SINTEZA TEORIILOR PERSONALITATII

SINTEZA TEORIILOR PERSONALITATII

1. Problematica teoriilor personalitatii

2. Elementele structurale ale teoriilor personalitatii

3. Modele ale personalitatii: modelul conflictului, modelul implinirii, modelul consistentei

4. Exemple de analiza structurala a teoriilor personalitatii

5. Terminologie in sinteza teoriilor personalitatii

6. Reflectie critica, recapitulare si consolidare

1. Problematica teoriilor personalitatii

Marile teorii ale personalitatii incearca sa raspunda la cateva intrebari fundamentale:

Ce este, de fapt, personalitatea?

Prin ce se aseamana si prin ce se deosebesc oamenii?

Care este natura asemanarilor (aspecte general-umane comune)?

Care este natura deosebirilor (particularitati individuale)?

Care este raportul ereditate/ mediu in determinarea personalitatii in general?

Care este raportul ereditate/ mediu in determinarea asemanarilor?

Care este raportul ereditate/ mediu in determinarea deosebirilor?

Care este rolul determinismului (biologic, social) si al liberului arbitru?

Care este locul motivatiei in cadrul personalitatii?

Care sunt caracterisiticile personalitatii mature, echilibrate?

Care este natura normalitatii/ disfunctiiilor si a bolilor psihice?

Ce factori determina realizarile exceptionale (eminenta)?

Care este intervalul de timp in care se formeaza personalitatea?

Ce rol au experientele timpurii/ tarzii in formarea personalitatii?

Daca se poate vorbi de stadialitate in formarea personalitatii?

Daca da, care sunt stadiile (numar, durata, ordine de aparitie) si care sunt principiile si mecanismele care stau la baza dezvoltarii?

Teoreticienii studiati in acest curs au raspuns in totalitate sau in parte la intrebarile de mai sus. Modul in care au raspuns, forma si continutul teoriei, depind de mai multi factori:

viziunea lor generala despre natura umana (filosofia personalitatii),

specializarea lor,

natura experientei profesionale (tip de populatie cercetata, metode de cunoastere si interventie utilizate in practica profesionala),

imbinarea abordarii nomotetice cu cea idiografica,

elemente biografice (experienta de viata).

2. Elementele structurale ale teoriilor personalitatii

Majoritatea teoriilor studiate recunosc, implicit sau explicit, existenta a doua entitati structurale ale personalitatii, pe care le considera responsabile de asemanarile si deosebirile intre oameni, entitati pe care Maddi le-a denumit nucleu si periferie. Pentru o mai mare claritate reluam paragraful cu elementele structurale ale teoriilor personalitatii expus in tema 1.

Orice teorie despre personalitate[1] urmareste cateva scopuri de cunoastere bine definite, care sa duca la stabilirea unor enunturi despre nucleul personalitatii, periferia personalitatii, dezvoltare, raporturile cu comportamentul.

Fig. 1. Reprezentare schematica a partilor unei teorii a personalitatii

(apud Maddi, p. 15)

nucleul personalitatii - care este orientarea generala a vietii (tendinta nucleului) si care sunt entitatile structurale comune tuturor oamenilor, preexistente oricarei invatari (instincte, motive, structuri apriorice), care dau caracterul general uman al oricarei personalitati (caracteristicile nucleului);

dezvoltarea personalitatii - modul in care tendinta nucleului si caracteristicile sale interactioneaza cu lumea inconjuratoare (parintii, ceilalti semeni, societatea); etapele pe care le parcurge fiinta umana pana la structurarea personalitatii mature, rolul factorilor innascuti ai personalitatii (ereditate) si al factorilor sociali (educatie) in determinarea acestei deveniri;

periferia personalitatii - a) categorii de trasaturi comune mai multor indivizi (tipologii ale personalitatii) si b) caracteristici periferice concrete (factori si trasaturi de personalitate) care stau la baza tipurilor de personalitate (au un grad de generalitate destul de mare ) si se intalnesc in variante apropiate la un numar mare de indivizi (idei, sentimente, actiuni structurate in configuratii originale, care au o anumita constanta individuala, si il fac pe individ unic, irepetabil, relativ constant si predictibil in manifestarile sale: ex. incapatanare, zgarcenie);

comportamente - manifestari concrete, obiective, ale personalitatii, variabile de la o situatie la alta, constituie aspectul cognoscibil al personalitatii; din observarea si analiza acestor manifestari concrete se pot face inferente despre toate celelalte aspecte "abstracte", necognoscibile prin experienta directa (trasaturi particulare si generale, dezvoltare, nucleu).

