CONSIDERATII GENERALE PRIVIND CULTURA PORUMBULUI

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND CULTURA PORUMBULUI

1.1. ISTORICUL PORUMBULUI

Porumbul face parte din familia Poaceae (Gramineae), subfamilia Panicoidae, tribul Maydae, genul Zea, specia cultivata Zea mays L. (2n = 20 cromozomi).

Regiunile de origine a porumbului sunt considerate a fi America Centrala, Peru, Mexic, Guatemala, precum si bazinul superior al Amazonului.

De aici porumbul s-a raspandit in toate zonele globului, devenind una dintre cele mai importante plante cultivate, alaturi de grau si orez.

Descoperirile facute cu ocazia sapaturilor arheologice au condus la identificarea unor stiuleti primitivi de porumb vechi de circa 5600 de ani, a caror lungime era de numai 2,5 cm. Analizand acesti stiuleti, MANGELSDORF (1947) a aratat ca ei sunt ''cei mai mici si cei mai vechi stiuleti de porumb cunoscuti pana in prezent'' provenind din plante salbatice. Acelasi cercetator a emis ipoteza ca stiuletii descoperiti provin din plante salbatice de tip tunicat (boabe complet imbracate) la care au aparut mutatii in cromozomul IV, ducand la pierderea caracterului de bob imbracat. De fapt aceasta ipoteza a fost a lui SAINT-HILAIR care intr-o scrisoare adresata Academiei de Stiinte franceze a descris un tip special de porumb pe care l-a primit din Brazilia. Acest porumb pe care l-a numit Zea mays, var. tunicata s-a caracterizat prin glume care acopereau semintele (CRISTEA si colab., 2004).

Alta ipoteza, aceea ca porumbul descinde din teosinte prin domesticire, a fost emisa probabil prima data de ASCHERXON (1875) care a demonstrat ca porumbul si teosintele sunt strans inrudite.

Trecerea de la acest porumb salbatic la diversitatea actuala s-a facut prin intermediul mutatiilor, izolarii, driftului genetic, selectiei si hibridarilor efectuate in evolutia ameliorarii acestei culturi.

In decursul anilor, prin cultivarea porumbului, omul a remarcat ca, semanand semintele cele mai mari si cele mai bune din stiuletii cei mai dezvoltati, se obtinea o productie mai valoroasa decat atunci cand se semanau seminte luate la intamplare. Ca planta monoica specific alogama, porumbul se gaseste intr-o continua stare hibrida, prezentand o mare variabilitate in privinta caracterelor si insusirilor sale. Prin recoltarea stiulete cu stiulete devin foarte usor de observat variatiile existente intre acestia, fiind astfel retinuti pentru samanta numai stiuletii cei mai frumosi. Astfel, fiecare cultivator a contribuit la ameliorarea porumbului prin acest proces de selectie empirica, fara obiective precizate, luand nastere o diversitate de populatii locale adaptate conditiilor pedoclimatice specifice.

Pentru ridicarea gradului de variabilitate, alaturi de incrucisarea naturala intre soiuri, s-a trecut cu timpul la hibridarea dirijata intre anumite soiuri sau tipuri de porumb. Prin alegere in masa repetata trei ani la rand s-a ajuns la fixarea caracterelor si insusirilor, luand astfel nastere numeroase soiuri de porumb foarte diferite intre ele. Metodei de alegere in masa i s-a alaturat spre sfasitul secolului al XIX-lea o noua metoda: alegerea pe familii. Potrivit acestei metode, stiuletii se aleg nu numai dupa aspectul lor, ci se examineaza descendenta lor, retinandu-se pentru inmultire numai descendentele valoroase.

Un salt foarte important in ameliorarea porumbului s-a facut prin descoperirea si utilizarea in practica a heterozisului (vigoare hibrida), care sta la baza porumbului hibrid de astazi. Dupa Sear, porumbul hibrid ''este epocal si este cheia cu care s-a patruns cu adevarat in ameliorarea stiintifica''.

1.2. ORIGINEA PORUMBULUI

Dupa BRANDOLINI (1970), originea porumbului este considerata in doua centre de formare: in America, la nord de Ecuator, unde predomina formele centrului primar Mexic-Guatemala si la sud de Ecuator unde predomina germoplasma centrului primar Peru-Bolivia.

Platoul Mexican si zona Mexico City sunt acceptate din partea majoritatii cercetatorilor ca fiind centrul de origine al porumbului, locul de unde s-a raspandit atat in America de Sud, cat si in America de Nord.

