1. Principiul prelucrarii prin eroziune electrica

Prelucrarea prin eroziune electrica este un proces de prelevare a materialului prin actiuna repetata a descarcarilor electrice in impuls, desfasurate intr-un lichid dielectric, intre doua obiecte metalice conectate la o sursa de energie.

Cuplul 'scula - semifabricat' este format din electrodul-catod, numit electrod si electrodul-anod, numit semifabricat.

Prelevarea de material reprezinta, in sens tehnic, mijlocul de separare a unor particule de dimensiuni submilimetrice din materialul de baza al semifabricatului prin fenomene nemecanice.

Eroziunea electrica este procesul de prelucrare, in care particulele de material de pe suprafata semifabricatului sunt indepartate prin efect preponderent termo-eroziv, asociat descarcarilor electrice intr-un mediu lichid, de tip dielectric. Descarcarile electrice se amorseaza succesiv si se localizeaza selectiv in diferite zone ale spatiului dintre elctrod si semifabricat, numit interstitiu, in functie de realizarea locala a conditiilor de formare a arcului electric.

Actionand discontinuu fiecare arc electric constituie un proces elementar de eroziune, desfasurat intr-un spatiu restrans limitat de coloana descarcarii si de petele electrodice, de contact cu stratul de material.

Transformarea energiei primare (electrica) in energie de efect (termica) se realizeaza la nivelul petelor electrodice si duce la formarea unui crater de eroziune (prelevare) pe suprafata de prelucrat a semifabricatului, respectiv a unui crater de eroziune (uzare) pe suprafata activa a electrodului (figura 1).

La nivelul industriei constructoare de masini, in domeniul fabricatiei de scule, se utilizaeza doua procedee de prelucrare dimensionala prin eroziune electrica, diferentiate atat prin forma si dimensiunile electrodului, cat si prin cinematica generarii suprafetelor:

Prelucrarea cu electrod masiv

EDM  - Electrical Discharge Machining

Electrodul este un corp masiv metalic, cu suprafata activa de forma conjugata cu a suprafetei de prelucrat pe semifabricat, sau de forma simpla, profilata.

Prelucrarea cu electrod filiform

W-EDM - Wire-Electrical Discharge Machining

Electrodul este confectionat sub forma unui fir metalic cu sectiune circulara, de dimensiuni submilimetrice (0,05 ÷ 0,35 mm).

Procese elementare de eroziune

1. Descarcarea electrica in impuls

Datorita mecanismului de amorsare si strapungere a lichidului dielectric si a caracteristicilor circuitului electric de alimentare a celor doi electrozi,

Figura 1. Schema de principiu a prelucrarii prin eroziune electrica

variatiile tensiunii si ale curentului nu sunt simultane. De aceea descarcarea electrica are loc prin impulsuri de tensiune si de current, generate de o sursa de curent continu.

Impulsul electric se defineste ca fiid evolutia starii unui sistem electromagnetic, in care cel putin una din marimile caracteristice (tensiune, curent) se abate brusc de la o valoare constanta si la care poate reveni dupa un interval de timp, comparabil cu durata proceselor tranzitorii din sistemul considerat.

Astfel, in perioada descarcarii electrice se disting doua tipuri de impulsuri (figura 2):

Figura Parametrii impulsurilor electrice

<   Impulsul de tensiune, caracterizat prin urmatorii parametri:

U₀ - tensiunea de amorsare;

U_d - tensiunea de descarcare;

U_m - tensiunea medie, determinata de variatia in timp a tensiunii aplicate in spatiul dinre lelectrozi, prin relatia

T_a - timpul de amorsare, sau timpul dintre aplicarea tensiunii U₀ si formarea canalului de gaz ionizat;

T_i - timpul de impuls (durata impulsului de tensiune), sau timpul dintre conectarea si deconectarea impulsului de tensiune;

T_p - timpul de pauza, sau timpul dintre doua impulsuri consecutive;

T - perioada impulsului, exprimata prin relatia

f_i - frecventa impulsurilor;

<   Impulsul de curent, caracterizat prin urmatorii parametri:

I_d - curentul de descarcare;

I_m - curentul mediu de lucru

T_c - durata impulsului de curent.

