Relatiile intergrupale

RELATIILE INTERGRUPALE

Fenomenul categorizarii - indivizii se autodefinesc prin raportarea la categoriile (grupurile) din care fac parte.

--oricare ar fi grupul din care face parte un individ acesta este un in-group

--un grup caruia individul nu-i apartine este un out-group

In-group si out-group sunt definite exclusiv in termenii membrilor individuali. Aceasta reprezinta o parte a cognitiei sociale. Experientele sunt transformate in reprezentari mentale care, la randul lor, joaca un rol in determinarea comportamentului.

Identitatea sociala - categorizarea duce la presupunerea unei similaritati intre cei care sunt categorizati. Diferentele care exista intre membrii unui grup sunt minimalizate; diferentele intre grupuri sunt accentuate (Brewer si Kramer, 1985; Wilder, 1986). Membrii unui grup vazuti din afara sunt relativ omogeni. Dar vazuti din interiorul grupului, acea omogenitate nu mai exista. Ea depinde, de asemenea, de cat de bine ii cunoastem pe membrii grupului.

Cand toti sunt membrii aceluiasi grup, sunt necesare criterii suplimentare pentru a-i diferentia, altele decat calitatea de membri ai grupului. Aceasta nu se aplica atunci cand luam in considerare membrii altui grup. Out-grupul va fi stereotipizat si aceasta informatie stereotipa va imbogati informatiile relativ sarace privind membrii grupului. Astfel ne-am asumat o identitate sociala si acesta este punctul nostru de vedere referitor la alti oameni.

Activarea identitatii de grup. Prezenta membrilor unui out-group serveste la declansarea identitatii sociale a unui in-group. Perdue et al. (1990) au demonstrat ca activarea identitatii de grup este un proces cognitiv spontan. Au efectuat un studiu cerandu-li-se unor grupuri sa atribuie adjective din liste prezentate. In concluzie, referinta foarte generala a lui "noi" a fost suficienta pentru a declansa asociatii pozitive la nivel mnezic, astfel incat sa ne fie mai usor sa decidem ca adjectivele pozitive au fost aplicate. Identitatea sociala ne influenteaza pozitiv, ceea ce ne face capabili sa facem diferentierea in favoarea propriului grup.

Aceasta constituie o alta manifestare a teoriei identitatii sociale enuntate de Tajfel (1978, 1982) si Tajfel si Turner (1986). Grupurile de care apartinem sunt o parte a imaginii noastre de sine. Un individ este motivat sa mentina sau sa accentueze aprecierea de sine, iar diferentierea facuta in favoarea propriului grup ajuta la aceasta mentinere sau accentuare. Dupa cum postula Knippenberg si Ellmers (1990) daca statutul grupului X este mai ridicat decat al grupului Y atunci ca membru al grupului X, un individ va fi asociat cu acel statut mai inalt. Ex. perceptia unui francez - ca reprezentant al bunului gust sau al unui englez.

Etnocentrismul. Sumner (1906) a descris cum sunt evaluate out-grupurile din punctul de vedere al unui in-group. Propriul nostru grup este centrul oricarui lucru si toti ceilalti sunt evaluati prin referinta la el.

Sumner afirma: "Fiecare grup isi mentine mandria si vanitatea, se lauda ca este superior, isi exalta propriile divinitati si priveste cu dispret pe cei care nu sunt membri ai grupului. Fiecare grup considera ca propriile cutume sunt singurele juste si daca se observa ca si alte grupuri au cutume proprii, grupul isi exprima indignarea".

Aceasta poarta denumirea de etnocentrism. Ex. pe aceste realitati se construiesc ideologiile nationaliste

Sherif (1962, 1966) a considerat ca originile etnocentrismului provin din natura relatiilor intergrupale. Cand grupurile concureaza pentru resurse insuficiente, exista un conflict si astfel apare etnocentrismul.

Exp. Experimentul "Pestera talharului" - cele patru stadii ale ei - sunt lecturate

Decurge in politica modul in care a fost utilizata lupta de clasa ca si fenomen de categorizare si mai apoi "razboiul rece" pentru a realiza cooperarea intergrupala.

Problemele etice ale experimentului:

--au fost induse deliberat copiilor atitudini contestatare

--o problema de consimtamant informat (parintii n-au stiut ce se face cu copiii lor)

--copiii au fost manipulati - nu au stiut despre ce e vorba

--nu exista nici o dovada ca vreunul dintre ei s-ar fi putut retrage de la experiment

--diferitele stadii ale experimentului au produs durere si stres.

Experimentatorii s-au justificat prin faptul ca totul s-a terminat cu bine, fara consecinta unei afectiuni permanente.

Eroarea fundamentala de atribuire teoretizata de Pettigrew (1979). Membrii in-goup isi atribuie propriul comportament dezirabil unor factori interni stabili, in timp ce comportamentul dezirabil al out-group-ului este atribuit factorilor din cadrul situatiei imediate. Cand comportamentul indezirabil este in litigiu, apare comportamentul opus; comportamentul indezirabil al in-group-ului este atribuit situatiei, in timp ce comportamentul indezirabil al altui grup este considerat rezultatul dispozitiei.

Reprezentarile sociale - teoria a fost formulata de Moscovici (1976) iar conceptul lansat de Durkheim. Sunt imagini care intrunesc un consens de grup.

