Stabilirea materialului suport al actelor scrise si a ubstantei cu care au fost scrise

STABILIREA MATERIALULUI SUPORT AL ACTELOR SCRISE SI A UBSTANTEI CU CARE AU FOST SCRISE

Inscrisurile sunt formate din: materialul pe care se scrie, cum este de pilda hartia si materialul cu ajutorul caruia se scrie cum ar fi cerneala, pasta de stilou, creionul de grafit, creionul de colorat, tusul de desen si tusul tipografic. Din acestea cel mai frecvent folosite sunt: diferite sorturi de cerneala, de hartie, tusul, creionul de grafit si creionul colorat.

A.CERCETAREA HARTIEI

Incercand o definire a celui mai utilizat material suport al actelor scrise -hartia- unii autori francezi [1]afirma ca aceasta este "un produs artificial constituit printr-o paslire a fibrelor vegetale care formeaza o foaie compacta si de grosime uniforma". Aceiasi autori realizeaza si o scurta istorie a aparitiei si dezvoltarii productiei de hartie. Astfel, hartia a fost descoperita de chinezi care au transmis secretul fabricarii ei arabilor. Europa a ignorat existenta acestui produs pana in secolul al XI-lea, principalul producator ramanand pana in secolul al XIII-lea Franta, care incepuse sa-si fabrice propria hartie incepand din secolul al XII-lea, folosind ca materie prima inul, canepa, carpele vechi, scoarta de dud, etc.

Secolul al XIX-lea avea sa modifice fundamental tehnica de productie a hartiei, pentru ca acum se fac cele mai importante inventii: in 1843, Keller a inventat primul defibrator mecanic al lemnului, iar in 1866 s-a descoperit procedeul tratarii chimice a hartiei.

In momentul de fata cercetarea criminalistica a hartiei este necesara atat in numeroasele cazuri de fals material in inscrisuri cat si in falsul de bancnote sau de timbre cand, sub raport tehnic, se poate vorbi de o contrafacere. Astfel principalele elemente asupra carora trebuie sa se insiste la examinarea hartiei si pe baza carora urmeaza sa se stabileasca caracteristicile ei sunt: dimensiunea, greutatea, grosimea, culoarea, elasticitatea si rezistenta, transparenta, filigranarea si compozitia chimica.

DIMENSIUNEA hartiei este data de grosimea, lungimea si latimea colii. Intereseaza totodata si diferentele de grosime ce pot aparea la un inscris, ca urmare a actiunii asupra masei hartiei in vederea inlaturarii textului initial si a inlocuirii lui cu un altul.

GREUTATEA hartiei se masoara cu ajutorul sferometrului, care da grosimea generala a hartiei la un anumit grad de umiditate, pe cand fotografia da raporturile de diferenta de grosime.[2] Grosimea hartiei contribuie la descoperirea portiunilor acoperite cu diferite substante, a portiunilor subtiate prin stergerea mecanica a scrisului.

CULOAREA prezinta numeroase variatii atat ca sort de fabricatie cat si prin decolorarea datorata conditiilor de pastrare. Cele mai multe sorturi de hartie au o nuanta usor galbuie, determinata de culoarea celulozei si a gomajului. Nuanta de culoare este un element prin care se pot stabili "sortimentul, vechimea si uneori compozitia chimica a hartiei".Trecerea timpului lasa urme specifice asupra culorii hartiei, diferite de "cele create in mod artificial prin mijloace cum ar fi pastrarea actului fals intre doua straturi textile peste care se aplica un fier de calcat fierbinte, sau asezarea actului pe o plita incinsa un anumit timp ".[3]

ELASTICITATEA SI REZISTENTA hartiei sunt proprietati ce se imprima acesteia din momentul fabricatiei, fiind mai mare la bancnote si la hartia folosita la inscrisuri de elasticitate, hotaratoare fiind compozitia chimica. Elasticitatea este determinata de produsul de prelucrare a pastei de celuloza, de materialul din care este compusa pasta si de substanta de umplutura introdusa.

TRANSPARENTA hartiei este data, ca si elasticitatea, de compozitia chimica si de grosimea hartiei la care se adauga si culoarea . Se stabileste prin masurari fotometrice, prin fotografiere in transparenta si sub aspect comparativ cu ajutorul hartiei fotografice. Hartia fotografica se expune in lumina introdusa sub sorturile de hartie examinate. Diferentele de innegrire a hartiei fotografice dupa prelucrare vor indica diferentele de transparenta a doua sau mai multe sorturi de hartie.

FILIGRANAREA consta in "rarirea fibrelor din pasta de celuloza inainte de finisare, cu ajutorul unor cilindri filigranori " . Filigranul este un element de securitate foarte important ce se realizeaza in faza finala a procesului de fabricare a hartiei.

Pasta obtinuta este trecuta prin cilindrii filigranori care raresc si usuca diferentiat fibrele din pasta de celuloza. Rezultatul consta in existenta unor zone de opacitate si transparenta diferita pe suprafata hartiei, reproducand desene, inscriptii gravate in negativ pe cilindrii filagranori. Filigranarea se face doar la hartia cu destinatie speciala (acte de stare civila, diplome, bilete de banca, etc.) pentru a preveni incercarile de falsificare, cu preponderenta a bancnotelor.

Falsificarea filigranarii se face prin acoperirea suprafetei hartiei cu o tenta usoara, lasand libere locurile ce corespund modelului filigranat sau prin decolorarea la radiatii ultraviolete a acestor locuri. Privita in zare, acesta nu va prezenta diferentele de trasparenta ale unei filigranari obisnuite, reale .

