Organizarea terenului pajistilor

Organizarea terenului pajistilor

In ceea ce priveste amplasarea pasunilor si fanetelor naturale se aleg terenurile care nu mai pot fi arate din cauza solului, reliefului sau excesului de umiditate, sau care dau in mod natural productii mari de masa verde sau de fan.

Cele mai bune terenuri pentru pasuni sau fanete naturale sunt luncile inundabile ale raurilor, lunca joasa inundabila, apoi terenurile cu apa freatica aproape de suprafata solului, care nu se pot ara, dar in care nu balteste apa, deoarece au un drenaj extern bun.

Sunt, de asemenea, indicate pentru pasuni solurile saraturoase, care nu au fost inca ameliorate si terenurile pe pante nemecanizate77 .

Pentru fanete se aleg terenurile curate de vegetatie lemnoasa pentru a fi cosite mecanizat, cele situate la distante mari fata de ferma, unde nu se poate organiza pasunatul din lipsa de izvoare, fantani sau adaposturi pentru animale.

Se aleg ca terenuri bune pentru pasuni si fanete si cele care nu pot fi arate, solurile negre de faneata cu exces de umiditate, turbariile joase, solurile aluviale si coluviale inundate anual, precum si terenurile montane cu soluri superficiale.

Pasunile si fanetele trebuie extinse pe terenurile acoperite cu vegetatie lemnoasa fara valoare (tufarisuri cu merisor salbatic, nardete s.a.).

La alegerea terenurilor pentru pasuni si fanete naturale se tine seama si de masurile de ameliorare sau de transformare in aceste categorii de folosinta.

Cum fiecare dintre aceste categorii de folosinta insuma unele avantaje sau dezavantaje, se practica cu succes alternanta valorificarii lor.

Folosirea alternativa a pajistilor in regim de faneata si pasune conduce la mentinerea unui echilibru floristic si a unui potential de productie ridicat de peste 850 kg/ha substanta uscata.

In conditiile organizarii pasunatului aceasta alternanta se poate realiza pe spatiul parcelelor de rezerva care se proiecteaza in cadrul fiecarei unitati de exploatare.

In vederea intensificarii productiei pajistilor, in ultimii ani, pe plan national, se pune tot mai accentuat problema folosirii unor terenuri din cadrul pajistilor temporare (artificiale, cultivate, semanate).

In problema oportunitatii pajistilor interioare optiunile sunt impartite. In Europa cercetatorii germani, austriecii si elvetienii acorda intaietate imbunatatirii pajistilor prin masuri de suprafata, promovand deci teza ameliorarii pajistilor permanente, in timp ce cercetatorii englezi, francezi si in parte suedezii sunt adeptii folosirii metodei radicale, sustinand necesitatea extinderii pajistilor provizorii.

In tara noastra M. Pop precizeaza conditiile in care se pot infiinta pajistile provizorii, mentionand ca prin metode radicale (desteleniri, semanat) se pot imbunatati terenuri curatite de vegetatia lemnoasa, ce se inierbeaza greu pe cale naturala (pajistile permanente din zona forestiera cu mestecanisuri, fag, molid etc.) avand un grad de acoperite cu musuroaie de peste 50 %. Se mentioneaza ca nu se pot imbunatati prin masuri radicale pajistile situate pe terenuri in panta, unde sunt frecvente fenomenele de eroziune, solurile subtiri, pietroase, terenurile cu apa freatica prea aproape de suprafata.

Gama mare de dispersie a trupurilor si respectiv suprafetele reduse a acestora in zonele de ses vor determina dimensiuni restranse a unor unitati de exploatare, sub limita maxima necesara pentru un efectiv optim de animale, facand necesare uneori considerarea a doua sau chiar trei trupuri pentru constituirea unei unitati de exploatare.

Pe teritoriile mai inalte se vor putea constitui module de efective optimale de animale, respectiv mai multe unitati de exploatare pe un singur trup.