3. Modele ale personalitatii: modelul conflictului, modelul implinirii, modelul consistentei

In abordarea structurala a teoriilor personalitatii, Maddi distinge trei modele, cu cate 2 subdiviziuni. Criteriul de clasificare este natura interactiunilor dintre caracterisiticile si tendintele nucleului si mediul social, din care rezulta un anumit tip de dezvoltare a personalitatii.

Tab. 1. Modele teoretice ale personalitatii (adaptat dupa Maddi, op.cit.)

A. Modelul conflictului

Postulatul implicit al modelului conflictual este opozitia ireductibila intre doua categorii de forte, una interna si alta externa individului (versiunea conflictului psihosocial) sau intre doua categorii de fote interne (versiunea conflictului intern). In viziunea acestui model, viata este un compromis, o echilibrare dinamica intre cele doua categorii de forte.

A.1. In versiunea conflict psihosocial (Freud, Murray, Erikson) cele doua categorii sunt una de natura instinctuala, biologica, interna individului si cealalta de natura sociala, externa individului. La Freud si Murray esenta conflictului este legata de sexualitate, in timp ce la Erikson sexualitatea este mai putin importanta.

Caracteristicile nucleului sunt Sinele, Eul, Supraeul, entitati structurale comune tuturor oamenilor. Sinele are o natura instinctuala, reflectand in plan psihic totalitatea pulsiunilor de natura biologica care asigura homeostazia organismului. Eul si Supraeul sunt entitati structurale care rezulta din modul in care decurge interactiunea individului cu mediul sau social si de modul in care sunt rezolvate conflictele inerente acestei interactiuni. Intre Freud pe de-o parte si Murray si Erikson pe de alta parte exista diferente de nuanta in modul in care concep Eul si Supraeul: la Freud Eul este o structura defensiva, in timp ce la Murray si Erikson sunt luate in considerare si procesele nondefensive; la Freud Supraeul se constituie pana la varsta de 5 ani, in timp ce la Murray si Erikson valorile si tabu-urile nu sunt neaparat fixate in copilarie.

Tendintei nucleului de a maximiza satisfactia instinctuala si de a minimiza pedepsele si frustrarile i se opun restrictiile de natura sociala.

Dezvoltarea personalitatii rezulta din dinamica acestui conflict de-a lungul primei copilarii (Freud si Murray) sau de-a lungul intregii vieti (Erikson). Rezulta 3/ 5 stadii (Freud si Murray), care sunt hotaratoare pentru structura si functionarea personalitatii adulte, sau 8 stadii (Erikson), fiecare cu conflicte si forte bazale specifice. La Freud si Murray fiecare stadiu are un conflict specific, in care satisfactia instinctuala este limitata de restrictiile de natura sociala. Daca in fiecare stadiu conflictul specific este rezolvat in maniera constructiva, evolutia personalitatii este normala si va duce, la varsta adulta, la formarea unei personalitati mature, echilibrate. Daca intr-un stadiu gratificatia libidinala este excesiva sau daca, dimpotriva, este frustrata, se va produce o "fixare" a structurii de personalitate pe trasaturile si mecanismele de aparare specifice stadiului, care vor functiona predominant si la varsta adulta. Chiar daca individul parcurge si stadiile (psihosexuale) ulterioare, conflictele si modalitatile specifice de infruntare ale acestora nu marcheaza structura si functionarea personalitatii adulte in aceeasi masura cu stadiul de "fixatie". La Erikson problema stadialitatii este oarecum diferita, rezolvarea unei crize nu este neaparat legata de o anumita varsta, putand fi rezolvate.

Periferia personalitatii consta din tipuri de personalitate, cuprinzand trasaturi caracteristice, rezultate din parcurgerea stadiilor de dezvoltare. Tipurile de personalitate pot fi imature (nevrotice) sau mature (normale), in functie de completitudinea dezvoltarii.

A. 2. In versiunea conflict intrapsihic (Jung) fortele conflictuale sunt de natura interna persoanei, in masura in care aceasta este considerata ca entitate individuala sau ca membru al speciei (entitate sociala). In teoria lui Jung, aceste forte apartin Eului si inconstientului individual, respectiv inconstientului colectiv si sunt situate in interiorul inidividului. De altfel principiul contrariilor este unul din principiile explicative de baza ale teoriei. Diferenta fata de varianta psihosociala a modelului conflictului este faptul ca nu se pune accentul pe mecanismele defensive.