Pentru ca toate descarcarile in impuls sa-si pastreze individualitatea este necesar ca timpul de pauza (T_p) sa fie mai mare decat timpul necesar deionizarii puntii conductoare a descarcarii, si mai mare decat durata proceselor electrice tranzitorii, determinate de caracterul inductiv sau capacitiv al sursei de alimentare.

Figura 3. Procese fizice specifice descarcarii electrice in impuls

Principalele procese fizice, care se desfasoara in spatiul de lucru

elementar, la nivel microscopic, sunt interdependente in tot timpul descarcarii electrice in impuls si se impart in trei grupe, prezentate in figura 3.

Aceste procese pot fi regrupate in cateva etape de desfasurare a procesului elementar de eroziune electrica:

Amorsarea si strapungerea - FC_D;

Evolutia descarcarii electrice - PTS_C,A;

Indepartarea materialului - PTS_C,A + DA_A + FUS_D;

Fenomene specifice in lichidul dielectric - FUS_D + P_D.

Amorsarea si strapungerea

Amorsarea descarcarii electrice este definita prin totalitatea fenomenelor care au loc in perioada pregatirii si formarii in lichidul dielectric a canalului gazos, ionizat, cu conductibilitate electrica buna.

Caracteristica principala a acestui proces este timpul de amorsare - T_a, care reprezinta timpul scurs din momentul aplicarii impulsului de tensiune intre cei doi electrozi si pana la strapungerea licidului dielectric din interstitiu; tensiunea sursei la care este strapunsa rezistenta electrica a lichidului dielectric poarta numele de tensiune de amorsare - U_o.

Probabilitatea strapungerii este mare la nivelul sau in vecinatatea microasperitatilor de pe suprafetele celor doi electrozi. Se formeaza in interstitiu microcanale ionizate (cu diametrul de 700 ÷ 900 µm si lungime de 100 ÷ 600 µm), in care concentrarea de ioni este foarte mare (de ordinul 10¹² ÷ 10¹³ ioni/cm²), in lungul liniilor de camp electrostatic (figura 4).

Fenomenul este posibil numai prin emisie autoelectrica la nivelul

miscroasperitatilor catodului; electronii emisi sunt dirijati de campul electrostatic in directia anodului, iar in urma ciocnirilor frecvente pe care le au cu moleculele de lichid dielctric, produc ridicarea temperaturii lichidului din jurul spatiului elementar. In acest fel au loc transformari locale de stare, formandu-se microincinte gazoase, in care apar fenomene de ionizare.

Figura 4. Formarea canalului de gaz ionizat

Acest interval de timp, cu caracter aleatoriu, necesar pregatirii locale a conditiilor de amorsare si strapungere se numeste timp de intarziere - T₁.

Particulele de impuritati conductoare din lichid se comporta ca niste lanturi de capacitati, orientate in lungul liniilor de camp electric si accelereaza formarea microcanalului gazos. Electronii proveniti prin emisie autoelectrica si ionii negativi formeaza un front de sarcini negative, care determina cresterea intensitatii campului electric si ionizarea puternica a canalului de gaz.

Procesul se accelereaza pana cand microcanalul de gaz atinge suprafata anodului si lichidul din interstitiu este complet strapuns pe intervalul numit timp de strapungere - T

Etapele amorsarii unei descarcari electrice si a strapungerii lichidului dielectric sunt prezentate in figura 5.

Figura 5. Impulsul electric - amorsarea si strapungerea

T₁ - timp de intarziere; T₂ - timp de strapungere

3. Evolutia descarcarii electrice

Descarcarea electrica prin microcanale de gaz se desfasoara in doua faze (figura 6):

Figura 6. Impulsul electric - evolutia descarcarii electrice

T₃ - timp de ionizare; T₄ - timp de descarcare

<   ionizarea microcanalului gazos si formarea unei coloane de plasma, cu temperatura de 5.10⁴ ÷ 8.10⁴ K;

<   trecerea curentului prin microcanal si declansarea descarcarii electrice.

Prima faza (T₃) este caracterizata printr-o variatie importanta in timp a curentului si tensiunii, iar in a doua faza (T₄) procesele de transmitere a caldurii, care rezulta din transformarea energiei electrice, au ca efect topirea si vaporizarea unor volume mici din material ambilor electrozi; aceasta provoaca cresterea dimensiunii coloanei de plasma si a canalului de gaz.