Zonalitatea productiei de pajisti pe teritoriul tarii, consemnata de o variatie mare a capacitatii productive a acestora in conditii optime de intretinere si fertilizare de la 22 - 24 tone masa verde la ha, pe teritoriile de lunci, terase platouri joase la 15 - 16 tone pe pasunile de pe terenurile ridicate, dealuri si coline inalte, la 18 - 20 tone in zona padurilor de fag si molid si 8-10 tone in pasunile din golurile de munte, determina ca la acelasi efectiv de animale sa se delimiteze dimensiuni diferite ale unitatilor de exploatare si a parcelelor (tabel 21).

Tabel 21. Nivelurile de productie a pasunilor in perioada de vegetatie, pe diferite forme de relief.

1. Dimensionarea unitatilor teritoriale de exploatare a pajistilor

Dimensiunile optime ale unitatilor teritoriale de exploatarea a pajistilor trebuie sa satisfaca, in primul rand parcursul cel mai judicios al pajistei de catre animale. Evident ca aceasta obtiune se va corobora, de cate ori va fi posibil, cu criteriul optimului pentru mecanizare, in mod deosebit in cazul pajistilor temporare.

1.1. Criterii si tehnici de amplasare si dimensionare a unitatilor teritoriale de exploatare

Unitatea de exploatare reprezinta suprafata de pasune care asigura necesarul de iarba pentru un efectiv optim de animale pe intreg sezonul de pasunat, inclusiv rezerva necesara.

Efectivele optime prezinta marimi ale grupei care sa satisfaca in cele mai bune conditii activitatile de conducere si intretinere a animalelor si presupun urmatoarele dimensiuni (tabel 22):

Tabel 22. Dimensiunea optima a efectivelor de animale constituite in vederea pasunatului.

Rezerva necesara (10 - 15 %) se refera la adaosul de masa verde preconizat pentru suplimentarea deficitului de iarba, care se inregistreaza in mod obisnuit in a doua jumatate a verii.

La determinarea dimensiunii de exploatare (S) in hectare, se au in vedere urmatoarele elemente de calcul: numarul de animale (N), consumul zilnic (Q), perioada de pasunat (n), rezerve de furaje (R), productia medie a pajistei (P), utilizandu-se formula:

S [16]

In ceea ce priveste amplasarea, in relatia cu alte unitati teritoriale, unitatea de exploatare se formeaza:

dintr-o parte a unui trup de pasune, cand suprafata acestuia depaseste cu mult suprafata necesara pentru o singura unitate de exploatare;

dintr-un singur trup de pasune aflat intr-o pozitie izolata, chiar daca nu are suprafata necesara pentru efectivul de animale dat, sau depaseste cu putin aceasta suprafata, in care caz grupa de animale se diminueaza sau se mareste corespunzator;

din doua sau mai multe trupuri de pasune de dimensiuni reduse, care intrunite ar insuma suprafata necesara grupei de animale, cu conditia sa fie situate la distante si locuri apropiate care sa permita exploatarea lor in cadrul unei singure unitati, de regula la distante acceptabile de 1 - 2 km in cazul animalelor pentru lapte si pana la 5 - 6 km, in cazul sterpelor.

Un element de calcul important in determinarea suprafetei unitatii de exploatare il reprezinta proportia in care se preconizeaza sa participe unitatea teritoriala respectiva de pajiste la asigurarea cuantumului necesar de masa verde in sezonul de pasunat, corelatia cu celelalte resurse furajere de volum din cadrul terenului arabil.

Parcela se constituie din suprafata care asigura prin rotatie necesarul de masa verde pentru un efectiv optim de animale, pe un timp limitat, care in decursul unui ciclu de pasunat, sa permita regenerare covorului ierbaceu. Limitele timpului de pasunat intr-o parcela (3 - 5 zile) variaza in functie de productia de masa verde consumata in ciclul respectiv, tinand seama de sezonalitate nivelului de productie in perioada de pasunat. Suprafata parcelei de pasunat (S) in hectare se determina:

S = [17]

in raport cu cantitatea zilnica de furaje (in kg) necesara pentru grupa de animale repartizata (Q), productia (in kg) de masa verde prevazuta la hectar (P) si numarul de zile de pasunat pe o parcela (n).

