Referinte istorice asupra originii consumului si traficului de substante sau produse stupefiante

Referinte istorice asupra originii consumului si traficului de substante sau produse stupefiante

Inca din antichitate oamenii au cunoscut actiunea binefacatoare sau toxica a anumitor plante sau a produsilor izolati din ele. Din acest motiv se poate afirma ca abuzul intrebuintarii stupefiantelor dainuie de foarte multa vreme. Naturalistul grec Teofrast, elevul lui Aristotel, in secolul 3 i.ch. in scrierile sale, vorbeste despre opiu, pe care il denumea 'meconium', denumire ce se mai pastreaza si astazi.

In cursul secolului al II-lea i.ch, medicul grec Heraclide din Tarent, recomanda administrarea de doze masive de opiu contra muscaturilor de serpi veninosi. Pedaniu Dioscoride din Anazarbe (secolul I e.n) farmacolog erudit al antichitatii romane, facea recomandari pentru prepararea siropului de mac denumit si 'diacodion'.

Homer in 'Odiseea' a descris bautura magica contra tristetii pe care o denumea 'leacul pentru a uita' punand la baza prepararii ei opiul. Intr-o legenda din antichitate se spune ca frumoasa Elena punea opiu in vinul pe care il dadea aparatorilor Troiei din dorinta de a le imprastia tristetea.

Chinezii, utilizau canepa (cannabis) ca anestezic in chirurgie cu peste 2000 de ani in urma, in timp ce medicii arabi erau specializati in folosirea opiului in scopuri medicale.

Obiceiul mestecarii frunzei, arborelui de cocaina de catre indienii din Peru, a fost semnalat inca de pe vremea cuceririi de catre spanioli a acestei tari. Mestecarea frunzelor de coca este si astazi un obicei aproape generalizat practicat de indienii care traiesc in Peru in zona platourilor inalte.

Macul de opiu a fost apreciat in medicina, datorita efectului sau sedativ si somnifer fiind intrebuintat in acelasi timp si in practicile magice.

Romanii au preluat de la daci arta vindecarii, aducand pe teritoriul dacic cucerit si 'arta' lor de a prepara otravuri. Un mare poet latin, Publius Vergilius Maro amintea in 'Georgice' despre 'macii impregnati cu somnul lui Laethe'.

Herodot descrie ritualul magic al fumigatiei cu samanta de canepa, ritual practicat de catre daco-geti : 'ei iau acesta samanta de canepa si o arunca pe pietre fierbinti scoase din foc ; indata ce ea atinge pietrele, raspandeste un fum si niste aburi atat de densi, incat intrece cu mult efectele unei caldari elinesti. Excitati prin aceasta baie, ei striga de bucurie'. Din aceste randuri concluzionam ca daco-getii foloseau halucinogene.

Medicul elvetian Paracelsus in secolul al XVI-lea, denumea opiul 'piatra nemuririi' si il recomanda pentru a fi folosit in practica medicala sub forma de tinctura de opiu simpla.

Doctorul Sydenham von Helmont, supranumit si doctor Opiatus, scria in anul 1680: 'printre remediile pe care a voit natura atotputernica sa le dea omului pentru a-si alina suferintele nu exista nici unul atat de universal si de eficient ca opiul'.

Folosirea canepei indiene din timpuri indepartate in scopuri mistice este demonstrata de unele practici religioase ramase pana in ziua de azi la unele

popoare, precum si de relatari ca cele a lui Marco Polo, care afirma ca in secolul al XII-lea in Liban unele capetenii isi drogau bandele ca sa poata teroriza populatia bastinasa.

Cultura si intrebuintarea opiului a fost raspandita in Asia Mica si in regiunile invecinate iar mai apoi in China. In cursul secolului al XIX -lea, opiul a fost introdus in aceasta tara in cantitati uriase. Consumul acestui stupefiant, luand proportii, autoritatile chineze au luat masuri pentru a-l combate, interzicand totodata importul opiului.

Ca sa inlature piedicile puse de chinezi comertului cu opiu, in anii 1840-1842, Anglia si intre anii 1856-1860, Anglia si Franta au purtat razboaie impotriva Chinei (razboaie ale opiului) care a fost silita prin forta armelor, sa accepte importarea unor cantitati imense de opiu.

Din aceste scurte referinte istorice asupra stupefiantelor naturale, se poate observa ca, initial, folosirea lor s-a facut numai in scopuri medicale sau religioase, iar odata cu disparitia acestor caracteristici au aparut primii germeni ai traficului si consumului ilicit.

Aparitia fenomenului traficului ilicit cu stupefiante nu se poate raportat la o anumita data precisa in timp, dar se poate afirma ca el a existat sub diferite forme inca din antichitate.

Cercetatoarea britanica Honor Frost, examinand continutul gasit in doua vase scoase de scafandrii dintr-o nava caragineza identificata pe fundul marii in apropierea portului sicilian Marsala, a constatat ca este vorba de hasis, emitandu-se ipoteza existentei unui comert cu droguri.

Este, deci, in afara de orice indoiala ca, omul preistoric a cunoscut efectele deosebite ale drogurilor asupra organismului sau, descoperindu-le accidental proprietatile, ca urmare a mestecarii frunzelor si radacinilor unor plante sau arbusti pe care le culegea din arealul in care traia. Prin repetitie, aceste noi trairi s-au fixat in memoria colectiva, efectele curative, ori excitante ale diferitelor plante capatand o aura magica, exploatata in timp de cei interesati de acest lucru. Acordand drogurilor esenta divina omul credea ca prin consumarea lor poate accede in lumea zeitatilor responsabile de viata si sanatatea sa.

Documente istorice atesta ca, in secolul al XV-lea, in China se facea deja un important trafic ilicit cu opiu, iar in secolul al XVI-lea, consumul abuziv de opiu de catre o mare populatie, era foarte raspandit in China si Turcia. Avand in vedere numarul mare de consumatori de opiu ce existau in acea perioada si pericolul pe care il prezenta raspandirea rapida a acestui viciu, autoritatile din Turcia au decis interzicerea consumului de opiu si hasis.

La randul lor, autoritatile chineze amenintate cu acelasi pericol, in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, au interzis vanzarea opiului si au inchis fumoarele.

Incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea, multe alte tari au intreprins o serie de masuri in vederea controlului stupefiantelor.

Lupta impotriva opiului se declansase !

Acesta este doar inceputul luptei pe care omenirea o duce si astazi, la un nivel mult mai ridicat, impotriva traficului si consumului ilicit de stupefiante, consum care face victime in randul tinerilor distrugandu-i poate pentru totdeauna.