Obiectul identificarii criminalistice

OBIECTUL IDENTIFICARII CRIMINALISTICE

In legatura cu notiunea de obiect al identificarii criminalistice, in literatura de specialitate au fost exprimate mai multe pareri, fara a se ajunge la un punct de vedere unanim admis. Unii autori atribuie notiunii de obiect al identificarii criminalistice un inteles foarte larg, incepand cu obiecte, fenomene, calitatii, intervale de timp sau de spatiu si terminand cu insusirile fizice sau actiunile psihice ale omului, alti autori limiteaza acest obiect la elemente solide ale lumii materiale, cu volum si caracteristici relativ constante[28].

S. M. Potapov considera ca identificarea criminalistica opereaza cu tot felul de obiecte si fenomene, entitatii cantitative si calitative, valori spatiale si temporale, insusiri fizice ale persoanei, facultatile sale mentale, capacitatea intelectuala.

I. D. Kucerov este adeptul unei notiuni extensive. Pe langa lucruri luate in sens larg (obiecte, persoane, animale ), el include in identificarea criminalistica insusirile acestora, fenomenele, starile, spatiul si timpul.

Justificarea o constituie faptul ca toate sunt forme obiective de existenta ale materiei, mergand pana acolo incat socoteste ca s-ar putea vorbi de identificare chiar si atunci cand trebuie sa se stabileasca daca autorul sau victima a consumat alcool inainte de producerea evenimentului, daca persoana care a lasat o carare de pasi sufera de infirmitatii fizice, daca un obiect este arma alba, daca o substanta este otravitoare etc. Acelasi autor arata ca practica ofera numeroase exemple de identificare a locului dupa fotografii. Mai complicata i se pare problema identificarii timpului, dar cum obiectul de identificare se afla intr-un anumit loc, intr-un anumit interval de timp, ar rezulta ca fragmentele de spatiu si timp ar constituii si ele elemente ale identificarii criminalistice[29].

Un punct de vedere asemanator sustine si N. A. Selivanov, care considera ca poate fi identificat criminalistic orice act de cunoastere[30].

Un punct de vedere opus a fost formulat de V. I. Kaldin, dupa care conceperea larga a identificarii nu este intemeiata, din moment ce stabilirea oricarei imprejurari a cauzei este de competenta probatiunii judiciare. Exprima ideea "autonomie" identificarii criminalistice in cadrul probatiunii judiciare, destinata sa lamureasca legatura dintre obiect sau persoana si cauza cercetata[31].

Avand in vedere scopul si sarcinile identificarii criminalistice se poate trage concluzia ca obiectul principal al identificarii il reprezinta persoana care comite o infractiune. In al doilea rand, legatura dintre acesta si fapta se stabileste mijlocit, prin intermediul obiectelor care apartin infractorului sau pe care le-a folosit, purtat etc., de unde includerea in sfera identificarii criminalistice si a obiectelor.Alaturi de cele mentionate, pot forma obiect al identificarii si animalele.

Insusirile lucrurilor si fiintelor nu reprezinta obiect al identificarii criminalistice. Insusirile sunt purtatoare ale calitatii obiectului, il definesc, il particularizeaza si, totodata, il deosebesc de alte obiecte. Ori, tocmai acestea stau la baza identificarii, astfel ca nu se poate pune semnul egalitatii intre ce se identifica si prin ce se identifica[32].

Caracteristicile fizice ale infractorului sau orice alte insusiri nu pot constitui obiecte ale identificarii si, considerate separat, nici nu pot conduce la identificarea persoanei. Numai asociate cu alte insusiri reflectate ele contribuie la stabilirea identitatii.

Vocogramele cuvantului "masina " pronuntat de aceeasi persoana:

A)    Litigiu;

B)    Comparatie;

Aceeasi percepere trebuie avuta si asupra deprinderilor umane si proceselor de fabricatie. " Corect este sa vorbim dupa cum am aratat, de identificarea dupa scris si nu de identificarea scrisului, de identificarea persoanei dupa voce si nu de identificarea vocii, de identificarea autorului dupa modus operandii si nu de operarea modului de savarsire a infractiunii, de identificarea masinii ( atelierului, intreprinderii etc. ) si nu de identificarea procesului tehnologic. Dealtfel, pentru solutionarea cauzei nici nu intereseaza caracteristicile scrisului, vocii etc., ci legatura dintre infractiune si persoana sau obiectul a carui manifestare a avut loc"[33].