1.2. Organizarea in spatiu a unitatilor teritoriale de exploatare a pajistilor

In literatura de specialitate se regasesc urmatoarele criterii de dimensionare a unitatilor de exploatare si a parcelelor:

a) Limitele impuse de elemente ale cadrului natural:

rauri, paraie, pante, ravene, paduri etc. sau de unele componente ale infrastructurii de transport (drumuri, cai ferate), fara a se tine seama de aspectul calitativ al pajistilor;

starea calitativa a pasunei, delimitandu-se unitati teritoriale corespunzatoare unui tip predominant de pajiste, cu caracteristici unitare din punct de vedere geobotanic si al nivelului de productie;

starea calitativa a terenului, pe care sunt amplasate pajistile (teren productiv, degradat, stancarii, mlastini);

diferitele elemente stationare (expozitie, panta, sol);

nevoile de exploatare, nefiind individualizate ca atare pe teren prin limite ale cadrului natural si economic, ci se creeaza prin amenajare, urmarindu-se asigurarea cailor de acces, posibilitatile de adapost, a protectiei terenului, a formei optime si in raport cu delimitarile, fata de alti beneficiari.

b) Limitele cadrului natural si economic, respectiv necesitatea respectarii unor restrictii impuse de conditiile naturale (cumpene de relief, schimbari de panta, rauri, paraie, mlastini, lacuri, ravene) sau economice (categorii de folosinta a terenului - paduri, livezi, arabil - localitati, reteaua de cai de comunicatie etc). De cele mai multe ori se respecta acest criteriu.

c) Sursa de apa. Asigurarea cu apa a animalelor in perioada de pasunat constituie conditie imperioasa in activitatea de amplasare si dimensionare a unitatilor teritoriale de exploatare a pasunilor. Mai mult chiar, in functie de existenta sau inexistenta de apa, se hotaraste si destinatia de folosinta a pajistei ca pasune sau ca faneata. De altfel, chiar atunci cand exista aceste surse daca, din motive de economie, nu se prevad fonduri pentru aductiunile posibile, in viziunea unei parcelari optime sub aspectul altor criterii, se adopta solutia reclamata de situarea surselor naturale de apa, parcelele fiind amplasate si dimensionate in functie de asezarea pe teritoriul respectiv a izvoarelor, fanetelor, paraielor, raurilor.

d) Pretabilitatea mecanizarii lucrarilor. Crearea conditiilor pentru mecanizarea lucrarilor nu constituie un criteriu prioritar in activitatea de dimensionare a parcelelor, dar se considera sa se ia in consideratie pe terenurile relativ plane, mai putin fragmentate si cu deschidere mare, indeosebi in cazul pajistilor temporare. Relevam considerarea prioritara a acestui criteriu la amplasarea, delimitarea si dimensionarea unitatilor teritoriale de exploatare a parcelelor.

e) Economicitatea actiunii de parcelare. Este considerat un criteriu important, dat fiind investitiile mari pe care le solicita delimitarea prin garduri stabile a parcelelor si unitatilor de exploatare (fig. 23).

Fig. 23. Amenajarea terenului unei pajisti naturale (SC Jelna, trup Corobana, jud. Bistrita-Nasaud).

1.3. Organizarea in timp a unitatilor teritoriale de exploatare a pajistilor

Dimensiunile uniatilor teritoriale de exploatare a pajistilor sunt influentate si de modul de organizare in timp a pajistilor. Astfel, productia pasunei si respectiv marimea efectivelor de animale la pasunat, pe o unitate teritoriala de exploatare depinde si de durata, numarul de cicluri si de perioada de pasunat.

Elementele care conditioneaza durata si numarul de cicluri de pasunat sunt: statiunea, clima si tipul pajistei.