Procesele fizice care se desfasoara in spatiul de lucru elementar, la o descarcare electrica singulara, sunt legate intre ele ca in figura 7.

Dupa formarea microcanalului gazos si dezvoltarea coloanei de plasma, la electrodul-anod ajunge un numar de sarcini negative spatiale (electroni - e^-) exprimat prin relatia

in care: n₀ este numarul de electroni emisi de electrodul-catod in unitatea de timp, prin emisie termoelectronica;

a - coeficient de ionizare de volum;

C_i - coeficient de ionizare specifica;

h - distanta dintre electrozi (interstitiu).

Intensitatea cascadelor de electroni, care se deplaseaza spre electrodul-anod cu viteze mari (10⁷ ÷ 10⁸ cm/s), creeaza conditiile de formare a canalului de plasma termica, care uneste suprafetele celor doi electrozi.

Figura 7. Procese din spatiul elementar de eroziune la o descarcare electrica

Curentul electric este compus, in orice sectiune a coloanei de plasma, din doua componente [I(-) si I(+)], care au valori diferite de-alungul grosimii interstitiului, determinand repartizarea neuniforma a tensiunii de descarcare (U_d) dintre electrozi (figura 8).

Figura 8. Distributia sarcinilor electrice in spatiul elementar

U_C - cadere de tensiune catodica; U_A - cadere de tensiune anodica;

U_CP - cadere de tensiune pe coloana de plasma

Energia cinetica a sarcinilor electrice spatiale, accelerate spre electrodul-anod de caderea de tensiune anodica - U_A (e^-) si spre electrodul-catod de caderea de tensiune catodica - U_C (i⁺), este cedata, prin impact, la suprafata celor doua corpuri si se transforma, in principal, in energie termica. Aceasta transformare, energie electrica - energie termica, are loc la nivelul petelor electrodice (pata anodica - A_S si pata catodica - A_E), care se comporta ca surse termice locale de temperatura ridicata, capabile sa declanseze procesul de eroziune termica.

3. Efectele descarcarii electrice in

impuls

Efectul eroziv al descarcarilor electrice intr-un mediu lichid a fost descoperit de fizicianul englez J. Priestley (1800).

Drumul spre aplicarea acestui proces la prelucrarea dimensionala a meterialelor metalice a fost deschis prin cercetarile intreprinse de omul de stiinta rus A.V. Lazarenko (1942). Impreuna cu cercetatorul rus I. Solotych au pus bazele teoriei eroziunii electrotermice, utilizata si astazi pentru explicarea fenomenului de eroziune produs de descarcarile electrice in impuls.

Descarcarile electrice in impuls sunt caracterizate prin transformarea concentrata, in timp si spatiu, a energiei electrice in energie termica, mecanica, chimica, acustica, luminoasa, etc., densitatea volumica de energie atingand valori maxime de 30 000 J/mm³, iar densitatea de putere de aproximativ 300 kW/mm³.

Teoria eroziunii electrotermice are la baza urmatoarele ipoteze:

<   interstitiul de lucru este considerat ca un element al circuitului electric catod - dielectric (canal ionizat) - anod, fiind asimilat cu o rezistenta neliniara;

<   plasma din canalul descarcarii poate fi considerata izoterma;

<   densitatea electronilor este constanta in interiorul canalului de descarcare, iar distributia lor este maxwelliana;

<   pe suprafata electrozilor se formeaza surse de caldura plane de scurta durata.

Bilantul puterilor medii din zona descarcarii poate fi scris prin relatia

in care: P_r este puterea pierduta prin radiatie;

P_c - puterea pierduta prin conductibilitate termica.

Considerand densitatea electronilor constanta in interiorul canalului de descarcare, atunci puterea medie de descarcare are relatia generala

in care: g_r este masa gazului pe unitatea de lungime a canalului;

r - raza canalului de descarcare;

E_T - potentialul total de descarcare din canal;

e - sarcina electrica;

V_i - potentialul de ionizare;

T_P - temperatura plasmei in canal.

Puterea de radiatie se poate determina cu relatia lui Boltzman

unde V_ex este nivelul mediu al potentialului de excitatie.