Asemanator se pune problema si in cazul fenomenelor naturale sau provocate. Chiar daca in limbaj curent se vorbeste de o " identificare a fenomenului ", de fapt este vorba de stabilirea cauzei a ceva ce s-a intmpla. Ar fi absurda cautarea unui fenomen produs sau natural, care nu ar avea menirea de a descoperii vinovatul si nici nu ar putea fi gasit, dat fiind caracterul de unicitate si situare in timp. Ceea ce intereseaza, legat de fenomene, este ceea ce a produs acel fenomen si daca acest lucru poate fi atribuit cuiva anume, unei persoane, caz in care poate fi retinuta vinovatia acelei persoane, sau producerea fenomenului se datoreaza unor cauze pur naturale, ceea ce face sa plaseze fapta in sfera cazului fortuit.

Vopsea galbena prelevata de pe caroseria autoturismului tamponat

Spatiul si timpul, fara a le nega importanta in determinarea anumitor imprejurari in care s-a comis fapta, nu pot forma obiect independent de identificare, ci doar coordonate spatiale si temporale ale obiectelor si fiintelor supuse identificarii.

Exista situatii in care s-ar putea concepe o identificare a spatiului, cu precizarea ca in acest caz obiect al identificarii nu este spatiul ca atare, ci locul concret. Exemplificam afirmatia prin urmatoarea speta: O femeie in varsta este gasita pe carosabil, in fata locuintei sale. Desi i s-a facut o craniectomie, nu a putut fi salvata si decedeaza dupa doua zile. Cu ocazia autopsiei se constata, printre altele, un hematom epicranian tempofrontal drept, o linie de fractura de circa sapte centimetri in regiunea temporala dreapta si, corespunzator aceleiasi laturi a cutiei craniene, la nivelul mandibulei, o fractura completa verticala la patru centimetri de eminenta mentoniera. Dat fiind ca victima nu fusese jefuita si nici violata, versiunea unei agresiuni, sustinuta de medicul legist, a fost pusa la indoiala si s-a emis versiunea producerii leziunilor prin cadere, respectiv prin impactul capului cu proeminentele planului dur reprezentat de pietrele cubice ale caldaramului. In acest scop, organul de urmarire penala a reluat cercetarea locului faptei, sarcina usurata de imprejurarea ca pozitia victimei fusese localizata anterior prin marcare cu creta si fotografiere. Pornindu-se de la imaginea fotografica, s-a ajuns la identificare pietrelor din zona in care s.a aflat capul. Examinarea lor directa a relevat ca doua pietre de forma neregulata prezentau proeminente, iar intre acestea si pietrele vecine s-au constatat concavitatii. Existenta elementelor mentionate chiar in zona localizata, ca fiind cea de contact cu extremitatea cefalica a victimei, explica traseologic posibilitatea producerii celor doua focare de fractura, caci distanta dintre ele era egala cu distanta dintre proeminentele pietrelor. Astfel, s-a confirmat ipoteza unui accident vascular cerebral, pierderea brusca a cunostintei si caderea. In conditiile in care victima avea 68 de ani, era obeza, suferea de hipertensiune arteriala si de diabet zaharat, factorii de risc ai unui accident isi aflau justificarea. Stabilirea situatiei reale si inaturarea ipotezei unei agresiuni a fost posibila datorita identificarii exacte a locului determinat in geneza traumatismului[34].

Pietrele care au produs leziunile craniene:

A)    Delimitarea cu creta a locului unde a fost gasita victima;

B)    Zona de impact a capului;

Referitor la obiectele care nu au o forma anume, o structura exterioara constanta, cum sunt substantele pulverulente, lichide si gazoase, in majoritatea cazurilor identificarea lor individuala nu este tehnic posibila si demonstrarea legaturii lor cu cauza cercetata este mult mai dificila decat pentru obiectele cu o forma fixa. In asemenea situatii substanta trebuie definita cat mai exact prin volum, culoare, miros, consistenta, fluiditate etc., prin raportarea conditiilor de existenta la imprejurarile concrete ale infractiunii.