Statiunea influentata prin durata pasunatului conditiile de sol (solurile bogate grabesc regenerarea pajistei atunci cand beneficiaza de prezenta factorului apa) si de altitudine.

1.3.1. Determinarea formei, dimensiunilor, lungimii si latimii unitatilor teritoriale de exploatare a pajistilor

Prima problema care se ridica la proiectarea unitatilor teritoriale de exploatare se refera la determinarea formei celei mai adecvate.

In aceasta problema se considera necesar ca unitatile de exploatare sa aiba forma care permite pasunatul cel mai rational respectiv dreptunghiular.

La determinarea unitatilor teritoriale de exploatare este necesar sa se evite formatiuni alungite si inguste, sau care au latura lunga invecinata cu terenuri care reclama paza deosebita (culturi agricole, plantatii silvice, pepiniere), evitandu-se totodata trecerile peste terenurile degradate, pante abrupte, raurile mari, drumurile publice, caile ferate, acestea trebuind sa constituie neaparat limite intre unitatile de exploatare.

Se considera necesar ca la amplasarea unitatilor de exploatare sa se tina seama nu numai de cantitatea productiei, ci si de calitatea acesteia, astfel incat sa se poata crea unitati de exploatare specializate (repartizarea cat mai rationala a unitatilor de exploatare spre valorificare de catre diferite specii si categorii de animale - ovine, taurine, tineret, in lactatie, sterpe).

Astfel, viteii au nevoie de nutreturi cat mai bune, fiind necesar ca lor sa li se repartizeze pasunile temporare sau imbunatatite, situate fata de centrul de productie la o distanta nu mai mare de 0,5 - 1 km.

Vacile sunt si ele destul de exigente fata de calitatea nutreturilor, repartizandu-se pasuni productive cu pondere insemnata a leguminoaselor si gramineelor perene, distantele intre taberele de vara si adapatorii fiind de 1 - 1,5 km.

Pentru tineretul mai mare de un an si pentru cornutele la ingrasat este posibil sa li se destineze pasuni cu vegetatie variata.

Aceste animale cer consumuri minime de munca si sunt mai putin legate de centrul de productie, astfel incat unitatile de exploatare pot fi stabilite la distante de pana la 2,5 km de la locul de intretinere si adapat.

Tinand seama de diversitatea mare a reliefului, gradul inalt de fragmentare a teritoriului pajistilor, formele diverse de vegetatie, sunt inevitabile, totusi si unele forme neregulate ale unitatilor teritoriale de exploatare a pajistilor.

Forma si marimea acestora este influentata si de criteriul de organizare a teritoriului pajistilor: dupa restrictiile componentelor cadrului natural, delimitand unitatea de exploatare si parcelele prin limite naturale (culmi, vai etc.) prin limite ale infrastructurii de transport (drumuri publice, cai ferate), sau dupa continutul calitativ al pajistilor, dimensionand unitatile teritoriale de exploatare, in speta parcelele, dupa tipul de pajiste sau dupa starea calitativa a terenului (degradat, stancarii etc.) urmarindu-se tipuri unitare de pasune.

Parcelarea dupa primul criteriu are avantajul identificarii orientarii precise pe teren, insa are inconvenientul ca se alatura parcele cu un continut eterogen de vegetatie ierboasa, fapt ce ingreuneaza foarte mult exploatarea si lucrarile tehnice de ameliorare.

Parcelarea dupa starea calitativa a vegetatiei pajistei, asigura posibilitatea aplicarii unitare a unui sistem de lucrari de ingrijire si ameliorare a pasunei.

Din practica proiectarii organizarii teritoriului de pajisti rezulta ca cea mai indicata marime pentru o unitate de exploatare este de 40 - 60 ha, limitele minime si maxime admisibile fiind de 10 - 100 ha.

