv este interiorizat si detasat de viata cotidiana, priveste lumea inconjuratoare cu detasare si umor. Are un simt estetic deosebit de dezvoltat, se concentraza pe senzatii si reprima intuitia.

Tipul introvert - intuitiv este detasat de realitate, este un visator si un vizionar; de regula este un neinteles, un ciudat, un excentric.

b. Inconstientul individual

este portiunea superficiala a inconstientului, dar nu este echivalentul preconstientului freudian;

este un rezervor al continuturilor ce au fost odata constiente, dar au fost uitate sau suprimate pentru ca au fost fie banale, fie periculoase;

intre inconstientul individual si Eu exista o circulatie in ambele sensuri;

pe masura ce experienta creste, continuturile sunt inmanuncheate in complexe.

Complexul

- este un nucleu de emotii, amintiri, perceptii si dorinte inmanuncheate in jurul unei teme (ex: complexul puterii - individul poate incearca sa devina o persoana puternica, sa se identifice cu puterea sau sa se afilieze puterii in moduri variate, care determina modul sau de a fi in lume). Jung spunea "Nu persoana poseda complexul, ci acesta o poseda".

odata format, complexul devine partial inconstient si poate canaliza nergia pentru dezvoltarea unei abilitati sau realizarea intr-o anumita directie;

complexele provin din experientele copilariei, varstei adulte sau din inconstientul colectiv;

forta motivationala a complexului nu este dirijata numai spre realizari; mai ales atunci cand complexele sunt negative, ele sunt sursa nevrozelor.

c. Inconstientul colectiv

este nivelul profund si inaccesibil al psihismului (conceptul cel mai ,,bizar'' si controversat al teoriei Jung-iene);

umanitatea acumuleaza, asemeni individului, experiente pe care le transmite generatiilor urmatoare prin intermediul inconstientului colectiv;

inconstientul colectiv contine astfel tezaurul de experiente al speciei umane si al celor subumane;

intrucat experientele sunt universale si relativ neschimbate, ele devin o parte a personalitatii fiecarui individ;

controlul pe care inconstientul colectiv il exercita asupra personalitatii este unul general si,in felul acesta, individul este legat cu umanitatea si cu celelalte specii;

aceste "experiente ancestrale" sunt mostenite sub forma unor tipare generale (figura mamei, figuri bune sau "satanice", experienta nasterii si a mortii, frica de intuneric si de necunoscut).

Studiile de antropologie realizate in domeniul mitologiei si religilor unor popoare izolate geografic unele de altele, pun in evidenta existenta universala a acestor teme si simboluri (comune, desi nu au putut fi transmise - scris sau oral - de la o civilizatie la alta). De asemni pacientii lui Jung relatau aparitia in constiinta lor a unor astfel de simboluri, care pot fi regasite si in culturile vechi. Singura explicatie plauzibila ar fi ca ele sunt transmise prin inconstientul colectiv. Si Freud vorbea de ,,memorie filogenetica'' a omului.

Arhetipurile

sunt imagini prin care se manifesta, in constiinta individuala, continuturile din inconstientul colectiv - idei sau tendinte innascute, referitoare la organizarea experientei conform unor patternuri predeterminate (genetic);

ele nu sunt amintiri complete, ci mai degraba predispozitii care asteapta o experienta actuala pentru a-si clarifica continutul;

se manifesta in vise si fantezii (ex: vraja, eroul, copilul, Dumnezeu, moartea, puterea).

Persona este un arhetip al mastii, un rol pe care il adoptam in confruntarea cu lumea (ne prezentam altfel decat suntem in realitate); aeasta "pavaza" este necesara intrucat trebuie sa jucam roluri diferite, in situatii variate, in interactiune cu persoane apartinand unor tipuri diferite (prefacatoria, ca mod de a-i "pacali" ceilalti este o conduita unori utila intr-o lume incerta).

Inflatia ,,personei'' se produce atunci cand ne identificam cu masca, pierzandu-ne identitatea reala. Jucand prea mult un rol, devenim acel rol: aspectele neconforme cu masca sunt impiedicate sa se manifeste si sa se dezvolte (inabusind personalitatea noastra reala, ne "pacalim" pe noi insine) - situatie periculoasa pentru echilibrul personalitatii.

,,Animus'' si ,,anima'' Fiinta umana, in esenta ei, este bisexuala, psihicul fiecarei persoane continand, sub forma de arhetip, aspecte ale psihicului sexului opus (ex: psihicul femeii contine si ,,animus'' - arhetipul masculin - care o ajuta sa inteleaga mai bine celalalt sex). Suprimarea unui aspect duce la dezvoltarea unei personalitati unilaterale care este in fapt nefireasca si neechilibrata.