Ex. cartea lui Moscovici - "La psychanalyse - son image et son public", cap. din "Psihologia politica" (Betea).

Traseul de formare al unei RS:

Explicatia tehnico-stiintifica - 2. Utilizare populara - 3. Reprezentare sociala

Deprivarea relativa - Berkowitz (1962, 1972) arata ca mai degraba frustrarea subiectiva decat cea obiectiva este sursa ostilitatii si agresivitatii. Deprivarea nu este niciodata absoluta, ci relativa. Deprivarea si frustrarea devin aparente doar atunci cand exista un standard dupa care sa fie masurate. Ex. cazul fostilor conducatori deveniti opozanti.

Deprivarea relativa apare atunci cand experientele unei persoane sunt comparate cu asteptarile ei. Davies (1969) a formulat ipoteza curbei J a deprivarii relative in care realizarile trecute si prezente determina asteptarile viitoare. Cand realizarile nu satisfac asteptarile, exista un acut sentiment de deprivare relativa.

Ex. cum s-a declansat revolta de la Timisoara.

Atunci cand exista o perioada lunga de prosperitate, sporesc si asteptarile. Atunci cand exista si sansa, asteptarile oamenilor continua sa creasca, in timp ce sansa lor nu. Aceasta conduce la imprejurari in care violenta colectiva are o probabilitate mai mare de aparitie.

Ex. lui Davies - revolutiile din Franta, America, Rusia

Teoria nu corespunde in totalitate faptelor. Taranii francezi sau cei rusi nu aveau ce sa piarda. Testarea predictiilor lui Davies nu a relevat faptul ca asteptarile au fost construite prin experienta imediata trecuta sau ca insatisfactia a avut la baza o nepotrivire intre situatiile actuale ale oamenilor si ceea ce ei au anticipat.

Dupa Berkowitz (1972) comportamentul agresiv rezulta dintr-o gama de evenimente agresive dintre care unul este frustrarea si care poate include lucruri cum ar fi o lunga vara fierbinte.

Runciman (1966) a identificat doua forme de deprivare afectiva:

deprivarea relativa egoista - in cazul in care individul se simte relativ deprivat fata de alti indivizi aflati in aceeasi situatie;

deprivarea relativa fraterna - in cazul in care indivizii fac comparatie cu membrii altor grupuri sau cu indivizi  care nu sunt in aceeasi situatie.

Walker si Mann (1987) au realizat un studiu cu someri. Acolo unde exista o deprivare relativa fraterna, exista o mai mare probabilitate pentru proteste, demonstratii si distrugere a proprietatii. In cazul in care exista o deprivare relativa egoista, au fost raportate simptoame de stres cum ar fi somnolenta si cefalee, mai degraba decat combativitate.

Comparatiile intergrupale care au condus la conflict si combativitate par a fi cele mai frecvente intre grupurile diferite.

Teoria conflictului realist - experimentata de Sherif (1966) si care spune ca atunci cand:

--indivizii au aceleasi scopuri care necesita interdependenta pentru a fi obtinute, ei vor tinde sa coopereze si sa formeze un grup;

--scopurile indivizilor sunt exclusiv mutuale (personale) - ex. competitia sportiva - competitia interindividuala impiedica formarea grupului si poate duce la colapsul lui;

--grupurile au scopuri exclusiv mutuale - ex. o echipa concureaza cu alta - conflictul realist intergrupal poate avea ca rezultat etnocentrism, prejudiciere si discriminare;

--obtinerea scopurilor comune necesita interdependenta, conflictul va fi redus si va exista o armonie crescuta. 

Dilema prizonierului - se bazeaza pe o situatie de viata in care doi prizonieri sunt interogati de doi detectivi. Ei sunt in mod clar vinovati dar detectivii nu au suficiente dovezi ca sa-i condamne. Marturia unuia dintre ei va influenta balanta, astfel ca ei sunt interogati separat si convinsi sa spuna adevarul in schimbul unei sentinte mai usoare. Daca unul dintre ei isi recunoaste vinovatia, atunci acesta va obtine imunitate, celalalt va fi condamnat pentru acte ilegale mult mai grave. Daca nici unul dintre ei nu isi recunoaste vinovatia, ambii vor primi sentinte usoare. Dilema cu care acestia se confrunta poate fi ilustrata sub forma unei matrici.

Experientele de laborator facute pe aceasta tema au dovedit ca exista mai multa cooperare intre "prizonieri" acolo unde se dau recompense reale (adica bani). O perioada mai mare de comunicare va conduce la o mai mare cooperare.

Dilema bunurilor comune - Hardin (1968) a descris "tragedia bunurilor alimentare". Ex, pasunea comuna, dublarea numarului de vite de catre anumite gospodarii care pune in pericol refacerea pasunii. Aceasta este o paradigma pentru majoritatea problemelor privind protectia mediului. Totusi sunt circumstante in care bunul comun este sprijinit prin cooperare voluntara. Brewer sustine ca acest lucru se intampla atunci cand indivizii se identifica cu bunul comun, adica atunci cand ei isi deriva identitatea sociala din aceasta. De ex. cand satenii se identifica cu satul, interesul personal devine subordonat bunului comun.

Tema: a se analiza patrunderea miscarii ecologiste la noi.