Din cele doua relatii se obtine expresia potentialului de descarcare in functie de timpul de descarcare, sub forma

Densitatea de curent din canalul de descarcare este data de relatia lui Sach

Din relatiile prezentate rezulta urmatoarele:

variatiile mici ale razei canalului ionizat conduc la variatii mari ale densitatii de curent din canal;

potentialul de descarcare (E_T) depinde de marimea interstitiului.

Rezulta ca energia totala a impulsului de descarcare din interstitiu se distribuie intre anod -W_a, catod -W_c si canalul de descarcare -W_CD, astfel:

Anodul primeste energie, in timpul descarcarii, de la:

electronii emisi de catod;

radiatia termica a canalului;

bombardarea termica de catre gazele rezultate in canal;

jeturile de vapori metalici emisi de catod;

prin efectul Joule - Lentz.

La un impuls de o anumita durata, energia transmisa de electroni anodului se poate calcula cu relatia

in care: U_A este caderea de tensiune pe anod;

j - lucrul mecanic pentru emisia unui electron.

In aceleasi conditii pot fi calculate si celelalte forme de energie care se transmit anodului; similar se poate calcula energia transmisa de ioni catodului.

Prin interpretarea rezultatelor obtinute cu aceste relatii se constata ca valoarea curentului ionic reprezinta doar 0,2 ÷ 0,5 din curentul total de descarcare si, din aceasta cauza, eroziunea la catod este mult mai redusa decat la anod (rezultate confirmate experimental).

Efectele generale ale proceselor fizice care au loc in interstitiu sunt prezentate in figura 9.

Figura 9. Efectele proceselor fizice din interstitiu

Dintre acestea, principalele efecte ale descarcarilor electrice sunt:

<   indepartarea (expulzarea) materialului de pe suprafata electrozilor;

<   fenomene specifice in lichidul dielectric.

3.1. Indepartarea materialului

In mecanismul indepartarii materialului, afectat de eroziunea electrica, un

rol important il detine efectul termic al descarcarii electrice (numit prelevare termica). Pentru desfasurarea procesului eroziv elementar sunt necesare doua conditii:

A.    activarea energetica locala a straturilor de material;

B.     expulzarea materialului din craterul de eroziune.

3.1.1. Activarea energetica locala

Faptul ca materialul indepartat prin eroziune electrica a suferit transformari sub

actiunea energiei termice este confirmat de urmatoarele aspecte:

<   forma si aspectul craterelor de eroziune;

<   forma sferica si structura particulelor expulzate din craterele de eroziune;

<   structura stratului de suprafata al materialului supus procesului de eroziune.

Aceste transformari sunt determinate de surse de caldura, cu caracter de surse termice superficiale de scurta durata, care au temperatura mai mare decat cea de vaporizare a materialului electrozilor, ceea ce determina trecerea unei parti a acestuia in stare de vapori.

Caldura transmisa prin conductie topeste un nou strat de material, sub stratul lichid se regaseste un strat solid, care la randul sau este activat prin incalzire, datorita deplasarii in profunzimea materialului a sursei termice.

Figura 10 Distributia fluxului de energie termica in interstitiu

Fluxul termic generat de prezenta in interstitiu a coloanei de plasma termica, la nivelul careia are loc conversia eneriei electrice in energie termica, are urmatoarele componente (figura 10)

<    Q_e, Q_s - energie termica de topire si vaporizare a metalului de pe suprafata electrodului, respectiv a semifabricatului;

<    Q_ae, Q_as - energie termica de activare a straturilor de metal apartinand celor doua corpuri;

<    Q_dc - caldura disipata in interstitiu din coloana descarcarii electrice;

<    Q_de, Q_ds - caldura disipata in interstitiu prin conductie termica de la electrod si semifabricat (e - electrod, s - semifabricat)

Conform legilor termodinamicii, fluxul total de caldura, care se propaga pe directia axei descarcarii, rezulta ca o suma formata din fluxurile generate de sursele partiale de caldura existente la nivelul craterului de metal topit (figura 11)

si

Figura 11 Surse termice partiale la nivelul craterului elementar

In realitate influentele de temperatura se suprapun prin actiunea reciproca a surselor de caldura, formandu-se o izometrie sferica, confirmata experimental prin forma (aproximativa) de calota sferica a sectiunii axiale a craterului de eroziune.

3.1. Expulzarea materialului

Fortele care inving legaturile interatomice si provoaca indepartarea materialului activat pot fi de natura termodinamica, electrostatica, electrodinamica, termomecanica sau hidrodinamica.