Dimensiunile laturilor si corelatia dintre ele nu reprezinta valori fixe, ci difera, in raport cu: tipul si calitatea pajistei, speciei si categoriilor de animale ce vor pasuna, suprafata parcelei. Astfel, pentru pajistile de o calitate superioara lungimea va putea fi mai mica decat pe o pajiste cu valoare scazuta, dupa cum pentru animalele in lactatie lungimea trebuind sa fie mai mica decat pentru sterpe.

Pornind de la anumite functionalitati pe care trebuie sa le indeplineasca pajistile in raport cu pasunatul animalelor, proiectarea rationala a pasunei este util sa inceapa, in mod normal cu latimea, a carei dimensiuni este data de numarul de animale, iar marimea grupei de animale este conditionata de imprastierea normala a turmei ce urmeaz sa foloseasca pasunea (fig. 24).

Fig. 24. Amenajarea terenului unei pasuni cu trupul peste apa (com. Luna, jud. Cluj).

Imprastierea normala depinde de specia si categoriile de animale si se calculeaza dupa formula:

I_n = NS [18]

unde:

I_n - imprastierea normala;

N - numarul de animale de pasune;

S - frontul optim de pasunat rational (tabel 23).

Tabel 23. Coeficientii privind suprafetele necesare pentru imprastiere normala a animalelor la pasunat.

Aceste valori pot fi luate in consideratie in practica doar in cazul pajistilor cu cea mai inalta productivitate. Astfel, pentru pajistile cu un nivel mediu sau slab de productie, ar determina latimea si corelativ lungimii exagerate, dat fiind ca lungimea trebuie proiectata ca un multiplu al latimei minime, variabile de la caz la caz, dupa situatia data.

Lungimea parcelelor se calculeaza astfel incat marimea maxima a acesteia sa nu depaseasca distanta normala pe care o parcurg animalele zilnic. Prin distanta nominala se intelege drumul pe care il strabat animalele zilnic, in timpul perioadei de pasunat dintre repaos - adapat (in cazul animalelor de lapte) si repaos - adapat - repaos - in cazul animalelor sterpe sau tineret. In mod efectiv lungimea parcelei se stabileste egala cu jumatatea distantei normale, deoarece animalele trebuie sa parcurga intr-o zi dus si intors lungimea tarlalei.

In situatia in care, atunci cand datorita configuratiei terenului, animalele sunt nevoite sa ajunga de mai multe ori la capatul parcelei in cursul unei zile si pasunarea se face pe fasii paralele, in aceste cazuri latimea trebuie marita proportional, iar lungimea se determina prin divizarea distantei normale.

Pe ansamblu raportul intre lungimea si latimea parcelelor este de cca. 1 la 0,4-0,6 iar la nivelul unitatilor de exploatare la 0,4-0,7 incadrandu-se in proportia preconizata in literatura de specialitate, ce recomanda ca lungimea parcelelor sa fie aproximativ de doua ori mai mare decat latimea.

1.3.2. Amplasarea in teritoriu a parcelelor

Amplasarea rationala a parcelelor solicita asezarea lor succesiva in ordinea pasunilor si cat mai avantajoasa in raport cu locurile de adapat, muls (pentru animale de lapte) si repaos, in scopul evitarii deplasarilor inutile ale turmei.

In aceeasi finalitate, cea mai functionala asezare a parcelelor este aceea in care punctele de contact dintre mai multe paralele coincid cu punctele de amplasare a locurilor de adapat, muls si repaos

In ceea ce priveste orientarea lor in raport cu curbele de nivel, se preconizeaza ca parcelele sa fie asezate cu latura lunga transversal pe curbele de nivel, ceea ce permite ca directia de inaintare a turmei sa fie din aval spre amonte la ducere si invers la intoarcere. In cazul pantelor foarte pronuntate parcelele urmeaza sa fie asezate sub un unghi fata de linia de cea mai mare panta. In literatura de specialitate se precizeaza ca nici intr-un caz sa nu se amplaseze parcelele de-a lungul curbelor de nivel, intrucat in acest fel are loc o distrugere activa a covorului ierbaceu si a stratului fertil al solului, conducand la formarea de poteci (adevarate curbe de nivel materializate), situatie din nefericire atat de frecventa in aproape toate pasunile de munte.