Imaginea microscopica a cristalelor de insecticide aflate pe boabele de grau:

A)     Furat;

B)     Din hambar;

Strat de chit cu urme de vopsea:

A)     Fragment de la locul faptei;

B)     Proba de pe caroseria autoturismului implicat;

Identificarea criminalistica se realizeaza in principal pe baza reflectarii insusirilor si caracteristicilor obiectului creator. In acest scop se compara fie direct urma cu obiectul, fie doua urme intre ele, dintre care una este de provenienta necunoscuta iar a doua de provenienta certa.

Obiectele comparate trebuie determinate exact. Obiectul identificarii criminalistice poate fi stabilit tinand cont de cateva trasaturi:

Obiect material al identificarii criminalistice poate fi orice persoana, fiinta sau lucru, orice element al lumii materiale care se manifesta in spatiu si timp susceptibil de a fi identificat dupa urmele create in campul infractional;

Obiectul identificarii este un obiect concret, nu numai prin natura sa, ci si prin insusi raportul cauzal cu fapta concreta;[35]

Identificarea individuala a incaltamintei dupa numarul, forma si pozitia tintelor:

A) Mulajul urmei incriminate;

B) Talpa bocancului persoanei invinuite;

Teoria identificarii criminalistice distinge mai multe criterii de clasificare a obiectelor identificarii:

A. a) obiectul de identificat ale carui caracteristici se examineaza in vederea identificarii sale; si

b) obiectul identificator care reflecta aceste caracteristici si pe baza carora se poate realiza identificarea.

Obiecte de identificat sunt fiintele si lucrurile; identificatoare sunt diversele reflectari ale celor dintai in primul rand imaginile fixate material. Deci, obiectul care a produs urmele incriminate este de identificat, iar urmele ca atare, joaca rolul de obiect identificator . Obiectul identificator este legat de savarsirea faptei, in timp ce l-a obiectul de identificat aceasta legatura urmeaza a se constata; daca identitatea nu se comprima obiectul de identificat nu mai are nici o semnificatie probatorie[36].

B. S. M. Potapov observa ca "de identificat" este obiectul a carui identificare constituie scopul cercetarii, iar "identificator" este obiectul care serveste ca mijloc. Depilda, arma cu care s-a tras in victima este "obiectul-scop" si proiectilul extras din corpul ei este "obiectul-mijloc".

Obiectul scop poate fi identificat , de regula, prin intermediul mai multor obiecte mijloc: arma de foc dupa tub si proiectil, persoana dupa impresiuni digitale, palmare si plantare, dupa scris, voce, dantura, buze etc.

Este posibila si situatia inversa, in care un singur obiect mijloc contine informatii despre mai multe obiecte scop: textul dactilografiat reflecta concomitent particularitatile mecanismului de imprimare al masinii de scris, deprinderile de scriere ale dactilografului, gradul de cultura si stilul de redactare ale celui care a conceput textul. In primul caz, obiectul de identificat va fi masina de scris, in al doilea dactilograful si in al treilea autorul textului[37].

C.         O alta clasificare propusa in literatura de specialitate imparte obiectele in:

a)     obiecte de verificat, si

b)     obiecte de cautat[38]

Obiectul de verificat, se presupune a fi cel cautat, dar este posibil ca investigatiile intreprinse sa dovedeasca ca nu este adevarat si ca urmele provin de la un alt obiect. Concluzia unui astfel de rationament este ca obiectul cautat este intotdeauna singur iar obiectele de verificat sunt intotdeauna multiple.

Obiectul de cautat evidentiaza sarcina probatiunii, aceea de a stabili obiectul individual legat de evenimentul anchetat. Obiectul de cautat se afla intr-un raport direct cu infractiunea. Coreland cele doua clasificari, observam ca "obiectul de cautat" poate fi atat "obiectul de identificat" cat si "obiectul identificator".