Cultura porumbului era cea mai intinsa in partea centrala a Americii, la nord si sud de istmul Panama. La incasi, in Peru de astazi, era unul dintre cele mai importante centre ale culturii porumbului. Un alt centru important era la aztecii din Mexicul de astazi si la poporul Maya din America Centrala. Unii cercetatori considera ca Paraguay ar fi locul de origine al porumbului, de unde acesta s-a raspandit spre nord (in America Centrala), unde a dobandit o mare importanta pentru popoarele din acea parte a continentului. Porumbul intrecea cu mult celelalte plante, deoarece se adapta la o larga varietate de soluri si conditii climatice. Avand o mare plasticitate genetica, a dat nastere unui numar mare de varietati, rezultate printr-un indelungat proces de selectie naturala. Dupa analiza polenului gasit in urma sapaturilor arheologice de pe platoul mexican si in zona Mexico City, vechimea porumbului ar fi de circa 80.000 de ani (Walde), ceea ce ar pleda pentru existenta unei specii salbatice (MUNTEAN si colab. 2001).

Principala etapa de raspandire a culturii porumbului a avut loc dupa anul 1700, cand devine pentru cele doua continente americane principala sursa de hrana, iar in secolul urmator incepe sa se contureze asa zisul cordon al porumbului din SUA. Tot in aceasta perioada are loc extinderea masiva a culturii porumbului in Asia, Africa si Australia.

In Europa, porumbul este adus la prima expeditie a lui Cristofor Columb (1493), fiind cultivat mai intai in Spania si Portugalia si apoi in Italia. Din Peninsula Iberica porumbul a patruns mai intai in Asia Mica (Turcia) dupa care s-a extins in sud-estul Europei.

Data si caile de introducere a porumbului in tara noastra nu sunt cunoscute cu precizie. Privitor la inceputurile culturii porumbului in Moldova, printre parerile autorilor, intrucatva divergente, informatiile cele mai concrete se gasesc in Letopisetele cronicarilor romani. Intr-una din aceste lucrari este reprodusa o cronica atribuita lui M. Costin, in care sub titlul Pentru domnia lui Constantin Duca Voda (Moldova, 1693-1695), se spune: ''In zilele acestui domn s-a scornit un obicei pe vite caruia zic munteneste vacaritul de au dat toti cate un zlot de bou, cate vite a avut, de gonitori si gonitoare cate 2 orti de pogon de pre papusoi ca acum la oameni se imputinase boii si saracimea cata era in tara, se invatase desi facea ogoarele cu sapa prin paduri, si prin silisti, pe sub paduri, de semanau popusoi si cu aceea hrana se tineau''.

In acest text, porumbul apare ca o cultura obisnuita, binecunoscuta taranilor. Acelasi lucru se deduce si din faptul introducerii unui bir special pe cultura porumbului. Aceasta masura a putut fi determinata fie de interese fiscale, fie de politica economica de restrangere a culturii porumbului, care nu era cerut pentru plata haraciului (tributul catre Poarta) si din aceasta cauza se extinde in culturile taranesti in detrimentul celorlalte cereale. In amandoua cazurile masura nu ar fi putut deveni necesara si justificata decat cu conditia unei raspandiri apreciabile a culturii porumbului.

Fata de indicatiile destul de amanuntite din documentul citat, trebuie recunoscut ca toate celelalte pareri care sustin ca porumbul a fost introdus in Moldova abia la inceputul secolului al XVIII-lea, se bazeaza pe informatii incomplete si pe confuzii, eventual si pe faptul ca in conditiile de atunci raspandirea culturii porumbului pe teritoriul tarii a durat, cu siguranta, mai multi ani.

In Muntenia, dupa parerea majoritatii autorilor, porumbul a fost introdus in ultimul sfert al secolului al XVII-lea sub domnia lui Serban Cantacuzino (1679-1688). Aceasta parere a intrat in manuale, dictionare si enciclopedii, desi Nicolae Iorga sustine ca ''nimic nu dovedeste ca porumbul a fost introdus in Valachia prin vre-un ordin domnesc pe timpul lui Serban Cantacuzino''. Aceasta observatie insa se refera mai mult la inexistenta vreunui act domnesc oficial, decat la faptul in sine de patrundere a porumbului in Muntenia, lucru care nu a avut nevoie de autorizatia sau decretul domnesc. In Ardeal, se crede ca porumbul a fost introdus pe la mijlocul secolului al XVII-lea, sub domnia principelui George Racoczi I (1631-1648).

Daca privitor la data introducerii  si raspandirii porumbului in agricultura tarilor Romanesti exista totusi unele documente istorice, in ceea ce priveste calea de patrundere in tara a primelor seminte ale acestei plante nu sunt decat presupuneri. Parerea acceptata de majoritatea cercetatorilor este ca negustorii portughezi si spanioli au adus porumbul la Genova, Venetia si Constantinopol. La noi porumbul a ajuns din Turcia cu care am avut atunci relatii economice dezvoltate in cadrul dependentei politice. In Transilvania este posibil ca primele seminte de porumb sa fi ajuns direct din Italia.

In ceea ce priveste denumirile romanesti ale speciei Zea mays, ele variaza pe provincii istorice. In Moldova si Bucovina se spune papusoi, malai; in Muntenia, porumb; in Transilvania, cucuruz (SAVULESCU, 1957).