Consecintele amplasarii parcelelor paralel cu curbele de nivel se refera la reducerea suprafetei pasunabile, amplificarea scurgerii apelor superficiale, si accentuarea eroziunii solului.

Terenurile cu altitudinea scazuta si umiditatea optima determina un numar mai mare de cicluri de pasunat, iar pe masura ce creste altitudinea se reduce numarul de cicluri, deoarece deficitul de temperatura scurteaza perioada de pasunat (expozitie insorita si capacitatea de incalzire a solurilor compenseaza in oarecare masura efectul negativ al temperaturilor scazute; expozitia influenteaza regimul de umiditate; in regimurile secetoase expozitiile insorite reduc numarul de cicluri, in timp ce expozitiile umbrite au o actiune favorabila; precipitatiile au cel mai mare rol in conditionarea duratei si numarului de cicluri, umiditatea abundenta marind viteza de regenerare si grabind dezvoltarea plantelor, permitand cicluri numeroase de scurta durata, pe pajistile de altitudini mari - desi regenerarea este rapida, totusi numarul de cicluri este redus din cauza duratei scurte a perioadei de vegetatie; vanturile influenteaza regimul de umiditate si in mod implicit regenerarea pajistilor pe culmi determinand scaderea temperaturii si reduc perioada de pasunat).

Viteza de regenerare a pajistilor variaza foarte mult de la un grup de plante la altul. In general, leguminoasele se regenereaza mult mai repede decat gramineele, viteza medie de regenerare a pajistilor fiind de cca. 1 cm pe zi. Deci, dupa aproximativ 7 - 8 zile plantele ating 7 - 8 cm inaltime si devin apte pentru a fi din nou pasunate. Fitocenoza pajistilor influenteaza cel mai mult pasunatul, fiindca fiecare asociatie floristica si aproape fiecare specie reactioneaza altfel la pasunat si determina in mod deosebit durata si ciclurile de pasunat.

In functie de productia anuala neta de masa verde (P), ratia zilnica de iarba pe 1 UVM (R) si durata sezonului de pasunat (D), se stabileste numarul de animale (N), repartizat unitatii de exploatare date, dupa formula:

N = [19]

Productia anuala neta a pasunii se determina prin raportarea coeficientilor de consumbilitate la productia bruta, utilizandu-se urmatoarele valori ale acestor coeficienti (tabel 24).

Tabel 24. Valori ale coeficientilor de consumabilitate pe diferite categorii de pajisti, in raport cu conditiile pedoclimatice, provenind de la pasunile permanente.

1.3.3. Prelungirea perioadei de pasunat si intensificarea pasunatului in conditiile adapostirii animalelor si a asigurarii adapatului la pasune

In perioada de pasunat mai-septembrie apar frecvent si cu durata de cateva zile, temperaturi scazute sub 0s.

In lipsa adaposturilor temperaturile scazute si ploile reci conduc la scaderea randamentului de folosire a ierbii si de multe ori la imbolnavirea animalelor.

Prezenta adaposturilor permite prelungirea perioadei de pasunat in luna septembrie cu 2-3 saptamani, ceea ce reprezinta pentru teritoriile mai inalte cca. 25 % din perioada obisnuita de pasunat.

Pentru adaposturi (tabere de vara, saivane) se aleg locuri mai ridicate, dar ferite de vanturi, uscate, bine drenate, favorabile sub aspect zooveterinar. Ele se amplaseaza in centrul unitatilor teritoriale de exploatare, in apropierea surselor de apa. Atunci, cand sunt invecinate se considera economica infiintarea unei tabere de vara pentru doua sau trei unitati de exploatare, economisindu-se astfel materialele pentru constructie si terenul de pajiste.