Umbrele sunt cele mai periculoase arhetipuri continand cele mai adanci radacini ale memoriei ancestrale (instinctele animalului primitiv). Ele constituie forta intunecata a omului si societatea le considera rele, imorale si diabolice. Pentru a putea trai in armonie cu ceilalti "umbrele" trebuie domesticite. Dilema consta in faptul ca ele constituie principala sursa de vitalitate, spontaneitate si creativitate; suprimarea lor absoluta duce la dezenergizarea si estomparea personalitatii. Functia Eului in raport cu "umbrele" este de a directiona aceste forte.

Sinele este, in viziunea lui Jung, cel mai important arhetip; el reprezinta unitatea, integralitatea personalitatii totale. In diferite culturi, arhetipul este simbolizat prin ,,mandala'' sau cercul magic, care este punctul de echilibrare a ,,contrariilor'' din constient si inconstient. Realizarea echilibrului intre contrarii este un scop al devenirii umane. Spre deosebire de Freud care situa Sinele in faza initiala a dezvoltarii personalitatii si ii atribuia un rol cauzal, Jung il aseaza in viitor, ca tel spre care tindem, fara a reusi sa-l atingem intotdeauna. Sinele este o forta motivationala care trage inainte mai degraba decat impinge din spate devenirea persoanei (orientare spre viitor). Acest arhetip apare numai dupa ce celelalte sisteme ale psihicului s-au dezvoltat complet si anume la varsta mijlocie. Realizarea de sine presupune o perceptie realista a sinelui si o orientare clara a planurilor, scopurilor si rezultatelor spre viitor.

4. Originalitatea viziunii lui C. Jung asupra dezvoltarii personalitatii

Personalitatea actuala este determinata atat de ceea ce persoana este cat si de ceea ce doreste sa fie, deci sistemul este atat teleologic (orientat spre viitor) cat si cauzal (orientat spre trecut). Aici intervine unul din punctele care au dus la ruptura de Freud: C. G. Jung considera ca sistemul explicativ al acestuia acorda o prea mare importanta evenimentelor din trecut in devenirea personalitatii. Toate fiintele si speciile evolueaza continuu spre un stadiu de dezvoltare mai complex. Dezvoltarea personalitatii este marcata de progresie dar si de regresie, principii contrare care interactioneaza.

Regresia

- presupune deturnarea ,,libido''-ului spre lumea interna (inconstient), fara ca prin acesta progesia sa fie intrerupta;

- prin retragerea in sine, introspectie, se pot gasi solutii, se poate stimula gandirea creativa si revitalizarea (ex: visul este o regresie in inconstient).

Sincronicitatea

- fenomenele asa-zis "paranormale" (de ex: clairvoyance = clarviziune) nu sunt intamplatoare: coincidenta in timp a unui eveniment inaccesibil perceptiei normale cu perceptia lui ca viziune nu se explica in mod cauzal simplist (evenimentul provoaca viziunea).

- la baza lor (fenomen si viziune) sta o forta necunoscuta, care este dincolo de cauzalitatea simpla; un arhetip se poate produce simultan in constiinta individuala si in realitatea externa poate fi un proces inexplicabil

- este unul din principiile cele mai contestate a lui C Jung.

Dezvoltarea personalitatii

C. Jung avea o viziune diferita de S. Freud asupra dezvoltarii personalitatii (acesta din urma era de parere ca hotaratori pentru modelarea personalitatii sunt primii 5 ani de viata); el vedea acest proces ca un continuum al intregii vieti. Periodizarile psihanalizei clasice i se par fortate si evita fixarea unor repere cronologice, adoptand notiunea de nivel specific sau perioada in procesul general de dezvoltare.

Copilaria

ocupa un loc redus in sistemul explicativ, intrucat nu considera ca ar avea un rol decisiv in formarea unei structuri de personalitate;

initial copilul este condus de instincte si formarea Eului incepe abia atunci cand el poate sa faca distinctia intre propriul corp si obiectele inconjuratoare;

constiinta se contureaza abia cand el este capabil sa spuna "Eu".

Pubertatea

este perioada nasterii psihice a individului, pentru ca abia acum psihismul sau capata forma si continut definit;

fanteziile copilariei trebuie sa inceteze pentru ca cerinta realitatii impun adaptare.

Adolescenta si varsta adultului tanar

se caracterizeaza prin predominarea activitatilor preparatorii pentru viata independenta de la maturitate ( completarea studiilor, inceputul vietii de familie);

atitudinea initiala (de la nastere pana la aceasta perioada) este extraversia, orientarea libido-ului spre exterior.

Maturitatea (varsta mijlocie) si batranetea

schimbarile majore survin la 35-40 ani, cand problemele de adaptare au fost deja rezolvate;

individul are un statut clar in societate, are o familie si responsabilitati;

de ce totusi foarte multe persoane parcurg o perioada de criza profunda ?

dupa ce aventura, palpitatiile si entuziasmul s-au dus, viata si-a pierdut sensul; ei se simt goliti si mortificati pe dinauntru;

persoana matura face fata cu succes cerintelor vietii, consumul de energie pentru adaptare este mult mai mic decat in perioada anterioara si, ca atare, surplusul de energie trebuie orientat spre ceva;

in a doua jumatate a vietii orientarea dominanta este spre lumea interioara (atitudinea dominanta este introversia), spre aspectele religioase, filosofice si intuitive ale vietii

echilibrul se obtine din integrarea armonioasa al constientului si inconstientului, conditie a individuarii (starea de sanatate psihologica).