Pentru elucidarea complexitatii procesului eroziv s-au efectuat cercetari teoretice si experimentale, pe baza carora s-au emis o serie de ipoteze, care sa explice mecanismul elementar de eroziune:

<           Eroziunea termica. Considera ca eroziunea celor doi electrozi este datorata proceselor termice intense, care au loc in imediata vecinatate a microcanalului de descarcare.

<           Eroziunea prin explozie. Electronii, dupa strapungerea lichidului dielectric, formeaza un flux de sarcini negative, care da nastere unei explozii dirijate.

<           Eroziunea prin soc. Indepartarea de material este datorata electronilor accelerati, cu viteze foarte mari, printr-o sarcina pozitiva puternica.

<           Extingerea electrica. Se bazeaza pe crearea unei densitati mari a curentului din coloana descarcarii, datorita campului electric din interstitiu.

Expulzarea materialului topit in afara craterului de eroziune, in spatiul dintre electrozi, este explicata, la randul sau, prin mai multe ipoteze:

<   Expulzarea termodiamica

Explica mecanismul de indepartare a materialului sub actiunea fazei de vapori. Masa de material topit, activat energetic, incepe sa vaporizeze la nivelul petei electrodice, pe masura ce presiunea stratului de material-vapori depaseste presiunea microcanalului gazos al descarcarii. Intreg volumul de lichid supraancalzit ajunge in stare critica, formandu-se un numar mare de microincinte de vaporizare exploziva, care se dilata cu viteza mare.

La intreruperea energiei electrice de alimentare a circuitului celor doi electrozi, presiunea din microcanalul de gaz scade instantaneu, rezultand o evaporare exploziva a materialului topit, care antreneaza centrifugal cea mai mare parte din masa lichida si o ejecteaza din crater sub forma de picaturi lichide (figura 12).

In contact cu masa de lichid dielectric particulele de metal topit se resolidifica, la fel ca si metalul topit ramas in crater.

<   Smulgerea electrostatica

Indepartarea materialului din crater este provocata de actiunea fortelor campului electric exercitata asupra ionilor pozitivi ai retelei cristaline din materialul electrodului-anod. Fortele electrostatice, in anumite conditii, pot depasi rezistenta la rupere din sectiunea de legatura a particulelor de material, deci le pot smulge si dirija in directia liniilor de camp.

<   Ruperea termomecanica

Este posibila atunci cand se depaseste rezistenta la rupere, in sectiunile de legatura a unor particule de material, datorita dilatarilor si contractiilor bruste cu grad mare de libertate numai spre exteriorul materialului.

Mecanismul de baza al expulzarii de material din craterul de eroziune este dat de teoria eroziunii electrotermice a lui Lazarenko si explicat prin expulzarea termodinamica, celelalte fenomene avand doar un rol secundar.

Rezulta ca la sfarsitul unei perioade a impulsului de tensiune, in spatiul elementar de eroziune s-au format:

crater de eroziune la electrodul-anod, numit crater de prelevare;

crater de eroziune la electrodul-catod, numit crater de uzare;

deseu tehnologic format din multimea particulelor solide din interstitiu.

Figura 12 Fazele expulzarii materialului activat termic

Notatii: T₅ - timp de stingere a arcului electric si expulzarea materialului;

T₆ - timp de distrugere a canalului de gaz;

T₇ - formarea craterelor de eroziune.

Volumul mediu al craterului elementar de eroziune este dependent de:

forma si durata impulsului electric;

raza canalului ionizat;

potentialul energetic de descarcare;

variatia temperaturii la suprafata electrodului;

'rezistenta la eroziune' a materialului electrodului.

Rezistenta la eroziune se exprima prin capacitatea materialului de a-si pastra integritatea la actiunea eroziva a descarcarilor elctrice, indiferent de factorii geometrici ai zonei de lucru.

Aceasta caracteristica poate fi utilizata pentru a caracteriza nivelul de prelucrabilitate a materialului supus eroziunii si poate fi apreciata folosind criteriul stabilitatii termice a lui Palatnik

in care: r_M este densitatea materialului;

l - conductivitatea termica;

C - caldura specifica;

T_t - temperetura de topire;

T₀ - temperatura mediului ambiant.