COMPOZITIA CHIMICA a hartiei este legata de cea a materialului din care se obtine celuloza - care sta la baza fabricatiei hartiei. In prezent, pentru obtinerea celulozei se folosesc: lemnul de brad, mesteacan, salcie, plantele industriale, precum: inul, canepa, bumbacul, urzica, chiar si resturile de cereale ( paie de orz, grau, ovaz ). La acestea se adauga substante de incleiere (amidon, clei, rasini ), substante de decolorare -(hipocloritul de calciu ) precum si diverse alte meteriale necesare maririi rezistentei, elasticitatii, trasparentei. Concluzionand, putem afirma ca, in special in cazul documentelor oficiale, a bancnotelor, a cecurilor, cercetarea hartiei prin examen microscopic, sub raze ultraviolete si cu izotopi radioactivi, trebuie sa se vizeze si compozitia ei chimica.

In functie de elementele definitorii ale tipului de hartie in litigiu (documentul scop), se recurge, pentru stabilirea autenticitatii lui, la o serie de metode tehnice de examinare criminalistica, ce sunt grupate in mai multe categorii:

A.     Examinarea dimensiunilor vizeaza simpla determinare a grosimii, lungimii si latimii colii de hartie, cu analiza, preponderenta desigur, a diferentelor de grosime a unui inscris.

B.     Examinarea optica vizeaza stabilirea gradului de transparenta a hartiei sub actiunea radiatiilor ultraviolete.

C.     Examinarea compozitiei, cu preponderenta a fibrelor de celuloza si a diverselor substante de incleiere folosite ( amidon, gelatina ).

Se recurge pentru aceasta la observarea la microscop a transformarilor pe care le suporta hartia sub actiunea unor reactivi chimici si la diverse examinari fizico-chimice, "de genul analizelor spectrale, a fluorescentei, a rezistentei electrice , etc" [6].

Identificarea unei anumite categorii de hartie se realizeaza comparand optic si microanalitic hartia in litigiu si hartia pe care organele judiciare sau cele de specialitate o folosesc drept etalon pentru exemplificarea diferitelor categorii de hartie. Se poate mentiona ca, in Statele Unite ale Americii, exista asa-numita "biblioteca de retete " care cuprinde "mostre si retete ale diferitelor cerneluri, vopsele, sorturi de hartie, si indicarea anului si firmei de fabricatie, data comercializarii in diferite tari".[7]

B. SUBSTANTA UTILIZATA LA SCRIEREA ACTULUI

Substanta utilizata la scrierea actului este foarte importanta pentru ca prin intermediul ei se poate stabili vechimea actului in cauza, adaugirile facute in cuprinsul sau, precum si alte falsuri.

La intocmirea actelor scrise sunt folosite diferite cerneluri, paste pentru stilouri cu bila sau din fibre, precum si o mare varietate de mine. Ca metode folosite la examinarea trasaturilor de cerneala de mentionat sunt: examinarea microscopica, fotografica, spectografica, colorimetrica, prin bombardare nucleara, cu radiatii ultraviolete si infrarosii, prin electroforeza, cromatografie si prin reactivi chimici.

Legat de substanta utilizata la scrierea actului se impune precizarea rolului pe care il are examinarea trasaturilor de cerneala si a celor de creion.

B.1.EXAMINAREA TRASATURILOR DE CERNEALA

Examinarea la microscop a trasaturilor de cerneala se face cu stereomicroscopul, cu microscoape de cercetare pentru studierea procesului de oxidare a pigmentatiei, cu microscoape de polarizare, cu microscoape metalografice, cu microscoape comparative de culoare.

Iluminarea trasaturilor de cerneala examinata constituie o problema tehnica importanta, care trebuie rezolvata in functie de natura cercetarilor. Iluminarea se poate face cu intreaga componenta a unui fascicol de lumina sau numai cu anumite lungimi de unda ale fascicolului, folosind filtre de culoare sau monocromator. Examinarea se poate face de asemenea cu radiatii ultraviolete, infrarosii sau Roetgen.

Examinarea trasaturilor de cerneala in lumina transmisa se poate face pentru studierea pigmentatiei cernelii si pentru identificarea corpurilor straine, cum sunt urmele de praf de diferite proveniente. In unele cazuri, praful depus in cerneala in timpul scrierii ajuta la stabilirea locului unde cerneala a fost pastrata sau unde s-a scris textul.

B.3. EXAMINAREA TRASATURILOR DE CREION

Elementele caracteristice ale trasaturilor de creion sunt determinate de: compozitia minei creionului, felul suportului pe care se scrie si gradul de apasare.

Creioanele se clasifica, in functie de compozitia minei in: creioane ceramice sau de grafit, creioane chimice, creioane grase sau dermatografe.

Examinarea de laborator a trasaturilor de creion se face prin microscopie, bombardarea nucleara si reactivi chimici.[8]

Examinta la microscop, trasatura de creion ceramic apare ca un fond inchis de grafit, brazdat de striatiile argintii ale silicatilor din masa caolinei. Aceste striatii sunt cu atat mai numeroase cu cat creionul este de o calitate mai dura. O identificare individuala a creionului care a format trasatura examinata nu se poate face, putandu-se obtine doar identificarea de gen a creionului, adica tipul de fabricatie si sortul caruia ii apartine.

In examinarea cu mijloace chimice se cauta determinarea prezentei fierului, a titanului, a aluminiului, a colorantilor organici si anorganici, etc.

Trasaturile de creion, atat cele de grafit cat mai ales ale creioanelor colorate, se vor examina sub radiatii ultraviolete sau infrarosii. In cazul celor dintai se vor identifica dupa fluorescenta diferita a substantelor adaugate, iar in cazul celor din urma dupa gradul diferit de absorbtie[9].