DIFERENTIEREA SI SPECIALIZAREA INTERHEMISFERICA

DIFERENTIEREA SI SPECIALIZAREA INTERHEMISFERICA

Una dintre directiile principale prin care s-a realizat cresterea capacitatii informationale si adaptative a sistemului nervos al creierului, o constituie multiplicarea nuvelelor integrative pe verticala si dublarea structurilor pe orizontala.

Aceasta tendinta este pregnant exprimata la nivelul creierului uman al telencefalului. Aici avem de-a face cu doua hemisfere cerebrale aproximativ identice din punct de vedere anatomohistologic. In mod normal ele nu sunt formatiuni izolate una de cealalta. Dimpotriva fiind legate anatomic prin intermediul fasciculelor comisurale (cea mai importanta fiind comisura corpului calos), cele doua hemisfere interactioneaza strans si in plan functional.

Pe baza investigatiilor psihologice, electrofiziologice si neurochirurgicale s-a formulat concluzia dominantei hemisferice. O anumita functie este integrata in mai mare masura intr-o hemisfera care poarta denumirea de dominanta decat in cealalta denumita corespunzator nedominanta.

Statistic, la om, dominanta este hemisfera stanga iar subdominanta hemisfera dreapta. Indicatorii primari ai dominantei hemisferice sunt furnizati de gradul de asimetrie functionala a celor doua maini, a celor doua picioare si a celor doi ochi. Pe aceasta baza se disting 3 situatii posibile:

dominanta mainii drepte, a piciorului drept si a ochiului drept a caror reglare depinde esentialmente de emisfera stanga, considerata dominanta.

Dominanta mainii stangi, a piciorului stang si a ochiului stang a caor comanda se afla in competenta hemisferei drepte care in acest caz va fi dominanta.

Relativa echivalenta functionala intre mana dreapta si mana stanga, intre piciorul drept si piciorul stang, intre ochiul drept si ochiul stang, ceea ce semnifica o slaba asimetrie functionala a celor doua hemisfere.

Analizele statistice arata ca prima situatie este cea mai frecventa, ea fiind intalnita la peste 80% din populatia indivizilor umani, ceea ce face ca, in principiu, cand se vorbeste de emisfera dominanta sa se aiba in vedere emisfera stanga.

Cea mai putin frecventa fiind mai degraba o exceptie, este situatia de echivalenta functionala.

Printre functiile mai puternic lateralizate, judecand dupa efectul leziunilor hemisferice unilaterale se inumara: praxia manuala, praxia membrelor inferioare, limbajul si functiile de simbolizare-abstractizare-generalizare.

In prezent, problema diferentierii si specializarii functionale a celor doua hemisfere cerebrale se afla in centrul cercetarilor neurologice si psihoneurologice.

Aspectele mai controversate sunt urmatoarele doua:1) daca lateralizarea si efectul de dominanta sunt predeterminate (realizandu-se in virtutea unui program inclus in repertoriul genetic) sau sunt dobandite (constiuindu-se in cursul ontogenezei, in contextul instruirii, al asimilarii deprinderilor de utilizare a obiectelor si uneltelor) ; 2) cat de accentuata si transanta trebuie considerata aceasta specializare.

Primul aspect pare sa fie mai usor de rezolvat, luandu-se in consideratie datele cercetatorilor de psihologie genetica. Acestia arata ca lateralizarea nu se manifesta de la nastere; ea incepe a se constitui dupa varsta de 1,6 ani cand copilul este pus in mod sistematic in situatia de a utiliza diferitele obiecte si unelte pentru propriile necesitati si pentru indeplinirea unor sarcini date de adult. Preferinta pentru lateralizarea de stanga sau de dreapta este insa conditionata de caracteristicile organizarii structural-functionale generale a creierului, constituite in cursul evolutiei istorice.

Aceasta este dovedita si de faptul ca probabilitatea unor descendenti stangaci este semnificativ mai mare in familiile in care exista sau au existat stangaci decat in familiile in care nu exista asemenea antecedente.

Cel de-al doilea aspect se dovedeste mult mai complex. Opiniile oscileaza intre doua extreme : cea a diferentierii si specializarii absolute, fiecare hemisfera realizand o alta lume spirituala si cea a punerii la indoiala a unei diferentieri si specializari relevante.

Dupa parerea noastra, in lumina principiilor economiei si redundantei foarte puternic afirmate in organizarea structural-functionala a creierului, asimetria functionala interhemisferica se impune ca o realitate necesara. In acelasi timp insa faptul ca orice conexiuni reflex-conditionata noua, este dublata adica reprezentata si integrata simultan in ambele hemisfere, ne arata ca aceasta asimetrie nici nu trebuie absolutizata. Metodologic singura care corespunde realitatii este ipoteza complementaritatii. Potrivit acestei ipoteze, cele 2 hemisfere interactioneaza si se completeaza reciproc in integrarea si realizarea unitatii de ansamblu a sistemului comportamental. De aceea afectarea acestei interactiuni si scindarea (izolarea ) celor doua hemisfere vor avea ca efect principal tocmai destramarea unitatii vietii si activitatii psihice, aparitia raporturilor conflictuale intre comenzile hemisferei stangi si a celei drepte ceea ce in situatii reale creeaza dificultati de alegere, comportamente contradictorii si stari de dezorganizare si confuzie.