1.3. IMPORTANTA ECONOMICA  A PORUMBULUI

Porumbul este una dintre cele mai importante plante de cultura de pe planeta noastra. Boabele de porumb au o larga intrebuintare in industria spirtului, amidonului, dextrinei si glucozei. Din germeni se extrage un ulei de foarte buna calitate, mult intrebuintat in alimentatia dietetica. In productia mondiala de grasimi vegetale comestibile porumbul participa cu circa 1,66 milioane tone, ceea ce reprezinta 3,7% din total (FAO, 1995). Boabele de porumb constituie nutretul concentrat cel mai important pentru toate speciile de animale. Dupa date FAO, din productia mondiala de porumb circa 21% se foloseste in alimentatia oamenilor, 72% in hrana animalelor si 7% in industrie.

Deosebita importanta pentru hrana animalelor o prezinta porumbul masa verde sau insilozat. Porumbul pentru siloz recoltat in faza de lapte ceara asigura la hectar, cu exceptia sfeclei furajere, cel mai mare numar de unitati nutritive si cu costul de productie cel mai redus. Tulpinile de porumb cultivat pentru boabe (cocenii) prezinta, de asemenea, un interes deosebit in hrana animalelor.

In ultima perioada s-a dezvoltat foarte mult piata bioenergiei, porumbul fiind una dintre speciile cu o larga acoperire in acest sector. Principala tara din UE producatoare de bioenergie este Germania.

Porumbul s-a extins in cultura si datorita unor particularitati fitotehnice si biologice deosebite. Astfel:

porumbul rezista bine la seceta si arsita;

are putine boli si daunatori;

se poate cultiva pe terenuri foarte diferite si in conditii climatice diferite;

suporta monocultura;

lasa terenul curat de buruieni, fiind prasitoare;

constituie o buna premergatoare pentru foarte multe plante;

valorifica foarte bine ingrasamintele organice si minerale;

reactioneaza foarte puternic la irigatii;

este o cultura 100% mecanizabila.

In tara noastra porumbul detine locul cel mai important, avand cea mai mare contributie la productia totala, desi suprafata cultivata reprezinta circa 49 - 52% din suprafata semanata cu cereale.

1.4. EVOLUTIA SUPRAFETELOR, A PRODUCTIILOR MEDII SI A PRODUCTIILOR TOTALE LA PORUMB PE PLAN MONDIAL SI IN TARA NOASTRA

Porumbul se extinde in variate conditii de clima si sol: in emisfera nordica (Canada, Rusia pana la 58^o latitudine), in emisfera sudica pana la 42 - 45^o (Noua Zeelanda). Porumbul prezinta o plasticitate buna si in ceea ce priveste extinderea pe altitudine: 3900 m in Peru, 120 m in Carolina de Nord, 2000 m pe vaile muntilor Kasmir, 500 - 800 m in Carpati.

In tabelul 1.1 este prezentata evolutia suprafetelor, a productiilor medii si a productiilor totale de porumb atat in Romania, cat si la nivel mondial, in perioada 1961 - 2004 (sursa: FAO, 2007). Daca in 2006, Uniunea Europeana avea o productie de 55 milioane de tone, din cauza caniculei din anul 2007, productia nu a depasit 45 milioane de tone. Din aceasta cauza importurile au crescut la aproximativ 10 milioane de tone, principalele tari exportatoare fiind Brazilia si Argentina. In anul 2007 suprafata mondiala cultivata cu porumb a fost de 150 miliarde de ha, cea mai mare din toate timpurile, cu 7 miliarde mai mult decat in anul 2006. Productia mondiala a fost de 720 de milioane tone in anul 2007, mai mare cu 42 de milioane tone fata de anul 2006.

Principalul producator de pe piata este SUA care detinea in anul 2004 peste 20% din suprafata mondiala de porumb si peste 40% din productia mondiala (tabelul 1.3). Cu toate ca SUA produce mult porumb, acesta iese din sfera potentialilor importatori de porumb al Europei, deoarece produce porumb modificat genetic. In perioada 1862 - 1945 productiile totale anuale, exprimate in medii pe grupe de cate 5 ani au crescut de la 979 la 3873 mii tone, aproape exclusiv pe baza sporirii suprafetelor cultivate (COSMIN si colab., 1987). In aceasta perioada, in care se cultivau cu precadere populatii locale, pe suprafete mici soiuri locale si pe arii mult mai restranse soiuri ameliorate, productiile medii la hectar erau in jurul a 1015 kg/ha. Nu intamplator, productia medie de porumb pe tara a inceput sa creasca semnificativ odata cu crearea Instuitutului de Cercetari pentru Cultura Porumbului la Fundulea (SARCA si colab., 2007).

Tabelul 1.1

Evolutia suprafetelor si a productiilor de porumb in Romania si pe plan mondial

Tabelul 1.2

Cultura porumbului in lume: suprafete, productii medii, productii totale

Tabelul 1.3

Cultura porumbului in Romania, in SUA si in lume: suprafete si productii