Caracteristici ale nucleului sunt considerate Ego-ul (Eul) si inconstientul. Sursele conflictului sunt situate atat la nivelul Eului (atitudini si functii organizate conform principiului contrariilor), cat si la nivelul inconstientului, in care sunt implantate deopotriva pulsiuni favorabile individului si pulsiuni favorabile grupului.

Tendintele nucleului sunt conflictuale sub urmatoarele aspecte:

structurile inconstiente (inconstient individual si inconstient colectiv) se opun celor constiente (Ego);

nu intotdeauna satisfacerea pulsiunilor individuale este concordanta cu satisfacerea pulsiunilor "colective" (conflict intre incostientul individual si cel colectiv);

orientarea (atitudinea) preponderenta a Eului este bipolara - introversie/ extraversie

functiile psihice sunt si ele contrarii atat din punctul de vedere al modului in care proceseaza datele de experienta - rationale (implica evaluari ale experientei)/ irationale (nu implica evaluari ale experientei), cat si din punctul de vedere al tipului de evaluare (judecati constiente/ gandire, respectiv inconstiente/ afectivitatea), respectiv al modului de receptare (direct din simturi/ perceptia, respectiv indirect/ intuitia).

Dezvoltarea personalitatii este considerata ca fiind influentata atat de cauzalitate (trecut), cat si de teleologie (viitor) si de manifestarile principiului contrariilor (progresie/ regresie, sublimare/ reprimare). Stadiile dezvoltarii personalitatii sunt neimportante pentru Jung, dar el admite ca fiecare stadiu presupune un nivel mai ridicat al procesului de individuare si de transcendenta.

Tipologia personalitatii (periferie) in teoria lui Jung este derivata din combinarea atitudinilor Eului (introversie/ extraversie) si a celor 4 functii psihice.

B. Modelul implinirii

Spre deosebire de modelul conflictului, care postula existenta a cel putin doua forte de sens contrar, modelul implinirii are drept principiu explicativ o singura forta care guverneaza dezvoltarea.

B.1. Modul in care este definita aceasta forta unica difera: in versiunea actualizarii (Rogers, Maslow), forta bazala care produce dezvoltarea este tendinta biologica de crestere inerenta fiintelor vii. Orice fiinta vie este programata genetic sa-si dezvolte potentialul; acest program constiuind insasi tendinta nucleului.

Pentru teoreticienii modelului implinirii, versiunea actualizare, caracteristicile nucleului nu mai au aceeasi importanta in calitate de "aparatele psihice" (Sine, Eu, Supraeu), cu roluri distincte in sistemul de personalitate si principii functionale specifice, ca in modelul conflictului. Entitatile structurale considerate ca esentiale pentru functionarea pesonalitatii sunt trebuintele, organizate sistemic (Maslow), respectiv Eul (definit de Rogers ca entitate constienta cu trebuinte specifice). Sistemul personalitatii, in viziunea lui Rogers mai cuprinde Supraeul, care indeplineste acelasi rol ca si la psihanalisti, dar a carui formare depinde de atitudinea pozitiva conditionata si nu neaparat de modul conflictual in care sunt internalizate normele morale ale societatii.

Dezvoltarea personalitatii si stadialitatea nu ocupa un loc important in cazul acestui model. Nu sunt stabilite stadii cu achizitii specifice, autorii facand doar enunturi teoretice despre ordinea aparitiei categoriilor de trebuinte in ontogeneza (Maslow) si despre conditiile unei dezvoltari normale.

Periferia personalitatii, in ambele teorii, este mai putin precizata in termeni de critetii tipologice, tipuri si trasaturi. La Rogers se face doar o distinctie intre personalitatea matura, adaptata si personalitatea imatura, iar la Maslow intre persoana care se autoactualizeaza (tipul matur) si personalitatea imatura. Ceea ce au in comun, in termeni de trasaturi si valori, tipurile mature de personalitate ale ambilor autori este functionarea plenara a personalitatii, dezvoltarea tuturor potentialitatilor, libertatea interioara, autovalorizarea si aceptarea de sine neconditionata, flexibilitatea, deschiderea.

B.2. Versiunea perfectionista a modelului implinirii (Adler, Fromm, Allport) defineste aceasta forta unica drept o stradanie spre ideal, spre perfectiune. Forta motrice a dezvoltarii umane nu este interna, biologica, programata genetic (potentialitati) ci externa, sociala in esenta ei (ideal). Inafara cestei caracteristici comune exista deosebiri destul de consistente intre cei trei autori in privinta conceptiilor teoretice despre nucleul, dezvoltarea si periferia personalitatii.