Intreaga gama a tulburarilor care apar in urma lezarii cailor de asociatie intrahemisferice, si a celor comisurale interhemisferice a fost reunita sub denumirea de sindrom de deconectare.

In cazul scindarii lezionare a celor doua hemisfere, este afectata, posibilitatea dublarilor si transferurilor senzorio-motorii. Aceasta inseamna ca o invatare senzoriala sau motorie in cadrul hemisferei stangi, sa spunem, nu va mai putea fi transferata spontan si celeilalte hemisfere drepte.

De asemenea invatarea de a diferentia si identifica un obiect in cadrul unei modalitati senzoriale (vizuale) nu se va mai transpune la nivelul altei modalitati senzoriale (tactil chinestezice).

Observatiile asupra bolnavilor cu sectiuni de corp calos, duc la concluzia ca intregul comportament al acestora se desfasoara de o asemenea maniera ca si cum cele doua hemisfere ar functiona separat, independent. Ca aspecte mai semnificative s-a constatat ca functiile lateralizate sunt cel mai eficient indeplinite de emisfera dominanta. In vreme ce sarcinile verbale, adresate emisferei stangi sunt rezolvate corect, aceleasi sarcini adresate emisferei drepte nu pot fi solutionate. Invers sarcinile video-constructive adresate emisferei drepte sunt rezolvate corect; aceleasi adresate emisferei stangi raman fara raspuns. De aici rezulta rolul extrem de important al conexiunilor interemisferice in sistematizarea, unificarea si utilizarea in comportament a structurilor imagistico-intuitive si a celor formal-abstracte, a componentelor afectiv-motivationale si a celor cognitiv-rationale, a structurilor automatizate si a celor voluntare, a experientei acumulate anterior si a celei abia achizitionate. Acestea sunt urmatoarele:

1) Limbajul avand o organizare unltidimensionala cu verigi diferite presupune o baza neuronala larga si o schema logico-operationala unitara in care sunt incluse zone din toti lobii cerebrali astfel: a)pentru realizarea perceptiei limbajului oral sunt solicitate zonele auditive din lobul temporal indeosebi prima circumvolutie (centrul Wernicke).

Lezarea acestei zone duce la destramarea modelelor auditive interne ale cuvintelor si implicit la tulburarea decodificarii fluxului vorbirii celor din jur (afazia senzoriala); b) actul vorbirii,adica, punerea in functiune a aparatelor motorii si conectarea in anumite scheme articulatorii a miscarilor lor reclama zonele motorii din lobul frontal indeosebi a celor din circumvolutiunea a trei (centrul Broca si alte zone din jur). Leziunile produse la acest nivel afecteaza primordial capacitatea pacientului de a produce independent limbajul oral. In genere, functia miscarii organelor fonatorii se mentine realizandu-se adecvat in cadrul altor comportamente ( in actul mancarii sau al intonarii muzicale). Aceasta inseamna ca afazia de tip expresiv trebuie explicata prin destramarea modelelor interne ale schemelor articulatorii. Ea face imposibila sau dificila atat selectarea din repertoriul posibil al secventelor motorii corespunzatoare cat si legarea lor intr-o structura expresiva unitara; c) actul citirii reclama participarea zonelor primare si asociative din lobul occipital cu a celor motorii din lobul frontal si cu a celor auditive. Deci tulburarea citirii poate fi provocata fie de leziuni ale zonelor motorii, fie din leziuni ale zonelor vizuale, fie de afectarea interactiunii dintre zonele motorii si vizuale pe de-o parte si cele auditive pe de alta parte; d) constructiile semantice compelxe care confera limbajului functia generalizatoare, reclama participarea unor zone asociative de ordin superior situate la intersectia traseelor de comunicare intre zonele integrative primare (intre analizatorii verbomotor, auditiv si vizual).

2)Configuratia mecanismelor neurofiziologice nu este predeterminata ci se formeaza in cursul ontogenezei. Specializarea diferitelor zone in realizarea unei verigi sau alteia a sistemului limbajului este rezultatul invatarii al exercitiului, fiind deci mai pronuntata si mai pregnant individualizata la adult decat la copil. Prin aceasta se explica si diferentele individuale care se consemneaza in schema concreta de organizare a mecanismelor limbajului. Numai zonele mari pot fi aceleasi la mai multi indivizi, elementele concrete de detaliu variaza in limite apreciabile. Dovada si faptul ca leziuni asemanatoare pot da efcte perturbatoare diferite.

3)Lateralizarea in ceea ce priveste integrarea structurilor limbajului este relativa. Nu se poate sustine ca limbajul se integreaza exclusiv si in totalitate doar la nivelul hemisferei dominante. Ambele hemisfere conlucreaza atat in procesul de formare a sistemului limbajului, cat si in realizarea in act, a diferitelor laturi si verigi ale lui. Ceea ce se poate afirma este ca ambele hemisfere au acelasi rol. Emisfera dominanta realizeaza structurile verbale mai complexe discursive, bazate pe transformari si combinatii semantice multimediate, deductive si transductive in vreme ce emisfera subdominanta performeaza integrari mai simple, sprijinite mai mult pe experienta si pe imagine.