De obicei se cauta obiectul de identificat (vehicolul care a lasat urmele de anvelope, persoana care a lasat impresiunile digitale), dar exista cazuri in care obiectul cautat este obiectul identificator ca purtator al reflectarilor altui obiect (persoana pe corpul sau imbracamintea careia s-a imprimat imaginea unui obiect cu care a venit in contact). In sfarsit, obiectul de cautat poate fi concomitent de identificat si identificator, cand obiectul creator de urme a primit la randul sau urmele altui obiect (in cadrul accidentului, vehiculul a produs vatamari victimei si, concomitent, a preluat de la aceasta sange, par, fibre, textile)[39].

D.         In literatura de specialitate este retinuta o clasificare a obiectelor identificarii criminalistice care are drept criteriu fenomenul reflectarii generat de actiunea unor obiecte asupra altora si le imparte in:

a)     obiecte reflectate

b)     obiecte care reflecta

Obiectele reflectate actioneaza si se imprima asupra obiectelor care reflecta care, recepteaza actiunea si le reflecta.

Orlov, unul dintre adeptii acestui sistem, considera criteriul reflectarii mai sigur, intrucat este obiectiv, in timp ce criteriul corelarii scopului si mijlocului ar fi in mare masura mobil depinzand de ce s-a gasit mai intai : obiectul care a actionat sau cel care a suportat actiunea si contine reflectarea primului.

Apreciem ca fiind valabile toate sistemele, chiar daca retin aspecte partial diferite si nu sunt aplicabile tuturor situatiilor.

Cat priveste identificarea obiectelor complex, obiectul identificator poate fi constituit dintr-un ansamblu de reflectari. De pilda, urmele de pe un tub de cartus reproduc caracteristicile mai multor piese ale armei cu care intra in contact: lama ridicatoare a magaziei cartuselor, partea frontala a inchizatorului, cuiul percutor, marginea ferestrei de ejectare. In asemenea cazuri componentele obiectului complex apar ca obiecte de identificat independente, cu conditia sa contina suficiente caracteristici pentru individualizare[40].

Identificarea armei dupa diverse urme create pe tubul de cartus:

A.     Cartusul incriminat;

B.     Cartusul tras experimental;

Stanga sus : urma creata de cuiul percutor;

Dreapta sus : urma creata de ghiara extractoare;

Stanga jos : urma creata de partea frontala a inchizatorului;

Dreapta jos : urma creata de peretele camerei cartusului;

In literatura de specialitate se intalnesc si alte clasificarii, cum ar fi cea propusa de Terziev, care imparte obiectele dupa rolul lor in procesul identificarii, si anume:

a)     obiecte de determinat

b)     obiecte cu ajutorul carora se determina cele dintai

c)     obiecte de verificat

d)     modelele de comparatie [41]

Primele trei categorii isi gasesc corespondent in clasificarile precedente, modelele de comparatie nu reprezinta probe materiale in sens procesual, chiar daca reflecta caracteristicile obiectelor de verificat obtinute pe cale experimentala. Ele constituie doar un termen al examenului comparativ de identificare, cu conditia sa aiba o provenienta certa si sa fie apte de comparatie cu urmele incriminate.

In procesul identificarii, examinarea se face prin aplicarea analizei si sintezei. Analiza facuta asupra obiectelor-mijloc si a obiectului-scop conduce la descoperirea detaliilor acestora, iar cu ajutorul sintezei se stabilesc trasaturile comune, prin care obiectele respective se clasifica. Asa, de pilda, printr-un examen analitic facut asupra urmei de deget gasita la locul faptei, se descopera detaliile care individualizeaza desenul papilar. Cu ajutorul sintezei, insa, se retin trasaturile ce caracterizeaza tipul careia ii apartine urma respectiva, pentru a fi clasificata[42].

Teoretizarea problematicii clasificarii obiectelor identificarii criminalistice, la prima vedere, pare un lucru arid, in realitate lucrurile au o perceptie mult mai simpla pentru practicienii dreptului: pe de o parte, avem obiectul sau urma in litigiu (incriminata) si, pe de alta parte, obiectul sau urma de comparatie. Aceasta privire asupra problemei este indestulatoare in majoritatea cazurilor. Acest lucru nu face a fi de prisos o analiza teoretica aprofundata a problemei care are menirea de a sesiza aspecte reale, a caror ignorare sau necunoastere poate genera erori de interpretare.