Tendinta nucleului este de asemenea implinirea, exprimarea deplina a naturii umane, dar care este vazuta mai ales sub aspectele sale psihologice si sociale. Satisfacerea trebuintelor biologice este subinteleasa, dar importanta ei in explicarea dezvoltarii si functionarii personalitatii este neglijabila.

Caracteristicile nucleului sunt de natura motivationala: trebuinta de perfectiune, de superioritate (Adler), sistemul de trebuinte psihologice (Fromm), sistemul de trebuinte psihologice care determina functionarea propriata a personalitatii si constituirea Proprium-ului, vazut ca o structura centrala a sistemului de personalitate (Allport).

Dezvoltarea personalitatii este un punct neimportant in teoriile lui Adler si Fromm, dar ocupa un loc important in teoria lui Allport, care o postuleaza sub forma a 7 stadii, de la nastere pana la varsta adulta. Principiile dezvoltarii sunt legate de natura interactiunea individului cu mediul social (Adler si Fromm), respectiv de procesele cognitive si de identitatea de sine (Allport).

Periferia personalitatii este mai nuantat prezentata la Adler si la Fromm si mai simplist la Allport. Criteriile tipologice sunt tot de natura psihosociala:

activ/ pasiv si constructiv/ distructiv din care rezulta 4 tipuri (bidimensionale), dintre care numai unul este matur (Adler)

orientarea preponderenta a personalitatii in functie de influenta relatiei initiale a copilului cu mediul social apropiat, din care rezulta 2 categorii: productiv, cu un singur tip de personalitate (matur), respectiv neproductiv, cu 4 tipuri (sadic/ masochist, distructiv/ evitant), in total 5 tipuri de personalitate.

functionarea predominant propriata/ oportunista a personalitatii, din care rezulta doua tipuri: matur si imatur.

C.1. Modelul consistentei - versiunea disonanta cognitiva (Kelly)

Esenta modelului este data de importanta echilibrului dintre persoana si mediul sau. Adaptarea optima presupune modele informationale realiste, concordante cu realitatea, care sa permita o interactiune eficienta cu mediul, satisfacerea trebuintelor si dezvoltarea. Informatiile structurate despre realitate (constructele personale) constituie insasi continutul personalitatii si ele se constituie prin feedback-ul produs de actiunile noastre, provenit din realitate. Desi vine din directia psihologiei comportamentaliste, modelul de personalitate de tip consistenta, versiunea disonanta cognitiva are o puternica tenta cognitivista.

Tendinta nucleului este de anticipa si controla evenimentele, prin intermediul unor modedele informational-actionale verificate ca eficienta.

Caracterisiticile nucleului sunt tocmai constructele, ca abstractizari si generalizari ale experientei. De-a lungul vietii, individul isi construieste un sistem de constructe personale care ii permit o adaptare flexibila, eficienta la mediul sau social.

Modelul consistentei nu se preocupa deloc de dezvoltarea personalitatii, de stadialitate sau de periferie. Axat preponderent pe invatare si dezvoltarea proceselor cognitive, fara a specifica constituirea in ontogeneza a unor stiluri sau tipologii care sa permita categorizarea si compararea interindividuala, modelul nu constituie nici pe departe o teorie completa a personalitatii.

4. Exemple de analiza structurala a teoriilor personalitatii

(vezi Anexele 1.)

5. Terminologie in sinteza teoriilor personalitatii

6. Reflectie critica, recapitulare si consolidare

Analizati masura in care teoriile personalitatii studiate la curs raspund la intrebarile din paragraful 1. folosind pentru aceasta Modelul de analiza structurala din Anexa 2.).

Care dintre teoriile studiate raspunde la cele mai multe din intrebarile din paragraful susmentionat?

Care dintre teoriile studiate indeplineste cele mai multe din criteriile de adecvare formala si de continut (vezi Tema 1, paragraful 1.3.).

Incercati sa realizati analize structurale dupa modelul anexelor 1. pentru teoriile autorilor: Horney, Cattell, Skinner, Bandura, Rotter. Pot fi ele incadrate in modelele lui Maddi? Este nevoie de noi modele pentru a le analiza si categoriza metateoretic? Daca da, cum ar putea fi denumite aceste noi modele?

Care dintre teoriile studiate v-a placut cel mai mult? De ce? (argumentati)