Batranetea

este mai putin abordata in teoria lui Jung; autorul vede similaritati intre primii si ultimii ani de viata;

totusi varstnicii nu trebuie sa se orienteze spre trecut, ei trebuie sa-si stabileasca scopuri de viitor;

declinul valorilor religioase se vede si in faptul ca putini se mai agata de promisiunea vietii dupa moarte;

moartea trebuie vazuta ca un tel final al vietii, inevitabil si acceptat ca atare; echilibrul sufletesc depinde de aceasta atitudine.

Individuarea si Transcendenta

In copilarie psihismul este nediferentiat, dar, pe masura avansarii in varsta, se dezvolta structurile de personalitate, devin tot mai diferentiate intre ele si in ele, fiecare structura devenind mai complexa (persona, umbra, ego-ul se dezvolta si ajung la o forma solida si unica); niciuna nu trebuie reprimata sau supradezvoltata in detrimentul celorlalte. Odata dezvoltarea acestor structuri incheiata, este nevoie ca ele sa fie unite intr-un intreg consistent; tendinta spre individuare si transcedenta este naturala si inevitabila; factorii ambientali (ex : o casnicie nereusita sau o munca frustranta) pot inhiba individuarea si transcedenta; Sinele este un scop spre care tindem cu totii, dar numai unele persoane il ating.

Personalitatea este constituita din cateva structuri separate, dar interdependente, care interactioneaza pe baza mecanismelor de opozitie, unitate si compensare. Tensiunile rezultate din antagonismul fortelor este sursa de dezvoltare a psyché-ului: animus se opune animei, introversia/ extraversiei, functiile rationale se opun celor irationale, constientul/ inconstientului, inconstientul individual se opune inconstientului colectiv. Daca conflictele sunt prea intense, ele pot duce la nevroza sau chiar la psihoza. Fortele oponente se pot uni si completa reciproc sub forma personalitatii deplin integrate - Sinele.

Mecanismele dezvoltarii - individuarea si transcendenta asigura integrarea si echilibrul contrariilor de-a lungul vietii. Compensarea asigura sustinerea reciproca a structurilor inegale ca valoare. Daca la nivelul constientului individul este extravert, inconstientul va actiona in sensul dezvoltarii introversiei suprimate. Elemente de introversie pot aparea in vise. Atunci cand imprejurarile impiedica dezvoltarea extraversiei la nivel constient, introversia ii va lua locul treptat. Astfel se previne dezvoltarea excesiva a unei atitudini sau a unei functii psihice.

Desi nu neaga influenta unor evenimente din copilarie asupra dezvoltarii personalitatii, Jung nu le acorda totusi o importanta prea mare. Mult mai hotaratoare sunt elementele inconstientului individual si colectiv si mecanismele dinamice de interactiune dintre ele. Sensul dezvoltarii, ca tendinta innascuta oricarei fiinte umane, este dobandirea individuarii, dar procesul nu poate avea loc fara aportul invatarii. Viziunea generala a lui jung asupra omului este una moderata. Distantandu-se de magistrul sau, cu ale carui conceptii deterministe si pesimiste nu putea fi de acord, el admite totusi existenta unor forte distructive (arhetipul umbrei), dar considera ca liberul arbitru si spontaneitatea sunt posibile.

5. Terminologie in teoria lui Jung

6. Reflectie critica, recapitulare si consolidare

1. Identificati in teoria lui Jung enunturile referitoare la nucleul, dezvoltarea si periferia personalitatii.

2. Evaluati viziunea lui Jung despre natura umana si argumentati orientarea sa. Incadrati teoria in functie de conceptia sa asupra raportului ereditate - mediu.

3. Care este locul si rolul educatiei in aceasta viziune?

4. In ce consta sistemul de personalitate la Jung?

5. Care este rolul celor doua instante inconstiente in functionarea personalitatii?

6. In ce constau diferentele de conceptie asupra Eului si Sinelui in teoria lui Jung, comparativ cu psihanaliza clasica?

7. Argumentati originalitatea conceptiei lui Jung despre dezvoltarea personalitatii.

8. Analizati diferentele dintre teoria lui Jung si teoria lui Freud in privinta tipologiei personalitatii.

9. Marcati specificul tipurilor de personalitate in viziunea lui Jung, utilizind caracteristicile periferice concrete.

10. Prin ce se aseamana si prin ce difera viziunea asupra personalitatii mature in psihologia analitica fata de psihanaliza clasica?

11. Psihologia analitica teoretizeaza personalitatea pornind de la analiza si interpretarea mitologiei popoarelor si a unor manifestari nevrotice. Argumentati in ce masura enunturile unei teorii bazate pe o astfel de evidenta empirica sunt valide in interpretarea personalitatii normale.