De asemenea, asigurarea adapatului cantitativ (sursele de apa sa nu necesite parcursuri mari a animalelor) si calitativ (evitandu-se ape stagnate, poluate) contribuie la intensificarea pasunatului.

Amplasarea drumurilor si hatasurilor ca artere vitale ale ciclului pastoral

Alaturi de sursele de apa si de adaposturi, drumurile si hatasurile reprezinta unele dintre unitatile pastorale cele mai importante.

De altfel, intreaga retea de cai de comunicatie delimiteaza de cele mai multe ori, unitatile teritoriale de exploatare a tuturor categoriilor de folosinta. Numai ca drumurile existente nu trebuie sa constituie criterii eliminatorii la formarea unitatilor de exploatare, atunci cand delimitarea respectiva conduce la dimensionari necorespunzatoare ca forma si suprafata, un drum putand servi una sau mai multe unitati de exploatare. Si apoi la nevoie se pot crea drumuri noi acolo unde cele existente nu sunt satisfacatoare80.

Sub acest ultim aspect al problemei, se considera necesar ca drumurile proiectate sa asigure accesul animalelor spre centrele populate, spre centrele de productie, la adapatori si adaposturi.

Hatasurile sunt artere de circulatie proprii pajistilor, constituind locurile de trecere a animalelor pe pasune, conducand la intrarile si iesirile din parcele si la unitatile pastorale, in scopul de a se evita deteriorarea covorului ierbaceu, posibila in cazul in care parcursurile acestora ar avea loc in mod dezorganizat pe intreg spatiul pajistei.

Ele sunt situate pe vai sau coame de deal, fiind orientate de-a lungul curbelor de nivel. Hatasurile se proiecteaza astfel pe teritoriu incat sa poata fi utile unui numar cat mai mare de parcele, neamplasandu-se de-a lungul drumurilor magistrale, pe teritorii inmlastinite, nisipoase, pe versantii abrupti, pe marginea ravenelor si rapelor. Se face aceasta ultima precizare, cu mentiunea ca datorita amplasarii necorespunzatoare a drumurilor (pe versanti, indeosebi insoriti) s-a semnalat declansarea fenomenelor de eroziune.

Latimea hatasurilor depinde de marimea turmelor si de frecventa circulatiei animalelor, putand fi cu titlu orientativ de cca. 150 metri pentru cirezie de bovine si 25-30 m pentru turmele de ovine ce fac legatura intre centrele de productie, sau localitate si unitatile de exploatare a pajistilor si de 8-10 metri in cazul hatasurilor din interiorul unitatilor de exploatare.

In ceea ce priveste problematica cailor de comunicatie, in lucrare s-a investigat modul in care drumurile destinate exploatarii pajistilor se integreaza in ansamblul retelei de drumuri din cadrul spatiului geografic dat si s-a analizat masura in care drumurile existente asigura accesul la unitatile de pajisti.

Analizandu-se primul aspect al problemei se constata ca drumurile de acces pe pajisti se racordeaza la drumurile existente publice, silvice, conectandu-se in general in mod firesc la drumurile forestiere, de cele mai multe ori la terminatiile lor.

Se urmareste evitarea amplasararii in paralel, pe acelasi areal gerografic, a unor drumuri de deservesc pajistile, utilizand tehnic un spatiu relativ restrans, cu trasee pe care-l parcurg alaturat, numai fiindca apartin de diferite compartimente ale economiei nationale.

Este posibil totusi, ca in proiectarea retelei de drumuri, in mod deosebit in zonele inalte, cu o pondere mare a padurilor si pasunilor, sa se determine in comun pentru fondul silvic si cel pastoral, trasee care sa avantajeze in egala masura regimul silvic si cel agricol.

De altfel, se considera necesar ca la determinarea traseelor drumurilor pentru pajisti sa se studieze in prealabil reteaua de drumuri care se proiecteaza in sectorul silvic, in finalitatea gasirii unor solutii comune care sa satisfaca necesitatile ambilor parteneri sub aspectul functional financiar evitandu-se investitiile inutile.