Valorile mari ale factorului P indica un material rezistent la eroziune electrotermica, iar valorile mici, caracterizeaza un material cu o buna prelucrabilitate prin eroziune.

3. Fenomene specifice in lichidul dielectric

O parte din energia termica a descarcarii se repartizeaza pe lungimea microcanalului gazos. Deoarece lichidul dielectric utilizat este de tip hidrocarbura, pe langa particulele produse prin eroziunea electrozilor, in interstitiu apar si particule solide, gazoase sau in stare dizolvata produse prin piroliza (azot, bioxid de carbon, parafine, gudroane, etc.).

Datorita gradientului mare de temperatura si a timpului foarte scurt de desfasurare a procesului de piroliza (mai mic de 0,1 s), se formeaza o mare cantitate de gaze sub presiune intr-un spatiu ingust, determinand o situatie asemanatoare exploziei. Se creeaza un salt brusc de presiune, care, la randul sau, determina formarea unei unde de soc hidromecanice, cu centrul de propagare situat in axa canalului de descarcare electrica.

Aceasta unda impreuna cu cea produsa de explozia stratului de vapori supraincalziti antreneeaza in miscare produsele solide si gazoase rezultate in urma procesului de eroziune.

Miscarea acestor produse se realizeaza dupa o directie predominanta, si anume, directia in care rezistenta hidraulica a lichidului dielectric din interstitiu este minima.

Se poate defini, in acest caz, pentru o particula, lungimea medie a deplasarii libere - L_m, prin distanta pe care aceasta se poate deplasa sub actiunea undei de soc, in afara interstitiului (figura 13).

Se disting doua situatii:

Cand L_m > R_E evacuarea produselor eroziunii are loc pe cale naturala, iar interstitiul este curatat de deseul tehnologic;

Cand L_m < R_E particulele nu pot parasi interstitiul, formand mici insule, care contin aglomerari de impuritati.

Aceste aglomerari conduc la producerea descarcarilor fictive dintre electrodul-catod si deseul tehnologic sau chiar la scurtcircuit. In primul caz prelucrarea are loc cu erodarea (uzarea) excesiva a suprafetei active a electrodului-catod, si implicit cresterea timpului de eroziune, iar in al doilea caz cu degradarea suprafetei prelucrate pe electrodul-anod.

Figura 13. Deplasarea libera a particulelor de eroziune in interstitiu

L_m - lungimea de deplasare libera; R_E - dimensiunea trasversala a suprafetei active a electrodului

In tehnica industriala a doua situatie este evitata sau chiar eliminata prin evacuarea fortata din interstitiu a produselor eroziunii, utilizand diferite metode de spalare a spatiului de lucru.

Un factor deosebit de important il reprezinta capacitatea de circulatie a lichidului dielectric prin spatii inguste (interstitiu), determinata prin vascozitate. Aceasta proprietate determina adoptarea unei anumite metode de spalare, adaptata la conditiile concrete al unei operatii de eroziune, la dimensiunile si complexitatea sprefetei de prelucrat si la regimul electric programat.

In urma analizei principalelor efecte ale descarcarilor electrice in impuls rezulta ca desfasurarea in conditii optime a procesului de eroziune electrica depinde de urmatorii factori si parametri:

<   materialul electrodului-catod:

Electrod  - conductivitatea electrica;

- conductivitatea termica;

- temperatura de topire;

- rezistenta la coroziune;

<   materialul electrodului-anod:

Semifabricat - conductivitatea termica;

- conductivitatea electrica;

- temperatura de topire;

<   mediul de lucru

Dielectric - rezistivitatea electrica;

- proprietatile fizico-chimice;

vascozitatea;

- temperature de ardere;

<   puterea electrica a descarcarii electrice;

<   perioada impulsului de tensiune;

<   grosimea interstitiul de scanteiere.

Procesele microscopice de eroziune determina formarea, pe suprafata semifabricatului, a unei multimi de cratere de eroziune elementare, care, prin dimensiunile si numarul lor influenteaza viteza de eroziune a materialului si textura suprafetei prelucrate.

Volumul craterelor elementare de eroziune este direct influentat de energia descarcarilor electrice.

Adancimea creterelor de eroziune este direct influentata de energia descarcarilor electrice si determina, la randul ei, microgeometria asperitatilor de pe suprafata prelucrata (rugozitatea).